Aspecte neuropsihiatrice si psihologice ale SIDA
SIDA este considerata a reprezenta patologia creierului (SNC), iar in 75 - 90% dintre cazuri rezulta din infectia cu virusul imunodeficientei (HIV - identificat in 1983). Aceasta maladie apare in urma infectarii organismului cu retrovirusi care afecteaza celulele imunitare ale sistemului nervos. Infectia care se produce la nivelul SNC determina dezvoltarea sindroamelor neuropsihiatrice. La acestea se adauga efecte organice, ca si sindroame psihiatrice independente si diferite forme de stres psihosocial.
Transmiterea de la
sexul masculin catre acelasi sex este cea mai frecventa cale de transmitere evaluata in SUA.
Centrele de control si prevenire a infectarii cu HIV au urmatoarele recomandari pentru persoanele infectate:
1. informarea partenerilor despre infectia cu HIV pentru a putea lua precautiile cele mai potrivite, ca si abstinenta de la activitatea sexuala;
2. protejarea in timpul activitatii sexuale, luand cele mai potrivite masuri de precautie pentru a nu intra in contact cu sangele, saliva, urina, alte tipuri de secretii;
3. informarea periodica a unor grupuri de persoane despre pericolul infestarii cu HIV si incurajarea lor de a participa la activitati de consiliere si de
evaluare medicala periodica;
4. continuarea in paralel a programelor de prevenire si consiliere pentru consumul de substante toxice;
5. evitarea utilizarii unor instrumente care pot fi in contact cu sange
(lame, bisturiu etc);
6. evitarea donarii de organe, de sange;
7. prevenirea sarcinilor la mamele infestate cu HIV;
8. dezinfectarea, curatarea suprafetelor care au venit in contact cu sangele sau cu alte secretii si realizarea acestei activitati dupa norme silite;
9. evaluarea pacientilor care urmeaza alte tratamente, de exemplu, cele stomatologice sau de alta natura, pentru a evita transmiterea bolii.
Din punct de vedere epidemiologie, la finele anului 1995, in SUA s-au raportat 510 000 de cazuri. OMS a raportat in anul 1996 2,5 milioane de adulti infestati si un milion de copii. Riscul de expunere cel mai ridicat il constituie homosexualitatea si toxicomania.
Indicatii posibile pentru evaluarea infectarii cu HIV
1. Persoane care apartin unor grupuri cu risc crescut: homosexuali, toxicomani, persoane care au efectuat transfuzii, cei care au ca parteneri de sex persoane descoperite sau banuite de infestare.
2. Pacienti care cer sa fie evaluati; nu toti pacientii admit evaluarea, din cauza prezentei unor factori de risc (rusine, teama etc).
3. Pacienti care prezinta simptome SIDA.
4. Femei care apartin grupului cu risc ridicat de expunere.
5. Donatori de sange, de organe etc.
Exista un demers complex care implica cel putin doua aspecte ale consilierii: consilierea de pretestare si consilierea post-test. Pentru cei care au descoperit infestarea se apeleaza la programe speciale de psihoterapie, mai ales pentru persoanele care prezinta un nivel crescut al anxietatii, al depresiei. Cele mai frecvente temeri sunt de legate de izolarea sociala, pierderea prieteniei, a familiei, a profesiei, securitatea financiara, starea de sanatate generala, scaderea stimei de sine.
Consilierea HIV - pre-test
1. Discutii privind posibilitatea unui rezultat pozitiv si clarificarea dis torsiunilor (testul evalueaza expunerea la SIDA si nu este un test pentru SIDA). . 2. Discutii privind semnificatia unui rezultat negativ (daca au fosl comportamente de expunere la risc).
3. Discutii oportune despre temerile pacientului si grijile manifestate care cer interventii psihologice potrivite.
4. Discutii despre necesitatea evaluarii (nu toate persoanele admit riscul crescut al anumitor tipuri de comportament).
5. Explorarea posibilelor reactii ale pacientului la rezultatele pozitive (amenintari cu suicidul, depresia). Pastrarea unei stranse legaturi intre personalul medical si pacient pentru a putea interveni in caz de reactie catastrofala.
6. Explorarea reactiilor anterioare ale pacientului in situatii severe de stres.
7. Discutii privind confidentialitatea rezultatelor, posibilitatea de a pastra anonimatul, mai ales atunci cand nu este nevoie de o ingrijire permanenta in conditii de spitalizare.
