Pana nu demult, circula afirmatia ca omul intra in contact cu agentii infectiosi inca de la nastere. Nimic mai fals. in lumina cunostintelor actuale, contactul cu unii agenti infectiosi poate aa loc chiar din perioada de gestatie, in cazul evolutiei unor infectii ale mamei. De cele mai multe ori aceste infectii se consuma fara repercusiuni majore asupra fatului, alteori este afectata dezvoltarea acestuia, iar in alte situatii copilul se naste deja infectat, cum se va dea mai tarziu.In scara biologica a agentilor infectiosi pentru om ureaza, in ordinea crescatoare a dimensiunilor si structurii:

- prionii;

- virusurile;

- infrabacteriile intracelulare: - clahmidiile:

- rickettsiile:

- mycoplasmele;

- bacteriile (coci, bacili, vibrio. spirochete etc.)

- fungii:

- protozoarele;

- metazoarele.

PRIONII
In anul 1982. Stanley Prusiner a emis pentru prima data ipoteza existentei unor particule infectioase de structura proteica si lipsite de acizi nucleici, capabile - prin mecanisme inca necunoscute - sa infecteze anumite celule, sa se reproduca intracelular, sa produca boala si sa se transmita la alte gazde. Ipoteza a fost confirmata in anii ce au urmat, cunostintele actuale fiind inca incomplete.
Bolile umane produse de priorii cunoscute pana in prezent, sunt encefalitele spongiforme Creutzfeldt-Jacob si Kuru (descrisa la aborigenii antropofagi din Papua - Noua Guinee), sindromul Gerstmann-Straussler-Scheinker si insomnia familiala fatala. Toate sunt afectari lent progresi, fatale ale encefalului.
Cea mai cunoscuta este insa boala Scrapie ("Looping ill" la englezi, "capiala" la noi), considerata mult timp specifica oilor. in anii '80 au aparut astfel de cazuri si la vaci (sindromul "vacii nebune" - "Mad cow") si la specii de carnivore capti (la Zoo), hranite cu carne cruda (in special feline). Dupa ani de cercetari s-a reusit descifrarea modului prin care boala s-a transmis si celorlalte specii animale. Este vorba de introducerea in hrana acestora a resturilor de carne - nedate in consumul uman - dupa sacrificarea oilor infectate dar aparent sanatoase, fara sa se mai respecte procedura de tratare termica suficienta pentru sterilizare (in realitate, a existat o initiativa nefericita de ameliorare a continutului nutritiv al acestor preparate printr-o prelucrare termica la 80 de grade, considerata suficienta pentru sterilizare, care sa nu degradeze fondul proteic al hranei obtinute pe aceasta cale). Demonstrarea capacitatii de transmitere la alte specii, in conditia in care multe persoane obisnuiesc sa consume carne cruda de vita (preparat culinar cunoscut sub numele de Beafteck tartar), a produs o asemenea panica in lumea medicala si laica in Occident, incat a obligat Marea Britanie la sacrificarea intregului septei (zeci sau sute de mii de capete) fara darea in consum, concomitent cu impunerea unor restrictii inca in vigoare, privind exportul britanic de came de vita pe Piata Comuna.
Structural, prionii sunt structuri proteice cu molecula relativ mica (pilonul bolii Scrapie - PrPSc are doar 253 aminoacizi). Mecanismul celular de actiune este inca ipotetic, pana in prezent circuland mai multe teorii:
- teoria proteica - ce sustine un mecanism de conrsie a unei proteine normale, din structura membranei neurale, (PrPC) in structura prionica. celula continuand sa o implice ca pe o structura proprie, ducand mai tarziu la moartea celulei;
- teoria rolului toxic (sau infectios) al proteinei straine, care considera ca degenerarea celulei nervoase este consecutiva acumularii celulare a substantei straine ca atare sau produsilor de degradare a PrPSc. Prin aceasta s-ar explica absenta unui raspuns imun si de ce dozele mari inoculate au efect mai rapid, proteina prionica acumulandu-se extracelular (decelabila prin anumite tehnici si in LCR):
- teoria acizilor nucleici se sprijina pe constatarea ca, prin trecerea experimentala a prionului de Scrapie pe alte 6 specii animale, acesta nu si-a pierdut identitatea, nu a imprumutat nimic din structura noilor gazde, ceea ce obliga la acceptarea existentei unei formule specifice informationale. Recent, sub conducerea aceluiasi Prusincr s-a reusit evidentierea unor molecule de acizi nucleici in structura unor prioni. desi mici si insuficienti pentru a purta informatia genetica necesara.
Modalitatea de transmitere interumana a fost destul de bine identificata. S-a putut astfel demonstra rolul unor instrumente neuro-chirurgicale. a unor electrozi penetranti (pentru EEG), transmiterea prin transt tisular (corneean, de Dura mater) sau prin extracte tisulare, pe primul loc situandu-se extractul de hormon pituitar. hormonul de crestere, gonadotrofinele si altele.
Perioada de incubatie este lunga, considerata chiar pana la 35 de ani pentru encefalopatia Creutzfeldt-Jacob.

