Notiuni sumare de anatomie si fiziologie. Ficatul, considerat cea mai voluminoasa glanda a organismului, se gaseste situat sub diafragm, deasupra stomacului, ocu-pind hipocondrul drept si o parte din epigastru (. 15).
Masoara in diametrul transrsal 28 cm, in diametrul antero-posterior 20 cm, iar in diametrul rtical 6 cm si are in greutate 1,500 kg cind vasele sint goale si pina la 2 kg cind acestea sint pline. Are o culoare rosie-bruna, un lob drept si un lob sting, un lob anterior (lobul patrat) si un lob posterior (lobul Spiegel). Este acoperit de o inlitoare, capsula Glisson.

Ficatul este un organ a carui unitate anatomica si functionala o constituie lobului hepatic. Lobulii care masoara intre 0,55 mm sint formati dintr-un schelet conjunctiv si dintr-o vasta retea vasculara, in ochiurile careia se gasesc celulele hepatice dispuse in cordoane. Celulele hepatice au un pol vascular si un pol biliar. Din punct de dere fiziologic, ficatul detine un loc central si de prima importanta in mentinerea vietii. Interceptind tot singele ce provine din pancreas si splina, ficatul are rolul unui adevarat laborator.

Prin secretia biliara participa la digestie, iar prin celelalte functii, participa la metabolismul glucidic, pro-tidic si al lipidelor (principalele principii alimentare). Sub ficat se gaseste cula biliara, care are forma de para si masoara 710 cm lungime, 3 cm in latime, avind o capacitate de 3050 ml. Se continua cu canalul cistic care, la rindul lui. se continua cu canalul coledoc. Acesta se indreapta si patrunde in duoden, unde formeaza un sfincter (sfincterul Oddi). Vezicula biliara, per-mitind acumularea bilei secretata de ficat, joaca prin aceasta si rolul de amortizor al presiunii bilei din caile biliare.

A. Bolile ficatului
Dintre bolile ficatului, ne vom ocupa aici de hepatitele cronice si ciroze, boli sere si relativ frecnte, si care asa dupa cum se stie, au o deosebita semnificatie in patologia omului. Hepatita epidemica, fiind o boala transmisibila, determinata de un virus, o vom prezenta in cadrul modulului I. din partea a II-a, referitor la ..Bolile digesti, microbiene si virotice\", iar chistul hi-datic hepatic, fiind o boala parazitara, va intra in modulul al II-lea, partea a Ii-a, referitor la Bolile digesti parazitare\". Celelalte afectiuni ale ficatului, ca sifilisul, tuberculoza, actinomicoza s.a., desi sere, sint foarte rare, asa incit nu vor intra in tematica noastra.

1. Hepatitele cronice
Hepatita cronica este de obicei urmarea unei hepatite epidemice virale. Dealtfel, se apreciaza ca daca manifestarile hepatice ale unei hepatite epidemice nu dispar dupa 610 luni de la inceputul bolii,acestea pot fi luate drept dovada unei hepatite cronice. Peste 80% dintre bolnavii cu hepatite cronice, intilniti de noi, par sa fi avut in antecedente o hepatita epidemica.
Daca asa cum rezulta din acestea, agentul etiologic al hepatitelor cronice este acelasi cu cel al hepatitei epidemice, problema care se discuta este aceea a factorilor care favorizeaza trecerea bolii dintr-un stadiu acut in stadiul cronic.

Cum insa lucrurile din acest punct de dere sint departe de a fi elucidate, nu ne vom opri aici asupra acestor discutii. Vom aminti doar ca locul altor ipoteze este astazi tot mai mult luat de o teorie mai noua si anume aceea a autointretinerii bolii pe cale imunologica.
Din punct de dere clinic, trebuie de la inceput sa subliniem ca suferinta propriu-zisa a ficatului isi are de multe ori expresia intr-un tablou de simptome destul de sarac. Este bine sa se stie ca sint cazuri de hepatite cronice, care evolueaza cu o simptomatologie stearsa, redusa sau chiar complet asimptomatic. De cele mai multe ori insa boala se insoteste de o gama destul de bogata si variata de manifestari clinice.

Pe primul par sa se situeze o serie de tulburari dispeptice pe care le acuza bolnavul si care constau din greturi (in special dimineata), senzatie de plenitudine epigastrica, gust neplacut in gura, balonari, inapetenta (scaderea poftei de mincare) si unele tulburari de tranzit intestinal (uneori diaree, alteori con-stipatie). Dupa eforturi fizice, sau dupa mese mai copioase unii bolnavi vorbesc de o jena sau chiar de o durere pe care o simt in regiunea hepatica. Un loc important il ocupa inca de la inceput, in evolutia bolii, diferite manifestari generale.

