7. Fascioloza hepatica (distomatoza hepatica)
a) Agentul etiologic. Este un parazit in forma de frunza, fasciola (Fasciola hepatica, sin. Distomum hepati-cum) din clasa trematodelor. Parazitul masoara in lungime 24 cm, iar in largime aproximativ 1 cm (. 21).
b) Repartitie geografica frecventa. Boala, desi universala, este relativ rara. Cazuri mai numeroase au fost inregistrate in Cuba, iar relativ recent au fost gasite si in regiunea Lyon din Franta. in tara noastra s-au semnalat cazuri cu totul izolate.
c) Sursa de infectie. Gazda principala a parazitului este oaia, dar destul de frecvent pot fi si alte animale, cum ar fi vitele cornute, calul, ciinele, iepurele, veverita etc, care, parazitate, elimina ouale parazitului in dejectii.

d) Modul de transmitere. Ouale eliminate ale parazitului evolueaza in apa, trecind printr-o gazda intermediara reprezentata de un gasteropod actic din genul Lymnaea. fn cele din urma, eliberat, parazitul sub forma de cercari inchistati (adolescari) ajunge pe diferite te, care cresc pe marginea apelor statatoare sau curgatoare. Omul se imbolnaveste bind apa contaminata, sau cel mai frecvent prin ingerarea unor asemenea cercari infectiosi, odata cu salata cresson\" (untisor), salatica sau alte te de apa, de asemenea contaminate.

e) Calea de patrundere localizare. Infestarea se face pe cale digesti. in mod obisnuit, parazitul se localizeaza in ficat. Se poate insa uneori fixa si in plamini, creier, ochi, piele etc.
f) Durata perioadei de incubatie. Dezvoltarea parazitului pina la stadiul adult are loc in organismul gazdelor sale in aproximativ 3 luni.
g) Simptomatologie. Ca urmare a localizarii sale mai frecvent in ficat, principalele tulburari sint din partea tubului digestiv si in special a ficatului. Astfel, bolnavii vor acuza dureri in hipocondrul drept cu iradieri in umar, inapetenta, greturi, eructatii, rsaturi bilioase sau alimentare, senzatii de balonare si tulburari de tranzit intestinal (diaree sau constipatii).

La unii bolnavi se constata hepatomegaiie, ascita si un icter mai mult sau mai putin intens. Pe linga asemenea cazuri, care pot evolua spre ciroza, altele au un prognostic la fel de sever prin complicatiile septice sau starile de casexie ansate. Pe de alta parte, prin mecanism toxico-alergic, in unele cazuri de fascioloza s-au inregistrat artrite cu caracter reumatoid, tulburari psihice, astenii accentuate, stari febrile, manifestari cutanate etc.
h) Durata perioadei de contagiozitate. Boala nu se poate transmite direct de la om la om. Gazdele definitive ale parazitului (ovinele) elimina ouale, atita vreme cit sint infestate.
I) Receptivitate imunitate. Receptivitatea este generala, iar imunitatea neprecizata.
j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic: materii fecale si bila B sau C obtinuta prin tubaj duodenal.
k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul rezulta din datele clinice si epidemiologice, iar diagnosticul etiologic din examenele parazitologice repetate ale materiilor fecale si bilei. In cercetarea oualor se poate recurge si la o metoda de imbogatire. Scintigrafia hepatica, intradermo-reactia, reactia de fixare a complementului si cercetarea eozinofiliei pot fi de un real folos in stabilirea diagnosticului bolii.

1) Tratamentul. Pe linga clorhidratul de 2-dehidro-emetina, care se administreaza in aceleasi doze ca in amibiaza (120 mg pe zi, timp de 10 zile), se mai foloseste Entobexul, tablete a 50 mg, 9 pe zi, 15 zile si Hexa-clorparaxilolul (Cloxilul) in doze de 60 mg/kilocorp, timp de 5 zile. Totusi problema tratamentului in aceasta para-zitoza este departe de a fi rezolta.
m) Masuri de profilaxie si combatere. O serie de masuri principale sint de resortul sectorului veterinar, unele, privesc gazdele definitive, altele, se adreseaza gazdelor intermediare. Combaterea, de exemplu, a gasteropodelor actice din genul Lymnaea se poate realiza prin masuri de asanare a rezervoarelor de apa sau prin tratarea cu substante chimice a apelor infestate.
Omul pentru a preveni imbolnavirea evita sa consume apa din balti, sau sa manince salate, sau te eventual contaminate care cresc pe marginea baltilor.

