A cunoaste mecanismul de transformare a unei celule a organismului, normala morfofiziologic, intr-o celula maligna, devenita straina de caracterele lui biologice, implica cunoasterea, cel putin in parte, a acestui proces potrivnic existentei sale [173J.In plus, aceasta ne va da forta si convingerea ca este posibil sa prevenim sau sa oprim instalarea si elutia acestui proces malign si sa putem invinge, practic, acest flagel al speciei umane, considerat fatidic, cancerul.

Celula maligna - o celula noua, o celula transformata

Agentul patogen - patognomonic - de care se leaga aparitia si existenta maladiei canceroase la om, nu este altceva decat o celula modificata malign, celula canceroasa.
Acest agent patogen, celula maligna, de la care porneste si din care se dezlta populatia canceroasa, nu este, ca atare, nici microb, nici virus, nici parazit, nu este nici toxina si nici o alta substanta chimica, element radioactiv sau vreun produs alimentar cu care vine in contact organismul, direct sau indirect, dar toate aceste elemente enumerate, pot fi cauze (etiologice) ce pot determina, in diferite conditii, sa se creeze actul de pornire (initierea) al primei faze (si, apoi, de elutie) a procesului de transformare a unei celule normale intr-o celula maligna.
Acest fenomen patologic s-ar putea intilni, in diferitele lui etape, la nivelul celular al oricarui tesut sau organ al organismului uman.
Celula respectiva, ajunsa in final la cancerizare, va fi singura care va demonstra existenta bolii.

Se stie ca, transtarea experimentala a unei singure celule canceroase, in cazul unor animale de laborator (animale pure, zise de aceeasi "susa") sau chiar o alta celula canceroasa, dar in alte modele de experimentare, poate transmite si poate proca, prin ea insasi, reproducerea bolii

S-a incercat acelasi experiment si la om, pe luntari, dar nu s-a reusit sa se transmita boala.
Oamenii nu reprezinta aceeasi puritate genetica, aceleasi conditii pe care le pot prezenta animalele pure de experienta din laboratoare, decat in cazul, probabil, in care experienta s-ar face asupra unor gemeni monozigoti ("iesiri" din acelasi ovul).
De aceea, acest fapt este unul din motivele pentru care, la om, cancerul nu este transmisibil, caci oamenii sunt, mai mult sau mai putin diferiti genetic, o stare improprie (de histoincompatibilitate) pentru a putea fi transmisa boala.
Extirparea chirurgicala a unei tumori maligne la animale si la om inainte ca aceasta sa invadeze tesuturile din jur sau sa metastazeze la distanta, aduce, dupa efectuarea acestui act chirurgical, vindecarea completa a bolii (importanta diagnosticului precoce).
Dar, chiar si in cazul invadarii tesuturilor vecine, daca actul chirurgical poate cuprinde in piesa anatomica extirpata, loco-regional, intreaga populatie de celule maligne, deci, sa nu ramana nici o celula canceroasa, se poate produce (daca nici una din acestea n-a migrat in afara acestei regiuni) aceeasi vindecare totala (recidiva nemaiputand sa apara).
Daca aceasta populatie canceroasa (clonul malign) este distrusa complet, printr-un alt act terapeutic (chimio sau radioterapie), se poate instala aceeasi vindecare totala.
Deci, organismul in care nu mai este celula maligna, chiar in cazul in care aceste cauze etiologice enumerate anterior sunt prezente sau persista, nu poate fi rba de o maladie canceroasa in organism.
Totusi, uneori, riscul acestui teren poate persista pentru o alta eventuala aparitie - in timp - in perimetrul acesteia sau in al altei localizari, daca unii din factorii etiologici amintiti, potentiali cancerigeni, raman si incep acelasi proces lung, de cancerogeneza.

De aceea, acesti factori trebuie eliminati.

Celula maligna este o celula care, inainte de cancerizarea ei, a fost o celula normala, sanatoasa, dar care a fost, dintr-o multitudine de cauze, asa cum am amintit, transformata profund, ireversibil, intr-o alta celula straina de cel care i-a fost organismul propriu.