Astfel, atrage atentia asupra suferintei hepatice starea de oboseala fizica si intelectuala de care se pling de multe ori cu insistenta bolnavii hepatici. \'Pe linga astenie, boala mai poate evolua la unii bolnavi cu cefalee, insomnie, neliniste, nervozitate si uneori chiar cu o stare subfebrila. in general, hepatita cronica se insoteste de un subicter mai mult sau mai putin accentuat. Daca sint numerosi bolnavii la care boala poate evolua fara icter, sint de asemenea altii (este adevarat mai putini) la care un icter mai mult sau mai putin pronuntat, poate capata un caracter constant.

In sfirsit, bolnavii remarca si relateaza medicului la consultatii diureza mai redusa, urinile mai colorate si caracterul adeseori decolorat al scaunelor. La examenul general al bolnavului, medicul descopera noi elemente importante care pledeaza pentru prezenta unei asemenea boli. Astfel, eritemul palmar (roseata palmelor) si al mucoasei bucale si mai ales prezenta stelutelor vasculare pe jumatatea superioara a corpului au pentru diagnosticul bolii o semnificatie ce nu poate fi neglijata. Cind la examenul obiectiv se gasesc ficatul si adeseori si splina marite, diagnosticul de hepatita cronica trebuie sa intre in mod obligatoriu in atentie.

Diagnosticul clinic trebuie insa intarit printr-o serie de explorari care sint intru totul justificate. Asemenea explorari sint necesare intrucit pe linga hepatita cronica postvirala, mai exista o serie de hepatite din unele boli microbiene, parazitare sau micotice, ca si alte hepatite care au origine toxica sau medicamentoasa. Instigatiile de laborator sint apoi necesare pentru a se stabili daca este vorba de o hepatita cronica stabilizata, o hepatita cronica activa sau o hepatita cronica progresiva, cu evolutie spre ciroza.-Acest lucru, pentru care insista medicii in fata unei hepatite cronice insuficient explorate, este deosebit de important se intelege si pentru bolnavi.

De multe ori diagnosticul isi gaseste confirmarea in analize ca : determinarea timolului, bilirubinei, trans-aminazelor, electroforezei si in proba cu ESP (brom-sulfonftaleina). in unele cazuri poate fi insa necesar sa se apeleze si la alte instigatii ca laparascopia, scinti-grama hepatica si chiar punctia-biopsie a ficatului.
Tratamentul in hepatita cronica, ca si in alte afectiuni de care ne-am ocupat pina aici, trebuie sa acorde o atentie deosebita regimului igienico-dietetic. in conditiile lipsei unui tratament etiologic, regimul de viata si regimul alimentar capata chiar o greutate mai mare.

Astfel, bolnavul trebuie sa elimine din alimentatie alcoolul, grasimile, condimentele, sosurile, prajelile si conserle. Un regim carential, lipsit de vitamine si de alimentele de baza necesare, nu-si gaseste insa nicf o justificare. Dimpotriva, evitind cele contraindicate, bolnavul va trebui totusi sa beneficieze de o alimentatie completa si echilibrata. In acelasi timp, mai ales in perioadele de activitate a bolii (hepatite cronice acti sau evoluti), bolnavii vor trebui sa evite eforturile fizice si traumele psihice.
Medicamentos, in tratamentul hepatitei cronice, au fost incercate numeroase preparate cu efecte nu intotdeauna din cele mai bune.

Tratamentul cortizonic. cu rezultate bune in unele cazuri, pare sa fie mai putin indicat in altele, unde

rezultatele au fost cu totul indoielnice. Chimioterapia imunodepresiva cu citostatice pare incurajatoare, dar inca nu se poate trage o concluzie certa asupra valorii reale a preparatelor din aceasta categorie. Rezultate bune au fost remarcate si in tratamentul de durata cu Decaris, medicament folosit in tratamentul ascaridiozei. Dintre preparatele care se folosesc cel mai mult1 astazi, unele efecte favorabile in diferite forme de boala, au fost obtinute cu Aspatofort, Metaspar, Mecopar, extracte hepatice si diferite vitamine (B1. B2, B6, C). De o valoare asemanatoare sint si preparatele Essentiale, Legalon, Purinor etc.