8. Giardioza (lambliaza)
a) Agentul etiologic este un protozoar de dimensiuni microscopice (1020 microni), cunoscut sub numele de Giardia sau de Lamblia (Giardia intestinalis, sin. Lamblia intestinalis, sin. Giardia-Lamblia), din clasa flagelatelor. Parazitul se prezinta sub o forma vegetati, prezut cu 8 flageli (asa cum se intilneste in bila) si sub o forma chistica de rezistenta (infectioasa) asa cum se gaseste in scaune.
b) Repartitie geografica frecventa. Boala este relativ frecventa si are un caracter de repartitie universala. Este mai des intilnita la copii decit la adulti si mai raspindita in regiunile calde decit in cele temperate. La noi, ca frecventa, se situeaza imediat dupa oxiuriaza.

c) Sursa de infectie. Omul parazitat (bolnav sau purtator sanatos) care elimina chisturile infectioase ale parazitului, o data cu dejectiile, constituie rezervorul de infectie al bolii.
d) Modul de transmitere. Se face direct (de la om la om), sau indirect prin alimentele (fructele, zarzaturile etc.) pe care au ajuns (prin muste, miini nespalate, vint, praf etc.) chisturile infectioase ale parazitului.
e) Calea de patrundere. Localizare. Infestarea se face pe cale digesti. Se localizeaza obisnuit in duoden (uneori si jejun si ileon), dar si in caile biliare.

f) Durata perioadei de incubatie. Necunoscuta.
g) Simptomatologie. intr-o proportie de 2530% din cazuri, lambliaza este asimptomatica. Simptomele din celelalte cazuri sint insa din cele mai riate si complexe. Cum boala poate determina enterite, enterocolite, colecistite, diskinezii biliare, gastrite, duodenite etc, numeroase tulburari pe care le intilnim in asemenea afectiuni gastro-intestinale sau hepato-biliare sint prezente si in lambliaza. Durerile abdominale generalizate sau localizate, accentuate sau mai putin accentuate, ritmate sau neritmate de alimentatie, ca si inapetenta, greturile, rsaturile, balonarile, intoleranta fata de alimente, regurgi-tatiile, pirozisul si tulburarile de tranzit intestinal pot intra izolate sau asociate in cortegiul simptomatic al acestei parazitoze.

Lambliaza, prin tulburarile de malabsorbtie pe care le determina, poate sa fie cauza si a unor sin-droame celiace. Cazuri de lambliaza cu steatoree si de-nutritie au fost semnalate si printre adulti. Odata cu numeroase cazuri de colecistite date de o lambliaza, participarea ficatului rezulta din faptul ca la unii bolnavi parazitati s-au inregistrat icter, usoara hepatomegalie si probe de disproteinemie mai mult sau mai putin alterate. Desi parazitul nu ajunge in organe din afara aparatului digestiv, totusi unele manifestari extradigestive (bronsite, astm, urticarie etc.) pot fi prezente si sint determinate prin mecanism toxico-alergic.
h) Durata perioadei de contagiozitate. Atit timp cit persoana parazitata elimina chisturile infectioase ale parazitului.
I) Receptivitate imunitate. Receptivitatea este generala, iar imunitatea neprecizata.
j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea dia-gnosticlui etiologic : materii fecale sau bila obtinuta prin tubaj duodenal.
k) Diagnostic si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul, in general, rezulta din datele clinice si unele particularitati epidemiologice, iar diagnosticul etiologic din examenele parazitologice repetate pentru identificarea chisturilor parazitului in materiile fecale sau din examenul microscopic al sedimentului de bila, in care pot fi identificate formele vegetative ale parazitului.

