1. Amibiaza
a) Agentul etiologic. Un protozoar, Entamoeba dysente-riae (E. histolytica) (de dimensiuni microscopice, 2040 u), din clasa rizopodelor.
b) Repartitie geografica

frecventa. Se intilneste, sub forma de cazuri rare, si in unele regiuni temperate; boala este insa frecventa, cu caracter endemic, in regiunile calde. La noi s-au intilnit cazuri rare (de import).
c) Sursa de infectie : omul parazitat (bolnav sau purtator) care elimina prin dejectii chisturile infectioase ale parazitului.
d) Modul de transmitere. Transmiterea directa este posibila de la omul parazitat la omul sanatos. Boala se transmite insa, se pare, mai frecvent prin alimente, apa si obiecte pe care au ajuns chisturile parazitului. Mustele-pot avea rol in raspindirea, ca atare, a chisturilor.

e) Calea de patrundere. Localizare. Calea de patrundere, in general, este cea orala. Folosirea in comun in colectivitatile de copii a termometrelor (cind temperatura se ia rectal) sau canulelor nedezinfectate etc., poate sa constituie modalitati de patrundere a parazitului in organism pe cale anala. Localizarea are loc in intestinul gros sau in cec. Pe cale sanguina parazitul poate ajunge in ficat, plamin, creier, splina etc.
f) Durata perioadei de incubatie. Durata perioadei de incubatie este riabila. Uneori, dureaza 23 zile., alteori 34 saptamini sau mai mult.

g) Simptomatologie. Cele mai frecvente sint tulburarile digestive. Desi exista si forme asimptomatiee, trebuie sa se stie ca boala in forma ei acuta se instaleaza cu un sindrom dizenteriform, care se insoteste de dureri abdominale sub forma de colici, tenesme rectale si 520 (sau mai multe) scaune pe zi, fecaloide si muco-sanguinolente. in formele supraacute (formele fulminante), boala poate capata de la inceput un caracter grav, odata cu unele complicatii locale (perforatii, hemoragii etc.) si tulburari agenerale. De cele mai multe ori dizenteria amibiana ia un caracter cronic durind ani de zile. Alte manifestari intilnite in amibiaza se datoresc localizarii parazitului si in alte organe sau actiunii toxico-alergice pe care acesta o exercita asupra organismului.

h) Durata perioadei de contaminare. Atit timp cit bolnavul elimina chisturile infectioase ale parazitului.I) Receptivitate

imunitate. Receptivitatea fata de boala este generala. In regiunile endemice de boala (tarile calde) pare sa se obtina un grad de rezistenta fata de boala.
j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea dia-gnosticului etiologic : obisnuit, materiile fecale (in special gierele muco-sanguinolente) proaspat recoltate si asinge pentru diferite reactii imuno-biologice.
In formele cu localizare extraintestinala se recomanda punctie hepatica (in localizarea hepatica), iar in localizarea pulmonara, recoltarea si examenul expectoratiilor.

k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Manifestarile clinice ale bolii, datele de ordin epidemiologie (atunci cind mai ales este vorba de persoane care au trait sau au trecut printr-o regiune endemica de boala), examenele parazitologice (direct si pe lame colorate), culturile si inocularile la animale (xenodiagnostic) faciliteaza diagnosticul. De asemenea, se recomanda reactia do fixare a complementului, hemaglutinarea indirecta, imunofluorescenta etc.

1) Tratamentul. Se face cu emetina si in special cu 2-dehidroemetina in doza prescrisa de medic, de 120 mg pe zi, 10 zile. De o eficacitate reala se arata si metro-nidazolul (Metronidazol. Flagyl) administrat in doze mai mari (48 tablete pe zi, 10 zile). m) Masuri de profilaxie si combatere. Izolarea bolnavilor si profilaxia medicamentoasa a contactilor. Controlul parazitologic repetat al celor trecuti prin zonele endemice de boala si controlul periodic al celor care traiesc in aceste zone.Intretinerea igienica a closetelor, tratarea dejectelor. Supravegherea instalatiilor de alimentatie cu apa potabila. Masuri de dezmustizare. Spalarea fructelor si zarzaturilor. Dezinfectia termometrelor, camilelor etc, in colectivitatile de copii. Respectarea masurilor de igiena individuala.

