Rolul si importanta alergenilor de mediu au fost intrevazute de circa 100 de ani. dar se poate spune ca intelegerea exacta a reactiilor ce au loc intre alergeni si subiectul om, adica intre mediu si gazda, nu e destul de clara nici astazi.Intr-adevar s-au facut pasi importanti, dar nu definitivi, in chimia alergenilor de mediu, dar nu au fost preparati alergeni puri decit intr-o mica minoritate; acesta ramine desigur un deziderat pentrq viitor.
Am avansat in intelegerea notiunii de ..atopie". dar nu e definitivata inca definitia ei. intrucit pina de curind se considera ca, in etiologia sindroamelor ce o alcatuiesc, intervin numai alergenii de mediu, dar unii autori (Gordon si colab.

45; Goodman a 44) arata ca cel putin un alergen microbian (Pseudomonas aeruginosa) poate produce sindroame ce se incadreaza in ,.atopie".
Studiul alergenilor din mediu este foarte important si cu el vom incepe; nu vom discuta decit putin despre alergenii microbieni, deoarece atit observatiile noastre, cit si cele din alte tari nu au o baza destul de solida pentru a se ajunge la concluzii definitive. Ne vom referi la cercetarile asupra alergenilor de mediu, dar nu va fi posibil sa le trecem in revista pe toate; pentru polenul din Europa exista un foarte bun atlas editat de Charpin. Surinyach si Frankland, iar pentru polenul alergolo-gen din America de Nord, studiile lui Samter, Durham si Neu-mark .
Acelasi procedeu il vom utiliza si in ceea ce priveste studiul alergenilor fungi atmosferici; cercetarile lui Prince si Morrow (75, 94, 95) pentru S.U.A. si ale cercetatorilor olandezi, englezi, francezi si nordici servesc totdeauna ca referinte in cercetarile efectuate de noi (24; 90; 93; 85; 86).
In partea a doua ne vom referi la metodele de lucru: testele cutanate si testele de provocare bronsica, iar in partea a treia vom discuta doar succint despre celulele care intervin in sensibilizarea de tip imediat: eozinofilul, limfocitul si bazofilul.
Credem ca acest mod de prezentare este mai util pentru intelegerea interrelatiei dintre alergeni si mecanismul imun (la om si experimental).

PNEUMOALERGENII

a) Polenul atmosferic. Este un alergen atopic (atopen), avind un rol secundar in etiologia sindroamelor alergenice, adica fiind, ca frecventa, al doilea (dupa praful de casa), si uneori al treilea (dupa fungii atmosferici). Polenul mai este de asemenea un alergen cu caracter regional, in sensul ca unele specii de polen sint alergogene numai in anumite zone ale lumii: polenul de Parietaria in regiunea mediteraneana (europeana, in principal) (Serafini101; Allemany Val

2). polenul de Ambrosia in S.U.A., partial Canada si Mexic (Samter si Durham - 100).
Alergozele provocate de polen (febra de fin sau rinita periodica, astmul bronsic polenic) apar obisnuit primavara si vara; ele sint benigne, in sensul ca pun rareori in pericol viata bolnavului, dar pot produce o jena importanta in viata sociala a acestuia. Fac exceptie alergozele polenice, provocate de polenul de Ambrosia, in sensul ca ele apar in septembrie-octombrie, au un caracter epidemic (masiv uneori) si pot sa sufere supra-infectii bronsice, cu germeni microbieni sau virusuri, ceea ce le poate conferi o deosebita gravitate.
Polinoza era cunoscuta inca din antichitate, insa rolul etiologic al polenului este intrevazut abia in secolul al XlX-lea de Bostock (citat de 16), apoi de Black-ley , care face primele studii de seropolinologie; de atunci, Wyman si colab. (citat de 16) mentioneaza rolul probabil al polenului de Ambrosia, Samter si Durham alcatuiesc harti polenice; le urmeaza Serafini , Mont-Serat (citat de 16), Charpin (26, 27), Duchaine etc. in Europa, si, in tara noastra, R. Paun, I. Gr. Popescu, Popescu, Capetti si colab. (85, 86). Astazi sint publicate tratate de polinologie de Wide , Woodehouse , care constituie un ajutor pretios pentru identificarea polenului. Pentru Europa trebuie mentionat Atlasul de polen aler-gogen, publicat sub redactia lui Charpin, Surinyach, Frankland. Cele mai interesante cercetari ni se par a fi cele referitoare la antigenii din diversele polenuri alergogene, pe care le vom aminti la submodulul structura antigenica; trebuie de asemenea mentionate noutatile in polinologie, publicate de Newmarck sau altii.
Pentru a produce sindroame clinice, polenul trebuie sa aiba unele caracteristici si anume (Thommen

