Problema transtului de pancreas a suscitat un interes deosebit din partea clinicienilor. Numeroase lucrari experimentale, alaturi de experienta clinica (Lillehei a efectuat, in 1969, cinci transte la om) atesta interesul in aceasta problema. Indicatia transtarii o reprezinta tratamentul unor forme de
diabet zaharat:
diabetul zaharat juvenil extrem de grav, complicat cu o nefropa-tie indusa de leziunile sculare de origine dismeolica proprie diabetului. Sint bolnavi la care nu exista o alta alternati terapeutica nici prin hemodializa cronica si nici prin transt renal izolat, omoplastlc. In aceste cazuri solutia este transtarea concomitenta de pancreas si rinichi (ura 100).
Recoltarea celor doua organe de la cadavre, supuse timp de opt ore unei circulatii prin cord-pulmon artificial, nu a asigurat functionalitatea organelor. In schimb, recoltarea acestor doua organe de la indivizi decedati prin traumatism craniocerebral si care nu au prezentat semne de soc a aratat, dupa transtare, o buna functionalitate. S-a constatat, cu aceasta ocazie, ca
pancreasul are o putere antigenica mai scazuta decit rinichiul.
Initial s-au incercat transte partiale (corp si coada), dar experienta cistigata pledeaza in favoarea transtului total de pancreas impreuna cu duodenul. Se recolteaza pancreasul cu cadrul duodenal, Impreuna cu sistemul scular corespunzator : o portiune din aorta cu trunchiul coeliac si artera mezenterica superioara pentru aport arterial, vena porta pentru drenaj venos. Transtarea se face in fosa iliaca stinga, conectind bontul aor-tic pe artera iliaca comuna, iar vena porta pe vena iliaca comuna. Ansa duodenala se inchide proximal, iar capatul distal se imteaza in intestin. Rinichiul se transteaza in fosa iliaca dreapta, conectat tot pe sele iliace primitive. Postoperator, se instituie un tratament imunosupresiv pe baza de azathioprina si prednison.
Rezultatele obtinute pina in prezent nu sint optimiste, dar perspecti ramine deschisa.