2. Ankilostomiaza
a) Agentul etiologic. Un parazit, Ankilostoma, de forma cilindrica (Ankilostoma duodenale), din clasa ne-matodelor. Femela masoara aproape 2 cm in lungime si 1 mm in grosime. Masculul este mai scurt si mai subtire (. 17). b) Repartitie geografica

frecventa. in regiunile calde, boala apare in mod frecvent, insa in regiunile temperate, de obicei, este prezenta numai in unele bazine miniere. La noi, desi pot exista cazuri izolate, boala a fost practic eradicata din bazinul carbonifer de la Anina unde era foarte frecventa.
c) Sursa de infectie. Omul parazitat (bolnav sau sanatos), care elimina prin dejectii ouale parazitului, constituie rezervorul de infectie in aceasta boala..

d) Modul de transmitere. Ouale eliminate de omul parazitat evolueaza pe sol pina la stadiul de larve. Boala trece la alt om prin intermediul acestor larve mai frecvent traversind pielea sau, mai rar, ajungind in organismul omului sanatos prin alimentele -contaminate. O transmitere directa are loc numai in mod exceptional pe cale congenitala.
\" e) Calea de patrundere. Localizare. Cutanata este cea mai frecventa ; digesti mai rara, iar calea respiratorie nu este admisa.
Dupa ce traverseaza pielea, larvele intra in circulatia sanguina si descriu mai intii un ciclu perienteric trecind prin plamini. De aici ajung in fundul gitului si sint inghitite, in tubul digestiv se opresc in duoden si mai rar in jejun. in cazuri exceptionale pot ajunge in cec si colon.
f) Perioada de incubatie. Dupa aproximativ 36 sap-tamini de la data infestarii, persoana parazitata poate sa elimine oua.

g) Simptomatologie. Trecerea parazitului prin piele si apoi prin plamini se insoteste de unele tulburari cutanate ('gurrma minerilor\") si pulmonare (bronsite). Localizarea parazitilor adulti in intestin duce insa la o serie de tulburari digestive care vor consta in special din dureri epigastrice, senzatii de greata, rsaturi, balonari, diaree etc. De asemenea intrucit ankilostomele se hranesc cu singe, intilnim in aceasta parazitoza si o anemie destul de severa.
h) Durata perioadei de contagiozitate. Direct, boala se transmite numai pe cale transplacentara de la mama la fat. O alta transmitere directa nu exista.I) Receptivitate

imunitate. Receptivitatea este generala, dar o imunitate pare sa se instaleze cu timpul la cei care au trecut prin boala.

j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic ; materii fecale, eventual in repetate
rinduri.
k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Pentru diagnostic se folosesc datele clinice si mai ales cele de ordin epidemiologie (frecventa mai mare a bolii la mineri desi exista si o ankilo-stomiaza de suprafata), iar pentru diagnosticul etiologic examenele parazitologiee de materii fecale completate cu cercetarea eventuala a singelui in scaune (hemoragii oculte) si determinarea formulei sanguine (eozinolilie).

1) Tratamentul. Tetraclorura de etilen in doza. la adult, de 3 ml, dimineata pe stomacul gol. Se poate repeta peste 7 zile. Nu se administreaza sub 3 ani. Rezultate mai bune se obtin cu Alcopar (Kidroxinaftoatul de befeniu) care se gaseste in plicuri de 5 g (cu 2,5 g substanta acti), administrindu-se 34 zile in sir. Se repeta peste 10 zile.
m) Masuri de profilaxie si combatere. Intensificarea actiunii de depistare si tratare a celor parazitati. Inac-tirea dejectiilor provenite de la bolnavi. Utilizarea closetelor metalice mobile in mine. Dezinfectia solului (clo-rura de sodiu). Echipament de protectie. Spalarea zarzaturilor, intretinerea igienica a miinilor.

3. Ascaridioza
a) Agentul etiologic. Este un parazit de forma cilindrica, ascaridul sau popular limbricul (Ascaris lumbrico-ides), din clasa nematodelor. Femela este mai mare. ma-surind in lungime 1520 cm sau mai mult, iar masculul este mai mic (1012 cm) si are extremitatea poste-rioara intoarsa in forma de cirja (. 18).
b) Repartitie geografica

frecventa. Universala, cu caracter frecvent.
c) Sursa de infectie. Rezervorul de infectie este constituit de omul parazitat (bolnav sau purtatorul sanatos), in intestinul caruia se gasesc paraziti adulti de ambele sexe.