8. Discutie cu pacientul cand situatia de seropozitivitate afecteaza statutul social (slujba, locuinta, asigurare sociala etc).
9. Explorarea conduitelor cu risc ridicat si recomandarea interventiilor
de reducere a riscurilor.
10. Antrenarea discutiei dupa un bine documentat si adaptat situatiei pacientului.
11. Se permite pacientului sa adreseze intrebari.
Consilierea post-test
1. Interpretarea rezultatelor testului: clarificarea distorsiunilor (virusul se putea contracta in viitor, putine persoane sunt imune la SIDA).
2. Recomandari de prevenire a transmiterii bolii (ghiduri de prevenire).
3. Recomandari privind urmarirea partenerilor sexuali si facilitarea
eventuala a discutiilor cu acestia.
4. Recomandari privind interdictia de a dona sange, organe, de a folosiInstrumente prin care boala se poate transmite.
5. Integrarea intr-un grup sau intr-o terapie individuala suportiva. Temele comune sunt legate de socul aflarii diagnosticului, teama de moarte, consecintele sociale, mania, sperantele naruite. Pot aparea
tulburari depresive, care si ele trebuie sustinute terapeutic, de tipul pierderii increderii, frustrarii, vinovatiei sau teme cu continut obsesional. Se pot folosi si suporturi active prin contactarea familiei, a prietenilor, a serviciilor comunitare.
S-a constatat ca aproximativ 25% dintre persoanele informate ca fiind seropozitive prezinta dispozitie anxioasa sau depresiva.
Confidentialitatea reprezinta cea mai importanta veriga in evaluarea seropozitivitatii. Pentru a asigura realizarea acestui aspect se are in vedere respectarea legilor tarii respective.
Din punct de vedere psihopatologic, DSM IV (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) mentioneaza existenta unor sindroa-me asociate privind SIDA. De exemplu, pot aparea deliruri, tulburarea de anxietate (anxietate generalizata, tulburarea de stres posttraumatic sau tulburarea obsesiv-compulsiva), tulburari de adaptare, tulburarea depresiva. Abuzul de substante reprezinta o problema comuna pentru cea mai mare parte dintre pacientii infectati cu HIV. De asemenea,
suicidul creste mai ales prin riscul repetarii tentativelor la pacientii seropozitivi. ingrijorarea exagerata apare la grupurile cu risc crescut de imbolnavire, in cadrul carora unele persoane seronegative prezinta
anxietatea si obsesia in legatura cu faptul ca boala ar putea aparea in orice moment.
Evaluarea pacientilor infestati eu HIV trehuie sa cuprinda obligatoriu anumite aspecte: istoria completa a consumului de substante toxice si a comportamentului sexual; o descriere detaliata psihiatrica si psihologica realizata prin intermediul anamnezei si al interviului clinic cu pacientul si eventual cu familia acestuia; in cursul evaluarii, pacientul va fi securizai, in sensul de a nu se simti judecat pentru comportamentele sale trecute sau viitoare; terapeutul sau examinatorul va incuraja pacientul, in sensul increderii, al empatiei, punandu-se intrebari cu privire la conceptia despre
homosexualitate sau abuzul de droguri.
Din punct de vedere psihoterapeutic, se va incerca amenajarea prin tehnici suportive a sentimentelor de autoinvinovatire, a stimei de sine negative, a gandurilor legate de moarte. Terapiile individuale pot II initiate pe termen scurt sau pe termen lung, pot 11 de tip cogniti comportamental sau psihodinamic.
Grupurile de terapie pot fi de orientare psihodinamica. In grupurile eu risc crescut de imbolnavire si care prezinta unele simptome psihologice accentuate, este necesara dezvoltarea tehnicilor existentiale si de tip suportiv. Terapeutii vor evalua fenomenul de contratransfer si vor explora propriile atitudini fata de identitatea sexuala, fata de comportamentele din trecut, fata de evenimentele de deces, abuzul de substante. Aceasta evaluare se face pentru prevenirea situatiilor in care problemele personale ale terapeutilor ar putea sa se interfereze cu cele ale pacientilor lor. Studiile au demonstrat ca terapeutii care s-au ocupat o perioada mai scurta de pacientii infestati cu HIV au fost mai putin afectati de stres decat cei care au lucrat cu acestia timp indelungat.
In acelasi timp, paralel cu integrarea intr-o forma de psihoterapie, se incearca implicarea celorlalte persoane semnificative din viata pacientului (familie, prieteni, iubiti), cu scopul evitarii pierderii grupului de suport.
