Este cunoscut potentialul cancerigen al unor agenti antitumorali folositi in mod curent in chimioterapia clasica a cancerului.
S-a constatat ca, la mai putin de 5

10 % din persoanele cu cancere tratate cu anumite citostatice si vindecate, pot apare noi localizari datorate acestei terapii.
Pot aparea leucemii, maladia Hodgkin, mielomul multiplu, diferite sarcoame si carcinoame [254).
Frecventa lor clinica este in relatie cu doza totala administrata (acest fenomen dovedit si experimental), putand ca acestea sa nu apara, de cele mai multe ori, pe timpul rezervat observatiei.
Printre compusii chimici incriminari sunt unii alchilanti (in special, mecloretilamina sau melfalanul), unii antimeoliti, esteri ai acidului metan sulfonic, derivati de metilnitrosuree, dietilnitrosuree, unii inhibitori ai topoizomerazei II sau unii din imunosupresori (grupul cortizonic).

Riscul major este aparitia de leucemii.
O forma de preventie este posibila prin subtitutia lor in schema de tratament.

Mecanismul de agresiune a acestor cancerogeni chimici este pe deplin clarificat ?

S-a incercat o sistematizare a acestor foarte numerosi agenti chimici cancerigeni, legata de:
a structura lor chimica (ex.: hidrocarburipoliciclice aromatice, alchilanti, thiouree);
a utilizarea lor(cx..: solventi, pesticide, insecticide, citostatice) ;
a originea lor naturala (ex.: aflatoxina) ;
a folosirea lor in profesie (ex.: asbest, gudron, coloranti) ;
a prelucrarea, conservarea, ambalarea fi transportul produselor din sectorul industrial, ori din domeniul agroalimentar.

Oricare ar fi sistematizarea sau clasificarea acestor numerosi si diversi agenti chimici cancerigeni, caracterul lor principal este legat, in ultima instanta, de proprietatea lor de a reactiona direct cu macromolcculele esentiale ale celulei, cum sunt acizii nucleici (ADN, ARN), proteinele, enzimele sau multe alte structuri importante ale ei.
Cea mai importanta componenta fiind ADN, aceste leziuni sunt produse, in final, asupra acelor gene din genomul celular responsabile de multiplicarea celulara (ce devine, in acest fel, continua si necontrolata), de diferentierea si de maturarea lor (stari morfo-functionale care, uneori, nu se mai pot realiza).
Interactiunile

directe

ale acestor cancerigeni, cu substraturile moleculare esentiale ale celulei, ADN, ca si

indirect

cu unele din multele activitati importante ale ei, pot participa la modificarea calitatilor de baza amintite.
Acest fenomen nu se poate produce decat daca aceste substante chimice cancerigene au o componenta reactiva in structura lor moleculara, un grup "electrofil" (sau mai multe), ce pot, biochimic, sa se combine cu un centru "nucleofil" (sau mai multe), din structura componentelor celulare (ADN, ARN, proteine, enzime etc), asa cum sunt, in general, unele citostatice (alchilantii), unii ioni metalici radioactivi, lactonele, epoxizi etc. [56,145,158,180].
Sunt si alti agenti chimici care, initial, nu au o activitate cancerigena (pro-cancerigenii) sau aceasta este slaba, ca efect reacti
Acestia pot deveni, prin meolizarea lor in organism (in general, la nivel hepatic sau la nivelul altor tesuturi si organe), printr-o modificare a structurilor lor chimice, un cancerigen mai puternic (meolit final = "uldmate carcinogen ").

Meolizarea unor substante chimice straine de constitutia corpului uman (senobiotice) va trece, in general, prin mai multe faze de transformare chimica pana la eliminarea lor, prin interventia unor enzime celulare.
Toate aceste substante chimice cancerigene active sau devenite active dupa meolizarea lor, vor reactiona cu fragmentele moleculare (nucleofil) corespunzatoare unor gene din lantul molecular de ADN, formand cu acestea combinatii chimice covalente ( "adducti" ADN).
Un astfel de fenomen biochimic poate sta la baza declansarii procesului de cancerogeneza.
Agentul chimic cancerigen va produce, in contact cu structurile de baza ale celulei, primordial cu ADN, acea leziune primara de initiere, a carei intensitate si intindere va fi, desigur, legata de natura, de structura si de activitatea Iui chimica.
Celula sau celulele care au suferit aceasta agresiune initiala, in prima perioada a modificarii lor, nu se deosebesc, aparent, de celelalte celule normale, neevidentiind astfel, de la inceput - cel putin din punct de vedere morfologic - modificarile intime biochimice care le poarta "mascate" la nivelul molecular al ADN celular.
Modificarile initiate reprezinta, de multe ori, o leziune simpla (o mutatie punctiforma), intr-o portiune (codon) dintr-un fragment al ADN corespunzator unei gene, de multe ori un anume codon sensibil (susceptibil) la agentul respecti
Aceasta mutatie poate fi o simpla inlocuire a unei baze dintr-un mononucleotid, printr-o alta baza, care modificare biochimica nu are o expresie morfologica imediat schimbata, ci, poate produce, eventual - prin gena respectiva lezata biochimic

o "proteina initianta" modificata calitati