a) Pneumonia determinata de M y c o plasma pneumonia e
Mycoplasma pneumoniae ocupa un loc intermediar intre bacterii si virusuri. Mult timp a fost numita, din cauza nesigurantei clasificarii, agentul Eaton, dupa numele celui care a izolat-o. In 1962, Chanoc reuseste sa cultive agentul pe un mediu fara celule vii, clasindu-l sub numele cunoscut astazi. El are caractere si de virus (este filtrabil) si de bacterie (este vizibil la microscopul optic, se dezvolta in medii fara celule vii, este sensibil la tetraciclina) si este agentul principal al asa-zisei "pneumonii atipice primare", termen la care s-a renuntat in prezent. Aspectul clinic si radiologie in general este al unei pneumopatii nebacteriene. La bolnavii cu un mare titru al aglutininelor la rece pot aparea cianoza si infarcte ale extremitatilor si chiar anemie hemolitica (cind titrul depaseste l/!>0 000).
Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe izolarea si identificarea agentului patogen (care cere timp si laborator specializat) si pe probele sero-logice (titrarea aglutininelor la rece, aglutinarea streptococului M. G. 344).
Diagnosticul diferential trebuie facut cu pneumopatiile bacteriene si cu febra Q. Deosebirea de febra Q se poate face numai cu ajutorul laboratorului, deoarece se aseamana clinic, radiologie si terapeutic. Modul lor de infectare este diferit : de la individ la individ (in lant) in pneumonia cu Mycoplasma, pe cind in febra Q se face plecind de la un punct si se proa in entai.

b) Pneumonia rickettsiana (febra Q)

Numele bolii vine de la "query fever" (febra cu semn de intrebare), cum a fost denumita la inceput de Dorrick, care nu stia despre ce-i vorba. Agentul cauzal este Rickettsia burnetti (Coxiella burnetti). Rezervorul de virus este mai ales tubul digestiv al capuselor, care infecteaza rozatoarele salbatice si rumegatoarele. Contaminarea se face prin inhalarea de excrete uscate de capuse sau prin ingestie de lapte crud sau manipularea de carne sau piei de animale infecte. Incubatia dureaza 1020 de zile.
Debutul este relativ acut, cu cefalee intensa, dureri de spate, mici frisoane, fotofobie, rsaturi si febra, de obicei remitenta (38A 39A), care dureaza 712 zile (aureomicina o suprima in 24 de ore). Perioada de stare seamana cu a celorlalte pneumonii nebacteriene. Splina este adesea marita ; uneori exista adenopatii cervicale, usor dureroase la presiune. in formele grave pot aparea delir, stupoare. Rezolutia infiltratului poate dura saptamini. Conlescenta se remarca uneori printr-o importanta pierdere ponderala. Complicatiile sint rare. Aglut'ininele la race lipsesc.
Diagnosticul pozitiv nu poate fi facut pe datele clinice, ci numai sugerat de anamneza epidemiologica (modalitatea infectarii) si de profesia bolnavului (contact cu animale). Confirmarea o dau examenele de laborator (intradermoreactia, reactia de fixare a complementului cu antigen specific, reactia de aglutinare cu R. burnetti).

c) Pneumonia omitozica
Agentul patogen al ornitozei este un microorganism situat intre virusuri ropriu-zise si rickettsia, care a fost descris sub numele de Neorickettsia ornithosis (Miagatnella ornithosis). Termenul de psitaooza se rezer numai pentru infectiile transmise exclusiv de paal, care sint mai severe decit ornitoza, justificind diferentierea lor. imbolnavirea se face prin inhalarea prafului contaminat sau prin contactul direct cu pasarile bolnave (paali, porumbei, pasari domestice).
Debutul este relativ acut, cu frisoane, febra, cefalee puternica, uneori epistaxis, delir. Dupa 57 zile apar tusea si semnele fizice, ca in pneumoniile virale ; radiologie, se constata opacitati neregulate. Antibioticele cu spectru larg dau vindecare rapida. Exista forme clinice cu aspect gripal, tific sau pneumonie. Dintre complicatii, cea mai frecventa este tromboflebita. Formele prelungite pot lasa sechele generatoare de bronsiectazii.
Pentru diagnosticul pozitiv, datele clinice nu aduc nimic caracteristic. In schimb, cele epidemi ologi ce, cind exista (contact cu pasari bolnave), si profesionale (munca in sector avicol) sint deosebit de utile. Certitudinea etiologiei nu o dau decit examenele virusologice (reactiile serologice sint cele mai practice).
Diagnosticul diferential trebuie facut uneori cu febra tifoida, din cauza bradicardici, a tulburarilor digestive (balonare, rsaturi, diaree), a leucopeniei si a exanternului discret.