Model de ingrijire suportiva pentru bolnavii si familiile celor infestati cu HIV
Pentru a asigura o ingrijire suportiva pacientilor bolnavi de SIDA, ca si familiilor acestora, este necesara asigurarea calitatii vietii, prin parcurgerea unor etape semnificative, care cuprind mai multe arii: urmarirea cazului, aderenta la panica, consilierea prin dezvaluire, nutritia, urmarirea panicii, ingrijirea in faza terminala.
Urmarirea cazului. in cadrul bolii, familiile afectate de HIV experimenteaza numeroase probleme medicale, asociate unor membri ai familiei care sufera de afectiuni cronice care slabesc organismul. Aceste familii experimenteaza totodata semnificative dificultati emotionale si sociale asociate amenintarii duratei vietii si discriminarii, care sunt specifice bolnavilor de SIDA. Din nefericire, multe familii au probleme importante sociale si financiare care preced revelarea diagnosticului (saracie, alcoolism, consum de droguri, discriminare sociala sau rasiala, lipsa locuintei, somaj etc). De aceea aspectele medicale privind ingrijirea interrelationeaza cu cele sociale si psihologice, indrumarea cazului si urmarirea acestuia presupun o ingrijire coordonata. Procedura uzuala este aceea de a recomanda cazul catre un profesionist (asistent social), care sa identifice nevoile pacientului si ale familiei acestuia si sa adreseze aceste nevoi organismelor specializate.
Elementele principale ale urmaririi cazului includ identificarea pacientului prin urmatoarele repere: 1. prezenta unui copil mai mic de 13 ani infectat cu HIV; 2. un adolescent infectat cu HIV (avand intre 13 si 21 de ani); 3. o femeie
insarcinata cu HIV; 4. orice familie care are un copil sau un adolescent infectat cu HIV; 5. orice copil care a fost nascut de o mama infectata cu HIV; 6. orice copil care a intrat in contact eu un membru al familiei infectat; 7. orice familie care a pierdut un copil prin complicarea suferintelor datorateInfectarii cu HIV.
A. Evaluarea nevoilor trebuie sa ajute pe cel care urmareste cazul sa dezvolte un de ingrijire. Se vor putea utiliza instrumente de evaluare prin screening, care vor cuprinde interviuri cu familiile afectate de HIV. Este important ca aceste interviuri sa evidentieze impactul pe care suferinta instalata il are asupra familiei.
B. Dezvoltarea ului de ingrijire. Dupa evaluarea nevoilor, trebuie silite prioritatile. Acestea vor fi adresate ca urgente de rezolvat. Este posibil ca familiile sa aiba alte prioritati decat cele care rezulta din urmarirea
cazului.
C. Identificarea serviciilor de ajutor. Se evalueaza capacitatea de interventie a clinicilor de specialitate sau/si a organizatiilor care pot acorda ajutor specializat pacientilor infestati si familiilor acestora.
D. Coordonarea serviciilor de referinta. Se incearca realizarea coordonarii serviciilor de interventie, cu scopul de a minimaliza efortul si timpul acordat contactarii familiilor cu contaminare HIV si de a realiza complianta
la tratament.
E. Urmarirea. Prin reevaluarea capacitatilor de interventie, a serviciilor care servesc nevoile familiilor infectate cu HIV.
Interventiile suportive sau paliative includ ajutorul nutritional si reducerea panicii prin ingrijirea la domiciliu, ingrijirea spitalizata, insotirea suportiva a copiilor sau parintilor, transportul la serviciile de specialitate, adapostirea, asigurarea medicamentelor; acordarea de ajutoare de urgenta, consilierea privind abuzul de substante, consolidarea grupurilor de suport, asigurarea accesului la serviciile educationale, realizarea protocoalelor de evaluare a evolutiei bolii.
Aderarea la un model de terapie
Serviciile medicale de interventie dezvolta un tratament privind persoanele infectate cu HIV dupa un bine silit care implica complianta la tratament, data fiind complexitatea multigenerationala a bolii.
Specialistii si organismele care initiaza tratamentul trebuie sa ia in considerare si factorii care afecteaza indirect pacientii si familiile acestora, cum ar fi sentimentele de vinovatie care ii consuma pe parintii ce au copii infectati. Alti factori ar fi legati de considerarea stigmatizarii pe care o poarta cei bolnavi de SIDA si de ideea de a pastra secretul, ca si de aceea de a pierde statutul social, prezenta anxietatii financiare, sentimentul de disperare, asociat cu credintele culturale, religioase, cu valorile sociale, ca si raportarea la sistemul de ingrijire a sanatatii la care bolnavul are acces. Zilnic, prioritatea familiilor care au bolnavi de SIDA este supravietuirea.
