Boli ale aparatului genital

Aceste boli intereseaza la barbat mai ales uretra si prostata, iar la femei vulva, uretra, vaginul, uterul, trompele si ovarele. Simptomele principale ale acestor boli constau in scurgeri (secretii albicioase sau purulente), dureri, usturimi sau mancarimi.
Organele genitale reprezinta poarta de intrare pentru aproximativ 20 de boli, printre care: blenoragia, sifilisul, sancrul moale, S.I.D.A., tricomonaza, candidoza genitala, herpesul, raia, hepatita rala, infectii cu Chlamydia trachoinatis si alte infectii cu rusuri si microbi. La acestea se adauga unele suferinte de origine neinfectioasa: hipertrofia de prostata, perturbari endocrine, hemoragiile, sarcina extrauterina. sarcina toxica etc.

1. Uretrita gonococica (Blenoragia)
Uretrita produsa de gonococi (gonoreea, blenoragia) este o infectie a uretrei (canalului urinar) atat la barbat, cat si la femeie. Boala se intalneste numai la specia umana. Microbul (gonococul) se transmite prin contactul sexual cu un partener infectat.
Dupa sapte-zece zile de la un raport sexual infectant, boala incepe cu usturimi si dureri ale canalului urinar care sunt accentuate de momentul urinarii. Apoi, dupa cateva zile, apare o scurgere (secretie) albicioasa-galbuie (puroi) care pateaza rufaria. Aceste simptome sunt insotite uneori de stari subfebrile.

Daca secretia este abundenta, urina recoltata intr-o eprubeta sau intr-un borcan este tulbure din cauza puroiului. La microscop urina prezinta numeroase leucocite si rare hematii.
Examenul microscopic al secretiei uretrale, inainte de tratamentul cu antibiotice, arata numeroase leucocite care sunt invadate de coci (gonococi), fapt ce confirma diagnosticul de blenoragie. La femeie se recomanda si examenul secretiei vaginale si uterine. In situatia in care nu se gasesc gonococi in secretie, aceasta poate fi cultivata pe medii speciale care ajuta la identificarea microbului. Prin acest test se poate deosebi si o uretrita gonococica de una negonococica (banala).

Deseori in faza acuta a bolii se constata in sange o crestere a numarului de globule albe, neutrofile.
Tratamentul se face cu antibioticul pe care il recomanda medicul. Autotratamentul inchide boala care trece in cronicitate. Acest fapt se datoreste lipsei de sensibilitate a unor gonococi la antibiotice care le opresc inmultirea, dar nu ii omoara si astfel ei continua sa actioneze in continuare. Pentru a eta reinfectarea cu gonococ tratamentul trebuie facut de catre ambii parteneri sexuali.

2. Prostatita acuta
Boala se datoreste unei infectii acute cu diversi microbi a prostatei, mai ales dupa o infectie a u.etrei, in special dupa o blenoragie, dar si dupa operatii chirurgicale sau traumatisme ale regiunii genitale. Printre microbii cauzatori ai prostatitei se gasesc: gonococul, stafilococul, streptococul, bacilul coli, bacilul proteus, bacilul piocianic. mai rar levuri.
Boala incepe brusc, cu frison si febra, cu durere care iradiaza spre rect si organele genitale externe. Uneori dimineata se observa o picatura de secretie care apare pe canalul urinar. Urinarea dene frecventa, mai ales noaptea, si dureroasa. Boala poate trece in prostatita cronica, daca nu este tratata in faza acuta, cu antibiotice.

Aspectul urinei este tulbure, uneori cu sange si albu-mina, iar la examenul microscopic se constata prezenta a numeroase leucocite, hematii, bacterii si firisoare de mucus. In aceasta situatie, bolnavul trebuie sa-si faca un examen urologic. 3. Hipertrofia de prostata
Prostata este o glanda genitala masculina situata imediat sub ca urinara pe traseul canalului urinar (uretrei).
Marirea de volum a prostatei, numita hipertrofie de prostata sau adenom de prostata, se intalneste mai frecvent la barbatii de peste 60 de ani.

