eSanatos - sanatatea ta e preocuparea noastra!
    Cauta in site
NutritieBoli
                 Home | Creeaza cont nou | Login membri


Drogurile

NAVIGARE RAPIDA: » Pagina principala » BOLI » drogurile

Implicatiile consumului de alcool asupra organismului uman: riscul de cancer


IMPLICATIILE CONSUMULUI DE ALCOOL

ASUPRA ORGANISMULUI UMAN

Se stie ca aprimativ 90% din cantitatea de alcool din organism este transformata in bioxid de carbon si apa, forma sub care este eliminat. O mica parte se elimina direct, prin plamani, rinichi, transpiratie. Ficatul metabolizeaza alcoolul, rezultand acetaldehida, produs toxic. Consumul de alcool are consecinte grave asupra fizicului, dar si asupra psihicului; duce la cre sterea lipidelor in sange si la scaderea glicemiei, ceea ce are drept consecinte transpiratii abundente, tahicardie sau pierderea cuno stintei. Ficatul este deseori afectat 'ficat gras', 'hepatita alcoolica', 'ciroza alcoolica'. Alcoolul etilic determina tulburari metabolice si de nutritie; astfel, scade apetitul pentru mancare, ceea ce provoaca malnutritia. Organismul are o rezistenta scazuta la infectii, au loc tulburari endocrine (functia de reproducere, la barbati, este afectata). Femeile care beau in timpul sarcinii nasc copii cu malformatii fizice, subponderali, deseori cu deficiente mentale. Alcoolul poate provoca tulburari neurologice si neuropsihice: dementa, crize epileptiforme, halucinatii, depresii, tulburari de personalitate. Au de suferit, de asemenea, sistemul cardiovascular si perceptia senzoriala./29/

Consumul de alcool poate favoriza aparitia cirozei la ficat, poate sa afecteze negativ copin nenascuti si trebuie asociat cu cancerul la san la femei, cancerul gurii, al esofagului, al faringelui si laringelui. Consumul mare de alcool a fost corelat si cu performanta sexuala slaba, dementa si degenerare musculara./6;33;34/

ura 1 Efectele alcoolului asupra organismului uman

1 Dezvoltarea fetala

In dezvoltarea fetala ingestia repetata de doze ridicate de etanol la femei poate determina amenoree, o scadere a marimii ovariene si absenta corpului luteal cu infertilitate asociata si avort spontan. Consumul de alcool masiv in timpul sarcinii determina transferul rapid placentar al etanolului si aldehidei acetice, care pot avea consecinte serioase asupra dezvoltarii fetale. Sindromul alcoolic fetal include o asociere a oricarora din urmatoarele: modificari faciale cu fante palpebrale ingustate, concha slab formata, dinti mici cu defecte ale smaltului; defecte septale atriale sau ventriculare; pliuri palmare aberante si limitarea miscarilor articulare; microcefalie cu retardare mintala. Cantitatea specifica de alcool si/sau momentul specific de vulnerabilitate in cu 626i85g rsul sarcinii nu au fost definite, sfatul pentru femeile insarcinate fiind sa se abtina complet de la consumul de alcool./39;21/

Implicatii ale consumului de alcool la gravide

Orice femeie gravida trebuie sa inteleaga implicatiile pe care le are consumul abuziv de alcool asupra dezvoltarii fatului. Este recomandat ca femeile cu alcoolism cronic sa apeleze la ajutor specializat pentru a trata aceasta afectiune (prin consiliere psihologica sau dezintoxicare) inaintea unei posibile sarcini. Onestitatea pacientei in legatura cu consumul de alcool este extrem de importanta deoarece ofera posibilitatea unui diagnostic precoce a sindromului alcoolismului fetal imediat dupa nastere. Cu cat diagnosticul este mai precoce cu atat sansele unei dezvoltari fizice si psihice normale sunt mai mari./20;22/