Acest fapt este datorat numai dobandirii altor cateva caractere si functii proprii de o importanta, esentiala, care o fac sa devina diferita de cea normala, o celula incontrolabila, independenta de organismul in care a aparut.
Ea devine autonoma prin alterarile unor gene din genomul sau ereditar, lantul molecular de ADN, ce se afla in nucleul celulei si care o face sa scape, astfel, de controalele produsilor fabricati de celulele specializate ale organismului sau ale ei insasi (in general, de structura proteica), produsi care supravegheaza, printre altele, diviziunea si diferentierea celulara normala.In plus, aceste noi caractere si functii obtinute de celula maligna r fi transmisibile celulelor fiice, ce r rezulta, ulterior, prin diviziunea si inmultirea sa.
Este, de fapt, aceasta celula normala transformata in celula maligna, nou aparuta, o celula devenita bolnava ?
S-ar putea raspunde afirmativ asa cum, de fapt, se intampla cu majoritatea celulelor din organismul uman ce se pot "imbolnavi" si care por fi lezate de aceleasi cauze amintite (bacterii, virusuri, substante toxice, paraziti, hormoni etc.) si, in consecinta, suferi unele tulburari, alterari celulare, meolice sau structurale, in urma acestor agresiuni din afara, uneori chiar si din cele proprii organismului.
Daca vrem sa "etichetam" celula devenita maligna, ca pe orice celula bolnava, asa cum cunoastem din patologia umana obisnuita, aceasta trebuie sa urmeze cel putin cateva cai:
prima cale ar fi aceea prin care celula, din cauza leziunilor pe care le-a dobandit si a alterarilor respective suferite, in cazul in care sunt ireversibile, va muri;
a doua cale este cea prin care celula poate sa-si repare leziunile - cu consecinta disparitiei tulburarilor organito-functionale celulare respective - ea comportindu-se la fel ca orice alta celula normala din organism ce a suferit asemenea agresiuni (dar care sunt posibil reversibile); in acest caz, celula revine la normal
a treia cale, poate fi, uneori, cea prin care o celula "astfel lezata" mai are puterea de a fi capabila sa se inmulteasca, sa se divida (uneori celulele cu anumite leziuni ajung in astfel de situatii), putandu-si normaliza activitatea si functiile, caci, in acest fel, dupa diviziune, este posibil ca celulele "fiice" ce au rezultat sa nu mai pastreze asemenea defecte.

ziune se pot sterge sau repara daca nu au fost inscrise ca ireversibile in genomul ereditar, deci, nu se mai transmit (diviziunea care are loc in astfel de conditii facandu-se la fel ca in cadrul diviziunilor inmultirii strict programate si controlate, in mod normal, in organismul uman).
Fata de organismul gazda, celula maligna este o celula noua, modificata, dar fata de populatia de celule canceroase cu care a aparut impreuna si cu care incepe sa se dezlte si, deci, sa traiasca, este considerata nemodificata, deci, "normala".
In consecinta, ea este anormala, daca o raportam la celelalte celule ale tesutului in care a aparut prima data, dar cu care nu mai seamana in multe caractere fundamentale.
Ha nu este, de fapt, bolnava, ea este o celula noua, o celula modificata, transformata, este o alta celula, ce va putea fi intr-o continua schimbare.
Ha este anormala nu numai pentru popula/ia celulara a tesutului in care a aparut, ci fi pentru intregul organism, devenind, astfel, independenta din punct de vedere al inmultirii sale fi al felului ei de dezltare.
Multiplicarea celulei maligne (prin diviziune) se face continuu, fara sa se tina seama de semnalele fiziologice de oprire a multiplicarii pe care celelalte celule normale le primesc (privind, printre altele, numarul celor care nu trebuie sa fie inlocuite).

De exemplu: daca o parte din tesutul ficatului se distruge in urma unei boli virale (hepatita virala) sau a unei actiuni toxice (alimentara sau medicamentoasa), cantitatea de celulele care au murit in masa se inlocuieste intr-un ritm rapid, printr-o diviziune activa ti ajung, in principiu, la aproape acelasi numar de celule avute anterior, ca apoi reinnoirea lor celulara sa continue se faca intr-un ritm normal, programat.
La animalele de laborator (sobolan), in castul unei reactii partiale a ficatului, timpul de regenerare, de refacere a numarului de celule si, deci, a tesutului hepatic re^ectat este de aproximativ 6 - 8 saptamani (deci, destul de rapid).
Dar, in anumite situatii de solicitare, pentru unele tesuturi exista momente de exceptie, cand (in mod natural) numarul de celule are o variatie in plus, peste limita obisnuita (tesutul hematoformator), care, dupa disparitia cauzei, revine la normal.
Fiziologic, in mod normal, in organism, totul este controlat, ca numar celular si ca timp de desfasurare a activitatii.Inlocuirea lor in fiecare tesut legat de timpul ciclului de diviziune a unei celule normale dintr-un anume tesut este, practic, totdeauna acelasi -in general 24 36 de ore.

