In general, agentul patogen cauzal al unei boli oarecare nu trebuie "cautat", caci, de fapt, el este prezent in mediul ambiant al bolnavului (bac ii ui tubrculozei, virusul hepatitei, asbestul, toxicitatea plumbului).
In cancer, agentul patogen al maladiei este celula maligna (care, in mod normal, nu exista ca atare) ce va trebui "sa apara", prin modificarea si transformarea biopatogena a unei celule normale a organismului.

Astfel, aceasta poate fi modificata de numerosi si diversi factori cauzali genotoxici foarte variati si diferiti ca structura, ce actioneaza asupra unor gene din ADN celular si, in consecinta, asupra altor numeroase macromolecule importante ale celulei (ARN, protein-enzime etc), deoarece cancerul, in esenta, este o boala genetica.
Dar, paradoxal, desi in cancer acesti factori nu sunt la fel, ca structura, ei r modifica, in general, aceleasi gene cu functii-tinta asemanatoare, adica legate de diviziunea si inmultirea celulei, de cea a diferentierii si maturarii ei, apoi de progresia si metastazarea acesteia.
Aceste functii-cheie "participa", cu un mecanism propriu, la procesul de malignizare.

ETIOLOGIA VIRALA

Aceasta etiologie suspectata inca de la sfarsitul secolului al XlX-lea ca fiind cauza dezltarii unor rumori la animale si la pasari, a fost pe deplin demonstrata la inceputul secolului al XX-lea.
Se constatase ca agentul patogen poate fi transmis printr-un produs acelular rezultat prin filtrarea unui omogenat tumoral {"broyat') de celule neoplazice, care, inoculat la aceeasi specie, produce acelasi tip de tumori.
S-a dovedit, ulterior, ca, intt-adevar, in acel filtrat este un virus, deoarece a putut fi pusa in evidenta prezenta lui prin culturi de celule sau vizualizat cu ajutorul microscopului electronic.
Virusul, caci el este in cauza, este un microorganism, deosebit fata de bacterii si care, prin descoperirea lui in tumori, a modificat si complexat intelegerea de pana atunci a cauzelor ce proaca boala canceroasa.
Adaugandu-se la numeroasele teorii ce sunt in discutie privind cauzele si ipotezele care pot determina aparitia bolii canceroase, etiologia virala (mai ales la speciile animale inferioare omului), ocupa un loc din ce in ce mai important, dar sprijinita si descifrata stiintific si de progresele recente ale biologiei moleculare.

Cancerul cu etiologie virala, la pasari si animale

Prima tumora a carei cauza s-a demonstrat a fi de natura virala, a fost sarcomul Rous, la pasari (Peyton Rous, 1910).
Ulterior, in urma studiilor unor tumori la animale, s-a demonstrat si la aceste neoplazii legatura lor cauzala cu prezenta unor virusi.

Unele papiloame la iepuri, la bovine, ca si unele tumori mamare la soareci (Bittner, 1920-l936) s-au dovedit a fi produse si transmise cauzal printr-un virus.
La aceste tumori mamare s-a constatat ca virusul poate fi transmis la descendenti si prin laptele matern.
In 1976, a fost prima data explicat si demonstrat (la sarcomul Rous), ca exista in genomul celular, la aceste tumori, in lantul molecular de ADN, un mic fragment, o gena, care la inceput era normala (proto-oncogen), dar care, prin incorporarea in structura genomului viral (un ARN retro-transcris) ea a fost activata.
Astfel, aceasta gena a celulei (proto-oncogena) a fost transformata intr-o gena canceroasa (c-oncogena), care va continua sa transcrie o proteina implicata in procesul de transformare celulara.
Virusii oncogeni contin in genomul lor o structura moleculara de tip ADN (acid dezoxiribonucleic) sau o structura moleculara de tip ARN (acid ribonucleic).
S-a dovedit ca acestia, prin incorporarea moleculei lor sau a unei parti din ea in structura moleculei de ADN a celulelor gazda pe care le infecteaza, pot produce tulburari si modificari, de la simplele incitatii, la diviziune celulara (deci, de multiplicare a acestei celule), pana la adevarate transformari sau malignizari ale lor.
Unele din aceste celule parazitate (infectate) isi pastreaza integritatea, iar altele se distrug prin liza, indiferent de urmarea inmultirii sau nu a virusilor.
Asemenea numerosi si diversi virusi cancerigeni au fost depistati la animale si pasari.
Ei nu se pot vedea la microscopul optic obisnuit, ci la cel electronic.
Virusii au o structura biochimica oarecum simpla, compusa, in principal, din proteine, care constituie, respectiv, invelisul lor si acizi nucleici (ADN sau ARN), in interior, formand genomul lor dintr-un numar mai mic (cateva) sau mai mare de gene.