d) Modul de transmitere. Ouale eliminate prin dejectii nu sint infectioase. Ele evolueaza pina la stadiul de oua infectioase, pe pamint (geohelmint), dupa care, apoi, pot ajunge in organismul unui alt om prin intermediul miinilor murdare sau alimentelor (fructelor, zarzaturilor etc.) nespalate. Mustele, vintul, praful etc, contribuie la raspindirea oualor in mediul extern.
e) Calea de patrundere. Localizare. Calea de patrundere este digesti. Din ouale embrionate, care ajung in intestin, provin larvele. Acestea, parcurg un ciclu peri-enteric trecind prin ficat si plamini. De aici se ridica pina in fundul gitului, de unde se intorc din nou in intestin, localizarea lor obisnuita. Datorita lipsei de adaptare completa si tendintei de ratacire prin organism (eratism), parazitii se pot indrepta si spre alte organe (ficat, cai respiratorii etc).

f) Durata perioadei de incubatie. De la ingerarea oualor infectioase si pina la eliminarea de oua, care sa rezulte din parazitii adulti dezvoltati in organism, trec aproximativ 23 luni.
g) Simptomatologie. Locul cel mai important printre tulburarile pe care le determina ascaridioza il ocupa tulburarile digestive. Desi exista cazuri asimptomatice, boala este de cele mai multe ori insotita de o simptomatologie riata. Semnul comun al bolii este durerea abdominala care de la o intensitate neinsemnata poate sa ajunga pina la dureri violente sub forma de crampe. Alaturi de dureri, bolnavii acuza greturi, hipersalitie, o pofta capricioasa de mincare, balonari si tulburari de tranzit intestinal (diaree sau constipatie).

Manifestari mai alarmante apar si in cursul unor complicatii. Astfel, ascarizii pot determina oprirea tranzitului intestinal, din cauza numarului lor mai mare, din cauza rasucirii unei anse intestinale sau din cauza unui spasm ocluziv urmat de in-ginatie. Asemenea cazuri, de asa-zise ocluzii intestinale, trebuie sa beneficieze de o interventie chirurgicala. Alte complicatii prezente in aceasta parazitoza survin prin trecerea parazitilor prin peretele intestinal, prin fixarea lor in caile biliare sau ficat, patrunderea in trahee etc. In sfirsit, alte tulburari generale si mai ales de ordin nervos sint determinate de paraziti prin actiunea lor tpxico-alergica asupra organismului.
h) Durata perioadei de contagiozitate. Ouale eliminate, neembrionate, nu sint infectioase, asa incit o transmitere directa (de la om la om) nu exista.
I) Receptivitate

imunitate. Receptivitatea este generala, iar imunitatea nu este precizata.
j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : materii fecale, in repetate rinduri, la 710 zile interl.
k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Datele clinice si epidemiologice servesc pentru diagnosticul clinic, iar diagnosticul etiologic se fixeaza prin examene parazitologice de materii fecale, examene radiologice gastro-intestinale, identificarea parazitilor adulti eliminati.

1) Tratamentul. Rezultate bune se obtin cu preparatul romanesc Nematocton (sirop sau tablete). La copii, pina la 5 ani, se dau atitea tablete citi ani are copilul. La 6 ani se dau tot 5 tablete. Peste 6 ani si la adulti nu se dau insa mai mult de 6 tablete pe zi, timp de 45 zile. Medicamentul este bine suportat. Tratamentul, la indicatiile medicului, poate fi repetat peste 1012 zile. Tratamentul mai poate fi urmat si cu preparatul Decaris, tablete cu 50 mg pentru copii si cu 150 mg pentru adulti. Tratamentul cu o singura tableta, intr-o singura priza (in doza deci de 2,5 mg/kilocorp) poate duce la indepartarea parazitilor din organism. La nevoie tratamentul poate fi repetat dupa 710 zile.

m) Masuri de profilaxie si combatere. Depistarea si tratamentul celor parazitati. Construirea de closete igienice si utilizarea lor corecta. Tratarea dejectiilor umane inaintea utilizarii lor ca ingrasamint si dezhelmintizarea apelor poluate ale riurilor inaintea utilizarii lor in irigatia gradinilor de zarzaturi. Dezhelmintizarea terenurilor de joaca ale copiilor. Dezmustizari. Spalarea fructelor si zarzaturilor. intretinerea igienica a miinilor.