Recomandari: tratamenul medical si suportiv include participarea la procedurile medicale, silindu-se o relatie de incredere intre bolnavi si familiile acestora.
Pentru copin infectati cu HIV se recomanda:
1. fiecare copil infectat cu HIV trebuie sa aiba acces la tratamentul medical;
2. fiecare familie trebuie sa cunoasca care sunt interventiile cele mai potrivite, ce optiuni de tratament exista si care sunt disponibilitatile de participare voluntara;
3. acordarea asistentei si evaluarii medicale periodice;
4. copin si familiile acestora vor beneficia de protocoale de discutii sistematizate.
Vizitele la domiciliu, organizate de staff-ul medical, ca si de organiza tiile de ingrijire a sanatatii, reprezinta o optiune pentru asigurarea cu succes a acoperirii nevoilor familiilor care au bolnavi de SIDA, cu deosebire copii. In cadrul fiecarei vizite se va nota feedback-ul pozitiv si cel negativ. Daca familiile si bolnavii acestora au dificultati in a mentine vizitele sau in a raspunde la protocoalele de evaluare, este important sa se determine care sunt factorii responsabili de aceste situatii. Comunicarea este esentiala in rezolvarea problemelor, impreuna, bolnavul, familia acestuia si staff-ul de ingrijire trebuie sa ia parte la identificarea si rezolvarea problemelor. Eforturile se vor indrepta spre mentinerea unor solutii realiste de interventie.
Iata cateva sugestii de interventie efectiva in intalnirile cu pacientii si
familiile acestora:
- dezvaluirea medicamentelor utilizate, ca si a efectelor secundare ale
acestora;
- discutiile privind efectele hranei in combinatie cu medicamentele;
- evaluarea stresului pe care il implica tratamentul si importanta continuarii acestuia;
- discutarea efectelor scaderii dozelor in medicatie, ca si a pauzelor;
- demonstratii privind utilizarea flacoanelor, a dozarilor;
-- reluarea discutiilor cu privire la aparitia efectelor secundare si a masurilor care se impun in acest caz.
Iata in continuare o lista propusa ca schema de discutie pentru cei care supervizeaza bolnavii de SIDA si familiile lor:
- Cine administreaza medicamentele?
- F.ste urmarita administrarea medicatiei?
- Kste bolnavul responsabil pentru a-si lua singur medicamentele?
- In ce perioade ale zilei se iau medicamentele?
- Care doza si in ce parte a zilei este mai greu de administrat?
- Care este motivul pentru care o doza este uitata sau refuzata?
- Care este forma cea mai acceptata de administrare a medicamentelor?
- Care sunt formulele cele mai eficiente de pastrare a ritmului de administrare (calendarul, alarma de la ceas etc.)?
- Care sunt zilele din saptamana cele mai dificile sau cele mai placute?
Declararea problemei
Familiile care au copii infestati cu HIV si profesionistii din sanatate care intreprind demersul de dezvaluire a diagnosticului vor aborda aceasta actiune din mai multe perspective:
a) Perspectiva familiei: discutia deschisa si totala nu reprezinta o strategie tipica de coping; comunicarea diagnosticului copilului sau tanarului este legata de panica de a cunoaste diagnosticul originar, certitudinea privind faptul ca dezvaluirea bolii il raneste pe pacient, discutia despre diagnostic implica explicatii privind infectia cu HIV, boala si moartea; discutia despre diagnostic determina aparitia sentimentelor de vinovatie din partea familiei sau a unor membri ai acesteia cu privire la posibilitatile transmiterii virusului prin unele comportamente adoptate in trecut; teama ca si copin sa dezvaluie celorlalti problema familiei; credinta ca un copil nu poate intelege implicatiile bolii; credinta ca un copil nu poate intelege moartea.