Celula maligna are calitatile ei proprii

Odata celula normala transformata, devenind maligna, inmultirea ei nu mai poate fi oprita (decat terapeutic).
Ea devine anarhica, necontrolabila, caci nu mai asculta de semnalele normale privind, mai ales, procesele meolice si energetice, legate de inmultirea ei, chiar daca ea nu recupereaza sau nu inlocuieste nimic in tesutul in care creste si in care se inmulteste.
Si totusi, langa aceste importante si esentiale dereglari, prin dobandirea de "noi calitati" ale celulei maligne, o parte din caracterele meolismului celulelor normale din care a provenit se pastreaza in celula canceroasa (dar, acestea, in alte modalitati si in alte unitati de masura).
Astfel, necesitatea hranirii cu aceleasi elemente nutritive ca ale organismului gazda (glucoza, aminoacizi, lipide, saruri minerale, oligoelemcnte, vitamine) sau folosirea acelorasi functii meolice ca: absorbtia, permeabilitatea, secretia etc, ce se pastreaza, dar cu unele deosebiri calitative si cantitative.
De asemenea, conservarea, in parte, a unor receptori celulari ce primesc coordonarea activitatii celulare prin unele semnale de la distanta, loco-regionale sau centrale (imunologice sau, in special, hormonale) este utilizata sub forma modulata de catre celula canceroasa, in cea mai mare parte, in scopul malignitatii sale.In acest fel, celula maligna (obligata sa se salveze), cauta sa-si pastreze unele din activitatile celulei normale, dar la alt nivel si in avantajul ei (cum ar fi cea meolica, a existentei), insa, totodata isi pastreaza si independenta pentru felului ei propriu de a prolifera, de a se inmulti (continuu si anarhic), precum si alte caractere esentiale ale malignitatii, cum este imposibilitatea de :

a se diferentia;

a se matura (cARe, uneori, ramane precara) ;

a indeplini functia celulei din care a provenit.

Eluand odata cu modificarile sale, ea va dobandi, in plus, un caracter major de malignitate, acela de a migra sau de a invada tesuturile vecine din aproape in aproape - ori acela de a se proa prin circulatia limfatica sau/si sanguina si apoi, de a se multiplica si a-si dezlta alte colonii, departe de locul ei "primar" de aparitie, uneori in locuri care ii sunt "rezervate" de sensibilitatea biologica reciproca a unor anumite tesuturi sau organe (compatibilitate de tesut, biochimica, genetica ?).

Celula maligna fata in fata cu celula benigna

Proprietatea de a "invada", de a metastaza, precum si lipsa de diferentiere celulara, deosebeste, in principal, in cea mai mare parte, tumora maligna de o tumora benigna.
Aceasta, deoarece celulele tumorii benigne nu invadeaza tesuturile vecine, nu metastazeaza, dar se diferentiaza si se matureaza la fel ca celula normala din care a provenit, deosebindu-se, Insa, de aceasta printr-o inmultire independenta, mai crescuta in timp, dar, moderata in general, precum si prin lipsa de functionalitate normala a acestor celule.
Daca celula maligna isi pastreaza noile calitati dobandite, ce o "eticheteaza" si o caracterizeaza si pe care le va transmite celulelor "fiice", este pentru ca aceste modificari au fost inregistrate corespunzator, in acest sens, la nivelul ADN (genomul ereditar), in diferitele locuri si secvente ale lui, ale genelor, legat de cancer (oncogene).
La fel, la tumorile benigne, celulele poarta - la nivelul ADN - modificari transmisibile, caractere care au, insa, alte consecinte cantitative si calitative fa-ta de cele maligne (ex.:transformarea de jenotip ca elutie si continut este limitata).
Celulele tumorilor benigne, proliferand, cresc ca numar, fara control, ca si celulele maligne, insa, intr-un ritm mult mai scazut decat acestea, uneori mai frecvent decat rata normala de innoire a celulelor tesuturilor in care au aparut, dar din lipsa de functionalitate si de uzura, apoptoza (moartea programata) este redusa si, astfel, lumul tumoral creste.
In plus, ele se pot diferentia si matura la fel ca celulele tesutului din care fac parte, dar, cum am mai amintit, nu sunt functionale si deci, nu sunt in beneficiu] organismului.
De cele mai multe ori, ele au, la periferia tumorii, un tesut conjunctiv de incapsulare dezltat de gazda, ca o reactie a ei, ca si cand acea tumora care s-a dezltat ar fi un corp strain.
Tumorile benigne, in modificarile lor, poarta, uneori si un risc crescut de transformare maligna (date epidemiologice si clinice demonstreaza aceasta posibilitate de transformare maligna, de aproape 10 % din numarul de cazuri, probabil receptionarea ulterioara a efectelor unor agenti cancerigeni, promotori etc).
Date experimentale arata ca trecerea de la o celula normala la una maligna se face prin modificari de aparenta benignitate, adesea doar pentru o perioada de timp, cand acestea pot fi, inca, reversibile.

