Tumorile maligne ce iau nastere din muschi, grasime, peretii vaselor de sange si limfatice, tecile nerlor, structurile fibroase, cartilagii si oase se numesc sarcoame. Fiecare tip de sarcom are o denumire proprie, pornita de la tesutul de origine - liposarcom, miosarcom, limfosarcom, fibrosarcom. osteosarcom etc. Cu exceptia sarcoamelor osoase, de care ne vom ocupa separat, celelalte au o evolutie si un tratament asemanator, de aceea Ie vom numi sarcoame de parti moi si vom vorbi despre ele ca despre un singur tip de cancer.
Prin simpla insiruire a tesuturilor din care pot lua nastere v-ati dat seama ca pot aparea, practic oriunde, la suprafata sau in profunzimea corpului nostru. in peretele oricarui organ.
Multa vreme tumora nu da nici un fel de simptom (nu il supara pe bolnav) asa ca daca se afla undeva profund, in burta sa spunem, poate ajunge la dimensiuni foarte mari fara ca sa-si faca simtita prezenta. Cand sunt accesibile ochiului si mainii, sarcoamele partilor moi nu difera la inceput ca aspect cu nimic fata de tumorile necanceroase (benigne). De exemplu, banalele lipoame de care a auzit toata lumea nu difera ca aspect de un liposarcom. Singurele argumente (in afara biopsiei!) care pledeaza in favoarea lipomului sunt: formatiunea este cunoscuta de bolnav de ani de zile, timp in care nu s-a prea modificat, iar la o examinare atenta putem gasi adesea mai multe tumorete asemanatoare pe suprafata corpului.
Pe masura ce creste, sarcomul (ma refer la tumora in sine) apasa, trage si impinge structurile din jur, vase si ner, provocand astfel durerea. Deci, ceea ce trebuie sa retinem este ca orice formatiune tumorala aparuta pe corp. chiar daca nu doare si pare complet inofensiva trebuie sa determine prezentarea la medic. Daca este de aparitie recenta sau daca stim de existenta ei, dar in ultimul timp a inceput sa creasca rapid, singura analiza care ne poate spune sigur ce este. tumora benigna sau sarcom, este biopsia. Biopsia aduce diagnosticul de certitudine si in plus, precizeaza tipul de sarcom cu care avem de-a face si gratatea lui (amintiti-va de gradul de diferentiere al celulelor canceroase despre care am vorbit in primele module). Aproape 40% din sarcoamele de parti moi sunt localizate pe membrele inferioare. 30% pe trunchi, 10% pe brate, cap si gat, iar aproximativ 10% undeva in abdomen, printre organele aflate aici (sarcom retroperitoneal). Sigur ca cele mai accesibile diagnosticarii si tratamentului sunt cele localizate pe extremitati (se vad, sunt mai usor de abordat chirurgical, mai lesne de aplicat doza corecta de iradiere), iar cele aflate intraabdominal, pe langa faptul ca ajung sa fie diagnosticate destul de tarziu, sunt mai dificil de tratat.
Ca si celelalte cancere despre care am vorbit, desi par foarte bine delimitate, sarcoamele invadeaza tesuturile din jur. adesea existand celule canceroase strecurate la 8-l0 cm distanta de aparenta margine a tumorii. Este o problema pentru chirurgul care trebuie neaparat sa taie in tesut sanatos cand scoate tumora. Datorita radioterapiei, se poate taia doar la 3-4 cm de jur-imprejurul tumorii, iradierea postoperatorie reusind sa distruga eventualele celule ramase in tesutul aparent sanatos din jur. Sigur ca, daca tumora este foarte mare, indepartarea ei chirurgicala presupune indepartarea unei mari mase de tesut, fiind uneori nevoie chiar de amputatie sau dezarticularea membrului respectiv (desigur cand este vorba de o localizare la acest nivel).

Sarcoamele retroperitoneale suni de foarte multe ori dificil sau chiar imposibil de operat din cauza ca ajung sa fie descoperite la dimensiuni mult prea mari, cand adesea au invadat unul sau mai multe din organele din jur sau vasele mari de sange aflate in abdomen. Din pacate aici nici radioterapia nu poate fi facuta in dozele cu adevarat eficiente, din cauza ca aceste doze ar afecta ireversibil organele intraabdominale (ficat, intestine, rinichi etc). Oricum, se face atat cat se poate face - radioterapie si tratament citostatic - sperandu-se intr-o reducere cat mai mare a masei tumorale pentru ca apoi chirurgul sa poata interveni si scoate tumora, taind eventual chiar si portiunile afectate din organele din jur. acolo unde se poate. Dupa operatie se continua cu tratamentul citostatic.
Indiferent unde sunt localizate, sarcoamele sunt tumori ce metas tazeaza foarte rar in ganglioni, dar foarte frecvent in plamani. De aceea chiar cei cu tumori mici ce au putut fi scoase corect chirurgical si au putut fi iradiate cu dozele optime necesare pot avea metastaze pulmonare, zibile sau nu. Cand exista, dar nu sunt foarte numeroase si sunt usor de abordat chirurgical (situate la periferia plamanilor), trebuie operate pentru ca astfel bolnavul are sanse de supraetuire indelungata. Chiar atunci cand nu se vad cu ochiul liber medicul trebuie sa se gandeasca la pericolul pe care il reprezinta aceste metastaze si sa faca iradierea plamanilor profilactic si tratament citostatic postoperator. Asocierea dintre chirurgie (a tumorii primare si a metastazelor pulmonare operabile ), radioterapie (la nivelul zonei in care s-a aflat tumora si profilactic pulmonar) si tratamentul citostatic (care in ultimi ani s-a imbogatit cu citostatice de mare eficienta) a facut sa creasca speranta de supraetuire si in aceasta forma de cancer. 60-75% din bolna traiesc dupa cinci ani de la data silirii diagnosticului atunci cand beneficiaza de aceasta complexa asociere terapeutica. Desigur ca cei care se prezinta la medic cand tumora este foarte mica si inca nu da nici un fel de suferinte au cele mai mari sanse, iar cand vorbim de sanse ne gandim chiar la ndecare.