Aceste infectii sunt, cel mai frecvent, produse de agenti patogeni cu poarta de intrare respiratorie si cale de transmitere aerogena (mult mai rar se produc prin diseminare sangna de la alte focare sau recunosc alte porti de intrare).
Acceptand ca model aceasta poarta de intrare respiratorie, agentii patogeni pot determina o infectie numai in conditia depasirii mecanismelor de aparare locale si generale.

BARIERELE NATURALE

Barierele naturale care se opun infectiei sunt mecanice si biologice, in categoria obstacolelor mecanice se descrie in primul rand integritatea morfofunctionala a mucoasei Mucoasa respiratorie consta intr-un epiteliu monostratificat cilindric ciliat. miscarea ondulanta, continua a cililor la suprafata mucoasei asigurand o functie de "banda rulanta transportoare" a impuritatilor si germenilor impactati in directia de evacuare (prin tuse). Susceptibilitatea particulara la infectii respiratorii a fumatorilor cronici se explica si prin pierderea acestei functii, mucoasa fiind profund deteriorata. Un alt element cu rol esential de aparare este existenta unui strat de mucus la suprafata mucoasei, care se interpune intre receptorii celulari si ai germenilor impiedicand aderenta acestora la mucoasa si care are si rol de ..capcana" pentru impuritatile mai mari din curentul de aer vehiculat. in completarea acestor mecanisme naturale intra si reflexul de eliminare prin tuse si stranut. in situatii de iritare locala a terminatiilor nervoase vagale, submucoase. ce declanseaza aferent reflexul (acesta are centrul in regiunea bulbopontina, iar aferentele pe neri rnotori si ai muschilor respiratori).In randul barierelor biologice ureaza:
- existenta unei flore bacteriene saprojite care se mentine in competitie cu flora patogena la nivelul receptorilor celulari, ca si la nivelul necesarului nutritiv;
- existenta unor substante antimicrobiene, secretate la suprafata mucoasei, cea mai cunoscuta fiind Lisozimul (substanta polipeptidica, bacteriostatica asupra unor coci saprofiti si - mai putin - asupra unei flore patogene de suprafata);
- dotarea mucoasei cu celule macrqfage si imuno-competente situate la nivelul submucoasei si al formatiunilor limfoide "ca niste sentinele". Dintre acestea, un rol deosebit joaca limfocitele T si B. ultimele asigurand si secretia locala de imunoglobina A secretor -cu rol major in asigurarea imunitatii locale;
- la nivelul parenchimului pulmonar intern, in mod similar. macrofagele alveolare si surfactantul.
Interventia capacitatilor de aparare generala este facultativa in cazul infectiilor severe ce depasesc aceste bariere, cu tendinta la difuzare sistemica, sau in cazul celor ce afecteaza parenchimul pulmonar cu risc de decompensare a unor functii tale (hematoza. echilibrul acidobazic. functia circulatoare etc).

INFECTIILE CAILOR AERIENE SUPERIOARE

Etiologie

Patologia infectioasa respiratorie este printre cele mai bogate, din mai multe motive:
- din cauza multitudinii neobisnuite a agentilor infectiosi, mai ales rali, dar nu numai (elul nr. 16);
- din cauza conditiilor de expunere obligatorie la diverse conditii nefavorabile de mediu (frig. poluare, noxe - dintre care tutunul este pe primul loc ca frecventa);
- din cauza imunogenitatii slabe sau foarte inguste ca specificitate, ceea ce permite repetarea unor astfel de infectii respiratorii, injur de 5-7 episoade anual pentru o persoana, cu frecventa cea mai mare la copii.
Din punct de vedere epidemiologie frapeaza frecventa neobisnuit de mare a acestor infectii, deseori cu caracter epidemic sezonier.
Desi se obisnuieste sa se precizeze sectorul afectat. in mod real infectia este mai difuza, depasindca intindere segmentul nominalizat (de exemplu, in cazul unei laringite. inflamatia mucoasei se intinde si deasupra si dedesubtul laringelui. expresia clinica fiind insa mascata in mare parte de afectarea laringiana).
Infectia sectoriala poate lua aspect de rinite simple, rino-faringite. adenoidite. faringite (angine). faringo-laiingite. faringo-laringo-traheite. laringite. laringo-traheite. traheo-bronsite. bronsite etc. Ultimii ani au adus insa o noua tendinta aceea de renuntare la aceste denumiri sectoriale neconforme cu realitatea mai ales in practica pediatrica s-a impus termenul integrativ de infectii acute de cai respiratorii superioare (IACSRj.In completatea loului clinic amintim si afectarile segmentelor conexe (sinuzite. otite, otomastoidite, de cele mai multe ori secundare sau complicatii ale primelor).

Diagnosticul infectiilor acute respiratorii
Acesta se sprijina atat pe fenomenele generale de boala (afectarea starii generale, febra sau stare subfebrila, astenie, inapetenta etc.) cat, mai ales, pe simptomele si semnele localizatoare. specifice segmentului afectat (rinoree si obstructie nazala, odinofagie. stranut iterativ, eventual hiperlacrimare in cazul rinitelor acute, odinofagie. disfonie; cefalee in cazul anginelor. disfonie si tuse in cazul laringitei si laringo-trahcitelor. tuse, dispnee. eventual dureri retrosternalo sau transfixiante la tuse sau la respiratie in afectarile cailor aeriene inferioare si in cazul pneumoniilor). Examenul obiectiv confirma afectarea faringelui, adenopatii satelite lateroccrcale si submandibulare. existenta de raluri bronsice sau alveolare, matitate de condensare pulmonara sau lichidiana. sulfuri, etc.
Investigatia suplimentara poate confirma natura rala sau bacteriana, dupa absenta sau prezenta unui sindrom inflamator biologic (leucocitoza, VSH accelerat etc), poate izola agentul patogen (necesita laboratoare specializate pentru culturi rale sau bacteriene speciale), poate preciza etiologia indirect, prin serodiagnostic (determinarea in dinamica a titrului anticorpilor specifici) si poate preciza natura afectiunii prin Rx.

Tratamentul
Acesta trebuie adaptat diagnosticului (localizare, etiologic severitate).
De obicei se recurge la masuri patogenice antiinflamatorii locale -dezinfectante nasolaringiene, priesnitz cald. alcoolizat (nu la copin mici) - si generale, prin administrarea de aspirina, paracetamol, diverse formule antialgice etc. Cele mai multe cazuri de afectari ale cailor respiratorii superioare, fiind rale, nu beneficiaza de tratamente etiologice, antibioticele putand intra in discutie numai daca a survenit o suprainfectie bacteriana (in cazul sinuzitclor satelite, anginelor, bronsitelor purulente ele).
Anginele cu aspect bacterian si pneumoniile de tip bacterian vor fi tratate conform etiologiei probabile sau cunoscute (vor fi prezentate in continuare).
Profilaxia este in general nespecifica, prin etarea - mai ales in sezonul rece - a aglomeratiilor, expunerii neprotejate la umezeala, frig, bauturi reci etc. Pentru cele mai multe situatii (cu exceptia gripei) nu exista profilaxie specifica.