Alte modificari ale celulei maligne

In ceea ce priveste cancerogeneza si aparitia celulei maligne, modificarile sunt cantonate, insa, la un numar limitat de gene ale celulei (fragmente functionale ale ADN).
Din cele aproximativ 30.000 de gene existente sunt numai cateva gene care patroneaza si corespund, in special, functiei si activitatii de diviziune a celulei, dar si a celei de diferentiere si de maturare a ei, de capacitatea de a migra, a invada si a metastaza, precum si de a realiza unele modificari in activitatea meolica legata de sprijinirea solicitarilor noilor calitati ce le dobandeste celula maligna.
Toate aceste transformari nu sunt patronate numai de "expresia" activa a unei singure gene sau a mai multora (oncogene), ci si de starea de activitate deficitara sau de blocaj a altor gene, care, in general, se opun malignizarii, cum sunt cele cu actiune supresoare (anti-oncogenc).
Modificarile enumerate au capacitatea de a fi transmise ereditar si este imperios necesar sa fie asa pentru celula canceroasa, caci, altfel, proliferarea continua, calitatea de malignitate, insasi populatia canceroasa, nu ar mai exista.
Multe din aceste aspecte au sugerat ipoteze stiintifice de lucru, care pot duce la crearea de mijloace de lupta impotriva acestei maladii.
Celula canceroasa desfasoara, totusi, in continuare, unele din activitatile generale, normale, de baza pentru sustinerea vietii ci in organismul in care se afla, folosind unele din procesele meolice obisnuite, cele energetice si cele de schimburi cu mediul inconjurator, ce reprezinta domeniul celulelor normale din cadrul tesutului si organelor in care a aparut si se dezlta .
Dar, dintre toate acestea, ea este total dependenta de procesul de hranire, folosindu-l tocmai ca sa-si poata sustine independenta anarhica si calitatile de malignitate, de proliferare, de inmultire, precum si meolismul sau crescut.
Asemenea constatari, cu limitele lor, caracteristice celulei maligne, au sugerat oamenilor de stiinta ipoteze de lucru in eventualitatea ca existenta celulei maligne poate fi stopata pe parcursul meolismului ei exagerat sau ca aceasta poate sa revina la normalitate in urma efectului unor "anumite" componente din nutritie sau a unor "modelari" ale acestora, legat de unele etape ale cancerogenezei.
Astfel, rezultatele obtinute prin inhibitia malignitatii r fi benefice si pentru intregul oganism.
Activitatea si elutia celulei maligne, privita ca a oricarei celule cu activitate normala poate suferi consecintele efectului unor substante cu actiune hormonala, ale unor agenti toxici, ale unor componente "incompatibile" din nutritie (sau ale unei nutritii defectuoase), ale unor produse bioactive naturale "inadecvate", provenite din mediul exterior sau chiar ale unor structuri moleculare nocive produse in organism (ori ale unor elemente create de acesta, nepropice dezltarii sale).

Cancerul este, de fapt, o boala exclusiv celulara sau o boala a intregului organism ?

La inceput, cancerul este localizat la nivelul unei celule sau a unui grup de celule ce formeaza o colonie de celule canceroase, in cadrul unui tesut, organ sau sistem oarecare al organismului, pastrand potentialul de a se inmulti continuu, de a invada tesuturile vecine si de a se generaliza, ulterior, in diferitele regiuni ale corpului (uneori, dezltandu-se preferential), printr-un mecanism propriu de metastazare.
Daca aceasta colonie de celule maligne este extirpata chirurgical integral sau este distrusa prin alte mijloace, asa cum am mai amintit, organismul respectiv revine la starea de sanatate anterioara.
Dar, stim ca, intr-un organism pluriceluJar, aceasta asamblare de celule organizate in tesuturi, sisteme si organe, trebuie sa functioneze unitar.
La fiintele superioare, organizate, acesta functionare unitara rezulta din integrarea interdependentei celulelor intre ele, intre tesuturi si intre organe si intre sistemele sale.
Este aceasta populatie canceroasa, cu caractere nefunctionale, neapartinand unei stari morfologice normale, cu un meolism si produsi biologici anormali, o expresie evidenta ca ea este o componenta a structurii unitare originale a intregului organism ? Sigur ca nu !
Poate ea imbolnavi sau distruge intregul organism unitar prin dezltarea ti proarea ei ? Sigur ca da !
De fapt, cancerul este o boala celulara, la inceput localizata intr-un singur tesut.
Dar, prin netratarea la timp, celula maligna se inmulteste, devenind o populatie din ce in ce mai numeroasa (pe care gazda o organizeaza sub forma de tumora).
Aceasta populatie maligna se va extinde, apoi, local si regional (tot sub forma celular tumorala).
Prin metastazare, ea va migra si in alte parti ale organismului, unde poate deveni o falsa "componenta" a structurii lui, care, fiind "straina" morfologic si functional de el, ii poate altera starea de normalitate.
Astfel, ca o consecinta, rezulta ceea ce intelegem prin maladia canceroasa a intregului organism.