1) Tratamentul. Locul atebrinei este astazi luat de Metronidazol (sin. Flagyl), preparat, dupa cit se pare, lipsit de toxicitate si de o eficienta superioara. Se administreaza la adult 34 tablete pe zi, timp de 10 zile, iar la copil pina la 0,05 g/kilocorp. in cazurile de rezistenta noi am preconizat tratamentul mixt cu Atebrina si Metronidazol, cu rezultate foarte bune. De asemenea, rezultate si mai bune s-au obtinut relativ mai recent cu preparatul Fasigyn.
m) Masuri de profilaxie si combatere. Depistarea si tratarea celor parazitati. Construirea de closete igienice, utilizarea lor corecta si dezinfectia periodica a acestora. Dejectiile vor fi inactite inaintea utilizarii lor ca in-grasamint, iar alimentele vor fi puse la adapost de eventuala lor contaminare. Dezmustizare. Spalarea cu insistenta a fructelor si zarzaturilor si intretinerea igienica a miinilor.

9. Himenolepidoza
a) Agentul etiologic. Este un parazit, Hymenolepis nana, cu corpul in forma de panglica, din clasa ceste delor. Adultul masoara 24,50 cm in lungime si sub 1 mm in largime. Are corpul format din 200 segmente (proglote) (. 22).
b) Repartitie geografica frecventa. Boala are o repartitie universala, intilnindu-se cu totul exceptional la adulti si mult mai frecvent la copii.
c) Sursa de infectie. Omul parazitat (bolnav sau purtator sanatos) care elimina prin dejectii ouale parazitului. Daca parazitul rozatoarelor Hymenolepis fraterna ar fi identic cu parazitul omului Hymenolepis nana, atunci un rol asemanator de sursa de infectie ar putea sa revina soarecilor si sobolanilor.

d) Modul de transmitere. De cele mai multe ori transmiterea bolii se face fara o gazda intermediara, ouale parazitului fiind ingerate de catre om odata cu apa sau alimentele, pe care ele au ajuns pe diferite cai (miini nespalate, muste etc).
Infestarea omului se mai poate realiza si prin ingerarea accidentala, odata cu alimentele, a unor purici (Xenopsylla cheopis, Ceratophyllus fasciatus) in organismul carora parazitul evolueaza pina la stadiul de cisti-cercoizi. in aceasta parazitoza este posibila de asemenea autoinfestarea endogena si cea exogena (in special la copii).
e) Calea de patrundere. Localizarea in organism. Infestarea se face pe cale digesti prin ingerarea oualor parazitului sau a insectelor in care se gasesc cisticercoizii. Localizarea parazitului se face in intestinul subtire.
f) Durata perioadei de incubatie. Aproximativ 23 saptamini;

g) Simptomatologie. Cind numarul parazitilor fixati in intestin este mai mic, boala poate trece neobserta. in infestarile cu un numar mai mare de paraziti se pot inregistra la copii dureri abdominale (localizate in dreapta sau in etajul inferior al abdomenului), greturi, rsaturi, inapetenta, diaree si o stare de slabiciune generala. In cazuri mai rare s-au semnalat stari de nervozitate, astenii si chiar crize epileptiforme. La unii copii s-a constatat ca anumite tulburari vizuale sau auditive au disparut dupa indepartarea totala sau macar partiala a parazitilor din organism. La adult, prezenta destul de rara a parazitului nu are o semnificatie patologica deosebita.

h) Durata perioadei de contagiozitate. Pe toata durata in care persoana este purtatoare a parazitilor adulti.I) Receptivitate imunitate. Receptivitatea este generala si mai ales pentru copii. Imunitatea este neprecizata.
j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : materii fecale, in repetate rinduri.
k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul rezulta din semnele clinice si particularitatile epidemiologice ale bolii, iar diagnosticul etiologic din examenele parazitologice de materii fecale, in care pot fi identificate ouale sau parazitii adulti.

1) Tratamentul. Nu exista in aceasta parazitoza un preparat foarte eficace. Rezultate ce mai bune se obtin tot cu Niclosamid, dar care trebuie administrat timp indelungat.
m) Masuri de profilaxie si combatere. Depistarea si tratarea celor parazitati. Combaterea sistematica a rozatoarelor. Folosirea corecta a closetelor si combaterea mustelor si puricilor. Spalarea atenta a fructelor si zarzaturilor, intretinerea igienica a miinilor.

