In decursul vremurilor, s-au folosit multe medicamente antihipertensive, dar cele de acum 30-40 ani, desi foarte eficiente, aveau numeroase efecte secundare care-i faceau hipertensivului viata un chin. in prezent exista 10 clase obisnuite de medicamente, din care patru sunt folosite frecvent, si putem afirma ca ele sunt atat de bine suportate incat 99% dintre hipertensivii care Ie iau nu simt in nici un fel ca li se administreaza o substanta neobisnuita. Cu alte cuvinte, aceste medicamente sunt asimilate ca apa sau ca hrana noastra zilnica si nu dau nici un efect secundar. Acest lucru este deosebit de important daca il coroboram cu faptul ca tensiunea arteriala nu da simptome: ar fi nedrept sa capatam simpto-me neplacute tratand o boala fara simptome!
Fiecarui bolnav i se potriveste un anumit medicament dintr-o anumita clasa. Nu exista vreo preferinta pentru o anumita clasa de medicamente cu care sa inceapa tratamentul hipertensiunii arteriale. Exista insa preferinte in functie de suma factorilor de risc ai bolnavului, de faptul ca el se afla in momentul de maxim al activitatii profesionale sau, dimpotri, are o viata mai linistita, de firea lui si asa mai departe.
Prima clasa de medicamente despre care vom vorbi -dar, inca o data, nu cea cu care trebuie sa se inceapa neaparat tratamentul - este clasa inhibitorilor enzimei de conversie. Exista numeroase substante in aceasta clasa - captopril, enalapril, perindopril, quinapril, trandolapril, fosinopril, lisinopril si altele -, fiecare and antaje si dezantaje. Unele se administreaza de 3-4 ori pe zi, altele doar de 2 ori pe zi, altele o singura data. Ca toate medicamentele pe care le vom cita, ele trebuie luate toata viata si doar medicul poate decide scaderea dozei sau oprirea temporara ori definiti a administrarii.
O alta clasa interesanta e alcatuita din medicamentele blocante de calciu sau antagonislii de calciu. Dintre acestia s-a folosit mult nifedipina, prima dintr-o lunga serie de substante cu proprietati blocante ale unor canale de calciu, substante ce produc dilatatia selor. Nifedipina este foarte utila atunci cand exista o crestere brusca a tensiunii arteriale si nu avem nimic la indemana pentru a reduce tensiunea. Administrata sub limba, actioneaza in cate minute. Nifedipina poate fi luata o zi sau doua, cand suntem departe de un centru medical si tensiunea arteriala este crescuta, de exemplu pentru ca suntem la munte si am urcat la o inaltime prea mare. Administrarea permanenta, toata viata, a nifedipinei nu este insa considerata utila de cardiologia anilor 2000. Este de preferat sa fie inlocuita in tratamentul de durata cu alt medicament din clasa ei, daca blocantii de calciu sunt considerati utili de catre medic. Amlodipina, felo-dipina, lercanidipina, verapamilul si diltiazemul sunt cate exemple de blocante de calciu existente si la noi in tara, care se pot administra daca medicul gaseste ca se potrivesc bolnavului si stadiului sau de boala.
Medicamentele belocante constituie o alta clasa. Acestea blocheaza activitatea hormonilor de stres, de alerta, eliberati de catre sistemul nervos simpatic. Belocantul traditional estepropranololul, dar el trebuie administrat de mai multe ori pe zi si da fatigabilitate (oboseala), uneori accentuata. Alte medicamente din aceasta clasa sunt metopro-lolul, atenololul, betaxoloiul, bisoprololui, carvedilolul. Ele se dau, in special, persoanelor tinere, agitate, emotive, pentru ca blocarea hormonului de stres este o actiune fireasca in aceste conditii. Exista insa si alte situatii in care beta-blocantele pot fi preferate: de exemplu, cand hipertensiunea este asociata cu o suferinta cardiaca de tipul cardiopatiei ischemice.
Medicamentele diuretice sunt si ele folositoare pentru ca sarea in exces duce la o constrictie exagerata a selor si, in consecinta, la hipertensiune. Asta nu inseamna ca putem manca telemea si lua diuretice: bietii nostri rinichi, pe de-o parte bombardati cu sare, pe de alta siliti s-o elimine, n-ar mai sti ce sa faca. Totusi diureticele sunt eficiente si adeseori reprezinta singurul tratament antihipertensiv. Exista mai multe clase de diuretice; hidroclorotiazida (sau tiazidele) constituie una dintre cele mai vechi si mai cunoscute. Fu-rosemidul face parte dintr-o alta clasa, adeseori prescrisa; indapamidul este un medicament mai nou cu proprietati complexe, printre care si diuretice, foarte eficient.

Medicamentele care inhiba sistemul simpatic central sunt folosite, in mod traditional, de multa vreme si dintre ele ar fi de amintit clonidina, alfametildopa si, mai nou, moxonidina. De obicei ele se dau in mod auxiliar, atunci cand este nevoie de o asociere medicamentoasa.
Medicamentele alfablocante, de tipul prazosinului, se dau in conditii speciale, indeosebi cand exista o patologie asociata hipertensiunii. Mult timp au fost folosite si alte medicamente, cum ar fi cele din clasa rezerpinei sau din clasa hidralazinei. Desi nu au fost scoase din nomenclator si au un pret mic, ceea ce le face accesibile, aceste medicamente sunt prescrise din ce in ce mai rar pentru ca au efecte secundare, care le fac greu suporile pe termen lung.
Adesea in ziua de astazi, pentru a veni in ajutorul bolnavilor care trebuie sa ia asocieri medicamentoase, sunt trecute mai multe componente intr-o singura pastila. Cu conditia ca medicul sa prescrie asocierea respecti, lucrul acesta este folositor. Trebuie sa atragem neaparat atentia ca este normal sa existe o asociere de mai multe medicamente in tratamentul hipertensiunii arteriale, chiar daca el se face toata viata. Motivul? Este de preferat sa folosim 2-3 medicamente pentru a obtine lori normale ale tensiunii arteriale, si nu un singur medicament in doze mari. Un singur medicament in doze mari poate sa aiba efecte secundare nedorite, mai multe medicamente, fiecare in doze mici, nu vor dezvolta efecte secundare; in schimb, fiecare in parte are virtutile sale in protectia selor, virtuti care se insumeaza intr-un tratament asociat.In rezumat: hipertensiunea arteriala este periculoasa pentru ca e o boala tacuta, pentru ca ataca inima, creierul, rinichii intr-un mod inexorabil, daca este neglijata; pentru ca reduce, in mod categoric, durata vietii prin accidentele sculare pe care le produce.

Hipertensiunea poate sa fie asociata cu palpitatii, cu ameteli, dar este vorba de o simpla asociere, nu de o relatie de la cauza la efect. Fiind o boala tacuta, ea trebuie tratata cu mintea, cu ratiunea, si nu cu simturile. Daca este tratata permanent, hipertensivul devine de fapt un om normal care nu face excese si care ia una sau mai multe pastile dimineata. Durata lui de viata nu fi atunci mai mica decat a oricarui om sanatos de aceeasi rsta.