Modificarea morfo-functionala a unei gene (dar, mai sigur, a mai multora) - substratul malignitatii
Privind actiunea unor agresori asupra celulelor unui tesut sau ale unui organ, ei au aceeasi tinta finala: de a perturba, modifica si leza biochimic unele parti din anumite gene (fragmente ale moleculei de ADN), a unor functionalitati respective ale acestora.In ceea ce priveste cancerul, aceste gene sunt cele ce detin functia de multiplicare si diviziune, de diferentiere si de maturare celulara, precum si a altor caractere meolice legate de aceste functii, ce fac, astfel, ca respectiva celula, care a suferit aceste alterari, sa devina anarhica, sa se inmulteasca continuu si necontrolat, sa existe, eventual, o diferentiere minora, ori sa nu ajunga la maturare (uneori, doar partial) si sa nu mai indeplineasca rolul si functia celulei normale din care a provenit.
In celula maligna, numai unele din genele existente in celula normala sunt partial sau total legate de determinarea aparitiei acestei boli, focalizat lezate de catre agresor, prin aceste modificari foarte importante.
Aceste gene (fragmente multifunctionale din ADN), care patroneaza si pot produce modificari, sunt denumite, inainte de declansarea procesului canceros - proto-oncogene, ca apoi, cand acesta s-a instalat - oncogene (c-onc).
Aceasta, datorita faptului ca, in asemenea circumstante, pot conditiona si patrona aparitia celulei maligne si, deci, a tumorii respective.
Produsii rezultati sub controlul acestor gene modificate si activate, ce sunt legati de malignitate sau analogii lor extracelulari, ori autocrini, sunt acei factori de crestere cu receptorii lor respectivi, regulatori si executori ai expresiei genelor, ori cei legati de semnalele membranare, in special cu actiune mitogena, sunt toti, in general, compusi proteici (modificati si ei pentru a sustine malignitatea).
De fapt, aceste gene modificate malign (oncogene) erau, la inceput, gene cu o activitate normala (proto-oncogene) pana la alterarea si modificarea lor ele indeplinind functia lor normala pentru care erau programate, in plus, spre a patrona si controla, in acest fel, proprietatea de a se divide normal si de a avea o maturare si diferentiere conforma tesutului de care erau legate.

Dar totul se petrece altfel, dupa aceasta lezare si modificare a celulei, urmare a efectului agentului agresor.
Ca sa intelegem una din fatetele cancerogenezei si pentru a da una din numeroasele explicatii despre transformarea unei gene normale din proto-oncogene, in oncogene si ce s-a petrecut cu celula respectiva prin trecerea de la aspectul unei celule normale, la cel al unei celule maligne, sa apelam, de exemplu, la acele date din experientele de laborator.

Ce a pierdut si ce a castigat celula maligna fata de cea normala ?