Aparatul gastrointestinal

a) Esofagul si stomacul Ingestia acuta de alcool poate determina inflamatia esofagului (posibil secundar refluxului continutului gastric) si stomacului (datorita leziunii barierei mucoase gastrice). Esofagita poate determina suferinta epigastrica, iar gastrita, cea mai frecventa cauza a sangerarilor gastrointestinale la marii bautori, se poate prezenta cu anorexie si durere abdominala. Consumul masiv cronic de alcool, daca este asociat cu varsaturi violente, poate produce o eroziune longitudinala a mucoasei la nivelul jonctiunii esogastrice leziunea Mallory-Weiss. Desi multe probleme gastrointestinale sunt reversibile, doua complicatii ale alcoolismului cronic, varicele esofagiene secundare hipertensiunii portale determinate de ciroza si atrofia celulelor gastrice, pot fi ireversibile./11/

b) Pancreas Alcoolicii dezvolta obisnuit pancreatite acute sau cronice.

Cel mai frecvent vinovat de producerea acestora este consumul de bauturi alcoolice. Evident ca un consum abuziv prezinta un risc crescut, dar trebuie sa stim ca si un consum relativ moderat, social, pe un teren predispus poate genera pancreatita cronica./12/

c) Ficatul este unul dintre putinele organe, daca nu chiar singurul, caruia i s-a ridicat un monument! Acesta a fost inaugurat in 1987 in orasul Balen, din nordul Spaniei, ca un omagiu adus organului care-si indeplineste functiile pe tacute, fara a se ge vreodata, sacrificandu-se. De fapt, monumentul reprezinta un ficat alcoolic si a fost dedicat ficatului de catre un medic, cu scopul declarat ca aceia care il vad sa-si reduca semnificativ consumul de alcool. Chiar daca ficatul este un organ extraordinar, puternic si rezistent, cu diverse capacitati si calitati surprinzatoare, nu inseamna ca este imun la toate agresiunile.

Este singurul intre organele corpului uman datorita capacitatii sale de regenerare, de reintregire a celulelor ce au fost distruse de o boala sau de o leziune pe termen scurt. Dar, daca ficatul sufera leziuni repetate, pe termen lung (boli cronice), modificarile devin ireversibile, interferand cu functia acestuia. Fiind un organ foarte activ, cand el este bolnav, intregul corp sufera.
Agresiunea alcoolica a ficatului cuprinde o larga varietate de leziuni morfologice, care include steatoza hepatica, hepatita alcoolica, steatofibroza, fibrociroza si ciroza nodulara constituita, ca ultim stadiu, ireversibil, al ficatului alcoolic. Celelalte stadii manifesta o surprinzatoare reversibilitate prin suprimarea alcoolului si echilibrarea dietei.

- Ficatul gras - prima leziune care apare in ficat din cauza abuzului de alcool este acumularea excesiva de grasimi. Din prima zi dupa administrarea unei doze de alcool echivalenta cu 46% din ratia calorica apar modificari mitocondriale si citoplasmatice in focar, dar si o discreta incarcare in grasimi. Dupa 3-l0 zile de impregnare alcoolica, metamorfoza grasa devine evidenta, asociindu-se alterarii mitocondriale ale reticulului endoplasmic, ribozomale, canaliculare si vacuole autofage./6/

- Hepatita alcoolica este raspunsul inflamator al ficatului la intoxicatia cu alcool. Ea se manifesta prin necroze hepatocitare, formarea corpilor hialini Mallory, infiltrate polimorfonucleare, infiltratie grasa si formare de septuri conjunctive./29/

- Ciroza - in caz de suprimare a alcoolului, steatofibroza se poate stabiliza sub forma de fibroza cicatriceala sau mai rar regreseaza complet. Daca intoxicatia alcoolica continua, ea evolueaza spre ciroza micronodulara, trecand printr-un stadiu intermediar de fibrociroza. Ciroza se constituie in 10-20 de luni si se caracterizeaza prin mentinerea ficatului mare, cu aparitia nodulilor pe suprafata acestuia, alternand cu zone de fibroza neteda si in acest stadiu procesul se poate stabiliza prin fibroza mutilanta (hepatita sclerogena) sau in mod exceptional chiar sa regreseze complet. Ciroza alcoolica in stadiile precoce este o ciroza regulata, monolobulara, ce se caracterizeaza prin noduli monolobulari, care nu contin nici spatii porte si nici vene centrolobulare. Septurile conjunctive din jurul nodulilor contin infiltrate inflamatorii si neocanaliculi biliari. Acest tip de ciroza se insoteste, de regula, de infiltratia grasa a hepatocitelor, iar uneori si de leziuni de hepatita alcoolica./39/

ura 2 Ficat cirotic - aspect macroscopic (a) si in sectiune (b)

