Uneori, oxigenul este descris ca o 'sabie cu doua taisuri\", deoarece, fiind o componenta tala a reactiilor intracelulare generatoare de energie, prin procesele oxidative, determina si producerea unor compusi noci, cunoscuti sub denumirea de specii reactive de oxigen. Aceste specii determina modificari oxidative in glucide, in acidul dezoxiribonucleic, in
lipide si proteine, ducand la mutatii, rupturi ale mitocondriilor si membranelor intracelulare, la inactivarea enzimelor, la leziuni celulare si la distrugeri tisulare.
In general, organismul e inzestrat cu numeroase mecanisme de aparare antioxidanta, care protejeaza corpul de efectele daunatoare ale speciilor reactive de oxigen. insa, daca apararea antioxidanta este inadecvata, din cauza unei alimentatii deficitare sau a unui exces de specii reactive de oxigen, leziunile oxidative se pot inmulti.
Prin
stresul oxidativ intelegem dezechilibrul dintre factorii antioxidanti si cei prooxidanti, datorita unui deficit relativ sau absolut de antioxidante. Predominanta oxidativa va favoriza modificari oxidative ale unor constituenti celulari importanti, care, la randul lor, pot duce la
tulburari functionale si la boli.
Oxigenul molecular sau oxigenul triplet este relativ nereactiv, insa, in interiorul celulei, poate fi redus in mai multe moduri pentru a produce si mai multe specii reactive.
In organism exista doua cai de producere a speciilor reactive de oxigen: una intentionata si utila si una accidentala, insa ineila. Productia intentionata surne cu ocazia activarii celulelor fagocitare (macrofage, neutrofile, monocite), cand radicalii superoxid au un rol important in distrugerea bacteriilor si in mecanismele de semnalizare intercelulara. Tot o specie reactiva de oxigen este oxidul nitrie sau factorul de
relaxare vasculara, derivat din endoteliu, care este necesar pentru mentinerea tensiunii arteriale normale. Oxidul nitric reduce si agregabilitatea trombocitelor, scazand riscul coagularii intravasculare. Aceste specii reactive de oxigen, produse cu un anumit scop, sunt utile din punct de vedere fiziologic, dar pot fi daunatoare, daca se formeaza in exces.
Productia accidentala de specii reactive de oxigen apare cu ocazia trecerii electronilor pe langa lantul de transport mitocondrial de electroni. 'Scurgerea\", sau pierderea de electroni din lant, duce la formarea de superoxid, singurul produs de reductie al oxigenului. Desi nedorit, acest superoxid poate fi considerat ca un produs secundar al meolismului aerob. Se apreciaza ca 1-3% dintre electronii ce intra in lantul de transport al electronilor, in loc sa dena apa, ajung specii reactive de oxigen. Astfel, in organismul uman iau nastere, zilnic, circa 30 de miliarde de molecule reactive de oxigen, ca produse secundare ale meolismului. Locul lor de formare este in uzinele de energie ale celulelor, adica in mitocondrii. Aproximativ 80% dintre
radicalii liberi de oxigen sunt captati si inactivati de fortele antioxidante ale organismului. Restul radicalilor reusesc sa intre in celule si produc zilnic circa 10.000 de leziuni ale acidului dezoxiribonucleic.
Din fericire, organismul nostru detine inca un sistem de securitate: mecanismele de reparare ale acidului dezoxiribonucleic, care reusesc sa rezolve acest numar de leziuni. Primejdia apare cand productia de radicali liberi sau de specii reactive de oxigen creste masiv, din cauza unor substante toxice din mediul inconjurator - in special fumul de tutun, razele ultraolete,
alcoolul - a unor medicamente ca: paracetamol, cloroform si tetraclorura de carbon, sau in caz de ischemie (lipsa de oxigen produsa prin diminuarea sau oprirea irigarii intr-un anumit teritoriu al unui organ). Toate acestea produc asa-numitul stres oxidativ, iar unele boli, ca diabetul si
hipertensiunea arteriala, ingreuiaza circulatia in miliardele de vase mici (microcircu-latia), crescand concentratia radicalilor liberi in organism.
Cercetarile din ultimii ani au aratat ca
alimentatia hipercalorica, adica cea care depaseste nevoile reale ale organismului, determina o productie puternica de specii reactive de oxigen, fiind si principala cauza de imbatranire.
Daca utilizarea oxigenului creste, de exemplu in urma exercitiului fizic, a efortului sau stresului, productia de specii reactive de oxigen creste, marind, si pe aceasta cale, stresul oxidativ.
Aceasta crestere a stresului oxidativ poate innge apararea antioxidanta locala, rezultand leziuni celulare severe si insuficiente ale unor organe. Printre bolile care se asociaza cu stresul oxidativ amintim:
a
ateroscleroza cu diversele ei manifestari (coronariene, cerebrale, periferice);
a
scleroza laterala amiotrofica;
a artritele, bolile autoimune, cancerul, cataracta, degenerescenta maculara, boala Parkinson;
a inflamatiile cronice si boala de iradiere.
Cum actioneaza stresul oxidativ?