S-a demonstrat (in vitro) ca dupa "fuziunea" unei celule normale cu una canceroasa, celulele fiice, descendente, rezultate dupa diviziunea lor, au fost de aspect normal, fapt ce a venit sa demonstreze ca celula normala a transmis sau a inlocuit un factor care-i lipsea celulei canceroase cu care a "fuzionat", rezultand o celula normala (deci, regularizarea acelei modificari suferite pe care o avea celula canceroasa prin mutatii, deletii, translocatii).
Dat fiind faptul ca frecventa bolii canceroase umane este destul de mare, s-ar parea ca acest fenomen de "normalizare" a celulei maligne nu se intampla in mod curent (nu s-a reusit a se constata cu mijloacele tehnice actuale si nu s-a cuantificat).
Si totusi, acest fenomen socotind ca ar aparea in mod sporadic (uneori, chiar mai des), in raport cu lumul imens (al tendintei) de aparitii ale unor celule maligne, este sigur ca acestea r beneficia, in acest caz -ca o tinta de transmitere locala a unor factori de "normalizare" de influenta sau de inlocuire a unor molecule active ce lipsesc din respectivul tesut sau din cel extralocal, ori a unui alt mod de rezolvare biologica, pe care nu-l cunoastem, dar care ar putea fi prezent spre remedierea acestor modificari de plus sau minus care au dus la cancerizare.
Exista (sau, mai mult ca probabil, exista) o puternica influenta de normalizare a unei celule modificate malign (ce nu este, poate, atat un "factotum"), ce se "scalda" in mijlocul unor numerosi factori, mai ales cei ce supravegheaza homeostazia celulara a tesutului respectiv si impune ordinea citofunctionala.
Se stie ca, in mod normal, in organism exista un schimb de factori moleculari sau macromoleculari activi intre celulele aceluiasi tesut sau intre acestea si cei proveniti de la un altul.
Aceste gene, ce sunt lezate, in cancer, in celula maligna, sunt gene cu rol important in viata celulei normale pe ul regularizarii activitatii si cresterii celulare sau au functii strategice (in special diviziunea celulara).

Astfel, este justificata implicarea lor, atunci cand sunt alterate si activate in sens proliferativ (gene lezate, ce pot fi decelate biologic, in majoritatea celulelor tumorilor maligne).
Din toate genele ADN, geneleoncogene care patroneaza procesul de malignizare sau anti-oncogenele, din aceeasi celula, cu activitate supresoare de a se opune aceluiasi proces, apartin mai multor familii de gene (Kas, Nfyc, Myb, Rb, Erb, Fos, APC, Dec, p etc).
In mod normal, inainte de modificarea maligna a celulei, aceste gene comandau sinteza factorilor de crestere (cu rol stimulator sau inhibitor), a proteinelor implicate in transmiterea de semnale trans-membranare, ori a celor din interiorul celulei spre exteriorul sau interiorul ei, ori spre nucleu, asupra materialului genetic al cromozomilor (ADN), ca amplificatori sau represori ai activitatilor unor gene ale acestora (semnale de transductie).
De cele mai multe ori, aceasta amplificare a activitatii acestor gene din celula maligna, se traduce ca o consecinta a participarii a mai multor gene (oncogene), fie ele in producerea factorilor de crestere, ori de represie a genelor implicate in cancerogeneza.
Deseori, aceasta amplificare in activitatea genelor se leaga si exprima cresterea caracterului de malignitate a populatiei canceroase respective.
In ultimul timp, de cand posibilitatea de a gasi in serul sau in plasma pacientilor cu cancer mici fragmente de ADN tumoral circulant, punerea in evidenta a prezentei de ADN TP53, s-a putut face (mutatie la codon 249 la purtator de hcpatom malign), in urma efectului mutagen al aflatoxinei Bi contaminant alimentar in zona Africii Centrale [232].

Si produsele genelor modificate sunt anormale

Proteinele care sunt elaborate si sintetizate in celula maligna patronate de o astfel de gena sau gene modificate, r prezenta si ele anomalii de structura si functionalitate si r contine fragmente din molecula diferite fata de proteina normala corespunzatoare, avand, astfel, o functionalitate schimbata, dar propice acestei celule transformate, malignizate.
Acest fapt, a dus la descoperirea unor proteine anormale (markeri), ce corespund, respectiv, unei modificari functionale si moleculare ale unei gene lezate (fragment din ADN), care patroneaza sinteza lor.
Ei pot fi folositi ca martori in elaborarea diagnosticului precoce, ca si in supravegherea elutiei unei neoplazii oarecare, inainte sau dupa tratament.
De multe ori, prezenta markerilor, poate preceda aparitia bolii si, deci, pot fi folositi ca prezumtie de diagnostic malign, cu mult inaintea celui clinic.
Studiul onco-proteinelor si indirect, al oncogenelor care le patroneaza spre a fi fabricate, pot demonstra, de asemenea, insilitatea structurii genetice a celulei canceroase respective, legata de viitoarea crestere a malignitatii sale, a puterii sale de agresiune asupra organismului gazda.Inmultirea celulara este controlata, de asemenea, de un mare numar de proteine, deci, indirect, legata de genele respective, iar o disfunctie in producerea si structura lor, poate determina si contribui la dezltarea unei alterari a activitatii celulei, chiar pana la inducerea unei cresteri gresite, anarhice a ei, ca in celula maligna.