Printre numeroasele cauze favorizante ale bolii se mentioneaza: tulburari in secretia de hormoni sexuali masculini la varsta inaintata, sedentarismul, infectii repetate ale prostatei, constipatia, hemoroizii etc.In unele cazuri, cresterea in volum a prostatei are ca rezultat presiunea si comprimarea asupra canalului urinar, cu astuparea partiala sau totala a acestuia. Drept urmare, din cauza obstacolului, urinarea se face cu greutate.
Simptomele hipertrofiei de prostata depind deci de gradul de astupare a uretrei, iar pe de alta parte de slabiciunea cii urinare care nu se mai poate goli pentru a elimina intreaga cantitate de urina.

In prima faza a bolii, bolnavul simte nevoia de a urina des desi cantitatea de urina care se scurge este mica si jetul urinar tasneste mai incet.
Senzatia de a urina mai des se observa mai frecvent noaptea.
Deoarece ca nu se poate goli complet, urina ramasa se infecteaza cu diferiti microbi determinand simptome de cistita si pielocistita. Mai tarziu, bolnavul nu mai poate tine urina, in special noaptea, iar alteori urina care stagneaza. in ca poate forma calculi cali.
In faza urmatoare, cand canalul urinar se astupa complet, omul nu mai poate urina (retentie de urina), iar urina se acumuleaza inapoia obstacolului perturband grav functia normala a rinichilor. Daca nu se procedeaza urgent la golirea cu sonda a cii urinare, atunci substantele toxice din urina (ureea, acidul uric, sarurile minerale) trec in sange intoxicand organismul (uremie). Un examen urologic la timp poate preveni complicatiile hipertrofie! de prostata si poate contribui la un tratament medical sau chirurgical cu rezultate bune. Analiza urinei in diferite faze ale bolii poate arata prezenta a numeroase leucocite, hematii, bacterii, levuri, cristale de natura organica si minerala. In faza de retentie a urinei. in sange, se constata cresterea concentratiei de uree, creatinina, acid uric.

4. Endometrita
Inflamatia uterului se intalneste mai ales la femeile care au nascut sau dupa avorturi spontane ori provocate.
In faza acuta boala se manifesta prin stari febrile sau subfebrile, prin dureri in partea de jos a abdomenului si prin scurgeri de lichid albicios, purulent ori sanguinolent. Un examen ginecologic poate preciza diagnosticul.
La analiza bacteriologica a secretiei vaginale se gasesc multe leucocite, hematii si diferiti microbi: stafilo-coc, streptococ, enterococ, gonococ, bacili coli, bacili proteus, bacili difteromorfi, bacili anaerobi etc.

Cand secretia vaginala trece in urina, atunci, pe langa leucocite si hematii, acesti microbi se gasesc si in urina, lucru care se poate pune in edenta prin efectuarea unei uroculturi. De asemenea, bolnava poate prezenta teza de sedimentare crescuta, iar in sange o crestere a globulelor albe, o scadere a globulelor rosii si a hemoglobinei.
Izolarea microbului si testarea lui la antibiotice permite tratamentul corect al infectiei. Combaterea durerii se face prin calmante si antinevralgice obisnuite.

5. Tricomonaza genitala
Tricomonaza, produsa de un parazit microscopic (protozoar), este o boala genitala care se transmite prin raporturi sexuale. Parazitul Trichomonas vaginalis se localizeaza mai frecvent in aparatul genital al femeii. Barbatul face rar o boala cu simptome acute el fiind insa purtator sanatos de paraziti. Deseori infectia se intinde de la aparatul genital la cel urinar, determinand uretrita, cistita.
Forma cea mai frecventa de boala la femeie este vaginita, care se manifesta prin scurgeri purulente, spumoase, albicioase-galbui (leucoree) si care pateaza lenjeria. Aceasta secretie irita vaginul si vulva producand mancarimi, usturimi, arsuri, dureri. Daca infectia atinge si uretra se constata usturimi la urinare.

Examenul microscopic al secretiei vaginale pune in edenta parazitul mobil. Deseori, parazitul se gaseste si in urina bolnavului, unde este asociat cu numeroase leucocite si mai rar cu hematii. Daca la examene repetate ale secretiei vaginale nu se descopera parazitul, acesta se poate izola cultivand secretia pe medii de cultura speciale.
La barbat, Ja care secretia uretrala este absenta, parazitul se poate gasi in prima urina de dimineata, recoltata in laborator, caci in urina rece parazitul isi modifica forma sau poate muri. Boala se poate trata cu Metronidazol sau Flagyl, iar tratamentul trebuie facut de catre ambii parteneri sexuali.

