Infectia cu virusul HIV este exemplul ideal pentru concretizarea celor trei forme principale de profilaxie:

- profilaxia primara - prenirea infectiei;

- profilaxia secundara - prenirea agravarii si complicatiilor;

- profilaxia tertiara - prenirea evolutiei letale.

Profilaxia primara cumuleaza toate masurile destinate prenirii infectiei.
Rezervorul de infectie, cel putin pana in prezent, nupoatefi eradicat. in unele parti ale lumii s-au luat masuri de izolare fortata a celor infectati in lagare speciale, dar fara nici un rezultat. Principalul neajuns - strict din punct de dere epidemiologie, nemaivorbind de incalcarea grosolana a drepturilor omului, consta in faptul ca aceasta izolare a intrat in functiune dupa depistarea cazului - existand cu probabilitate inca foarte multi pacienti contagiosi, dar inca seronegativi, sau chiar pacienti seropozitivi care au scapat screeningulul.
Receptivitatea la infectie- la fel, nu este inca posibil a fi modificata pana in prezent.
Singurele masuri ce pot controla intr-o oarecare masura procesul epidemiologie sunt cele ce se adreseaza cailor de transmitere a infectiei in aceasta directie se recurge la masuri nespecifice:
1. in scopul diminuarii riscului de transmitere a virusului prin sange si produse de sange:
- centrele de recoltare au fost dotate in toata tara cu aparatura si reactivi de depistare a pacientilor seropozitivi (prin metode ELISA dirse si Western blott). Pot scapa acestui control pacientii cu potential contagios, dar inca seronegativi - aflati in primele 3-6 luni de la infectie;
- restrangerea la maximum a recomandarilor de transfuzii de sange, fiind permise doar in situatii de risc vital (se evita transfuziile
"de lux");
- se recomanda ca un pacient sa primeasca - pe cat posibil, sange de la un singur donator, evitandu-se la maximum amestecul de produse de la mai multi donatori;
- in cazul interntiilor chirurgicale intens sangerande programate, se recomanda acumularea din vreme a unei cantitati de sange necesar chiar de la pacientul in cauza, cu pastrarea la freezing pana la interntie (autotransfuzie);
- in multe tari se preconizeaza folosirea unor preparate sintetice inlocuitoare de sange (compusi capabili sa lege rersibil oxigenul si sa-l elibereze la fel de usor doar prin jocul presiunilor partiale in solutie).
2. Transmiterea parenterala prin instrumentar contaminat poate fi controlata prin:
- folosirea de materiale de unica folosinta (seringi, ace, lame de bisturiu etc), atat in unitati sanitare, cat si in ambulator (mai ales in cazul tratamentelor la domiciliu). Personalul sanitar va folosi in permanenta materiale de protectie in contactul cu pacientii (manusi, entual masca, halat de protectie - si acestea de unica folosinta ori de cate ori este posibil);
- materialele sanitare condamnate la folosinta repetata (aparatura, ace speciale de biopsii etc.) trebuie sa fie riguros sterilizate prin autoclavare, caldura uscata sau dezinfectante moderne, acti pe HIV - gen clorhexidina. hipoclorit de Na 1/10, glutaraldehida 2%, formol 0.5%, apa oxigenata 6%;
- tocmai din cauza riscului de control insuficient al tratamentelor ambulatorii se recomanda renuntarea la tratamentele injecile, atat in spitale, cat si dupa externare;
- in tarile cu o proportie mare de toxicomani i.v. se asigura eliberarea gratuita a materialelor de unica folosinta in schimbul celor folosite si se duce o campanie asidua de educatie sanitara impotriva folosirii in comun a acelorasi materiale;
- educatia sanitara sustinuta impotriva proliferarii - mai ales in randurile tineretului - a tatuajelor, imtarii de cercei (in urechi, nas, buze, organe genitale), ca si impotriva oricaror obiceiuri ce comporta risc de sangerare (ras, manichiura, pedichiura) cu instrumentar imprumutat de la alte persoane;
- cu deosebire in colectivitatile de copii, este necesar sa se acorde cat mai repede primul ajutor calificat in cazul ranilor sangerande -pentru a preni riscul de contaminare la celelalte persoane;
- masurile recomandate postaccident de inoculare (la personalul sanitar dar nu numai) constau in:
- fortarea unei sangerari prelungite la locul intepaturii:

- spalarea prelungita cu apa si sapun;

- desinfectare locala riguroasa cu una dintre substantele citate pentru sterilizarea instrumentarului;

- folosirea de AZT nu confera certitudine.