In functie de forma si de stadiul in care se gaseste boala, medicul va putea recomanda preparatele pe care le gaseste ca cele mai indicate. Abuzurile pe care le fac unii bolnavi, instituindu-si singuri anumite tratamente, si luind in doze excesi diferite preparate\", sint adeseori impotriva unei evolutii favorabile a bolii.
Profilaxia hepatitei cronice consta mai inainte de orice din tratamentul corect al hepatitei epidemice ; fostii bolnavi de hepatita epidemica trebuie sa respecte un regim alimentar echilibrat, evitind pentru 510 ani dupa boala, abuzul de bauturi alcoolice, eforturile fizice prea mari si traumele psihice.

2. Ciroza hepatica
Cirozele sint boli cronice ale ficatului care se caracterizeaza printr-o evolutie progresiva, printr-o modificare structurala a ficatului si prin aparitia semnelor de insuficienta hepatica.
Cirozele sint de cauze diferite. Astfel, o proportie, de pina la cel mult 10%, par sa fie posthepatitice. Cele lalte sint in mare parte urmarea unor suferinte cronice ale cailor biliare sau a unui exces de alcool sau de produse toxice .cu actiune hepatotropa. Din aceasta cauza, dupa una din clasificarile acestei boli, care tine seama de mecanismul ei de producere, se vorbeste de ciroze postnecrotice (posthepatitice), ciroze carentiale (etilice), ciroze biliare etc.
Boala apare mai frecnt intre 4050 de ani, dar se cunosc cazuri de ciroze la tineri, precum si cazuri de ciroze la batrini.

Ciroza cea mai des intilnita la noi este ciroza ascito-gena. la care simptomul dominant este ascita. In etiologia acestei forme, rolul principal ar reni alcoolului. dar si prezentei unei hepatite epidemice in antecedente. Daca din punct de dere structural, boala incepe cu o incarcare de grasime (steatoza), mai tirziu, locul necrozelor (distrugerilor) celulare este luat de o proliferare conjunctiva cu dezvoltarea neta a unui proces fibros. Ciroza hepatica afe adeseori o evolutie lenta, uneori putind fi descoperita cu totul intimplator. incepe insidios, cu balonari, inapetenta, intoleranta fata de anumite alimente, flatulenta, stari de oboseala si pierderi in greutate.

Un icter permanent sau cel putin periodic este prezent. Evolutia se face progresiv in decurs de 624 luni. in perioadele asa-zise de decompensare a bolii, apare hipertensiunea portala cu ascita si edeme. Hipertensiunea portala este determinata de jena mecanica\" pe care o determina procesul de scleroza asupra ramurilor intra-hepatice ale arborelui portal. Rezultat al acestei hipertensiuni sint circulatia colaterala externa (in potcoava), splenomegalia si hemoragiile esofagiene de ordin mecanic, care survin in urma ruperii vaselor. Singerarile in ciroza mai pot insa aparea din cauza prelungirii timpului de coagulare a singelui si al alterarii timpului de protrombina, precum si din cauza unui timp de singe-rare crescut si a unei fragilitati a peretilor vasculari.

Un semn de neta gravitate a bolii, care apare de obicei dupa hemoragii, este ascita, atit de greu de combatut, in acelasi timp, starea de denutritie se accentueaza, stelutele vasculare devin tot mai numeroase, iar ficatul isi micsoreaza volumul. Dupa hemoragii sau dupa o masa mai bogata, cu carne sau produse de carne, in acest stadiu mai avansat al bolii apar si fenomenele nervoase ca oboseala, somnolenta sau insomnie, tremuraturi ale miinilor, tulburari de vorbire, pierderea cunostintei si delir (fenomene de encefalopatie).

De multe ori, pe primul se situeaza fenomenele de insuficienta hepatica, in care evolutia spre coma se face cu hemoragii repetate, stari febrile sau din contra temperaturi subnormale, dificultati tot mai mari in diu-reza (oligurie, disurie) etc. Evolutia sera a bolii in aceasta perioada se mai datoreste si tulburarilor care survin in compozitia singelui (tulburari hidroelectrolitice) prin pierderile in special de sodiu si de potasiu.
Moartea survine in cursul unei come hepatice in care poate intra bolnavul, in urma unei hemoragii digesti ce n-a putut fi stapinita sau din cauza unor boli cu evolutie acuta cu care s-a asociat ciroza in stadiul ei final.