3. Sistemul nervos central si periferic

Consecintele medicale ale consumului de alcool pe termen lung sunt diverse. Din punct de vedere neurologic pot aparea atat afectiuni ale sistemului nervos central cat si periferic, dar si ale ambelor sisteme.

Consumul de alcool cronic si in exces determina carenta vitaminelor din grupul B. Vitaminele B sunt indispensabile proceselor normale ale metabolismului glucidic, lipidic si protidic. Carenta vitaminica afecteaza in primul rand organele cu necesar glucidic si energetic crescut, cu metabolism proteic intens, deci mai ales sistemul nervos central si periferic, sistemul hematoformator si miocardul.

Starea de carenta a vitaminelor B este de cele mai multe ori consecinta efectului cumulativ al mai multor factori: alimentatia insuficienta si unilaterala, fumatul intens, varsta inaintata, stresul, activitatea fizica intensa. La alcoolicii cronici se sumeaza de obicei mai multi dintre factorii enumerati.

Ca urmare a lezarii sistemului nervos periferic, cea mai frecventa afectiune este polineuropatia alcoolica. Dupa mecanismul de producere, polineuropatiile pot fi de trei forme: prin degenerare axonala, prin demielinizarea segmentara si mixte./5/

Polineuropatia alcoolica este neuropatie de tip axonal. In urma studiilor efectuate s-a ajuns la concluzia ca este produsa atat de efectul toxic al alcoolului, cat mai ales de deficientele nutritionale. De aceea este inclusa si in categoria neuropatiilor carentiale. Ca forme clinice, s-au descris forma senzitiva, motorie si mixta./5;29/

In evolutie, fara tratamentul corespunzator si prin continuarea consumului de alcool, se poate ajunge la deficit motor, tulburari trofice, aparitia semnelor de afectare a sistemului nervos central.

Ca urmare a suferintei sistemului nervos central, se pot diferentia urmatoarele entitati: encefalopatia alcoolica, sindromul Wernicke-Korsakoff, atrofie corticala, atrofie cerebeloasa, mielinoza centrala pontina, boala Maschia fava-Bignoni./33;39

ura 3 Encefalopatie Wernicke (A si B: sectiuni prin diencefal si C: leziune emisferica)

4 Sistemul cardiovascular

Doze moderate de alcool pot avea efecte daunatoare, dar si benefice la indivizii cu stare normala cardiovasculara, care nu iau nici o medicatie. Etanolul scade acut contractilitatea miocardica si determina vasodilatatie periferica, avand ca efect scaderea usoara a presiunii sangvine si cresterea compensatorie a ratei cardiace si debitului cardiac. Cresterile consumului cardiac de oxigen determinate de efort sunt mai mari dupa consumul de alcool. Pe de alta parte, un consum de maxim unul-doua pahare pe zi de-a lungul unor perioade lungi poate scadea riscul mortii cardiovasculare, probabil prin cresterea lipoproteinelor cu densitate ridicata (HDL) sau modificarea mecanismelor de coagulare. Desi etanolul in doze mici produce scaderea usoara a presiunii sangvine, consumarea a trei sau mai multe pahare pe zi determina o crestere dependenta de doza a presiunii sangvine ce revine la normal in cadrul saptamanilor de abstinenta. Ca rezultat, consumul masiv de alcool este un factor important ce contribuie la cauzele hipertensiunii moderate si usoare. De asemenea, pot aparea aritmii atriale sau ventriculare, in special tahicardie paroxistica, dupa un abuz de alcool la indivizi care nu prezentau nici o dovada a unei afectiuni cardiace - un sindrom denumit 'inima de vacanta'./33;39/