b) Perspectiva profesionistilor: profesionistii sunt obisnuiti cu discutiile deschise, ei selecteaza modul de a lucra cu notiunea de moarte, ei isi pot schimba atitudinea in ceea ce priveste beneficiile pe care le prezinta dezvaluirea diagnosticului. Literatura de specialitate evidentiaza faptul ca copin sub varsta de patru ani inteleg boala si moartea din perspectiva convingerilor profesionistilor cu care se intalnesc. Lucratorii din sanatate cred adesea ca copin sunt autonomi, rationali si constienti de diagnosticul pe care-I au. Profesionistii trebuie sa-si organizeze intalnirile cu copin in functie de nivelul de intelegere al acestora. Evitarea unor instrumentari gresite ale cazurilor copiilor infectati cu HIV de catre profesionisti are la baza urmatoarele principii: Conventia Internationala a Drepturilor Copiilor (art. 12) postuleaza ca acestia au dreptul sa participe la deciziile care privesc sanatatea lor; profesionistii din sanatate nu au dreptul legal sa dezvaluie diagnosticul copilului. Familia va discuta cu personalul de ingrijire cat, cum si ce sa dezvaluie subiectului privind suferinta sa; povara secretului este foarte grea, acesta implicand multa energic; daca autonomia copilului creste, interventia parentala descreste; daca interesul copilului se afla in contradictie cu interesele familiei, interesul copilului este cel care primeaza; conflictele care se nasc in jurul acestei probleme afecteaza in mod negativ
ingrijirea copilului, ca si relationarea dintre familie si personalul profesionist de ingrijire; discutia deschisa intre familie si profesionisti trebuie sa evidentieze polarizarea; daca apare un impas intre profesionisti si familie, o a treia autoritate (impartiala) trebuie sa intervina; circumstante speciale exista in flecare familie si acestea trebuie luate in considerare, respectul privind unicitatea fiecarei fiinte umane trebuie sa guverneze interventia de specialitate; relationarea privind situatiile particulare de dezvaluire este extrem de importanta; beneficiile dezvaluirii includ recunoasterea autonomiei, cresterea autonomiei in relatiile cu copilul si promovarea ajutorului psihologic; explicarea diagnosticului trebuie sa fie adaptata varstei subiectului; reexplicarea diagnosticului va avea loc daca subiectul trece intr-o alta etapa de varsta.
Dezvaluirea diagnosticului este un proces complex care implica mai multe etape de timp, mai multe discutii, ca si perioade de contemplare. Procesul nu trebuie grabii si chiar dupa ce dezvaluirea are loc, acesta poate fi inceputul unui nou dialog.
Modelul nutritional
Instalarea maladiei SIDA, mai ales la copii, implica o serie de modificari ale apetitului si digestiei, care pot conduce la malnutritie. Dificultatile de inghitire pot fi asociate cu disfunctii gastrointestinale, care includ gingivite, abcese dentare, esofagite, gastrite, duodenite, stimulate adesea de infectii patogene cu Candida, Herpex simplex virus, Cytomegalovirus si Mycobacte-rium avium intracelular.
Dementa, disperarea, panica si deficientele nutritionale conduc la disfunctii neurologice si pot contribui la instalarea anorexiei si a malnutritiei. De asemenea, factori socio-economici pot influenta hranirea. Episoadele febrile, alterarile meolice accentueaza problemele de nutritie, ca si carentele de
minerale si vitamine.
Evaluarea si interventia. Pentru ca
nutritia joaca un rol important in maturizarea SNC, in functia imunitara si dezvoltarea fizica, copin care experimenteaza nialabsorbtia cronica si
malnutritia sufera de o subdezvoltare ireversibila a SNC, de o
slabire a functiilor intelectuale. in primii doi ani de viata, malnutritia poate cauza o mielinizare deficitara si o crestere anormala a potentialului neuronilor, ceea ce are ca rezultat dizabilitati ireversibile in invatare, ca si dificultati comportamentale.
Abordari ale suportului nutritional
A. Evaluarea nutritionala si consilierea privind administrarea de
proteine si asigurarea nevoilor energetice ale organismului tinand cont de preferintele familiale si etnice.
B. Tratarea infectiilor digestive care contribuie la pierderea in greutate.
C. Explicarea deficientelor de nutritie.
D. Considerarea agentilor farmacologici care stimuleaza apetitul.
E. Furnizarea de stimulente nutritive.
F. Intubarea subiectilor incapabili sa ingereze oral suficiente calorii.
G. Evaluarea hranei disponibile si implicarea serviciilor sociale acolo
unde este necesar.
La acestea se adauga o serie de interventii medicale specifice care au ca scopuri ameliorarea anorexiei, rezolvarea leziunilor esofagiene, stoparea aversiunii fata de hrana, ca si prevenirea degenerarii neurologice.