29): 1. sa fie anemofil (sa poata fi transportat de vint la distante apreciabile); 2. sa fie in cantitate mare, ceea ce inseamna ca trebuie sa apara in atmosfera in milioane (sau chiar miliarde) de tone; 3. sa apartina telor cu mare distributie, cum ar fi, de exemplu, gramineele (poacee); 4. sa fie alergogen. stiut fiind ca nu toate polenurile anemofile au acest caracter (de exemplu, polenul de conifere nu este alergogen decit extrem de rar).
Morfologia polenului este bine cunoscuta; ne vom margini insa a da numai unele detalii. Microsporii sau granulele de polen se gasesc in anterele staminelor. Prin 2 diviziuni succesive, dintr-o celula mama se formeaza 4 elemente haploide, care vor fi transportate de vint (anemofilie) sau de insecte (entemofilie) pe stigmate, pentru a asigura fecundatia. Granulele de polen (singur sau in tetrada ori masa) sint compuse din: 2 membrane, una externa (pectica)

exina

si alta interna (celulozica)

intima; o citoplasma foarte densa si 2 sau 3 nuclei, dintre care unul reproducator. Forma graunciorului poate fi sferica, ovoida, piri-forma, elipsoidala, cubica, in sac etc; dimensiunile variaza intre 10 si 12 ^ si 200 ii.
Marimea, forma si mai ales ornamentatiile (striuri, spine, reticulum etc.) ori intreruperile exinei ajuta la identificarea polenului; porii si santurile de pe exina (exista insa si polenuri aporate

fara pori

sau acolpati a fara striuri) caracterizeaza multe din tipurile de polen.
Identificarea polenului atmosferic se efectueaza cel mai bine de catre o echipa formata din botanisti si alergologici (pentru tara noastra, echipa Saragea si colab.

22

si noi insine). Cercetarea polenului aler-gogen se realizeaza prin doua metode: recolta pe lame in aparate Dur-ham sau cea prin "trape" Hirst, sau alta aparatura perfectionata. Cea mai veche metoda (si probabil inca cea mai utilizata) este cea a lui Durham, care consta in asezarea a doua sau mai multe lame (orizontal si uneori vertical), acoperite cu gelatina glicerinata, colorate cu verde de metil sau fuxina bazica, asezate pe un suport cu dimensiuni de 2,53 cm, fixat deasupra ului inferior al unuia din cele doua discuri fixate, cu diametrul de 22,7 cm. Aparatul este asezat pe un acoperis (ori terasa) sau la o inaltime de minimum 2 m de sol, fixat in asa fel incit sa fie strabatut din toate partile de atmosfera ambianta. Lamele sint schimbate la fiecare 24 de ore (exact); de pe lame se detaseaza o suprafata de 2 cm2 de gelatina, pe care a fost captat polenul; se citeste imediat la un microscop obisnuit, sau dupa ce a fost fixat cu margine de parafina.
Metoda are multe neajunsuri, printre altele ca nu se stie niciodata ora la care a fost captat polenul, nu este exacta pentru polenurile mici si e prea tributara capriciilor vintului. Unui alergolog avizat, dupa 34 luni de studiu. ii este utila in majoritatea cazurilor.
Trapa Hirst cuprinde, intre altele, un aspirator care proiecteaza pe suprafata lamelor (cite una pentru fiecare ora) o cantitate de aer, apropiata volumetric de debitul ventilator uman; metoda e mult mai precisa (mai ales cu imbunatatirile ulterioare), dar necesita si functionarea unei pompe electrice, obiectiv nu totdeauna usor de realizat.
Studiul analitic, pe care il vom reda succint, a dus la unele concluzii practice (valabile pentru Europa si pentru tara noastra):
1. Sezonul alergogen polenic se intinde intre 15 mai si 15 iulie (rareori mai mult).
2. Numarul cel mai important de polinoze se inregistreaza intre 10 15 iunie si 10 iulie, cu variatii regionale (in tara noastra).
3. Polenul cu maximum de alergenicitate este cel de graminee salbatice (poacee).
Analiza familiilor responsabile de polinoza se axeaza pe clasificarea botanica a vegetalelor; intr-adevar sint cunoscute 4 subdiviziuni: Talofite (ciuperci, licheni, alge), Briofite (muschi etc), Pteridofite (ferigi) si Sper-mafite (fanerogame), divizate in:gimnosperme si angiosperme. Gimno-spermele, te cu granule fara nici un invelis exterior, cuprind: genul pinus (pinus etc.) cu polenuri legate lateral de 2 balonase (ca doi saci) umplute cu aer, si genul juniperus, cu polen sferic, neted, intima groasa (in forma de stea). Polenizarea se face in martie si aprilie. Am intilnit numai doua cazuri de sensibilizare la polen de pin: Tai-Yune Yoo si co-lab. au prezentat bolnavi cu sensibilizare la polen de conifere. Angio-spermele, te cu granule acoperite, cuprind: dicotiledonatele si mono-cotiledonatele, subimpartite in: graminee si palmieri. Ne vom opri in special asupra gramineelor, erbacee cu mare raspindire pe tot globul, cu 313 genuri si 3 500 specii (Bonhomme

