Pieuropatiile imbraca o mare diversitate de aspecte clinice, radio-logice, anatomice si etiologice. Datorita progresului realizat de investigatiile moderne, acest modul s-a imbogatit cu noi entitati si totodata a fost remaniat in ceea ce priveste unele notiuni clasice referitoare la factorii lor cauzali.
A. Diagnosticul pleuropatiilor inflamatorii
1. Diagnosticul pleuriteior uscate
Diagnosticul pozitiv al acestora se face esentialmcnte clinic. El se bazeaza pe frecatura pleurala care se insoteste de obicei de
durere toracica (superficiala, tenace, cu sediu riabil) si de
tuse uscata. Starea generala este afectata in raport cu etiologia. Examenul radiologie, in general, nu da informatii ; rareori, se constata imobilitatea sau neregu-laritatea unui hemidiafragm sau o ingrosare a scizurii. Procesul inflamator pleural poate fi mai mult sau mai putin difuz sau localizat (apical, mediastinal, diafragmatic etc). El poate evolua spre aparitia unei pleu-rezii exsudative.
Diagnosticul etiologic se bazeaza pe contextul clinic si pe investigatiile complementare. El este dificil cind pleurita apare primiti (autonoma) si datele clinice nu aduc lamuriri. Tuberculoza este cauza oea mai frecventa, mai rar alte infectii (bateriene, virale). in boala din Bornholm (pleurodinie epidemica) intervine virusul Coxsackie. in majoritatea cazurilor, pleurita uscata apare ca un epifenomen al unui proces pulmonar subiacent (pneumonie, infarct, abces, bronsieotazie etc), ea trecind pe ul al doilea fata de acesta.
Diagnosticul diferential trebuie sa elimine pe baza semnelor asociate.',
nevralgia intercostala,
zona zoster in faza preerupti si
durerea toracica a pneumopatiilor acute. Frecatura pleurala ritmata de inima fi deosebita de frecatura perieardica prin contextul clinic, examenul
radiologie si ECG. Pleurita diafragmatica, din cauza lipsei semnelor auscultatorii, a iradierii inferioare a durerii si a reactiei (adesea) peritoneale de vecinatate (balonare etc.) poate fi confundata cu o afectiune abdominala (colecistita etc.).
2. Diagnosticul pleureziei exsudative
a) Pleurezia serofibrinoasa
Diagnosticul este usor in rersatul mediu si abundent al marei cavitati. El se bazeaza pe clasicul sindrom fizic lichidian : imobilitate, cu bombarea bazei unui hemitorace si cu spatiile intercostale largile, mati ta te parabolica, cu virful in axila, diminuarea sau abolirea vibratiilor vocale si a murmurului cular, suflu pleuretic, egofonie, pecto-rilocvie afona, semnul banului pozitiv, skodism subclavicular, spatiul Traube mat (in pleurezia stinga). Marea extensiune a sindromului fizic, intensitatea dispneei, prezenta cianozei, deplasarea inimii (pleurezia stinga), coborirea ficatului (pleurezia dreapta) indica un rersat abundent.
Radiologie se constata la inceput o voalare omogena (mascand mai mult sau mai putin coastele) a unghiului inferoextern al hemitoracelui respectiv. in rersatul mediu, opacitatea are limita superioara estompata, urmind curba matitatii. in rersatele mari, opacitatea poate ocupa intreg hemitoracele, inima si mediastinul fiind impinse de partea opusa. Radiografia permite a aprecia starea celuilalt plamin, dind uneori sugestii etiologice.Inainte de punctie, diagnosticul diferential, in rersatele mici trebuie facut (mai ales radiologie) cu ridicarea diafragmului, datorita relaxarii sau impingerii lui, prin procese subdiafragmatice (hepatome-galie, splenomegalie), care se elimina prin anamneza si contextul clinic. In ceea ce priveste diagnosticul diferential cu
pneumonia (lobului inferior sau masi, cu obstructie bronsica), atelectazia lobului inferior sau a unui plamin, cu pahipleurita bazei, tumorile pulmonare,
chistul hidatic gigant al bazei, pericardita, sindromul pseudopleuretie sting. in pleurezia cu cantitate mica de lichid si cu proces asociat important de cortiioalita, tesutul pulmonar densifioat poate transmite zgomotul traheoglotdc, simu-lind stetacustic sindromul cavitar, care se deosebeste prin anamneza, contex clinic si examen radiologie Punctia exploratoare da certitudinea existentei rersatului inflamator sei'ofibrinos, citrin.
Caracterele fizice si citochimice ale lichidului permit a deosebi un exsudat (proces inflamator) de un transsudat (proces neinflamator).
Impregnatie bacilara, rsta tinara (in 80