Diagnosticul este mai dificil inainte de a aparea as-cita, cind putem fi pusi in situatia de a ne intreba daca sintem in fata unei hepatite cronice evoluti sau a unei ciroze. in acest scop, scintigrama hepatica, laparoscopia si punctia-biopsie pot fi de un real folos. in perioada as-citogena diagnosticul este relativ usor de facut. Pe linga manifestarile clinice ale bolii, destul de caracteristice, in aceasta perioada, se controleaza diureza (care scade mult) si se vor efectua analizele de laborator indicate. Astfel, sint concludente testele de disproteinemie poziti, y-glo-bulinele mult crescute, albuminele scazute si BSP retinut in proportie de peste 10%. in aceasta perioada ascito-gena, ciroza hepatica va trebui diferentiata de alte boli care evolueaza cu ascita, ca peritonita tuberculoasa, ascita cardiacilor etc.

Tratamentul bolii trebuie sa inceapa cu repausul fizic si cu punerea bolnavului la adapost de orice traume psihice. Regimul alimentar, ca si in hepatita cronica, trebuie sa fie echilibrat. Se vor evita insa complet din alimentatie bauturile alcoolice, grasimile, condimentele, conserle etc. Carnea si produsele de carne vor fi limitate in cazul aparitiei fenomenelor nervoase.

Ca tratament medicamentos se recomanda preparatele amintite in tratamentul hepatitei cronice, vitaminele (B1 B2, B6 C), iar odata cu instalarea ascitei se administreaza preparate cortizonice si diuretice. in evacuarea lichidului de ascita prin punctii-paracenteze (adeseori solicitate de bolnavi), se recomanda rezerva, intrucit, uneori, acestea grabesc evolutia spre coma a bolii. Pentru combaterea tulburarilor nervoase se pot, dupa caz, utiliza clorura de potasiu, acid glutamic, acid aspartic, iar pentru combaterea florei intestinale, pot fi indicate si antibiotice.

B. Bolile culei biliare
Dintre afectiunile mai importante ale culei biliare fac parte colecistitele acute si colecistitele cronice, litiaza biliara, angiocolita si diskineziile biliare.

1. Colicistitele acute
Inflamatiile acute ale culei biliare nu sint rare si pot fi determinate de diferite cauze. Asa de exemplu, diferiti microbi (ca cei din grupul tifo-paratific care determina febra tifoida sau cele paratifoide sau ca bacilul dizenterie, colibacilul etc.) se pot localiza la nilul culei biliare, provocind un proces de tip inflamator acut al acesteia. O colecistita acuta poate pe de alta parte sa insoteasca o litiaza biliara sau sa aiba un substrat alergic, aparind in urma ingerarii de ciocolata, fragi, capsuni etc.

Clinic, boala se poate manifesta destul de zgomotos, aceasta depinzind de fapt de forma catarala, supurata, gangrenoasa sau hemoragica pe care o poate lua in cursul evolutiei ei. Oricum, colecistita acuta, pe linga o alterare a starii generale, incepe brusc si se insoteste de dureri in hipocondrul drept, greturi, varsaturi bilioase si o febra uneori destul de ridicata. O stare subicterica sau icterica poate, in unele cazuri, sa fie prezenta. Formele catarale sint mai usoare, in schimb formele supurate sau cele gangrenoase sau hemoragice se pot complica deter minind perforatii, peritonite sau hidropsul cular.
Diagnosticul bolii se face tinind seama de semnele clinice, rezultatele tubajului duodenal si colecistografie.

Tratamentul consta din repaus la pat, comprese reci sau alcoolizate pe regiunea hipocondrului drept si din administrarea, in primele 24 de ore, de cantitati mici de ceai. in tratamentul medicamentos, facut la indicatiile medicului, se recomanda antispastice si antibiotice. in cazurile de complicatii, tratamentul chirurgical devine obligatoriu.
Profilaxia bolii pretinde tratamentul corect (pina la sterilizarea organismului) al diferitelor boli infectioase, grija pentru un tranzit intestinal normal, evitarea alimentelor iritante sau alergizante etc.

2. Colicistitele cronice
Procesele inflamatorii cronice ale culei biliare par sa fie si mai frecnte, diagnosticul de colecistita cronica facindu-se de fapt, uneori, cu prea multa usurinta.
La originea colecistitelor cronice poate fi un factor infectios (un microb oarecare), un factor alergizant (colecistita de origine alergica) sau un preparat toxic. Unele colecistite cronice insotesc o calculoza culara.