VIRUSURILE

Forme de existenta a materiei vii mai complexe dar lipsite de capacitatea de autoreproducere, virusurile se caracterizeaza prin: structural, poseda un acid nucleic, fie ADN (acid dezoxiribonucleic), fie ARN (acid ribonucleic), o nucleocapsida inconjuratoare (constituita din cromatina nucleara si din membrana nucleara a celulei in care s-a format, structurata sub forma de capsomere asezate in structuri spatiale geometrice si care inchide in interior una sau mai multe structuri proteice cu rol de enzime si constituienti antigenici) si, uneori, o anlopa de protectie de structura proteica, din material imprumutat din citoplasma si membrana celulei gazda in care s-a multiplicat virusul

Caracteristica virusurilor este si incapacitatea de reproducere prin forte proprii, ele necesitand participarea echipamentului energetic si enzimatic al celulei pe care au infectat-o si pe care o determina sa lucreze in folosul lor. Mecanismul este complex si se desfasoara in etape succesi, care se constituie in tot atatea momente posibil a fi blocate prin interntie medicamentoasa. in urma infectiei, unele celule multiplica virusul si se distrug in momentul eliberarii noii generatii de virusuri, altele il multiplica si supravietuiesc. O alta categorie de celule pot fi infectate si continua sa convietuiasca impreuna fara multiplicarea virusului (celule permisi nemuluplicatoare) fie definitiv, fie doar pentru o perioada determinata (cazul celulelor ce suporta persistenta indefinita a unor herpesvinisuri sau a hcpatocitelor infectate cu virusul B sau C).In afara celulei gazda, virusurile rezista la actiunea preparatelor antivirale si pot fi distruse doar prin substante antiseptice, dezinfectante etc. cu actiune nespecifica, egala asupra tuturor formelor de agenti infectiosi. evident cu unele diferente de la un virus la altul. Preparatele antivirale actioneaza specific prin blocarea intr-o anumita etapa enzimatica a multiplicarii intracelulare a virusului. Astfel se explica numarul mic al acestor substante, ele trebuind sa penetreze intracelular si sa blocheze specific actiunea unei anumite enzime celulare, esentiale replicarii virale, dar fara sa afecteze procesele meolice vitale celulare (sa nu fie toxice pentru celula gazda).

INFRABACTERIILE INTRACELULARE
Intermediare intre virusuri si bacterii, aceste microorganisme au structuri mai complexe, posedand ambii acizi nucleici, echipamente enzimatice si energetice mult mai evoluate, organite specifice, fara sa fie in masura sa se reproduca de sine statator si prin aceasta ramanand dependente de substanta vie, de echipamentul celulei gazda.

Chlamydiile

Sunt cele mai apropiate de virusuri, fiind mult timp chiar considerate ca "virusuri mari". in patologia umana cel mai frecnt intalnita este Chlamydia trachomatis, care determina atat conjunctivita granuloasa (trachomul) din regiunile tropicale, cat si - mai frecnt - o serie de afectiuni genitourinare cu transmitere sexuala (uretrite, vaginite, proctite etc) cu larga raspandire in toata lumea. Chlamydia psittaci determina imbolnaviri respiratorii, de la traheobronsite la pneumonii interstitiale sau mixte, cunoscute ca ornitoze (transmise de la porumbei) sau psittacozc (de la paali).
Mai recent a fost descoperita Chlamydiapneumoniae (TVVAR). care determina imbolnaviri respiratorii transmisibile interuman.
Desi se considera ca determina imbolnaviri acute, studii recente semnaleaza posibilitatea implicarii chlamydiilor si in etiologia infarctului de miocard, probabil prin infectii latente persistente (proces acceptat anterior pentru rickettsii).

Chlamydiile pot fi controlate cu unele antibiotice: din categoria celor cu spectru larg (etracicline si Cloramfenicol), din clasele macrolidelor (Eritromicina si derivatele sale) si flurochinolonelor.