10- Oxiuriaza (snterobioza)
a) Agentul etiologic este un parazit de forma cilindrica, oxiurul (Enterobius vermicularis, sin. Oxyuris ver-micularis), din clasa nematodelor. Masculul are in lungime 25 mm (cu extremitatea posterioara intoarsa in forma de cirja spre partea ventrala), iar femela mai mare, pina la 1 cm in lungime si cu extremitatile drepte (. 23).
b) Repartitie geografica frecventa. Universala, frecventa. La noi de asemenea pare sa fie parazitoza cea mai frecventa.
c) Sursa de infectie. Omul parazitat.
d) Modul de transmitere. Ouale parazitului sint depuse de femela acestuia in regiunea anala, unde devin infectioase in cite ore. Transmiterea bolii se face prin intermediul acestor oua, care, imprastiate in mediul exterior, ajung sa fie ingerate de catre alte persoane, odata cu alimentele contaminate.

Pe linga heteroinfestatie, in aceasta parazitoza exista o autoinfestatie exogena, prin vehicularea la gura a oua-lor din regiunea anala a aceleeasi persoane, o autoinfestatie endogena, atunci cind femela eclozeaza in intestin, si o retrofectiune, atunci cind larvele provenite din ouale care au eclozat in regiunea anala pot sa se intoarca in intestin si sa dea nastere la noi adulti.
e) Calea de patrundere. Localizare. Infestarea se face pe cale digesti, sau, in cazul retrofectiei, pe cale anala.
Parazitii se localizeaza in cec, apendice, prima portiune a intestinului gros si chiar in ultima portiune a ileonului ; exceptional, parazitii pot ajunge in alte organe.

f) Durata perioadei de incubatie. De la data infestarii si pina la data la care femelele adulte ale parazitului dezvoltate in intestin pot sa coboare in regiunea anala si sa depuna oua, trec aproximativ doua saptamini.
g) Simptomatologie. Pe linga pruritul anal si nazal de natura alergica, cei infestati acuza si o serie de tulburari digestive. Astfel, cei mai multi se pling de dureri abdominale periombilicale sau in fosa iliaca dreapta, greturi, rsaturi si tulburari de tranzit intestinal. Tenesmele si gratajul (scarpinatul) din regiunea anala pot favoriza aparitia de hemoroizi sau prolaps rcctal. Frecvent oxiurii se pot fixa in apendice, provocind crize apendicuiare prin congestia si inflamatia acestuia. Alte tulburari apar in oxiuriaza datorita localizarii parazitilor si in alte organe.

Asa, de exemplu, pot ajunge, la fetite, in special, in regiunea vulvo-ginala provocind o vulvo-ginita. In cazuri mai rare, larvele de oxiuri pot patrunde in grosimea pielii determinind o dermatita liniara. in sfirsit, diferite tulburari neuro-psihice intilnite in oxiuriaza sint provocate prin mecanism toxico-alergic.
h) Durata perioadei de contagiozitate. Pe tot timpul perioadei de infestare.I) Receptivitate imunitate. Receptivitatea este generala, iar imunitatea neprecizata.
j) Produsele patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic. Produse obtinute prin raclarea regiunii anale si perianale (metoda N.I.H. a baghetei cu celofan sau metoda baghetei colodionate a prof. Nitzu-lescu si Popescu).
k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul rezulta din datele clinice si particularitatile epidemiologice. Examenele pa-razitologice ale produsului recoltat pentru identificarea oualor parazitului sau semnalarea parazitilor adulti in scaune permit diagnosticul etiologic.