6. Micozele genitale
Micozele sunt infectii produse de ciuperci microscopice: levuri (drojdii) si fungi filamentosi (mucegaiuri). Cea mai frecventa cauza a micozelor cu localizare genitala sunt levurile din genul Candida, din care motiv infectia se mai numeste si candidoza genitala. Boala se transmite prin raporturi sexuale.In majoritatea lor, aceste micoze se intalnesc la femei, datorita conditiilor particulare anatomice, fiziologice si hormonale. Micozele genitale la femeie sunt in legatura cu diferitele perioade ale ciclului menstrual, cu cresterea secretiei de hormoni feminini estrogeni, cu sarcina sau nasterea, cu perioada de alaptare.

Pe langa acestea exista si cauze favorizante ale micozelor: tratamentul cu antibiotice si cortizon, climatul prea cald, obezitatea, diabetul, calculoza urinara, utilizarea de anticonceptionale, scaderea rezistentei organismului la infectii, o data cu inaintarea in varsta, igiena personala deficitara, precum si purtarea de lenjerie intima prea stramta, confectionata din fibre sintetice. La femeie infectia este favorizata de sarcina si chiar de spalaturi vaginale prea frecvente cu dezinfectante.
Barbatii fac mai rar candidoza genitala sub forma de uretrita, balanita, ei fiind mai ales purtatori de levuri, fara simptome, putand astfel transmite infectia la femeie. Sursa de infectie poate fi insusi bolnavul (care poarta levuri in aparatul sau digestiv), partenerul sexual infectat, rufaria contaminata, baia etc.

Prezenta de levuri Candida in organele genitale nu inseamna totdeauna si o infectie. Circa 40-60% din femeile sanatoase gazduiesc levuri in aparatul lor genital, f\'ara sa fie vorba de o micoza genitala. Numai cand apar simptome de vulta, vaginita, uretrita care se manifesta prin usturimi, mancarimi si secretii abundente, albicioase, se poate pune diagnosticul de candidoza genitala sau urogenitala.
Diagnosticul de laborator al micozelor genitale se face prin observarea la microscop a levurilor din secretia genitala sau din urina. Izolarea levurilor din urina se poate efectua si prin cultivarea pe medii de cultura speciale a secretiei genitale si a urinei. In urina se pot gasi leu-cocite si hematii. In cazul micozelor genito-urinare repetate se va cerceta si prezenta zaharului (glucozei) in sange si urina pentru a depista un eventual diabet.

De asemenea, se va cerceta si trata pentru Candida si partenerul sexual. Tratamentul se face cu Stamicin, Nistatin, Miconazol, Clotrimazol, pe cale orala si cale vaginala. 7. Sifilisul
Sifilisul sau luesul este o boala a organelor genitale numai in prima faza a infectiei, dupa care boala dene o infectie a intregului organism. Infectia sifilitica se datoreste unei spiro-chete (Jreponeina pallidum) care este prezenta numai la omul bolnav si se transmite in special prin raporturi sexuale.
Primul semn al bolii apare la trei-patru saptamani de la contactul sexual si se manifesta prin leziuni (rani) la nivelul mucoaselor organelor genitale ale femeii si barbatului. Acestea constau din unul sau mai multi noduli de marimea unui bob de mazare (sancrul sifilitic), de aspect dur, nedureros, rosu, lucios care nu sangereaza.

Dupa cateva saptamani, aceste leziuni dispar de la sine chiar fara tratament, insa microbul bolii patrunde in sange si in diferite tesuturi ale corpului, unde continua actitatea destructiva. De aceea, pentru ndecarea rapida a bolii, tratamentul cu penicilina indicat de medic trebuie facut imediat ce bolnavul observa aparitia leziunilor mentionate.
Diagnosticul de laborator al sifilisului depinde de faza bolii. In prima faza, de sancru sifilitic, spirocheta poate fi observata examinand la microscop o picatura de secretie recoltata de pe leziune.

Dupa disparitia leziunii, cand microbul trece in sange si organismul formeaza anticorpi antisifilitici, infectia se pune in edenta cu ajutorul reactiilor serologice: reactia Wassermann, V.D.R.L. si alte reactii imunologice specifice, pentru spirocheta sifilisului (T.P.; F.T.A.; T.P.H.A.; E.L.I.S.A. etc), care den pozitive dupa patru-sase saptamani de la contactul sexual infectant. Aceste analize trebuie facute de catre toate persoanele care au avut raporturi sexuale cu un bolnav de sifilis.