5 Sistemul hematopoietic

Se stie ca etanolul exercita efecte multiple, reversibile, acute si cronice asupra tuturor celulelor sangvine. Alcoolul modifica acut productia hematiilor, care atinge semnificatia clinica dupa zile pana la saptamani de baut masiv. Cea mai frecventa modificare este cresterea volumului eritrocitar mediu, cel mai adesea fara anemie, insa se poate manifesta si ca anemie macrocitara prin deficit de acid folic. Aceasta modificare apare ca reflectare a efectului alcoolului asupra celulei stem. Consumul cronic masiv de alcool poate de asemenea scadea productia de leucocite, scade mobilitatea si aderenta granulocitara si micsoreaza raspunsul hipersensibilizarii intarziate la noi antigeni (cu un posibil test intradermic la tuberculina fals negativ). Multi alcoolici prezinta trombocitopenie usoara (rar asociata cu hemoragie) datorita scaderii supravietuirii plachetare si modificarii functiei lor; hipersplenismul poate aparea ca o complicatie a cirozei. Alcoolul poate scadea agregarea plachetara si inhiba eliberarea de tromboxan A Aceste probleme revin la normal in numai o saptamana de abstinenta./37;40/

6 Aparatul urogenital

Modificarile aparatului urogenital. In mod acut, doze moderate de etanol (de exemplu, concentratii sangvine de alcool de 100 mg/dl sau mai putin) cresc activitatea sexuala la barbati. Totusi, doze moderate de etanol pot sa scada simultan capacitatea erectila. Chiar in absenta deteriorarii hepatice, o minoritate semnificativa de barbati alcoolici cronici pot prezenta atrofie testiculara ireversibila, cu o contractare concomitenta a tubilor seminiferi si o pierdere de celule spermatice.

7 Sexualitatea si reproducerea

Cercetarile au scos la iveala in nenumarate randuri ca alcoolul consumat in mod abuziv are efecte secundare semnificative asupra sanatatii, diferite la barbati fata de femei, din motive evidente.

In cantitati moderate, alcoolul actioneaza ca un afrodisiac, insa sporirea cantitatii in mod constant afecteaza fara indoiala performantele sexuale. Barbatii alcoolici se confrunta cu o multitudine de probleme: dificultatea de mentinere a erectiei, dificultatea ejacularii, apetit sexual scazut, agresivitate sexuala si chiar impotenta./23/

Conform unor studii, aproximativ 54% dintre barbatii alcoolici intampina dificultati in mentinerea erectiei, in timp ce 31-58% dintre acestia au apetit sexual foarte scazut. De asemenea se poate vorbi si despre impactul excesului de alcool asupra testosteronului si indiferent de diversitatea opiniilor, s-a constatat ca activitatea hormonilor masculini este inhibata de cantitatea de alcool pe care o consuma un barbat, alcoolic sau nu, pana la a deveni afectat de aceasta./20;34/

Astfel se poate afirma ca alcoolul:

- amorteste terminatiile nervoase din zona genitala atat in cazul barbatilor cat si al femeilor, ceea ce duce la o scadere a intensitatii orgasmului.
- afecteaza procesele cognitive ale creierului;

- scade concentratia de hormoni din organism si poate duce la aparitia unor diformitati fizice./20/

Tulburarile erectile determinate de alcool la barbati pot fi frustrante pentru ambii parteneri, si, de ce sa nu recunoastem, relatia poate deveni in scurt timp plictisitoare.

Alcoolul scade gradul de lubrifiere la femei si poate duce la raporturi sexuale dureroase si, uneori, chiar periculoase. Poate determina de asemenea disfunctii si infertilitate, in cazul consumului de alcool pe termen lung.

In cazul barbatilor, poate atrofia testiculele daca se consuma cantitati insemnate de alcool pe o perioada indelungata.