16). Lolinm perenne, Dactylis glo-merata, Festuca pratensis, Poa pratensis, Holcus lanata, Phleum pratense au un polen usor piriform. marime intre 20 si 40 u rareori pina la 100 u. cu un singur por la o extremitate. Sensibilizarea pentru un gen de polen se extinde si la celelalte, ceea ce inseamna ca tratamentul hiposensibili-zant trebuie efectuat cu toate cele 5 sau 6 genuri. Maximum de sensibilizare se intilneste la noi in tara intre 1 iunie si 10 iulie, desi polenul de graminee se gaseste pe lame intre 15 aprilie si 1 septembrie.
Dicotiledonatele cuprind numeroase familii, interesind insa din punct de vedere alergologic numai citeva si anume:
1. Salicacee (Salix caprea, Sertica, Populus alba) cu polenizare in martie-aprilie (in tara noastra se semnaleaza sensibilizare la polen de plop).
2. Betulacee (Betula verrucosa, Coryllus) alergogene in S.U.A. (rareori).
3. Cupolifere, Fagacee (stejar, fag etc.) nealergogene la noi.
4. Juglandacee (Juglans regia

nuc), cu polen voluminos de 35 40 n, pori numerosi; polenizare in aprilie si la inceput de mai.
5. Platanacee, probabil nealergogenet in cele mai multe tari.
6. Ulmacee (Ulmus campestris), cu polen de 2530 u, exina groasa, 47 pori situati la ecuator.
7. Moracee, dintre care murul de Japonia (Morus alba) produce un polen de 20 u, cu 2 pori (?) ecuatoriali, care determina sensibilizari severe in aceasta tara.
8. Tiliacee (Tilia vulgaris, Tilia cordata etc.) cu polen de 2232 u, exina groasa si 3 pori, poate sensibiliza rareori in tara noastra, in iunie

inceput de iulie.
9. Leguminoase (falsul Accacia), cu un polen compus in morula (sint semnalate sensibilizari in R.P.U.

Hajos).
10. Oleacee (Syringa liliac, Forsythia, Fraxinus excelsor, maslin), cu granule de marimi diferite, exina reticulara si 3 santuri, sint alergogene in multe tari.
11. Urticacee (Urtica, Parietaria ofjicinalis), cu polenizare in iunie-iulie-august. Are polen mic (1417 pi), exina fina, cu 3 pori, echidistanti, situati la ecuator, si sint extrem de alergizante in bazinul mediteranean. Avem in observatie numai 3 cazuri, toate din Dobrogea.

12. Poligonacee (Rumex acetosella), cu polenizare in mai-iunie; are polen mic, cu 4 santuri si por ovalar (probabil alergogen).
13. Chenopodiacee cu polenizare in iulie pina in septembrie. Polen sferic, cu numerosi pori este rareori alergogen (Chenopodium album).
14. Plantaginacee (Plantago lanceolata), cu inflorire din aprilie pina in septembrie (maximum in iunie-iulie), polen 2328 u, exina subtire, 814 pori.
15. Composee, te extrem de raspindite (1020 000 specii) (So-liaago, Artemisia annua etc), infloresc in iulie-august, chiar si septembrie; prezinta granule mici, tricorn, sferoidate obisnuit, exina groasa, 3 pori, si genul Ambrosia (Artemisijolia major, minor), rar intalnit la noi in tara (Valea Somesului, Valea Muresului) este extrem de alergizant in S.U.A.; polen mic de 1618 jm, exina de grosime medie, suprafata granulata, 3 pori.
Structura antigenica. In ultimii 30 de ani au fost facute numeroase cercetari asupra structurii antigenice a polenului alergogen. Controversa continua in ceea ce priveste compozitia in glucide sau proteine a alerge-nului propriu-zis. Kamen (citat de Bonhomme