4. Balantidioza
a) Agentul etiologic. Este un protozoar, Balantidium coli, din clasa ciliatelor. Desi este cel mai mare protozoar patogen intilnit la om (masoara pina la 200 microni) nu poate fi zut decit la microscop, atit ca forma vegetati, cit si ca chist.
b) Repartitie geografica

frecventa. Sub forma de cazuri cu totul izolate, se intilneste pe intreaga suprafata a globului. La noi au fost descrise cite cazuri dispersate.
c) Sursa de infectie. Porcul, care este in mod natural infestat in procente destul de ridicate, constituie rezervorul de infectie al bolii. Omul parazitat, care elimina prin dejectii chisturile parazitului, poate constitui o sursa de infectie.

d) Modul de transmitere. Se face direct de la porcii parazitati si, indirect, prin alimente contaminate sau prin manipularea materialului intestinal provenit de la porcii infestati.
e) Calea ae patrundere. Localizare. Calea de patrundere este digesti, iar localizarea se face in cec, colon si portiunea inferioara a ileonului, exceptional si in alte organe.
f) Durata perioadei de incubatie. Nedeterminata, riabila.
g) Simptomatologie. Parazitul se fixeaza de obicei in cec si intestinul gros. Boala ia adeseori de la inceput caracterul unei dizenterii cu 1015 scaune pe zi, care pot contine resturi alimentare nedigerate, mucus, puroi, singe si chiar fragmente de mucoasa. in asemenea cazuri, bolnavii pot prezenta febra, lipsa poftei de mincare, rsaturi si dureri de-a lungul colonului. Diareele prelungite si accentuate duc la deshidratarea organismului si denutritii severe.

S-au citat si cazuri de perforatii intestinale provocate de paraziti, urmate de hemoragii si de peritonite. Ca tulburari extradigestive s-au intilnit si in balantidioza cazuri de cefalee, insomnie, prurit cutanat si uneori anemii accentuate.
h) Durata perioadei de contagiozitate. Pe toata perioada infestarii. in care timp bolnavul elimina chisturi infectioase.I) Receptivitate

imunitate. Receptivitatea ca si imunitatea nu sint precizate.
j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : materii fecale in mai multe rinduri (din cauza perioadelor negative), iar de la cadavre (pentru un diagnostic post mortem) fragmente de intestin din portiunile in care se d leziuni.

k) Diagnosticai si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Pentru diagnosticul clinic se folosesc semnele clinice ale bolii si datele de ordin epidemiologie (contactul cu porcii), iar pentru diagnosticul etiologic, examenele parazitologice de materii fecale si examenele histopatologice ce pot permite identificarea parazitului. Rectoscopia si irigoscopia pot contribui la stabilirea diagnosticului.
1) Tratamentul. Nu exista pina astazi un tratament specific. Cu rezultate nu prea incurajatoare au fost incercate chinina, calomelul, carbonatul de bismut. Rezultate mai bune par sa se obtina sub influenta tratamentelor cu antibiotice (aureomicina sau teramicina). Metro-nidazolul, in doze mai mari, pare de asemenea sa fie eficace.

m) Masuri de profilaxie si combatere. Evitarea contactului cu porcii eventual parazitati.
Inactirea dejectelor porcilor inainte ca acestea sa fie folosite in agricultura. Spalarea fructelor si zarza-turilor, intretinerea igienica a miinilor.
5. Botriocefaleia
a) Agentul etiologic. Este un parazit in forma de panglica din clasa cestodelor. cunoscut sub numele de botrio-cefal (Diphylobotrium latum, sin. Botriocephalus latus). Botriocefalul. format din 3 0004 000 progloto, este cel mai mare parazit al omului, putind sa ajunga in lungime pina la 1012 m sau mai mult (. 19).

b) Raspindire geografica

frecventa. Prezenta in anumite regiuni din Europa, Africa, Asia si America de Nord. In Europa principalele focare de boala se gasesc in jurul Marii Baltice, in jurul lacurilor italiene, in Elvetia ti in Delta Dunarii, adica in zone in care se gaseste si se consuma mai mult peste. La noi, in Delta Dunarii. in urma masurilor luate in ultimii ani. numarul cazurilor de botriocefaloza a scazut foarte mult. In restul tarii nu se intilnesc decit cazuri cu totul izolate.
c) Sursa de infectie. Omul parazitat (bolnav sau pur-tator sanatos) si diferite animale (pisica, elinele, vulpea, tigrul, ursul etc.). pot fi de asemenea infestate, eliminind ouale sau proglotele odata cu materiile fecale.