1) Tratamentul. in locul preparatelor mai vechi, toxice si adeseori ineficiente, astazi se pot folosi Nematoctonul (sirop sau tablete) si mai ales Vermigalul, produse de industria noastra farmaceutica. Vermigalul, cel mai eficace si comod de luat, se administreaza in doza de o lingurita la 10 kg greutate, intr-o singura zi sau mai multe zile. Rezultate la fel de bune par sa se obtina si in tratamentul de o singura zi cu Vermox (mebendazol).
m) Masuri de profilaxie si combatere. Depistarea si tratamentul celor parazitati. Persoanele parazitate vor respecta cu strictete regulile de igiena individuala pentru a preveni heteroinfestarea sau autoinfestarea. Va fi combatut cu energie obiceiul copiilor, in special, de a-si roade unghiile. Spalarea miinilor si taierea sau ingrijirea unghiilor se vor face cu multa minutiozitate. Fructele si zarzaturile vor fi intotdeauna bine spalate.

11. Strongiloidoza
a) Agentul etiologic. Este un parazit mic, strongiloidul (Strongyloides stercoralis, sin. Anguillula stercoralis), din clasa nematodelor. Masculul masoara 1 mm, iar femela, mai lunga, nu depaseste 2,5 mm (. 24).
b) Repartitie geografica frecventa. Boala are un caracter de repartitie universala, fiind relativ rara in regiunile temperate si mai frecventa in cele tropicale sau subtropicale. Boala la noi este rara, dar se pare ca ea scapa adesea diagnosticului.
c) Sursa de infectie. Omul parazitat (bolnav sau purtator sanatos) care elimina prin materii fecale larvele rabditoide ale parazitului.

d) Modul de transmitere. Larvele rabditoide eliminate nu sint infectioase. Ele au pe sol o evolutie directa sau indirecta pina la stadiul de larve strongiloide infectioase. Infestarea omului se face pe cale digesti, prin alimentele pe care se gasesc larvele infectioase, sau pe cale cutanata, prin traversarea larvelor prin piele. Autoinfestarea exogena si endogena este posibila.
e) Calea de patrundere. Localizare. Infestarea se face pe cale digesti si cutanata. Dupa trecerea prin piele, larvele ajung in circulatie si de aici, trecind prin inima dreapta, plamini, trahee, ajung in cele din urma in intestin unde se formeaza adultii.

f) Perioada de incubatie. Larvele rabditoide apar in materiile fecale ale persoanei parazitate la aproximativ 34 saptamini de la data infestarii.
g) Simptomatologie. Pe linga cazuri usoare, fara tulburari evidente, se intilnesc in strongiloidoza si cazuri cu o evolutie gra. Din partea aparatului digestiv, bolnavul se plinge indeosebi de dureri abdominale, greturi, rsaturi, inapetenta, balonari si adesea diaree. Diareele apoase, prelungite, din strongiloidoza, pot fi cauza unor mari pierderi in greutate (sindroame de denutritie). Pe de alta parte, si in aceasta parazitoza se inregistreaza tulburari care nu tin de aparatul digestiv si care sint provocate de cele mai multe ori prin mecanism toxic sau alergic.

Astfel, pe linga unele manifestari cutanate (der-matite, edem) sau pulmonare, determinate adesea de o actiune directa a parazitului, unii bolnavi, la care boala tine de mai multi ani, intra intr-o faza neuro-psihica cu insomnii, iritabilitate, crize convulsive si stare de neurastenie.
h) Durata perioadei de contagiozitate. Pe toata durata infestarii bolnavul este contagios.I) Receptivitate imunitate. Receptivitatea este generala, iar imunitatea neprecizata.
j) Produsele patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : materiile fecale si bila, obtinuta prin tubaj duodenal, in care se pot gasi larvele mobile ale parazitului.

k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul rezulta din datele clinice si particularitatile epidemiologice, iar diagnosticul etiologic din examenele parazitologice ale bilei sau scaunelor recoltate pentru identificarea larvelor rabditoide ale parazitului. Coproculturile sint deseori necesare. Eozino-filia sanguina este frecvent crescuta.
1) Tratamentul. Unele preparate ca violetul de gen-tiana, subnitratul de bismut si altele n-au dat rezultate satisfacatoare. Un alt preparat, Ditiazanina, care s-a aratat ce mai eficace, s-a dovedit a fi toxic pentru organism si ca atare a fost retras din practica. Pamoa-tul de pirviniu (Vermigalul), dat in doua zilnica de 0,005 g/kilocorp, administrat 7 zile in sir da rezultate incurajatoare. Rezultatele cele mai bune se obtin insa cu Thiabenzadol (Mintezol) dat in doza de 1 g pe zi, 7 zile sau 3 g pe zi, 5 zile.