16) a facut prima fractionare si a extras o parte proteica, pe care o considera activa, concluzie valabila si pentru Cooks si Stuhl (1933), dar nu si pentru Grove si Coca, care inclina spre o valoare antigenica a glucidelor. Richter si Sehon au izolat din Ambrosia artemisefolia o fractiune alfa-activa, care cuprinde (intre altele) o peptida cu 8 acizi aminati (arginina, lizina, acid glutamic, glicina, alanina, hidroxiprolina, valina, norleucina).
Augustin (citat de Bonhomme

16) a extras, prin precipitatii succesive, din polenul de Phleum pratense si Dactylis glomerata, 6 fractiuni, dintre care 1 si 3 erau foarte active. Johnson a extras din polenul de Lo-lium perenne 3 fractiuni, dintre care primele doua erau foarte active. Malley a prezentat rezultatele cercetarilor asupra polenului de gra-minee, gasind 3 fractiuni, dintre care cel putin una cu greutati moleculare intre 14 000 si 40 000, este activa in dilutie mare.Intre 1962 si 1968 King a extras din polenul de Ambrosia doua antigene (E si K), primul avind o greutate moleculara de 37 800 si fiind foarte activ. Goodfriend a izolat din polenul de Ambrosia artemisijolia o fractiune Ra-5, cu greutate moleculara de circa 5 200, utilizat in cercetarile de genetica a unor alergoze polenice (Marsh si colab.

69), asa cum antigenul E fusese utilizat in cercetarile de anticorpi cutan sen-sibilizanti (IgE) de Ishizaka. Goldfarb (40, 41) a gasit in polenul de Ambrosia giganta o fractiune proteica, cu greutate moleculara de 37 800, extrem de activa.
b) Fungii atmosferici alergogeni. Fungii atmosferici sint raspinditi pe tot globul; aceleasi specii pot fi gasite, cu incidenta diferita, pe toate continentele (Southworth, 105). Se pare ca cea mai mare concentratie a fungilor se gaseste primavara, dar nici chiar iarna ea nu ajunge la zero (Capetti, Popescu). Fungii sint organisme ce se situeaza intre te si animale, dar mai aproape de te. Corpul organismului consta dintr-un miceliu, o masa de filamente cu structuri de ramuri, denumita hifa. Inmultirea poate fi sexuata si asexuata; in cea sexuata se face fuziunea ci-toplasmei (plasmagamie), fuziunea nucleului (kariogamie) si apoi meioza. Incidenta in atmosfera libera tine de: conditiile atmosferice sezoniere (temperatura medie, precipitatii, curenti de aer), substratul de hrana (cu unele caracteristici dupa clasele de fungi) si de ritmul circadian pentru lumina sau intuneric. In raport cu conditiile de hrana, fungii pot fi: saprofiti (tin de substante organice moarte), paraziti (te vii, animale) si simbiotici (ca lichenii).

Soutworth imparte fungii in 4 clase:

1) Zigomicete. Reproducerea sexuata se face in zigospor (doua hife multinucleate care fuzioneaza; fuziune si de nuclei, apoi meioza si formare de spori); reproducerea asexuata se face in sporangii sau conidii. Tipurile cele mai importante sint Rhizopus si Mucor. Mucor racemosus este relativ frecventa in praful de casa, unde se reproduce mai bine, iar subspecia Rhizopus nigricans poate fi gasita in atmosfera libera, pina la 1 % din totalitatea fungilor. Cresc pe resturi de te, fructe, cartofi.
2) Ascomicete. Reproducerea sexuata este initiata in micelium, unde are loc fuziunea nucleara si formarea unei mase de celule binucleate, ce vor da nastere la asce (saci mici cu nuclei fuzionati), apoi are loc meioza si diviziunea mitotica; fiecare nucleu va fi continut intr-un ascospor. Sporii liberati vor duce la formarea a noi micelii. Reproducerea asexuata se face prin conidii. Stagiul perfect de fungi este Falasomyces, iar cel imperfect Penicillium. Aici se incadreaza "Yeasts", fungii albastri, fungii negri. Subspeciile Sordaria (ascosporii se libereaza la 0,52 cm de sol) si Chaetomium pot avea rol alergogen.
3) Deuteromicete (denumite altadata fungi imperfecti) au reproducerea asexuata (foarte frecventa) prin conidii. in aceasta clasa sint incadrati cei mai multi fungi alergogeni pentru om.
4) Basidiomicete, in care fuziunea citoplasmica intre doua hife are loc dupa germinarea sporului (tipuri "Rusts" si "Smuts").In atmosfera libera se discuta despre dominanta unuia sau altuia dintre fungi. Astfel, Morrow, Prince au gasit, in cercetari de acum 1015 ani, dominanta fungului Alternaria in atmosfera libera in S.U.A., probabil datorita zonei verzi abundente din stul mijlociu, urmat de Cladosporium, Penicillium etc; Lumpkins si colab. , in 1976, cercetind fungii atmosferici din jurul caselor (in 12 state din S.U.A.), gaseste insa o dominanta a Hormodendronului, urmat de Alternaria si Penicillium. in Europa, pentru atmosfera libera, fungul dominant este Hormodendronul (Cladosporium). Prezentam urmatoarele 4 studii, ca exemplificare.

In 1974, Sorensen si colab. au cercetat sporii de fungi atmosferici in 5 zone, diferite climatic, din S.U.A., pe cutii Petri cu mediu de cultura agar streptomicina roz bengal (pentru a inhiba cresterea bacteriilor si a restringe "cresterea laterala" a fungilor filamentosi). Au fost studiate 2 000 cutii Petri (circa 20 000 de colonii) timp de 1 an si s-a constatat ca fungul dominant este Hormodendron (Cladosporium), urmat in ordine de Pullularia, Penicillium. Alternaria, "Yeats", oarecum in contradictie cu cercetarile anterioare (Morrow, Prince si colab.), care au intilnit mai frecvent Alternaria.
In general se accepta ideea ca exista o relatie strinsa intre fungii atmosferici si cei din casele astmaticilor dar Popescu si Capetti, Lumpkins si colab. constata unele diferente, si anume: in atmosfera libera pot domina fungii de tip hormodendron, dar in unele case fungul cel mai frecvent intilnit sa fie penicillium. in afara caselor (de astmatici) se gasesc, in cele mai multe cazuri, mai putine genuri de fungi decit in case. Nu se poate trage inca o concluzie definitiva, fiind, dupa opinia noastra, inca prea putine studii, dar se poate presupune ca imprejurimile caselor contin propria lor populatie de genuri de fungi si ca acestia pot fi pasageri sau pot creste pe "substraturi" din case.
Cercetarea fungilor atmosferici s-a extins si la marile silozuri de cereale, grajduri etc. In unele cazuri se poate intilni o mare frecventa a unui singur fung (de exemplu, Aspergillus fumigatus, in silozuri de cereale

Popescu, Capetti si colab.).
Desigur, cercetarile asupra fungilor se fac pe cutii Petri cu diverse medii ceea ce ar fi una din explicatiile discordantelor aratate (in afara de vegetatie, temperatura, umiditate etc). Frankland da mare importanta prezentei fungului Merulius lacrimans, pe care-l considera etiopa-togen pentru unele sindroame alergice.

Identificarea fungilor atmosferici se face tinindu-se seama de caracteristicile sporilor, conidioforilor si coloniilor (sporii izolati se identifica greu). Redam o scurta descriere a fungilor, care ni se par mai importanti:
Deuteromicete (f u n g i imperfecti). Cladosporium (include sub-genul Hormodendron) este brun-galbui are conidii de 12 celule; suprafata este neteda sau rugoasa iar sporii sint in lant; creste pe lemn, te, haine, piele lucrata (poate fi parazit la te). Sporii sint descarcati in aer din lanturi sau din conidii.
Alternaria este brun, cu conidii multicelulare si perete neted sau rugos. Sporii sint descarcati in aer. Creste pe sol, te, resturi organice (poate fi parazit la te: cartof, varza).
Stemphilium este brun si cu conidii multicelulare, simetrice. Creste pe hirtie, lemn, bumbac (parazit pe te).
Helmintosporium are conidii multicelulare galben-brune, cu perete gros longitudinal si perete "transversal" subtire.
Aspergillus si Penicillium au conidii monocelulare, globuloase, hialine, perete usor rugos.
Pullularia are conidii negre, celule globulare si egale (uneori celula ovoida cu blastospori). Creste in spatii inchise si in atmosfera libera pe piele lucrata, carti vechi, te, plastic etc.
Fusarium are conidii hialine, cu multe celule, fusiforme (macroconidii) sau unicelulare (microconidii); este parazit pe te (bumbac, rosii, porumb, orez. griu).
Ascomicete. Pleospora are spori negri, multicelulari (cu stemfilium, care e stagiul imperfect de la Pleospora).
Scordaria este brun-inchis, oval, cu ascospori si peritecii sferice.
Basidiomicete. Ustilago are spori mici, sferici (atentie! confuzie cu mixomicete), cu membrane netede sau echinulate.
Tilletia are spori negri, sferici, cu membrane netede sau reticulate.
Puccinia are spori bruni, cu 2 celule.