Debutul bolii este de regula lent. Simptomul principal este durerea, care apare la citeva ore dupa mese, fiind mai frecnta dupa ingerarea de grasimi, sosuri, prajeli, condimente si in general dupa orice aliment greu digestibil. Perioadele de durere dureaza citeva zile, fiind urmate de perioade de liniste. in afara simptomatologiei culare, bolnavii acuza balonari, arsuri, crampe abdominale, oboseala, cefalee, o stare de neliniste si uneori chiar o usoara diaree.

Diagnosticul se face pe baza semnelor clinice, a tubajului duodenal si a colecistografiei.
Tratamentul va incepe cu un regim alimentar din care se vor exclude ciocolata, grasimile, ouale, smintina, mezelurile, sosurile, cafeaua si alcoolul.
Tubajul duodenal, in scop de drenaj, este indicat, adeseori bolnavii solicitindu-l singuri medicului. Constipatia se va combate prin laxati usoare, iar in entualele infectii microbiene, prin antibiotice.

Pentru dureri,pe linga aplicatii calde in regiunea hipocondrului drept, se administreaza antispastice (Scobutil, Lizadon). iar dintre colecistokinetice sint de preferat Anghirolul, Colebilul sau Fiobilinul.
Cure de ape minerale se pot face la Olanesti, Sin-georz sau Slanic Moldova.
Prenirea bolii reclama tratamentul corect al diferitelor boli infectioase, asigurarea unui tranzit intestinal normal, evitarea alimentelor alergizante etc.

3. Litiaza biliara
Litiaza biliara sau colecistita calculoasa este o afectiune a culei biliare care consta din dezvoltarea in caile biliare (intra- sau extrahepatice) a unor caiculi biliari. Boala este destul de frecnta mai ales la virsta de peste 40 de ani si mai cu seama la femei. Astfel, se considera ca proportia purtatorilor de caiculi biliari ajunge pina la 30% la barbati si 40% la femei. Dar dintre toti acestia o foarte mare parte se prezinta cu o forma asimptomatica latenta si numai un procent foarte redus se insoteste de simptomele caracteristice ale bolii.

Dupa natura calculilor pe care ii intilnim in litiaza biliara, pot exista caiculi de colesterina, de bilirubina sau carbonat de calciu si caiculi micsti. Cauzele care duc la formarea acestora nu sint suficient de bine cunoscute. Observatiile facute pina in prezent arata, printre altele, ca exista anumite persoane cu un teren favorabil aparitiei unei litiaze biliare sau unor boli asemanatoare. De asemenea s-a remarcat frecnta mai mare a calculozei biliare la femei, in special la gravide (cu un colesterol mai crescut), ca si la cei care abuzeaza de grasime in alimentatie, sufera de constipatie sau duc o viata prea sedentara. La formarea lor ca atare, pe linga un factor fizico-chimie pot contribui staza culara ca si unii factori infectiosi.

Simptomatologia este stearsa si neinsemnata in formele latente si zgomotoasa in formele acti ale bolii. Astfel, la cei cu forme latente, bolnavii prezinta usoare balonari, dureri vagi in hipocondrul drept si o serie de tulburari intestinale care constau din constipatie sau diaree. Chiar si aceste forme pot fi insotite de un subicter si de o stare subfebrila.In cazurile in care boala capata un caracter net manifest, simptomatologia devine zgomotoasa. Acest lucru se intimpla de regula in cursul migrarii sau inclavarii cal-culilor, cind apar contractii reflexe de tip spastic ale culei sau ale cailor biliare. Clinic, isi fac aparitia in mod brusc durerile.

Durerile, foarte vii, au caracter de colica biliara si din hipocondrul drept sau din epigastru, unde apar, au tendinta la iradiere in spate si in umarul drept. Durerile sint frecnt insotite de o diaree post-prandiala (dupa mese), varsaturi bilioase, subicter sau chiar icter si, uneori, o stare febrila. in cazul cind calculul este chiar la nilul cisticului, colica biliara este prelungita si se va repeta la intervale mici, iar cind calculul este in coledoc, boala se insoteste in mod constant de dureri, icter si febra. Boala, in cazuri rare, se poate complica cu perforatia colecistului, peritonite, pancreatite, hidrocolecist, hemocolecist etc.

Diagnosticul rezulta din : semnele clinice, examenul obiectiv (cu care ocazie se remarca zona dureroasa si contractura musculara din hipocondrul drept) si colecisto-grafia, care pune in evidenta calculii biliari. Ecografia poate de asemenea semnala prezenta calculilor.
Tratamentul in cazul colicilor biliare incepe cu repaus la pat si aplicatii de comprese calde in regiunea culei. Daca bolnavul are febra, in locul compreselor calde se vor folosi comprese reci sau punga cu gheata.