d) Modul de transmitere. Ouale parazitului evolueaza in apa trecind mai intii printr-o gazda intermediara, un gasteropod actic si apoi printr-o a doua gazda, reprezentata de diferite specii de pesti, in care se formeaza larvele plerocercoide infectioase. Omul se infesteaza inge-rind icrele sau carnea cruda sau insuficient tratata prin caldura (sau prin alte metode), a unor asemenea pesti parazitati.
e) Cale de patrundere. Localizare. Patrunderea are loc pe cale digesti, iar localizarea se face in intestinul subtire, exceptional in intestinul gros sau cula biliara.
f) Durata perioadei de incubatie. De la ingerarea formelor infectioase ale botricefalului (larvele plerocercoide) si pina cind apar simptomele trec aproximativ 23 luni.

g) Simptomatologie. Boala are o simptomatologie asemanatoare cu a teniazelor. Pe linga unele tulburari digestive (dureri abdominale, pofta de mincare capricioasa, balonari, tulburari de tranzit intestinal etc.) mai accentuate sau mai putin accentuate, in unele cazuri au fost semnalate in botriocefaloza si unele tulburari neuro-psi-hice. intr-o proportie care nu depaseste 12% din bolnavi se intilneste si o anemie. Un semn important rezulta din faptul ca bolnavii elimina din timp in timp fragmente mai mici sau mai mari din corpul parazitului.h) Durata perioadei de contagiozitate. Contagiozitatea directa de la om la om nu este posibila.
I) Receptivitate

imunitate. Receptivitatea este generala, iar imunitatea este neprecizata.
j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : materii fecale si proglotele eliminate ale parazitului.
k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul clinic rezulta din datele clinice, datele epidemiologice (frecventa bolii la persoanele din regiunile endemice sau care consuma mai mult peste), iar diagnosticul etiologic din examenul para-zitologic al materiilor fecale pentru identificarea oualor
(destul de numeroase in scaune) si din examenul proglo-telor eliminate de catre cei parazitati.

1) Tratamentul. in locul tratamentelor mai vechi cu extract eterat de feriga (Filix mas), sau cu diferiti deriti acridinici (atebrina, mepacrina etc), astazi se foloseste cu rezultate exceptionale preparatul romanesc Ni-closamid. Ca si in teniaza, la adult se dau 4 tablete, iar la copil doza corespunzatoare virstei. letele,^ asa cum recomanda medicul, se iau dimineata pe nemincate, in doua prize egale, la interle de doua ore. Eliminarea totala a parazitului, cu cap (scolex) se poate obtine pina la 100% din cazuri.

m) Masuri de profilaxie si combatere. Depistarea si tratarea bolnavilor. Nu se da animalelor (ciinilor, pisicilor) peste crud, eventual infestat, pentru a nu mari astfel volumul rezervorului de infectie al bolii. Closetele se vor amplasa la distanta de sursele de apa si se vor dezinfecta periodic. Pestele fi consumat dupa o suficienta tratare termica (10 minute la 50A) sau dupa o pastrare a lui peste 24 de ore la 10AC.
categorii de gazde ale sale\". Din acestea ciinelui si altor animale le revine rolul de gazda definiti (ca purtatoare a parazitului adult), iar bovinelor, ovinelor etc, (parazitate de forma larra a parazitului) le revine rolul de gazda intermediara.

d) Modul de transmitere. Clinele si celelalte gazde definitive se infesteaza prin ingerarea organelor parazitate, aruncate de la animalele care fac forma larra, iar ovinele, bovinele etc, se infesteaza prin ingerarea oualor eliminate odata cu dejectiile de catre gazdele definitive. Omul se infesteaza de asemenea ingerind ouale parazitului de pe miinile murdare sau prin intermediul alimentelor (zarzaturilor, fructelor) nespalate. Trecerea bolii la om este favorizata si de contactul cu ciinii si pisicile, pe blana carora se gasesc frecvent ouale parazitului, sau din contactul cu oile, pe lina acestora putind ajunge de la ciine ouale acestei tenii.

e) Calea de patrundere. Localizare. Patrunderea se face pe cale digesti, iar localizarea mai frecventa este in ficat, plamin, dar si in oricare alt organ.
f) Durata perioadei de incubatie. Destul de lunga, uneori pina la 12 ani sau mai mult.
g) Simptomatologie. Frecvent localizat in ficat, chistul hidatic se insoteste in primul rind de o simptomatologie digesti. in general simptomele depind de sediul in ficat al chistului si de marimea si complicatiile ce pot surveni in cursul bolii.
Atit timp cit chistul este inca mic, simptomele sint mai neinsemnate si sint reprezentate de dureri gi in hipocondrul drept, balonari, senzatii de greata, dezgust pentru grasimi si unele manifestari cu caracter alergic.

