Diagnosticul hidrotoraxului este sugerat de instalarea lui lenta, insidioasa, afebrila, fiind adesea bilateral, de semnele functionale fruste sau absente, opacitatea radiologica mai putin intensa si de raritatea semnelor clasice stetacustice ale pleureziei. Semnele clinice asociate sint de asemenea sugesti (edeme, anasarca). Punctia pleurala extrage un lichid cu caractere de transsudat. Diagnosticul etiologic se bazeaza pe contextul clinic si de laborator. Cauzele sint multiple :
insuficienta cardiaca, nefropatii,
insuficienta tiroidiana, denutritie proteica,
ciroza hepatica, leucemii cronice,
anemii sere,
tumori mediastinale, sindrom Demons-Meigs etc.
Diagnosticul heinotoraxului (hematomul pleural) se bazeaza pe punctie (singe incoagulabil), iar diagnosticul etiologic pe circumstantele de aparitie : traumatism toraoic (plaga prin arma de foc sau alba), manevre terapeutice (sectiuni de bride pleurale), diateza hemoragica, ruptura de
anevrism aortic in pleura, terapie anticoagulanta. Instalarea poate fi insidioasa sau brutala, dupa cum calibrul vaselor rupte este mic sau important. in primul caz, semnele de revarsat se instaleaza lent si progresiv, iar in al doilea, brusc, cu semne de hemoragie interna.
Diagnosticul chilotoraxului este dat de punctia pleurala. in general, semnele clinice sint de revarsat afebril al marei cavitati. La punctie se extrage chil pur. Revarsatul nu are tendinta la resorbtie spontana, refaeindu-se repede dupa extragere, obligind la punctii repetate, care duc la casexie, prin pierdere de grasimi. Diagnosticul etiologic se bazeaza pe conditiile de aparitie. Cauzele sint multiple : ruptura traumatica sau obstructie a canalului toracic prin dirse procese de cinatate (tumori, adenopatii etc),
tromboza nei ca superioare sau a nei subelaviculare. Diagnosticul diferential trebuie facut cu pleurezia chili-forma, al carei revarsat insa se deosebeste prin faptul ca nu se limpezeste claca este amestecat si agitat cu eter-alcool si nu-si modifica important continutul in lipide, prin aportul oral de grasimi (colorate cu Sudan III) sau de trioleina, marcata cu iod radioactiv (proba Strauss).
Diagnosticul pneucnotoraxului spontan
Diagnosticul pozitiv al pneumotoraxului spontant se bazeaza pe loul clinico-radiologic si pe punctia pleurala. El este usor in pneumo-toraxul important al marei cavitati si dificil in formele fruste. Tabloul simptomatic depinde de dimensiunile efractiei pleurale, de bruschetea colapsului pulmonar si de starea functionala a plaminului opus. Exteriorizarea clinica variaza de la forma clasica si pina la forma latenta, descoperita radiologie. in forma clasica, loul clinic este elocnt :debut brusc, dramatic, cu junghi toracic violent, ca un pumnal (mai rar
durere difuza), cu localizare variata (la baza, submamelonar, umar), care imobilizeaza respiratia si este exagerat de
tuse si neatenuat de vreo pozitie, dispnee intensa (polipneica, inspiratorie, superficiala), uneori asfixica, cianoza, puls mic, accelerat, extremitati reci (soc pleural). F.xamenul fizic constata imobilizarea si bombarea hemitoracelui respectiv, cu timpanism, abolirea vibratiilor vocale si a murmurului cuiar (trepiedul Galliard), suflu anaforic, zgomot de arama, caracter arnforo-metaliic al tusei, vocii si al batailor inimii, deplasarea ficatului, inimii. Radiologie : hiperelaritate a hemitoracelui, fara nici o urma de trama bronhovasculara, plamiin redus de volum, cu limita fina, atelectaziat, ca un bont opac la nil, spatii intercostale largite, cupola diafragmatica coborita. La punctia pleurala se scoate aer. Examenul
radiologie si punctia permit si diagnosticul formei topografice a pneumotoraxului (generalizat sau inchistat).
Diagnosticul diferential al pneumotoraxului generalizat trebuie facut cu toate cauzele oare dau durere toracica si dispnee acuta (embolia pulmonara, atelectazia masiva,
edemul acut pulmonar,
astmul bronsic, infarctul miocardic,
pneumopatiile acute, bacteriene), procesele acute subdia-fragmatice etc., iar al pneumotoraxului inchistat (in raport cu sediul lui), cu carna tuberculoasa,
chistul aerian, bula de emfizem,
hernia diafragmatica etc.
Diagnosticul etiologic al pneumotoraxului nu este totdeauna usor. F.l se bazeaza pe antecedente, contextul clinic, radiologie si de laborator. Cauza se cunoaste la 1/22/3 din cazuri (pneumotorax secundar), in rest, etiologia ne scapa (pneumotorax primitiv, idiopatic, benign).
Pneumotoraxul spontan, benign, recidivanl (primitiv, idiopatic, esential) se caracterizeaza prin predilectia pentru
sexul masculin si pentru adultul tinar, aparitia lui in plina sanatate, lipsa antecedentelor pulmonare care sa-l explice, aparenta lui autonoma (plaminul fiind integru clinic si radiologie), evolutia favorabila (spre deosebire de pneumotoraxul secundar) fara sechele si frecnta recidilor care, uneori, constituie o adevarata infirmitate (cumostem un bolnav cu 7 recidi). Acest pneumotorax ar fi datorit ruperii unor bule de emfizem superficiale (anomalie congenitala ? cicatrice ?).