Alcoolul afecteaza procesele cognitive ale creierului. Daca in mod normal va protejati in cazul unui contact sexual atunci cand sunteti treaz, alcoolul va poate influenta negativ judecata, punandu-va sanatatea in primejdie.

8 Sistemul psihic

In plus fata de efectele acute asupra comportamentului, un consum excesiv de alcool poate determina un episod de uitare totala sau partiala a ceea ce s-a intamplat in timpul betiei. Aceasta problema este traita de 30-40% dintre barbati la sfarsitul adolescentei sau inceputul varstei de 20 de ani.

Dupa consumul a catorva pahare, scade acut latenta la somn (ajutand oamenii sa adoarma) si diminueaza miscarea rapida a ochilor din somnul (REM) din prima parte a noptii, uneori cu rebound-uri de REM tardive, asociate cu vise urate. Consecinta este somnul 'fragmentat', determinand o alternanta mai rapida decat normal intre fazele de somn si o deficienta a somnului profund./5/

Consumul cronic de doze mari de etanol poate determina aparitia neuropatiei periferice la 5 pana la 15% dintre alcoolici. Acest sindrom rezulta probabil din deficienta de tiamina. Pacientii se g de amorteli bilaterale ale membrelor, furnicaturi si parestezii, mai pronuntate distal decat proximal. Tratamentul consta in abstinenta la alcool si suplimentare de tiamina. Sindroamele Wernicke si Korsakoff afectiune amnezica persistenta indusa de alcool - sunt rezultatul deficientei de tiamina la indivizii vulnerabili (posibil interactionand cu un deficit genetic de transcetolaza). Clasic, pacientii cu sindrom Korsakoff se prezinta cu amnezie profunda anterograda (incapabili de a invata un material nou) si amnezie moderata retrograda, impreuna cu o posibila micsorare a perceptiei spatio-vizuale, abstracte si conceptuale, dar cu un coeficient de inteligenta (IQ) normal. Desi cei mai multi pacienti demonstreaza un debut acut al sindromului Korsakoff in asociere cu stigmatele neurologice observate in sindromul Wernicke, unii indivizi pot avea o dezvoltare mai graduala a simptomelor. Sindromul Wernicke raspunde rapid la substituirea cu 50-l00 mg tiamina urmata de 50 la 100 mg/zi. Totusi, numai o patrime din pacientii cu Korsakoff ajung probabil la recuperare totala, jumatate recupereaza partial, iar un sfert nu prezinta nici o ameliorare la tiamina, chiar dupa multe luni de suplimentare. In jur de 1% dintre alcoolicii cu un istoric lung de malnutritie asociata dezvolta degenerare cerebeloasa, un sindrom progresiv cu mers si tinuta usor nesigure insotite de nistagmus usor./21;25;35/

Alcoolicii pot prezenta probleme cognitive severe si scaderi ale memoriei recente si indepartate timp de saptamani pana la luni dupa un abuz de alcool. Poate surveni deteriorarea permanenta a SNC (dementa persistenta alcoolica) la mai mult de 20% dintre pacientii cu dementa cronica.

Nu exista un singur sindrom de dementa alcoolica; mai degraba aceasta denumire este folosita pentru descrierea pacientilor care au modificari cognitive aparent ireversibile in cursul alcoolismului cronic. In cele din urma, aproape fiecare sindrom psihiatric poate fi observat in timpul consumului masiv de alcool sau intreruperii ulterioare. Acestea includ: tristete intensa, ce dureaza de la zile la saptamani, in mijlocul consumului masiv de bautura alcoolica; anxietate severa in cursul intreruperii alcoolului, deseori mentinandu-se mai multe luni dupa intreruperea consumului; halucinatii auditive si/sau idei delirante paranoide in absenta oricarui semn evident de intrerupere - o stare denumita tulburare psihotica indusa de alcool. Indiferent de cauza, tratamentul psihopatologiei determinate de alcool cuprinde abstinenta si ingrijirea suportiva, cu probabilitatea unei recuperari complete in timp de cateva zile pana la 6 saptamani. Consumul de alcool este o parte importanta a diagnosticului diferential al oricarui pacient cu aceste simptome psihologice./13/34/