Rickettsiile
Microorganisme ceva mai mari, vizibile chiar si la microscopul optic (sub 1 micron), cu o structura celulara aproape completa, cu diviziune binara (semanand astfel foarte mult cu bacilii Gram negativi) dar cu echipament enzimatic si energetic imperfect - si deci incapabile de inmultire pe medii organice moarte - rickettsiile supravietuiesc doar intracelular. Se raspandesc tot cu ajutorul unor gazde intermediare, cu rol de ctori (paduchi, pureci si alti acarieni adulti sau lar, capuse hematofage si dirse specii de tantari). Aria lor de raspandire, sezonalitatea etc. sunt astfel dictate de biologia acestor ctori.
Cele mai cunoscute sunt R. Prowazechi (care determina tifosul exantematic si tifosul de recadere Brill-Zinser) si R. quintana (care da febra de transee sau "de 5 zile"), al caror rezervor de infectie este strict uman, iar o serie de rickettsii au rezervor predominant animal, omul putand fi imbolnavit accidental prin contactul cu ctorii specifici: R. Conori (da febra butonoasa), R. Rickettsii. R. Acari, R. Australis, R. Sibirica etc. care determina boli febrile cu exantem, cunoscute si ca "febre patate", si alte boli similare.
Coxiella burneli este deosebita de celelalte rickettsii prin faptul ca se poate transmite respirator si digestiv (si cutanat ?) fara intermediul ctorilor. Determina febra Q, boala caracterizata prin febra si determinari pulmonare de tip pneumonii interstitiale sau mixte, deseori cu afectari hepatice, miocardice, endocardice etc. Omul, desi nu este sursa de infectie, este animalul cel mai sensibil pentru aceasta infectie in scara biologica (cazul uman de boala semnaleaza de multe ori existenta unui focar animal necunoscut de infectie).
Si rickettsiile sunt sensibile la actiunea antibioticelor cu spectru larg. macrolidelor si fluorochinolonelor.

Mycoplasmele
Sunt microorganisme amoeboide prin absenta peretelui rigid, ceea ce le face vulnerabile, dependente de mediul celular al gazdei. Din peste 100 de specii cunoscute, doar doua sunt patogene pentru om - My-coplasma pnewnoniae. care determina pneumonia atipica primara, si Ureaplasma. care da afectiuni urogenitale cu transmitere predominant neriana. Ca si microorganismele precedente, mycoplasmele sunt sensibile la actiunea antibioticelor cu spectru larg. macrolidelor si fluorochinolonelor.

BACTERIILE

Sunt microorganisme mari, vizibile la microscopul optic, cu structura celulara completa (nucleu, citoplasma, membrana citoplasmica si perete rigid, suplimentar), dotate cu ambii acizi nucleici, cu echipament enzimatic si energetic suficient pentru a le asigura existenta si reproducerea de sine statatoare, in medii organice moarte. Extrem de variabile ca forme, dimensiuni, meolism aerob sau anaerob. colorabilitate Gram. capacitati fermentati etc, bacteriile poseda o serie de "arme" ce le asigura un grad de agresivitate asupra organismului gazda: patogenitate, virulenta, invazivitale, toxigeneza. antigenitate, adapilitate etc.
Caracteristic bacteriilor, cu mari diferente intre specii si tulpini, este sensibilitatea la antibiotice, asupra careia vom insista pe parcursul lucrarii.

FUNGII

Se deosebesc de bacterii prin structura peretelui rigid care contine steroli. fapt ce le confera proprietati biologice deosebite si rezistenta la actiunea antibioticelor obisnuite. Sunt insa sensibili la actiunea unor preparate speciale (antimicotice).
Patogenitatea fungilor este mult mai mica. La omul cu capacitate normala de aparare la infectii, fungii pot da. in anumite conditii, infectii de suprafata, ale pielii si mucoaselor. Pe masura ce scade capacitatea de aparare si direct proportional cu seritatea scaderii, fungii dau infectii invazi, de o seritate deosebita, letale in absenta unui tratament corespunzator.

PROTOZOARELE

Sunt microorganisme mult evoluate, unicelulare. adaptate la parazitare intracelulara (Plasmodium) sau extracelulara (Toxoplasma. Giardia. Trichomonas s.a.). O pozitie particulara are Pneurnoeisiis carinii care a fost clasificat recent ca fung. Acesta determina invazie pulmonara in conditii - ca si in cazul fungilor - de mare scadere a capacitatii de aparare (cazul infectiilor avansate cu HIV).
Sunt sensibile la o serie de preparate din categoria antioticelor si chimioterapicelor cu actiune specifica.

METAZOARELE
Acestea determina mai rar fenomene clinice de boala, in pofida parazitismului deosebit de raspandit. Sunt organisme pluricelulare mari, din categoria viermilor (helminti. tenii) sau mai mici
Printre cele mai reduile imbolnaviri, chiar cu letalitate intre 5-l5%. se remarca trichineloza.
Tratamentul este dificil si obliga de multe ori la repetarea tratamentelor din cauza reinfestarilor frecnte.