Uromyces are spori bruni, unicelulari.

Agaricus, idem (din ciuperci).
Fungii atmosferici (. l-III) descrisi pina acum, sint agentii etiologici ai unor cazuri de astm bronsic sau rinita, mai frecvent "periodice", sezoniere (Alternaria, Cladosporium etc.) sau profesional (Aspergillus, pentru lucratorii din marile silozuri

Popescu, Capetti si colab.), ori agravanti ai astmului bronsic corticodependent (Candida albicans, Geotrichum, Candidum, Aspergillus etc); redam, in continuare, tabelul l-III referitor la fungi sau actinomicete (mai des), agenti etiologici ai alveolitelor alergice extrinsece (Morgan, 71).
Alergenii prin intepaturi de insecte sint recunoscuti de multi ani (probabil chiar de pe vremea faraonilor egipteni), dar studii sistematice, de lunga durata si cu observatii asupra tratamentului hiposensibilizant, au fost facute abia in ultimii 2025 de ani (Frazier). Sint cunoscute a fi aler-gizante, in afara veninului de albine si viespi, un numar mare de insecte; Frazier, care prezinta un raport in 1974, pe 131 de cazuri, se refera la urmatoarele insecte:

Tintar (CuZer-Culicide)

Tintar mic (musculite)

Musca domestica (Simuliide-Diptere)

Musca de cal, taun (anide)

Fluture de noapte (Lepidoptera Xoctui-
dae) Purice (Pulex, human flea) Plosnita (Hemiptera, Reduviide)
Larve de molii (cu iarba inalta)

(Trombiculidae)

Capuse (Argasidae)

Furnica rosie de casa

Albina domestica (melifera)

Albina salbateca Viespea

Mai importante, din punct de vedere alergenic, sint intepaturile de albine si de viespe. in veninul de albina par a exista mai multe componente alergenice (pentru albina melifera fiind circa 21). Extrasele cu greutate moleculara 2 000 par a fi cele mai active. In ceea ce priveste aler-genicitatea fosfolipazei (alergen major, dupa unii cercetatori), opiniile sint impartite: unii cred ca extractul total coreleaza mai bine cu RAST-ul, pentru bolnavii sensibilizati (inclusiv cei cu soc anafilactic) si cu testele cutanate pozitive, iar altii ca veninul de albina (alergen) sau fosfolipaza (din alergen) ar diferentia mai bine normalul de bolnavul sensibilizat.
Noi avem in observatie peste 17 bolnavi cu sindrom anafilactic la venin de albina (sau viespe), cite 3 pentru larve de molii si purice ori plosnita, precum si cite unul pentru musca domestica si fluturele de noapte. Sint publicate cazuri (rare) de sensibilizare sistemica la Chrisops vittatus.
Pare sa se impuna ideea ca exista o diferenta in ceea ce priveste sensibilizarea, intre extractul total de corp de insecte si veninul de insecte (Reisman, 97), intre ele neexistind reactie incrucisata.
Alergenul praf de casa este probabil cel mai important, cel mai ras-pindit si, pina de curind, cel mai misterios, fiind raspunzator de circa 50 % din afectiunile alergice respiratorii si 68 % din cele cutanate. Aler-gizarea prin antigenul praf de casa are, partial, un caracter sezonier (toamna, iarna, primavara), ceea ce l-a facut pe Van Leeuwen in 1921 sa caute un alergen specific. Cooke a probat puterea alergizanta a prafului de casa, intrevazuta de Kern. Alergenul praf de casa este compus din polizaharide si polipeptide, Berrens si apoi rsie izolind 4 fractiuni, dintre care cea corespunzatoare scuamelor umane (si una bine purificata) este cea mai importanta.