Toate tulburarile discrete de personalitate sunt agravate si exacerbate de alcool. Apar vise terifiante, cosmaruri si apoi chiar halucinatii cu reprezentari zoomorfe gandaci monstruo si, soareci, sobolani, serpi, etc; atacuri de panica, de agresivitate si furie, depresia sau letargia sunt frecvente in alcoolism; episoadele psihotice acute alcoolice se repeta, conducand la dementiere progresiva./19;35/

Tulburari psihice asociate

Tulburarile de personalitate se manifesta prin:

        dezinteres progresiv fata de cei apropiati, profesie, familie, cu tendinta la egocentrism;

        iritabilitate, impulsivitate, violente imprevizibile; declin al standardelor comportamentale, pacientul evitand responsabilitatile de acasa si de la servici.

Gelozia patologica: persoanele care consuma cantitati excesive de alcool pot avea iluzia ca partenerul le inseala, fara o baza reala si fara sa fie influentate de argumente logice.

Halucinoza alcoolica: tulburarea psihotica indusa de alcool, cu halucinatii

  Se caracterizeaza prin halucinatii vii, persistente (vizuale, auditive mai frecvent voci ostile, insulte, amenintari expuse la persoana a treia), fara delirium sau alterarea constientei, care urmeaza unei descresteri a consumului de alcool de catre o persoana dependenta de alcool. Poate progresa, foarte rar, spre o forma cronica asemanatoare clinic cu schizofrenia. Necesita cel putin 10 ani de dependenta de alcool./18;20;21/

9 Riscul de cancer

Cancerul este a doua cauza ce conduce la deces la alcoolici. Alcoolicii au o rata de carcinom de 10 ori mai mare fata de cei care nu consuma alcool. Localizarile cele mai frecvente de crestere peste ratele asteptate includ: capul si gatul, esofagul, cardia, ficatul, pancreasul si, in conformitate cu datele recente, sanul./13/

10 Sindromul de abstinenta

In prezenta tolerantei celulare determinate de etanol, orice scadere brusca a aportului poate conduce la simptome de intrerupere datorita efectului depresant al SNC. Semnele includ tremorul mainilor, disfunctii ale sistemului nervos autonom cum ar fi: cresteri ale pulsului, ale frecventei respiratorii si ale temperaturii corporale, insomnie posibil asociata cu vise urate, anxietate generalizata sau atacuri de panica si deranjamente gastrointestinale. Simptomele incep in intervalul de 5 la 10 ore de la scaderea ingestiei de alcool (pacientii dependenti se trezesc probabil dimineata cu unele semne de sevraj), ating un maximum in intensitate in ziua 2 sau 3 si se amelioreaza in ziua 4 sau 5. Anxietatea, insomnia si nivelurile usoare de disfunctie autonoma pot persista 6 luni sau mai mult ca sindrom de abstinenta prelungit, ce poate contribui la tendinte de a reveni la bauturǎ. In jur de 5% dintre alcoolici prezintǎ simptome severe de abstinenta, cum sunt delirium tremens (DTs), o stare de confuzie insotitǎ uneori de halucinatii vizuale, tactile sau auditive. Probabilitatea de a dezvolta simptome severe de sevraj creste in cazul infectiilor concomitente sau al altor probleme medicale, al convulsiilor de sevraj sau DTs in antecedente si al consumului de alcool frecvent si in cantitati mari. Aceste simptome psihotice dispar probabil imediat ce starea mintala se amelioreaza, respectiv dupa cateva zile si trebuie deosebite de tulburarile psihotice temporare induse de alcool, ce apar de obicei fara semne senzoriale. Un procent mic de alcoolici manifesta una sau doua convulsii generalizate sau 'accesele alcoolice', de obicei in primele 48 h de la incetarea bauturii. Acestea sunt rar de natura focala, cu anomalii electroencefalografice usoare si care de obicei revin la normal in decurs de cateva zile. Nu existǎ nici o dovadǎ cǎ aceste convulsii de sevraj reprezintǎ o epilepsie 'latentǎ'./12;25/

Interactiunile dintre alcoolism, depresie si anxietate sunt foarte complexe, iar persistenta depresiei si/sau a anxietatii, netratate la timp si integrat, inrautateste calitatea vietii crescand si riscul suicidar. Alcoolismul mareste riscul aparitiei tulburarii depresive si a anxietatii, care, de fapt, reprezinta cele doua comorbiditati principale ale alcoolodependentei. Sorgintea asocierii dintre alcoolism si cele doua comorbiditati este variabila.