m) Masuri de profilaxie si combatere. Depistarea si tratarea celor parazitati. Utilizarea corecta a closetelor si dezinfectia lor periodica. Inactirea dejectiilor inaintea folosirii lor ca ingrasamint in agricultura. in terenurile contaminate este indicat sa se foloseasca incaltaminte de protectie. Zarzaturile si legumele din terenurile contaminate vor fi bine spalate. O atentie deosebita trebuie avuta pentru a preintimpina infestarile in cursul lucrului in laboratoare. intretinerea igienica a miinilor este pentru aceasta obligatorie.
12. Teniaza (Taenia saginata)
a) Agentul etiologic. Este un parazit in forma de panglica cunoscut sub numele de tenie sau panglica (Taenia saginata) din clasa cestodelor. Parazitul este format din cap (scolex), git si corp (strobila). Corpul este constituit dintr-o insiruire de 1 0002 000 proglote si masoara in lungime pina la 810 m (. 25).

b) Repartitie geografica frecventa. Boala are un caracter de repartitie universala, insa este in general rara.
c) Sursa de infectie. Omul purtator al teniei adulte care elimina spontan sau odata cu dejectiile proglotele sau ouale parazitului.
d) Modul de transmitere. Transmiterea bolii la o alta persoana nu se face direct, ci printr-o gazda intermediara. Astfel, ouale parazitului ingerat in cazul acestei tenii de catre bovine, evolueaza in organismul acestora pina la stadiul de cisticerci (Cisticercus bovis). Infestarea omului se face prin consumarea unei asemenea carni de vita, parazitata de cisticerci si insuficient prelucrata termic (fiarta sau fripta).
e) Calea de patrundere. Localizare. Infestarea are loc pe cale digesti. Localizarea se face in intestinul subtire. in cazuri exceptionale se poate fixa si in alte organe (apendice, cula biliara etc.).

f) Durata perioadei de incubatie. De la data infestarii si pina la data la care persoana parazitata incepe sa elimine oua sau proglote trec in medie 1 1/23 luni.
g) Simptomatologie. Durerile abdominale sint generalizate sau mai frecvent localizate in epigastru. In acelasi timp bolnavii se pling si de o foame dureroasa, balonari, senzatii de greata si uneori diaree sau constipatie. Daca unii acuza o lipsa totala a poftei de mincare, altii din contra au o pofta de mincare exagerata. in acelasi timp purtatorii de Taenia saginata sint cu atit mai mult deranjati de prezenta parazitului cu cit ei elimina proglotele atit cu scaunele cit si intre scaune. Pe de alta parte, cei infestati, datorita actiunii toxice si alergice a parazitului prezinta si unele simptome extradigestive (cefalee, ameteli, senzatie de sufocare sau de nod in git etc). in sfirsit, unele bolnave, cind infestate, fac si o tenifobie, sustinind in mod eronat ca in intestinul lor se mai gaseste parazitul, care in realitate a fost eliminat complet cu mult timp inainte.

h) Durata perioadei de contagiozitate. Bolnavul, cit este parazitat de parazitul adult, elimina uneori si oua care, mai rar, pot infecta direct omul.I) Receptivitate imunitate. Receptivitatea este generala. Imunitatea neprecizata.
j) Produsele patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : materiile fecale sau proglotele parazitului.
k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul rezulta din datele clinice si unele particularitati epidemiologice (boala este mai frecventa la cei care au obiceiul sa consume carne insuficient tratata termic), iar diagnosticul etiologic rezulta din examenele parazitologice de materii fecale pentru identificarea oualor sau mai degraba din examinarea macroscopica si microscopica a proglotelor de tenie eliminate.