(Unele tipuri de virusi nu au invelis proteic.)

Ca sa poata trai si sa se poata perpetua ei trebuie sa paraziteze o celula de la o alta specie, pornind de la bacterii, la te, pesti, animale si om.
Acesti virusi se deosebesc intre ei, in special prin anumite calitati biologice date de o diferenta de compozitie structurala, de marime, de numarul de gene si chiar de comportamentul modulat de gazda pe care a infectat-o.

Suspiciunea virala exista si persista si in cancerul la om

O similitudine intre suspiciunea prezentei unor virusi si determinarea unor anumite localizari in cancer a fost observata si in patologia umana.
La om, etiologia virala se crede a fi probabila, dar inca nu este demonstrat cu fermitate si cu responsabilitate stiintifica, cu exceptia a doua tipuri de cancer : leucemia cu celule T, la adulti (HTLV

1 si HTLV

2) si sarcomul Kaposi (HIV- 1) |isi,200,255].
Alte virusuri sunt considerate ca asociate unor forme de cancer, ele fiind co-cancerigene si pot contine genom ADN sau genom ARN (retro virusuri).
Din virusii oncogeni cu genom de tip ADN bicatenar, ce pot infecta omul si care sunt sau pot fi suspectati a fi potential oncogeni, amintim:
a grupul Popillomavirus (tip uman) este "incriminat" a fi oncogen (mai ales anumite tipuri ale lui), care dau papiloame, verugi, condiloame, vi-rus gasit frecvent la femeile cu cancer de col uterin (in special, tipul 16, 18, 33) [83], dar prezent si in alte localizari (ex.: carcinom laringean);
a grupul virusilor herpetici (Herpes virus), din care distingem, la om, virusul EpsteinBarr (EBV) si care se gaseste frecvent la persoanele ce fac limfomul Burkitt (majoritatea bolnavilor fiind purtatori de anticorpi ai acestui virus) sau la cei cu cancer naso-faringian, ori unele tumori genitale, care sunt suspectate de a fi legate de herpesul simplu tip 1 (HSV-l) si, mai ales, tip 2 (HSV-2) (in special la femei) [151];
a grupul hepatdnavirus, tipul uman B (HBV), prezent la persoanele care au dezltat cancerul hepatocelular si, in ultimul timp, tipul C (HCV), cu potential cirogen si cancerigen mai crescut;
a grupul adenovirus, cu cateva tipuri prezente si la om, dar proprietatile oncogene fiind dovedite numai la animale (in special tip 12,18, 31).
Etiologia virala ocupa, la tumorile experimentale, la animale si pasari, un loc real, insa insuficienta cunoastere a mecanismului transformarii maligne a diminuat cu mult legarea acestei etnologii de aparitia cancerului la om.Intre virusii oncogeni, al caror genom este de tip ARN si care pot infecta omul sunt cateva grupe, ce pot si sunt suspectate a fi potential oncogene, dintre care cel mai important - care infecteaza si unele animale si pasari - fiind cel al retrovirusilor.

Ca sa poata fi potential cancerigen pentru o celula, acest retrovirus fiind de structura ARN, iar celula pe care o infecteaza avand o structura ADN (celula umana), el nu se poate integra in acest genom celular, decat in urma retrotranscriptiei gcnomului ARN viral intr-o secventa de ADN dublu-catenar (pro-virus).
Acest pro-virus ADN este inserat in genomul ADN al celulei gazda (infectata).
Virusii reprezinta un factor real de risc cancerigen asupra organismelor vii, dar ei au neie sa le paraziteze ca sa poata supravietui si sa se poata inmulti pentru continuitatea existentei lor.
O serie de aspecte rezultate din studiul domeniului infectiilor virale, trebuie sa puna intrebari serioase celor care au grija de sanatatea publica pentru cunoasterea unor probleme, cum sunt:
a evidentierea "rezerarelor" (organismele vii purtatoare de virusi) din cadrul unor grupe de populatii si al cailor de transmitere a acestor agenti virali cu potential cauzal de risc in fiziopatologia procesului de cancerogeneza;
a rolul transmiterii unor virusi de la om la om, a unor tipuri de virusi cu potential sau cu risc crescut in cancer (virusul HIV, al hepatiei B, C, Papilloma virus, Herpes virus);
a transmiterea virala interspecii constatata experimental pe animale sau la om (ex.: la cei care prelucreaza un produs infectat viral ingrijitorii de animale, macelarii, bucatarii), la care pot apare formatii tumorale virale, dar, cu aspect, in general, de benignitate in elutia lor.