Fobiile sociale si agorafobiile preced adesea alcoolismul, in timp ce tulburarile de panica si de anxietate generalizata apar, de obicei, in mod secundar si simultan. Finalmente, depresia si anxietatea la alcoolici sunt mai adesea o consecinta a intoxicatiei insa si, cat si a sindroamelor de sevraj, tul-burarilor somatice, sociale si familiale ale conduitelor alcoolodependentilor.

Instituirea unei terapii integrate se va face doar o data ce sevrajul a fost efectiv realizat, pentru ca este inutil sa prescriem un tratament antidepresiv sau anxiolitic la un pacient ce se alcoolizeaza in continuare./7;9;33/

Tratamentul depresiei si anxietatii se va integra cu cel al conduitelor alcoolodependentilor.

In final, putem spune ca unii beau pentru ca sunt depresivi sau anxio si in timp ce altii sunt depresivi sau anxio si pentru ca beau.

Alcoolul afecteaza rationamentul, va puteti pune in situatia de a va intoarce acasa cu un partener pe care in mod obisnuit l-ati evita.

Sa luam un caz ipotetic: daca Ministerul Sanatatii ar publica un studiu care ar afirma ca broccoli, consumat in cantitati mari, ar duce la sterilitate, probleme de menstruatie, atrofierea testiculelor sau ar duce la relatii sexuale dureroase si tulburari de erectie, ar avea cineva probleme in a renunta la acest produs? De ce ar trebui sa fie altfel in cazul alcoolului?/26;39/




Alte materiale medicale despre: Drogurile

SIMPTOME Urmatoarele simptome sunt asociate cu abuzul de alcool: a amnezii temporare sau pierderea memoriei. a certuri sau batai repetate [...]
Apa argiloasa se ingereaza sub forma de suspensie coloidala, preparata din apa de pe tarate de grau, datorita continutului de magneziu, el [...]
Termenul folosit de Magnus Huss, in 1859, pentru a desemna abuzul de bauturi alcoolice, este vag si imprecis. Dupa Jellinek, A. este un termen pre [...]

Copyright © 2010 - 2024 : eSanatos.com - Reproducerea, chiar si partiala, a materialelor de pe acest site este interzisa!
Informatiile medicale au scop informativ si educational. Ele nu pot inlocui consultul medicului si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale la un medic specialist.
Termeni si conditii -
Confidentialitatea datelor - Contact



Despre drogurile

Alte sectiuni
Boli si tratamente
Boli digestive
Boli cardiovasculare
Bolile infectioase
Definitii boli
Bolile cardiovasculare
Bolile respiratorii
Bolile digestive
Handicapurile
Bolile oaselor
Bolile alergice
Bolile venelor
Drogurile
Sistemul endocrin
Gamapatiile monoclonale
Bolile esofagului
Bolile stomacului si duodenului
Bolile intestinului subtire
Boli de colon, rect, anus
Bolile ficatului
Bolile cailor biliare
Bolile pancreasului
Bolile splinei
Boli perete abdominal
Bolile peritoreului
Boli sexuale
Hiperuricemiile
Insomnia
Boli endocrine
Boli parazitare
Virusologie
Bolile psihice
Boli stomatologice
Boli cerebrale
Boli genetice
Boli alergice
Bolile ochiului
Bolile sangelui
Boli perete abdominal
Boli renale

Ai o problema medicala?
Daca vrei raspunsuri scrie intrebarea mai jos:

Unde se incadreaza problema medicala?

Scrie codul din imaginea alaturat

Vezi toate intrebarile