Leziunile oxidative ale acidului dezoxiribonucleic pot produce diferite tulburari in celule, pana la moarte celulara. Leziunile si rupturile acidului dezoxiribonucleic pot fi reparate defectuos, ceea ce va duce la mutatii si carcinogeneza prin activarea oncogenelor sau inactivarea genei de suprimare a tumorilor.
Modificarile oxidative ale proteinelor pot duce la perturbarea actitatii enzimelor, ca inactivarea superoxid dismutazei si activarea proteazelor si nucleazelor, cu leziunile celulare consecutive. Speciile reactive de oxigen pot degrada hemoglobina si elibera
fierul din feritina, forma 'sigura\" de inmagazinare a fierului.
Cresterea stresului oxidativ are un rol central in etiologia principalelor doua cauze de morbiditate si mortalitate pe glob: boala coronariana si cancerul.
Oxidarea acizilor grasi nesaturati din
colesterolul incarcat cu lipoproteine cu densitate mica (LDL) accelereaza aterogeneza si creste riscul bolii coronariene premature. Uleiurile ieftine, (de floarea-soareiui sau de germeni de porumb), contin acizi grasi polinesaturati care se oxideaza foarte repede. LDL oxidat se deosebeste de LDL nativ, fiind mult mai aterogen. LDL oxidat nu este captat de celule pe calea uzuala bine controlata a receptorilor de LDL, ci este recunoscut de
receptorii fagocitelor si celulelor musculare, care se gasesc in stratul subendotelial al peretelui arterial. Spre deosebire de receptorii LDL, receptorii acestor celule de curatire nu-si scad actitatea cand celula are suficient
colesterol pentru nevoile ei.
In consecinta, LDL oxidat este inmagazinat in continuare in celula si, in cele din urma, LDL oxidat si citotoxic supraincarca si omoara celula, transformand fagocitele sau celula musculara neteda intr-o celula spumoasa, primul si cel mai caracteristic element al striurilor grasoase. in inile anterioare, am amintit ca in formarea placii de aterom exista mai multe etape, una fiind aparitia striurilor grasoase. LDL oxidat stimuleaza cresterea celulelor musculare netede si
formarea anticorpilor impotriva lipoprotemelor oxidate. Aceste caracteristici ale LDL oxidat duc la un cerc cios, cu inmultirea celulelor subendoteliale si oxidarea si mai accentuata a acestor lipoproteine, conditii ideale pentru formarea ateromului ce va duce la boala coronariana.
Pentru a creste capacitatea antioxidanta a organismului, Enciclopedia de Nutritie Clinica recomanda consumul urmatoarelor
fructe si vegetale, mai ales in stare cruda:
- pentru tamina C, sau acid ascorbic:
coacaze negre, ardei verde, tigva sau curcubete (Lagenaria vulgaris), zarzavaturi verzi, fragi, capsuni, kiwi, fructe citrice, papaya,
varza de Bruxelles, cartofi. Desigur, cartofii nu sunt de consumat in stare cruda, insa prin fierbere nu pierd decat 50% din cantitatea de tamina C, astfel ca, fierti sau copti, sunt o sursa buna de acid ascorbic;
- pentru tamina E, sau alfa-tocoferol: nap, spanac, broccoli, conopida, nuci, seminte, rosii, sparanghel, cereale integrale, fulgi de ovaz. Cu toate ca
uleiurile ce contin acizi grasi polinesaturati, de exemplu de floarea-soareiui, de soia, de germeni de porumb, sunt surse bogate de tamina E, Enciclopedia Clinica de Nutritie recomanda etarea lor, deoarece se oxideaza foarte repede;
- pentru caroten: morco, nap, dovleac, spanac, conopida,
pepene galben, frunze de cicoare, dovlecei, ardei rosu, mango, caise;
- pentru licopen:
rosii (in coaja rosiilor se gasesc de 400 - 500 de ori mai multe antioxidante decat in pulpa), grepfrut rosu;
- pentru luteina si zeaxantina: conopida, spanac, zarzavaturi verzi, telina, praz;
- pentru flavonoide: ceapa, capsuni, mere, fructe citrice, mazare
verde si linte.
Actiune antioxidanta au si numeroase substante fitochimice cum sunt flavonele, catechinele, fitoestrogenele si antocianidinele.
Mai exista si alte substante cu efect antioxidant, care se gasesc in alimente:
- compusi organosulfurici - in usturoi, ceapa, aric si praz;
- seleniu - in cereale;
- cupru - in ciuperci, legume, masline, avocado, mure, kiwi, grepfrut, banane, zmeura, prune, sparanghel, cartofi;
- mangan - in sfecla, zmeura, ananas, mure, spanac,
banane si seminte.
Dupa cum vedem, Creatorul S-a ingrijit ca antioxidantele, de care avem atata nevoie in prevenirea aterosclerozei, sa se gaseasca din abundenta in produsele solului. Suplimentarile sub forma medicamentelor nu sunt indicate. Cercetatorii americani reuniti in 'U.S. Preventive Serces Task Force\" considera ca administrarea intempestiva a unor tamine poate fi chiar daunatoare.