Dupa 23 ani chistul ajunge la o marime care poate sa determine modificari hepatice si unele tulburari mai accentuate sau mai putin accentuate. Localizarile superioare, din lobul drept hepatic, de exemplu, se vor insoti de semnele iritatiei diafragmatice mai mult cu caracter pulmonar (dureri toracice, tuse, sughit, dispnee etc). in localizarile anterioare sau antero-inferioare, chistul se insoteste, pe linga altele, de dureri intense in hipocondrul drept si produc o hepatomegalie si o bombare a regiunii hepatice. Atunci cind este situat superficial, si destul de mare, se poate chiar palpa o tumoare regulata, neteda, elastica.
Alte tulburari digestive sau generale si mai importante le determina chistul hidatic in urma supuratiei sau rupturii lui.
In afara de ficat, chistul hidatic se localizeaza destul de frecvent si in plamin, cind se inregistreaza tuse, hemoptizii repetate, dureri toracice si dispnee. Hemoptiziile mici si in special repetate sint un semn important al hidatidozei pulmonare.
Alte tulburari se vor inregistra si in celelalte localizari. Astfel, localizarea cerebrala se insoti de hipertensiune intracraniana, cefalee, tulburari motorii si intr-o proportie destul de insemnata chiar de epilepsie.

Tulburarile intilnite in localizarile mai rare din splina, rinichi, inima, organele genitale etc. sint in functie de organul in care s-a dezvoltat chistul si de marimea acestuia. O parte din simptomele digestive sau extradiges-tive au la baza si o componenta toxico-alergica.
Pruritul (mincarimea), urticaria, eozinofilia sanguina etc, produse prin mecanism toxico-alergic, sint intilnite destul de frecvent in hidatidoza. Socurile ana-filactice grave, care apar de exemplu dupa ruptura unui chist si pot duce uneori la moarte, au la baza tot un mecanism alergic.
h) Durata perioadei de contagiozitate. Omul care face forma larra nu este contagios. Ciinele si celelalte gazde definitive sint contagioase atita timp cit sint purtatoare ale parazitului adult.I) Receptivitate.

imunitate. Receptivitatea este generala, iar imunitatea neprecizata.

j) Produse patologice ce se recolteaza in vederea diagnosticului etiologic : lichidul care apare dupa ruptura chistului. Punctia nu este recomandata.
k) Diagnosticul si examenele de laborator necesare diagnosticului etiologic. Diagnosticul rezulta din datele clinice si din cele de ordin epidemiologie, boala fiind mai frecventa la persoanele care prin specificul muncii vin mai des in contact cu oile (pastorii) sau cu ciinii (vina-torii). Diagnosticul etiologic reiese din identificarea culelor, scolecsilor sau cirligelor la microscop. Ca examene ajutatoare sint folosite examenele radiologice, examenele cu radioizotopi, laparoscopia, cercetarea eozino-filiei, intradermoreactia Cassoni si reactia de fixare a complementului Weimberg-Pirvu, reactia de hemagluti-nare, imunoelectroforeza etc.

1) Tratamentul. Tratamentele medicamentoase folosite n-au dat rezultate satisfacatoare. De aceea in cazurile indicate se apeleaza la tratamentul chirurgical, cu precautia de a se evita ruperea peretilor chistului.
m) Masuri de profilaxie si combatere. Stirpirea clinilor gabonzi si dezhelmintizarea periodica a celor necesari. Se vor lua masuri de a preveni infestarea ciinii or, animalele taindu-se numai in abatoare, iar organele parazitate ale acestora se vor distruge sau steriliza prin fierbere. Cadavrele animalelor se vor transporta la serviciul de ecarisaj sau la cimitirul de animale, unde vor fi ingropate la adincime in pamint. Se recomanda evitarea contactului cu ciinii si pisicile si dezinfectia miinilor dupa atingerea oilor sau a linii acestora. Spalarea atenta a zarzaturilor, fructelor, este de asemenea recomandata.