Spre sfarsitul anilor 1970, a aparut o tehnologie de prelucrare a cocainei ce reprezenta un progres considerabil fata de tot ce avusesera consumatorii la dispozitie in timpul experientei americane anterioare. Cine a avut ideea de a fierbe pulberea de hidroclorura de
cocaina cu o substanta alcalina, precum bicarbonatul de sodiu, astfel incat baza de cocaina sa se separe de clorura. Operatia putea fi primejdioasa pentru un chimist amator, deoarece produsul final trebuia extras cu eter, ceea ce putea provoca o explozie. insa prin acest procedeu simplu se obtinea cocaina "pura", intr-o forma in care putea fi fumata. Dupa ze-ce-cincisprezece secunde de la inhalarea fumului, individul este cuprins de o stare coplesitoare de euforie, de un tip despre care consumatorii afirmau ca depasea chiar si cele mai indraznete vise ale lor. Era acelasi drog pe care populatia din Anzi o extrasese secole la rand din ghemo-toacele lor de frunze de coca, insa aceasta era o metoda mult accelerata de trimitere a unei doze puternice catre neuroni.In anul 1984 a devenit disponibila o tehnologie chiar mai imbunatatita, reprezentata de cocaina crack, numele provenind aparent de la sunetul paraitor produs de substanta in timpul incalzirii intr-o eprubeta. Procesul nu presupunea extractia cu eter, iar o "piatra" de substanta pentru
fumat de 50 mg se vindea cu 5 dolari. O doza euforica unica de cocaina era disponibila la un pret de nimic - nu ca acest tip de cocaina ar fi fost in realitate mai ieftin de produs decat hidroclorura de cocaina, insa piatra de 5 dolari era o stralucita strategie de marketing, starnind pofta cu prima "inghititura". Crack-u a modificat in scurt timp directia noii epidemii americane de consum de cocaina. Drogul era acum disponibil intr-o forma atracti pentru populatia urbana.
Odata cu aparitia cocainei pure si a cradc-ului, imaginea cocainei ca "sampania drogurilor" a fost inlocuita in numai cati ani de cea a cocainei ca drog al celor defavorizati, consumul sau fiind asociat infractiona-litatii violente. Decesele provocate de supradoze de cocaina au devenit un subiect de prima ina, iar pentru o vreme aceste cazuri au depasit ca numar in Statele Unite decesele provocate de abuzul de heroina. Epidemia a atins si mentinut o cota maxima in jurul anului 1990, numarul consumatorilor ocazionali a scazut, insa problema fundamentala a consumatorilor inraiti si a dependentilor ramane si in prezent o caracteristica a societatii urbane defavorizate de pe tot cuprinsul Americii. Un consum intensiv se perpetueaza intr-o anumita masura in toate sectoarele societatii americane, iar cocaina simpla sau combinata cu alte
droguri sau cu alcool este o cale bine batatorita catre autodistrugerea celor celebri si bogati.
Cocaina ce alimenta cererile uriase ale acestei a doua epidemii americane de cocaina provenea integral de la furnizorii clandestini ce castigasera teren in America de Sud, nicidecum din stocurile farmaceutice deviate.
Comertul farmaceutic ce alimentase prima epidemie fusese relativ usor de infranat prin atie cu activitatile unor nelegiuiti si extrem de bogati lorzi ai drogurilor, capabili inclusiv de crima. Strategia guvernului american de a controla al doilea l al epidemiei a fost caracterizata printr-o incercare la scara mare de a impiedica introducerea ilegala a cocainei in America si de a anihila cultirea de coca in tarile producatoare. Aceste eforturi de control s-au soldat cu un esec aproape total, pretul de strada al cocainei aduse in America scazand, iar gradul de puritate sporind. Poate ca intensificarea activitatii politiei a limitat intr-o anumita masura doar comertul local, la nivelul unor comunitati, and ca efect o reducere a tipului ocazional de consum.
