Tutunul, considerat in trecut ca ta cu proprietati medicale care ndeca o serie intreaga de boli, a capatat o raspindire destul de mare in toata omenirea. Pentru a avea efecte cit mai rapide si per- manente, omul a imaginat o serie de procedee in folosirea si administrarea lui. Scopul unic era ca aceasta ta sa ajunga cit mai usor in organism si sa produca cit mai putine tulburari.

o) Obiceiul de a priza tutunul

Prin secolul al XVII-lea era la moda ca tutunul sa fie maruntit fin sub forma de pulbere si sa se aspire aceasta pulbere direct in nas, metoda care a fost denumita "a priza tutun". Aceasta pulbere sedepunea pe mucoasa nasului, care secreta mult lichid si mucus pentru a se apara de efectele ei toxice; de aici o serie de produsi toxici, in special nicotina, erau absorbiti prin aceasta mucoasa in organism. Acest procedeu a dat multe cazuri mortale, era greu de suportat de organism si de mucoasa nasului unde producea leziuni iritative si inflamatorii, tra duse prin secretii si stranuturi repetate si in final pierderea simtului mirosului. ;, Se spune ca Napoleon, intrebuinta in mare ma-I sura procedeul de a priza tutun, oare s-a extins si f la multe alte popoare. "El priza de multe ori pe zi si mereu ii curgea cite o picatura de lichid clar din mas, iar in ultima parte a etii ii disparuse simtul mirosului".
Aceste inconveniente au determinat pe fumatorii timpului sa renunte la aceasta metoda si sa adopte ;/altele mai practice.

b) Procedeul de a ingera tutunul

Tot in secolul al XVII-lea, procedeul de a priza incepe sa fie inlocuit cu cel de "a inghiti tutunul", sub diverse forme prelucrate, fiind considerat de contemporani mai putin toxic. Astfel, tutunul era consumat sub forma de infuzie sau de decoct. De asemenea, frunzele de tutun erau puse in apa unde se lasau zile intregi; in acest mod, toate substantele toxice, mai ales nicotina, se dizolvau in apa (macerarea sau putrezirea tutunului). Zeama astfel obtinuta si filtrata era bauta in scopul de a tamadui diferite boli. inghitirea infuziei sau decoctului de tutun sau chiar a maceratiei s-a dovedit a fi mult mai toxica, determinind accidente mortale prin intoxicatie acuta. Tot in secolul al XVII-lea, tutunul mai era folosit prin sugerea sau amestecarea frunzelor de tutun fara a le inghiti. Metoda era mult mai comoda si mai rapida decit procedeul de maceratie sau infuzie, care necesita vase si timp mai indelungat de pregatit. Astfel, marinarii aveau niste suluri de frunze de tutun uscate, pe care le rupeau cu dintii, le mestecau si la sfirsit le aruncau afara fara sa le inghita. in acest fel, tutunul nu mai ajungea in stomac, decit in cantitati foarte mici, care treceau o data cu inghitirea salivei.
S-a constatat ca intre solutia de tutun obtinuta prin macerare si nicotina extrasa din aceeasi solutie, exista diferente in ceea ce priveste puterea de otrare si anume, cu o cantitate de maceratie de tutun care contine 4 mg nicotina a fost omorit un iepure in greutate de 1 kg, pe cind un iepure asemanator abia a putut fi omorit cu o solutie pura de nicotina de 730 mg. Aceasta inseamna ca maceratia mai contine si alte substante toxice in afara de nicotina.
De asemenea, extractul din frunzele de tutun, care acontine aceeasi cantitate de nicotina, este de doua ori mai toxic pentru insecte decit extractul de nicotina pur.