Regimul alimentar va consta la inceput numai din ceaiuri, oranjade, iar mai tirziu, se vor putea adauga supe de zarzavaturi, compoturi etc. In cazul cind durerile se mentin cu aceeasi intensitate si devin de nesuportat, medicul poate recomanda injectii de atropina, papa-rina, Algocalmin. in continuare se pot administra Liza-don, Scobutil etc, apoi medicamente care dreneaza caile biliare (Boldocolin, solutie Bourget etc).In afara crizelor, tratamentul va fi igieno-dietetic, cu un regim alimentar din care se vor scoate condimentele, sosurile, grasimile, prajelile, ciocolata, bauturile alcoolice, tutunul. Ca tratament medicamentos se recomanda administrarea de calmante, de medicamente care dreneaza bila etc.

Relativ recent s-a aratat ca unele efecte bune s-ar obtine in microlitiaza colesterolica cu acidul chenodeoxycolic, tratament care este inca departe de a intra in practica de toate zilele. Tratamentul fizioterapie, ca si cel hidromineral (Singeorz, Olanesti sau Slanicul Moldoi) pot fi de asemenea indicate si utile.In caz de complicatii (piocolecist, perforatie etc.) tratamentul chirurgical devine obligatoriu.
Nu trebuie insa sa se uite ca operatia poate lasa o serie de tulburari postoperatorii, care ne pot determina sa apelam la interntia chirurgicala numai in cazurile strict indicate.

4. Angiocolitele
Prin angiocolita sau colangita se intelege inflamatia, de regula acuta, a mucoasei cailor biliare, intra- si extra-hepatice.
De cele mai multe ori, din punct de dere etiologic, angiocolitele sint secundare unor alte afectiuni de genul litiazei biliare, al cancerului cailor biliare sau al unor boli infectioase (microbiene sau virotice).
Angiocolitele pot fi catarale sau pot deni supurate sau chiar gangrenoase.
loul clinic al bolii este dominat de febra, durere si icter. El incepe cu frisoane, iar febra se poate ridica pina la 4041 si se insoteste de o stare generala proasta.

Durerea este asemanatoare cu aceea din colica biliara, fiind violenta si iradiind de asemenea in spate si in umarul drept. Un subicter prezent se poate accentua periodic. Destul de frecnt sint prezente si diferite tulburari dispeptice (balonari, inapetenta, greturi, varsaturi etc). Leucocitele sint in mod constant crescute.
Boala se poate uneori complica cu supuratia cailor biliare, peritonite, septicemii etc.
Diagnosticul rezulta din colangiografie si din semnele principale ale bolii, reprezentate de durere, febra, icter si leucocitoza.
Tratamentul va incepe si aici cu repaus la pat, regim alimentar compus din ceaiuri, compoturi, sucuri de fructe, supe de zarzavat, oranjade, iar ca medicamente, medicul poate recomanda pe linga antispastice si sulfa-mide sau chiar antibiotice. Drenajul biliar prin instilare de antibiotice merita sa fie incercat.

5. Diskineziile biliare
Diskineziile biliare sint tulburari motorii ale culei si cailor biliare, constind dintr-o hipertonie sau atonie a diferitelor segmente.
Diskineziile biliare pot aparea ca diskinezii functionale pure sau ca diskinezii secundare unor leziuni organice.
Diskineziile biliare functionale la care ne referim aici le putem intilni, de exemplu, in nevroze, sau in diferite afectiuni digesti, sau ale altor organe care vor influenta caile biliare pe cale reflexa.
Din punct de dere clinic, diskineziile biliare sint mai frecnte la femei (in perioada de pubertate, pre-menstruala sau la menopauza) si se insotesc de colici biliare scurte, determinate de traume psihice sau conflicte intelectuale.

Toate celelalte fenomene ca febra, icterul, leucocitoza, intilnite asa cum am vazut in inflamatia cailor biliare (angiocolita) sint de regula absente in diskineziile biliare. De asemenea diskineziile biliare se pot insoti de dureri, greturi, varsaturi si o senzatie de greutate in hipocondrul drept.
Diagnosticul se face, in general, pe baza semnelor clinice si a colecistografiei.
Tratamentul consta dintr-un regim alimentar corespunzator si din administrarea de antispastice, colecisto-kinetice si sedati. Tratamentul fizioterapie si cel hidro-mineral poate fi de folos.