Radiatiile ionizante (prin produsii toxici rezultati si din radioliza apei), pot produce, in plus, direct sau indirect, leziuni ale moleculelor de ADN prin modificarea si alterarea unor gene sau a unor cromozomi.
Acesti produsi toxici sunt, in cea mai mare parte, radicali liberi, cunoscuti ca apar in organism nu numai in aceasta circumstanta de impact cu radiatiile ionizante.
Radicalii liberi rezultati din radioliza apei in urma actiunii radiatiilor ionizante sunt produsi toxici de tip: apa oxigenata, hidroxil, superoxid etc, cARe pot produce reactii chimice puternice, de tip oxidant, decarboxilari, dezaminari, po/imerizari etc, cu moleculele de ADN, ARN, proteine, enzime sau alte micro si macromolecule ce se aQa in membranele celulare (Tipoproteine).
Se produc, in acest fel, o serie de mutatii in genele ADN (prin ruperi catenare simple sau duble), ce pot fi, in general, reparate.
ruperile simple monocatenare se pot repara prin excizia si eliminarea unor mononucleotide sau a unor secnte de mononucleotizi (cu ajutorul enzimei exonucleaza), apoi, se produce neosinteza (cu ajutorul ADN-polimerazei) secntelor sau fragmentelor "pierdute" si legatura lor este facuta de o enzima (ADN-ligaza), care resileste integritatea normala a ADN.
Alteori, aceste reparatii se fac cu unele defectiuni in structura ADN si functionalitatea genelor va fi lezata, producand fie modificari calitati ale proteinelor codificate, fie numai tulburari in expresia acestora.
De ex.: legarea anti-oncogenelor (mutatia sau deletia) lasa liberi, in acest fel, activitatea sau stimularea oncogenelorpe care le antagoni^ea^a (supragheata), in mod normal.

In felul acesta, se creeaza o posibilitate in plus in determinarea, completarea si promovarea actului de initiere a procesului de transformare maligna.In cazul radiatiilor ionizante, daca primul pas de initiere este facut, ramane ca etapa de promotie sa fie realizata prin tulburarile si alterarile meolice ce urmeaza acestui act, ca o consecinta a sechelelor morfo-functionale rezultate si ramase din primul impact al actului de iradiere.
Se cunoaste "rasunetul" acestor radiatii ionizante asupra intregului organism, al efectului direct sau indirect al radicalilor liberi rezultati.
Tulburarile si leziunile diferitelor organe si tesuturi sensibile (tesutul hematoformator, digestiv, sistemul imunitar, hormonal, enzi-matic, regulator meolic), sunt prezente dupa efectul actului de iradiere si uneori sunt in imposibilitatea de reconrsie completa la normal a proceselor meolice, a proceselor enzimatice si a mecanismelor oxidati care au avut loc.
Ele fac, prin persistenta lor, ca efectul radioindus de initiere, direct sau indirect, acela care a provocat prima modificare irersibila si transmisibila de la nilul ADN, sa favorizeze procesul de cancerogeneza, care a pornit spre noi "enimente" alterati si evoluti de finalizare maligna.
Prin acesti factori s-ar dodi existenta unei perioade de promotie necesara intregirii si finalizarii transformarii maligne.
Si in acest caz, progresia maligna este acea evolutie a unui grup (clon) de celule transformate, radioinduse, spre un clon de celule din ce in ce mai selectionate, cu modificari din ce in ce mai agresi, din ce in ce mai performante de malignitate, care par a 6 un fenomen cu acelasi continui pentru toate tipurile de cancerizari.
Astfel, ea duce la aparitia si dezvoltarea rapida a tumorii maligne, prin crearea si organizarea unui "pat" local din ce in ce mai propice, prin neovascularizare, ca un fel de pseudoreactie, aparent normala din partea stromei organismului pe un sistem imunologic adesea depresat

ETIOLOGIA CHIMICA
Etiologia chimica se afla la originea celor mai frecnte cau%e de aparitie a localizarilor de cancer la om.
Substantele chimice legate de cancer sunt, poate, dintre cele mai numeroase.
Avand structuri dirse, le putem intalni, deseori, in cadrul mediului inconjurator.

Acestea cuprind si pe cele cu un efect sau cu un posibil potential cancerigen, fiind prezente si in alimentatie (contaminanti si aditi) intr-o proportie ingrijoratoare.
Toate datele epidemiologice, ca si cele experimentale, confirma aceasta concluzie.