1) Tratamentul. Pentru tratamentul teniazei cu T. saginata, ca si pentru tratamentul teniazei cu T. solium sau al botriocefalozei, avem la dispozitie preparatul romanesc Niclosamid. La adult se dau patru tablete, iar la copii doze corespunzatoare virstei. letele se iau dimineata pe nemincate, in doua prize egale. Purgativul ca si clismele nu sint obligatorii.
m) Masuri de profilaxie si combatere. Depistarea si tratarea celor parazitati. Evitarea contaminarii mediului inconjurator prin folosirea corecta a closetelor. Taierile clandestine vor fi interzise, iar controlul veterinar al carnii date in consum trebuie facut cu grija. Carnea de vita fi consumata, dupa ce a fost in mod suficient tratata termic, sau dupa o pastrare de 10 zile la 10C sau 3040 ore la 20C.

13. Teniaza (Taenia solium)
a) Agentul etiologic. Este un parazit in forma de panglica, cunoscut de asemenea sub numele de tenie sau panglica (Taenia solium) din clasa cestodelor. Este format ca si T. saginata din cap (scolex), git si corp (strobila), avind un numar redus de proglote (7001 000) si cu o lungime ce poate masura pina la 68 m (. 26).
b) Repartitie geografica frecventa. Boala raspindita universal, dar mai rara decit cea data de T. saginata.
c) Sursa de infectie. Omul purtator al teniei adulte care elimina odata cu dejectiile proglotele sau ouale parazitului.

d) Modul de transmitere. Transmiterea bolii la o alta persoana nu se face direct, ci printr-o gazda intermediara. Astfel ouale parazitului, ingerate in cazul acestei tenii de catre porcine, evolueaza in organismul acestora pina la stadiul de cisticerci (Cisticercus celiulosae). Infestarea omului se face deci prin consumarea unei asemenea carni de porc parazitata cu cisticerci si insuficient prelucrata termic (fiarta sau fripta).
e) Calea de patrundere. Localizarea. Infestarea se realizeaza pe cale digesti, iar localizarea se face in intestinul subtire, foarte rar in alte organe.
f) Durata perioadei de incubatie. De la data infestarii si pina la data la care persoana parazitata incepe sa elimine oua sau proglote, trec in medie 1 1/22 sau 3 luni.

g) Simptomatologie. Manifestarile teniazei cu T. so-lium sint intrutotul asemanatoare cu acelea din teniaza cu T. saginata (v. submodulul anterior). De mentionat doar ca purtatorii de T. solium elimina de obicei proglotele numai cu scaunele, in timp ce cei cu T. saginata le elimina atit cu scaunele cit si intre scaune. De asemenea riscul aparitiei unei cisticercoze este mai mare in aceasta teniaza.
h) Durata perioadei de contagiositate. Atit timp cit este parazitat, bolnavul elimina oua, care, mai frecvent decit in cazul infestarii cu T. saginata, pot duce la aparitia unei cisticercoze, prin dezvoltarea la om a formei larre.I) Receptivitate imunitate. Receptivitatea este generala, imunitatea neprecizata.
j) Produsele patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : materii fecale si in special proglotele parazitului.

k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul rezulta din datele clinice, unele particularitati epidemiologice (obiceiul de a consuma carnea de porc insuficient fripta sau fiarta), iar diagnosticul etiologic din examenele parazitologice, pentru identificarea oualor, sau mai degraba din examinarea macroscopica si microscopica a proglotelor de tenie eliminate.
1) Tratamentul. La fel ca in teniaza (cu T. saginata) ( submodulul anterior).
m) Masuri de profilaxie si combatere. Depistarea si tratarea celor parazitati. Evitarea contaminarii mediului inconjurator prin folosirea corecta a closetelor. Interzicerea gabondajului porcilor. Taierea clandestina fi oprita, iar controlul veterinar al carnii fi facut cu atentie. Carnea de porc fi in general in mod suficient tratata prin caldura (5060).

14. Trichineloza (trichinoza)
a) Agentul etiologic. Este un parazit, trichina sau trichinela (Trichinella spiralis), din clasa nematodelor. Adultul ca mascul, masoara in lungime 1,52 mm, iar femela, mai mare, poate sa ajunga pina la 34 mm