Diagnosticul pneumoniilor virotice se bazeaza pe unele caractere asemanatoare de grup, fiecare din aceste pneumonii avind si trasaturi specifice, in functie de etiologie. Ele au urmatoarele caractere comune : prodrom cu fenomene catarale ale cailor aeriene superioare (eoriza, jena la deglutitie, raguseala,
durere retrosternala), debut mai putin brutal ca in
pneumonia bacteriana (marcat uneori prin cefalee, astenie),
tuse (cel mai constant simptom, care apare, dupa 23 zile) rebela, iritati (seaca sau cu expectoratie minima, viseoasa), absenta junghiului toracic sau dureri moderate, la baza toracelui, absenta de obicei a
dispneei si a cianozei (prezente in formele cu suprainfectie bacteriana),
febra (care creste in 23 zile), insotita uneori de frisoane moderate, repetate (lipseste frisonul unic, violent, initial, al pneumoniei pncumococico) si ou caracter remitent (in jurul a 39A, uneori cu oscilatii mari), care dureazS 714 zile (eind nu este influentata de tratament) si coboara in lisis ; inapetenta, greata, rsaturi (uneori), stare generala relativ- putin alterata (lipseste aspectul toxic din
pneumoniile bacteriene), puls relativ rar Fata de febra, lipsa herpesului labial. Semnele fizice pulmonare sint sarace (lipseste sindromul de condensare) in contrast cu cele generale si radiologice (zone limitate bazale de submatitate discreta si de raluri suberepitante).
FCxamenul
radiologie descopera, dupa 24 zile de la debut (foarte rar din prima zi), infiltrate uni- sau bilaterale, in special hilare, peri-bronsice, sub forma de umbre putin dense, cu marginile difuze, neregulate, prelungindu-se progresiv spre periferie (extindere "lulifuga"). In 4/5 din cazuri, infiltratele ocupa zonele inferioare, intinzindu-se de la nil spre baze (aspect "pieptanat", "in entai"). Mult mai rar, infiltratele au caracter sistematizat (segmentar sau lobar). Dupa 14 zile, in medie, infiltratele incep sa se stearga de la periferie spre centru (resorbtie "hilipeta"), mai lent decit simptomele clinice. Uneori persista 34 luni.
Hemograma arata un numar normal sau scazut de leuoocite (leuco-citoza importanta sugereaza suprainfectia bacteriana), cu lipsa granu-latiilor toxice (in conlescenta apare discreta eozinofilie si limfomono-citoza). Hematiile si hemoglobina scad numai in formele grave ; V.S.H. este moderat crescuta (rar depaseste 50 mm/ora), iar la examenul sputei se constata germeni banali si un numar redus de leuoocite ; examenul urinii indica usoara albuminurie, NaCl normal. Exista tendinta la recidi, daca nu se respecta conlescenta.
Diagnosticul etiologic al pneumopatiilor virotice constituie o
sarcina din cele mai dificile.
Pentru diagnosticul etiologic, se recurge la metode directe (izolarea si identificarea virusului) si indirecte (reactii serologice). Simpla izolare si identificare a virusului nu-i suficienta ; trebuie demonstrata patogenitatea lui, deoarece s-ar putea ca virusul izolat sa nu fie decit un simplu saprofit al
cailor respiratorii, pneumonia avind o alta etiologic. Reactiile serologice au loare daca, repetate la 10--l4 zile, arata o crestere de cel putin 4 ori a litrului aglutininelor, de fixare a complementului sau de neutralizare. Trebuie avut in vedere ca, uneori, cresterea titrului anticorpilor poate fi doar expresia unei reactii anamnastice, nespecifice.
Chiar cu tehnicile inframicrobiologice de mare finete, astazi diagnosticul virusologie nu poate fi realizat decit in 4050% din cazuri. Daca in cursul unei epidemii, natura virotica a unei pneumopatii este usor sugerata, in cazurile sporadice, diagnosticul este foarte dificil, datorita faptului ca manifestarile clinice pe care le poate da un virus sint foarte riate, ca aspect si gravitate, semanind cu acelea ale altor virusuri si, in plus, intricarea suprainfectiei bacteriene face foarte anevoios de descifrat ce revine din loul clinic virusului si ce revine germenului de suprainfeotie. O alta dificultate este reprezentata de tehnicile de diagnostic virusologie, acestea nefiind decit partial accesibile practicii curente. Ele cer laboratoare specializate si timp, asa ca deseori rezultatele sint gata "cind bolnavul s-a insanatosit sau a murit" (Mc. Callum). De aceea, realizarea unei metode diagnostice simple, rapide si specifice ramine o problema de viitor pentru virusologi. In general, diagnosticul se face in doua etape : prima etapa este de silire a probabilitatii etiologici virotice, bazata pe anamneza epidemiologica, loul simptomatic, examenul radiologie si datele laboratorului clinic, si a doua etapa este de precizare a virusului in cauza (cultirea, izolarea si identificarea lui, reactii serologice). In practica curenta ne limitam de obicei la prima etapa, adica la diagnosticul prezumativ. Metodele de laborator obisnuite (leucograma, cercetarea aglutininelor la rece) dau rezultate cu loare doar orientatoare nu absoluta.