8. Sarcina extrauterina
Dezvoltarea sarcinii femeii in afara uterului (in trompe, ovare, abdomen) se numeste sarcina extrauterina.
Printre cauzele care favorizeaza aparitia acestui incident sunt: infectiile acute si cronice ale aparatului genital, avorturile repetate, tulburari ale ciclului menstrual, obstacole prin malformatii anatomice, anticonceptionalele etc. Nefiind o sarcina normala, cresterea embrionului in primele trei luni duce la ruperea tesuturilor care il adapostesc, provocand dureri si mai ales hemoragii mari care pun in pericol ata femeii.
La inceput, simptomele nu sunt caracteristice si trec neobservate: usoare dureri abdominale, ameteala, lesin, stare subfebrila.

Daca ruptura sarcinii nu se face brusc, atunci femeia are mici pierderi de sange rosu sau negricios, cu sau fara cheaguri, intre ciclurile menstruale. Se va banui o sarcina extrauterina ori de cate ori exista o menstruatie mai redusa in ultima luna sau daca ciclul menstrual a avut o intarziere.In momentul cand sarcina se rupe brusc, femeia prezinta dureri permanente sau sub forma de colici in partea de jos a abdomenului. in acelasi timp, femeia pierde sange in cantitate foarte mare, pe cale vaginala.

Daca hemoragia continua si bolnava nu este internata urgent in spital, apare o anemie grava, cu paliditatea fetei si a palmelor, cu ameteli la\" ridicarea in picioare sau chiar cu lesin si pierderea constientei. in aceasta situatie, tensiunea arteriala este scazuta, iar pulsul este slab si rapid. Alteori hemoragia este interna inspre abdomen si nu se poate constata de catre bolnava, dar semnele ani mierii sunt aceleasi: fata palida, cu buzele nete, cu respiratia frecventa, puls rapid. Bolnava are senzatia de sete, casca frecvent, ameteste usor si lesina.

Numaratoarea globulelor rosii si determinarea hema-tocritului arata gradul anemiei. Uneori cresc in sange si globulele albe. Urina poate prezenta la microscop numeroase globule rosii, ca urmare a spalarii de sange a organelor genitale.
Injectarea urinei femeii suspecte de sarcina extrauterina la un broscoi (reactia Galli-Mainini) poate indica daca femeia este sau nu grada. Aceasta proba se poate face astazi printr-o reactie imunologica ce este mai precisa si rapida. Singurul tratament pentru oprirea hemoragiei este cel chirurgical.

9. Sarcina toxica
Eclampsia gradica sau sarcina toxica se intalneste la femeia grada din ultimele trei luni sau in timpul nasterii.
Boala este cauzata de o sarcina toxica (disgradie) si nu se constata decat in momentul aparitiei crizei de eclampsie. Se observa mai ales la femeile care nasc pentru prima data la o varsta mai inaintata (80-90 % din cazuri). Eclampsia este favorizata de starea constitutionala a femeii: in general, persoane scunde, grasute, care consuma prea multe proteine (carne, branza) si sare.
Declansarea crizei este de obicei anuntata de unele semne prevestitoare: greturi, varsaturi, dureri de cap, tulburari de vedere, umflarea fetei (edeme). Presiunea arteriala este constant crescuta desi bolnava este tanara.

Criza de eclampsie incepe prin contractii musculare puternice (convulsii) la fata, la trunchi si la membre, care produc o intepenire a bolnavei cu oprirea respiratiei, fapt ce poate duce la asfixie (inabusire) si pierderea constientei. Convulsiile dureaza 15-30 secunde, dupa care inceteaza, dar femeia ramane cu o stare de oboseala. Contractiile musculare sunt favorizate de frig, de surmenaj fizic si nervos, de consti-patie. Chiar inainte de criza ori intre crize, femeia prezinta in urina multa albumina desi aceasta se gaseste in cantitate mica si la alte femei grade. Electroforeza proteinelor serice arata o scadere a albuminelor si o crestere a alfa-l -globulinelor, alfa-2-globulinelor.