Hrana comuna o partajare "disproportionata" intre celulele normale si cele maligne

O celula canceroasa sau o populatie de celule maligne nu poate trai daca nu gaseste, in mediul in care exista, si hrana necesara (cum este in cazul organismului in care a aparut sau in culturile de celule).
Celula maligna nu poate trai fara dependenta ei fata de mediul biologic in care se afla, atata timp cat acesta ii da, cel putin, hrana necesara, ca si alte componente de existenta.
Sub acest aspect, pare ca face parte integranta si functionala din organism, desi, ea este o alta celula ("individualista", "egoista", "agresionala", interesata numai de materialul nutritiv comun).
Astfel, o celula malinga aparuta se comporta, cel putin aparent, ca o celula oarecare aflata intr-un mediu prielnic de viata, "pe socoteala" caruia ea traieste, putand fi - in organism sau in vitro intr-un mediu de cultura.
Deci, organismul gazda reprezinta, pentru aceasta celula anarhica si independenta, un mediu care ii este farabil, dar care este, la fel de posibil, influenil la orice substanta aparuta in cadrul acestei ambiante de origine endogena si, in special, exogena (materia nutritiva).

Organismul unitar si malignizarea la nivel celular

Pentru ca starea generala de sanatate a organismului, acest "tot unitar", sa fie in echilibru (satisfacator sau cat mai spre perfect), trebuie sa fie rezultatul bunului mers al acestui ansamblu pluricelular, din care este constituit, interdependent, perfect coordonat si supravegheat de semnalele ce vin "fabricate" biochimic, local sau de la distanta si care sunt programate a mentine acea "stare de bine"
Sanatatea, dupa definitia data de O.M.S. - Organizatia Mondiala a Sanatatii este "o stare completa de a te simti bine fizic, mintal si social si care consista nu numai in absenta unei maladii, ci si a unei infirmitati".Intr-un organism bolnav, tulburat in sistemele lui de informare sau coordonare, de regularizare si de aparare (celulara, loco-regionala, organica sau sistemica), se pot produce alterari in functionarea oricarei celule dependente de asemenea echilibru, cu repercusiuni in meolismul si activitatile sale.
Astfel, un hormon plecat din glanda sau organul care-l fabrica deja modificat ca structura chimica (si, deci, cu un alt viitor efect), ce se duce la locul lui de tinta programata spre a-si indeplini functia sa, acolo, in celula care-l receptioneaza, prin receptorii specializati ai acesteia, va produce tulburari, disfunctii sau chiar alterari de diferite grade si la diferite nivele ale ei, inclusiv la cel al nucleului unde exista ADN, "computerul" respectivei celule.
(Invers, acelasi fenomen se poate produce daca hormonul este de aspect molecular normal, dar celula care-l receptioneaza este disfunctionala.)
Unele din aceste substante pot fi si din cele ce modifica sau influenteaza o celula normala pentru "a merge" pe drumul malignizarii.
De asemenea, daca la un moment dat, din diferite cauze, sistemul imunitar este deficitar (chiar si stressul se pare ca poate modifica si diminua actiunea acestui sistem), el nu mai poate interveni in distrugerea bacteriilor, virusurilor sau a altor agenti toxici, astfel, acestia putand leza, la randul lor, un tesut, organ sau sistem al corpului uman.
Unele din aceste leziuni astfel produse pot ajuta sau pregati dezltarea terenului si fariza mecanismul de transformare al unei celule normale, intr-una canceroasa.
Daca ficatul este bolnav si nu mai poate indelplini functia de meolizare si de neutralizare, a unei substante nocive, toxice, inclusiv a uneia cancerigena, acestea r ajunge intr-o cantitate mai mare la nivel celular, in tesuturi si organe.
Astfel, se va depasi potentialul de reparare cantitativa si calitativa a leziunilor facute, iar alterarea produsa ramasa va antrena celula pe drumul malignizarii, mai ales in cazul cand tinta acestei leziuni sunt anumite gene, fragmente din molecula de ADX a genomului ereditar.
Aceste gene lezate sunt cele care detin functia de coordonare a inmultirii, diviziunii, a diferentierii si maturarii celulare, ca si a altor caractere ce pot fi legate de malignitate.
Iata o serie de aspecte care, la un organism bolnav, pot pregati terenul unde una din celulele sale sau un grup de celule, r fi indreptate pe calea riscului marit al cancerizarii.