3. Transmiterea sexuala- reprezinta modalitatea inca cel mai greu de controlat. Se fac eforturi de educatie sanitara prin mass-media. prin prelegeri si conferinte in scoli si in alte colecti de tineri, prin dezbateri in directia:
- evitarii contactelor sexuale intamplatoare ("anturilor");
- folosirii de protectie mecanica (prezervativ) in cazul contactului sexual de orice natura - in cazul unor noi parteneri, necunoscuti din punct de dere al starii de sanatate:
- combaterea prostitutiei si a practicii partenerilor sexuali multipli;
- controlului periodic riguros a prostituatelor cunoscute (si autorizate in multe tari);
- educatie sanitara si civica a persoanelor seropoziti asupra modalitatilor de transmitere si constientizarea lor pentru a proteja pe cei cu care vin in contact.
4. Transmiterea rticala- materno-fetala - se va controla prin:
- screeningul serologic obligatoriu al tuturor gravidelor odata cu luarea in evidenta;
- recomandarea de teste serologice inca din vreme, cu ocazia certificatului prenuptial;
- tratamentul cu AZT pe durata ultimului trimestru de sarcina a scazut cu 4/5 riscul transmiterii virusului la fat, atat prenatal cat si perinatal;
- evitarea alaptarii de catre mamele seropoziti. Se poate trece peste aceasta cerinta doar in conditii de mare saracie, cand nu exista posibilitatea asigurarii hranirii alternati (cazul tarilor sarace africane).

Profilaxia secundara a infectiilor oportuniste si evolutiei spre agravare devine posibila prin:
- tratamentul precoce antiretroviral, care previne sau intarzie deprecierea capacitatii de aparare la infectii;
- evitarea - in cazul copiilor, la care majoritatea acestor infectii oportuniste sunt primoinfectii, a contactelor cu risc de infectie;
- administrarea periodica la copii de gammaglobuline intranoase (lunar cate 200-400 mg/kg/corp);
- vaccinarea prentiva conform calendarului varstei sau in caz de necesitate, in toata perioada asimptomatica de evolutie (nu au contraindicatii absolute nici chiar vaccinurile cu virus viu atenuat). Singurul vaccin contraindicat este BCG la nasterea copiilor din mame seropoziti, cu entuala decizie de vaccinare dupa varsta de 18 luni, in cazul in care se dodeste ca sugarul nu este infectat.
Nu se va efectua vaccinare BCG la cei infectati, indiferent de
varsta.
Pentru pacientii asimptomatici si cu CD.4 peste 400/mmc. se poate recomanda vaccinare antitifica cu germeni atenuati sau antiamaril (in cazul deplasarilor in zone endemice). Sub acest nil vaccinarea este contraindicata.
Utilitatea vaccinarilor trebuie bine judecata, stiind ca dupa fiecare stimulare antigenica (prin vaccinare) are loc o "biciuire", o sporire a incarcaturii virale in circulatie, cu risc de accelerare a evolutiei infectiei VIH catre decompensare:
- pentru unele infectii sere (pneumocistoza, tuberculoza s.a.) se recomanda profilaxia lor specifica la pacientii cu un nil avansat de deficienta imuna, masurat prin incarcatura virala mare si numarul scazut de celule CD.4/mmc.
Profilaxia tertiara a fost deja prezentata - consta in tratamentul complex al tuturor manifestarilor patologice din faza de SIDA- inclusiv cu tratamentele de intretinere ce previn recidile acestora.
Infectia HIV nu se spitalizeaza obligatoriu. Pe parcursul perioadei de infectie asimptomatica - si de multe ori si in cazurile de afectare usoara din perioada simptomatica initiala, pacientul isi poate duce o viata normala in familie si societate.
Spitalizarea poate fi motivata de:

- necesitatea unor instigatii diagnostice;

- tratamente periodice sau de intretinere (se recomanda serviciile cu paturi "in regim de zi" sau chiar de tip dispensar);
- aparitia unor decompensati sau infectii intercurente sere, in derea unui tratament corespunzator. in functie de specificul acestor complicatii, pacientul va fi internat in orice serviciu cu paturi de profil (chirurgical, pediatric, stomatologic, hematologic, neurologic, pneumologic, ATI sau de boli infectioase).
Pe perioada spitalizarii se va asigura luarea tuturor masurilor de izolare si de protectie a personalului expus la risc (personal mediu si de ingrijire necalificata, medici, personal de laboratoare etc). Efectele contaminate ale pacientului vor fi arse (se recomanda, mai ales la copii, lenjerie speciala de unica utilizare ce poate fi degradata) sau se va asigura o desinfectie riguroasa a acestora.
La cerere insistenta, pacientii muribunzi pot fi luati de familie in ingrijire la domiciliu, asigurandu-se si in aceste cazuri instruirea necesara si protectia celor care vin in contact apropiat cu pacientul.
Postmortem, aceleasi masuri de protectie se recomanda si celor care p regatesc cadavrul (imbalsamarea, toaleta etc.) si se va asigura dezinlectia terminala a spatiului entual contaminat.