In cea ce priveste diagnosticul diferential, caracterele clinice si radiologice si rezistenta la antibiotice a pneumoniei virotice exclud pneumoniile bacteriene. Uneori, din cauza persistentei imaginii radio-logice, a rezolutiei lente, diagnosticul diferential trebuie facut cu
tuberculoza pulmonara (cind infiltratul virotic este apical si bolnavul tinar) si eu neoplasmul bronsic, la virstnie (a se vedea modulele respective).
In ceea ce priveste diagnosticul complicatiilor pneumoniei virotice, acestea sint foarte rare. Uneori poate aparea un exsudat pleural, sero-fibros, care se rezol spontan. Celelalte complicatii (encefalita, interesase miocardica, hepatica etc.) reprezinta mai curind localizari ale virusului decit complicatii si diagnosticul lor se bazeaza pe semnele care le sint proprii. Virozele respiratorii favorizeaza suprainfeetia bacteriana. Diagnosticul ei se bazeaza pe persistenta sau exacerbarea febrei, pe agrarea loului clinic (dipnee, tuse producti, cu sputa purulenta, remne fizice de condensare, stare toxica, tahicardie), pe modificarea aspectelor radiologia? (opacitati sistematizate de tip
pneumonie sau bronhopneumonic) si pe aparitia leucociitozei cu neutrofilie.
a) Pneumonia gripala
Pneumonia gripala propriu-zisa este considerata in general a fi secundara, data de alti germeni, favorizati de infectia gripala (stafilococ, streptococ, pneu-mococ, H. influenzae), astfel ca in multe cazuri de pneumonii, aparute in cursul gripei, este foarte greu de precizat ce revine virusului si ce revine bacteriilor. Daca inainte pneumococul juca rolul principal, astazi i-a luat locul stafilococul, dupa cum a aratat epidemia de
gripa din 1951. Complicatiile pulmonare cele mai frecvente apar in cursul infectiilor cu virus A.
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe anamneza epidemica, debutul brusc cu febra, frisoane, curbatura, cefalee, dureri periorbitare accentuate de miscarea globilor oculari, tuse, febra 45 zile, uneori
tulburari digestive (dureri abdominale, rsaturi, diaree), discrepanta dintre penuria semnelor fizice (raluri sibiLante si mai ales subcrepitante, rareori respiratia suflanta) si starea generala. Exista o mare gama de forme clinice, de la formele inaparente (depistate prin cresterea anticorpilor specifici) si pina la cele surpraacute, cu exitus in 24 de ore. In formele grave, adesea este interesat miocardul.
b) Pneumonia determinata de adenovirusuri
Au fost identificate 28 de tipuri, diferite ca structura antigenica, care insa nu pot fi diferentiate clinic. Contaminarea se face pe cale aeriana sau prin contact direct, de la om la om. Cele mai multe infectii apar la copii de rsta scolara si la adultii tineri din colectivitati. .Manifestarile clinice sint multiple : faringita, amigdalita,
conjunctivita sau kerataconjunctivita, tumefierea ganglionilor limfatici, catar respirator febril, infiltrate pulmonare de tip interstitial, cu simptome auscul-tatorii foarte discrete. Se banui interventia adenovirusului in pneumonia unui copil sau -tinar, cind in jurul bolnavului se obser cazuri de conjunctivita acuta.
Infiltratele pulmonare decelabile radiologie, cu manifestari clinice riabile ca intensitate, mai pot aparea in rujeola, ricela, mononucleaza infectioasa, riola,
herpes Zoster, eoriomeningita limfocitara, limforeticuloza benigna (boala hearelor de pisica), eritiemul polimorf,
hepatita epidemica, parotidita epidemica. boala incluziilor citomegalice (la sugar), al caror diagnostic se bazeaza pe contextul clinic si de laborator.