Influenta celulei maligne asupra organismului unitar
In acelasi timp, exista si un alt aspect negativ (dar intr-un sens invers), legat de prezenta si influenta celulelor canceroase asupra organismului, dovedit cel putin pentru unele localizari neoplazice.
Celulele maligne pot avea calitatea de a secreta unele substante pe care le pot fabrica si care pot tulbura si altera, local, buna functionare a unor tesuturi sau organe, aflate chiar si la distanta, in organismul unitar ca activitate, prin dezltarea unor simdroame sau a unor stari de boala.

Acesta este fenomenul de paraneoplazie.

Acest aspect dovedeste ca prezenta populatiei canceroase in organism poate, de la un anumit lum, sa intoxice organismul gazda si sa altereze meolismului lui, prin produsele secretate in cantitate mare sau anormale, ori in urma necrozei, a lizei celulelor tumorale ce mor si, mai ales, prin cresterea de lum, ce produce o insuficienta irigatie vasculara si, deci, diminuarea hranirii lor.In plus, amintim si de posibila denutritie si slabire a organismului gazda, pe care o poate produce prezenta populatiei canceroase ce creste si al carei anabolism marit utilizeaza in profitul ei glucoza si produsii de neoglucogeneza, in detrimentul rezervei energetice si calorice ale corpului sau necesitatea instalarii unui caolism de compensatie, puternic crescut, prin care apeleaza la rezervele de aminoacizi (proteine) si lipide ale organismului, pentru reciclarea lor in materiale necesare existentei neoplaziei.

Complexitatea unui raspuns

Un alt aspect care poate sustine, ca suport patogenic, fidelitatea intrebarii daca maladia canceroasa este o boala celulara pornita exclusiv de la o celula proprie modificata de catre un agent cancerigen, fara participarea directa a unei anumite stari sau modificari patologice a organismului, ori este si/sau numai consecinta influentei unei anumite stari speciale deficitare sau de boala a acestuia asupra echilibrului biologic al celulelor unor anumite tesuturi sau in ansamblul lor.
Ca unul din raspunsuri, poate fi adaugata si existenta in organismul uman al unor celule ce poarta in ADN lor, amprenta unei suferinte anteriore nasterii lor, unele defecte datorate unor agresiuni prezente ce s-au transmis de la parinti, la embrion, prin genomul ereditar (garneti) si, deci, la celulele organismului respectiv, care defecte pot fi si unele modificari precanceroase.
Unele din maladiile genetice ce prezinta un risc crescut in cancer, ar putea sustine ambele fatete ale acestei intrebari, caci pot fi si modificari de teren inaintea aparitiei celulei maligne, aceste modificari celulare fiind in aceasta realitate, practic, prezente in intregul organism.

Din nou, diferentele dintre malignitate si normal

Proliferarea sau inmultirea celulara controlata este absolut necesara vietii, materia vie structurata neputand perpetua si elua fara aceasta calitate.
De altfel, o proliferare activa sau migrarea unor celule la distanta fata de locul unde s-au format este constatata, in mod normal, de la celulele embrionare si pana la cele ale organismului adult constituit.
Ca exemplu, pot fi celulele sanguine, globulele albe, cele rosii, macrofagul sau din cele ce se pot deplasa loco-regional.
Numai ca aceste fenomene, cum am mai mentionat, sunt controlate, ele oprindu-se sau repornind sub controlul unor informatii primite de la unele celule, tesuturi si organe sau chiar de la genele ADN insusi al acestora, ce au aceste functii care sunt, ori blocate, ori functioneaza la solicitarile primite prin receptori membranari celulari din mediul lor ambiant.
Toate aceste activitati ce se desfasoara sunt programate, codificate.

Nu acelasi aspect il intalnim in cazul celulei maligne.

Cauzele care pot declansa si influenta producerea mecanismelor de trasformare maligna, prin care o celula normala devine canceroasa, sunt numeroase.
Cele mai multe sunt din mediul inconjurator, in care intra factorii poluanti din apa, aer si sol, din cei alimentari sau din cauze profesionale, socio-economice, stressul, ori cei legati de varsta, rasa, clima, obiceiuri, ca si de radiatiile solare, radiatiile X, micotoxinele, bacterii, viroze, precum si de unele metale, metaloide, coloranti, hidrocarburi, etc.
Unele din toate acestea au o oarecare specificitate si proprietate de a proca si promova aparitia unui cancer, o localizare a lui in organismul uman, in lumea animala sau, uneori, chiar si in cea vegetala superior organizata.
In intelegerea bolii canceroase au fost avansate numeroase teorii si ipoteze, spre a explica mai ales mecanismul sau mecanismele sale de producere si elutie.