Evaluarea si urmarirea panicii
Subiectii bolnavi de SIDA, cu deosebire copin si adolescentii, pot experimenta panica. In cadrul acestei suferinte, evaluarea si asistarea panicii au fost slab controlate de catre serviciile medicale.
Problemele somatice pe care boala le creeaza sunt in cea mai mare parte cauzele care implica dezvoltarea panicii. De asemenea, manevrele medicale pe care le suporta pacientii, cum ar fi venopunctura, biopsiile si pune-tia lombara, creeaza emotii puternice asociate panicii.
Urmarirea si evaluarea panicii contribuie la reducerea anxietatii si la o mai buna complianta in ceea ce priveste aderarea la tratament. Obtinerea succesului in evaluarea si controlul panicii si al anxietatii depinde in parte de o relationarc pozitiva intre cel care ingrijeste si pacient, ceea ce reprezinta o componenta importanta a ingrijirii sanatatii. Pacientii trebuie implicati activ in procesul de evaluare si de dominare a panicii.
Recomandari: copin difera mult ca nivel de dezvoltare cognitiva si emotionala si ca raspuns la situatiile de panica si de interventii. Raspunsurile familiei la situatiile de panica se diferentiaza dupa gradul de cultura, experientele sociale sau dependenta de consumul anumitor substante. Cu toate acestea, recomandarea sau prescrierea unor manevre rigide pentru interventiile in situatiile de panica nu este potrivita. Cateva demersuri alternative, efectuate potrivit si atent, pot ajuta la prevenirea panicii.
A. Evaluarea
Evaluarea panicii se va face in mod sistematic la intervale de timp regulate.
- Copin nu pol raporta adesea despre panica lor persoanelor de ingrijire. De aceea, personalul de ingrijire trebuie sa manifeste un inalt grad de vigilenta in observarea panicii si sa identifice patologia sau procedurile care creeaza panica.
- Panica va fi discutata cu familia, cu copilul si cu cei care acorda ingrijirile.
- Se poate obtine un raport alcatuit ad-hoc in timpul discutiilor ori jucandu-se cu copilul.
- Se poate utiliza o scala de evaluare a panicii adaptata varstei subiectului, cum ar it Scala CHEOPS, pe care o vom reda integral dupa descrierea procedurilor de interventie in situatiile de panica.
B. Interventia
- Pregatirea familiei si a copilului pentru interventie.
- Acordarea atentiei factorilor de mediu, cum ar fi intimitatea, lumina. Evitarea executarii unor proceduri in
patul copilului sau in camera acestuia.Insotirea parintilor in timpul efectuarii procedurilor medicale prin includerea acestora in indeplinirea unor roluri.
- Descurajarea parintilor care constrang copin.
- Combinarea optiunilor farmacologice si non-farmacologice acolo unde este posibil si potrivit.
- Folosirea unor anestezice in situatia manevrelor de interventie mai dureroase.
- Sedarea constiincioasa efectuata de catre un bun profesionist intr-un mediu potrivit este indicata pentru interventiile foarte dureroase.
- Tratamentul maximal acordat panicii si anxietatii va avea ca scop reducerea dezvoltarii anxietatii anticipatorii.
- Interventiile cognitiv-comportamentale vor include meloterapia, jocurile, exercitiile de
relaxare (respiratorii), imageria dirijata (locuri placute, imaginarea panicii ca pe o lumina pe care subiectul o inchide cand doreste).
- incurajarea verbalizarii, instruirea personalului de ingrijire in aplicarea procedurilor.
- Procedurile trebuie initiate de catre o persoana calificata care are
aceste abilitati.
- in situatia de panica datorata sindromului clinic se utilizeaza narcotice instrumentate de personalul medical specializat.
Exista o serie de evaluari minimale ale panicii la copil facute pe baza de observatii care se pot utiliza ca instrumente de lucru, mai ales in spital. Exemplu: pozitia in pat este considerata si descrisa in literatura de specialitate ca fiind importanta pentru evaluarea panicii.
Scor 0: daca copilul este inacti cu corpul relaxat si picioarele relaxate sau prezinta miscari usoare ale acestora. Scor 1: copilul are miscari de rasucire;
copilul sta ridicat, dar nu se misca; copilul se atinge pe o parte. Scor 2: copilul este refractar la miscare sau isi apara o parte a corpului;
copilul sta intins intr-o pozitie rigida sau are picioarele ridicate deasupra abdomenului.
