Povestea paralela din SUA debuteaza odata cu descoperirea unui consum redus de canabis in primele decenii ale secolului al XlX-lea, care insa nu a provocat o ingrijorare sociala semnificativa in acel moment. Potrit lui Dad Musto, cercetatorul american al istoriei drogurilor, in anul 1911 se mentioneaza ca s-ar fi descoperit consumatori de canabis intr-o comunitate siriana din New York, iar in 1925 se pomeneste de consumul acestui drog in randul "hindusilor" din San Francisco.
Un punct interesant de vedere asupra raspandirii canabisului in SUA, prin anii 1930, se regaseste intr-un articol publicat, in anul 1934, de catre dr. Walter Bromberg, pe atunci seful sectiei de psihiatrie a Spitalului Bellevue din New York. Se pare ca in acea vreme America o luase inaintea Marii Britanii in printa contactului cu acest drog.
"in ultimii cinci ani, raspandirea fumatului de marijuana a atras atentia politistilor de la Narcotice si a celor interesati de aspectele medico-legale. Initial acest drog a fost remarcat in porturi, apoi in statele din zona granitei cu Mexicul, iar in ultimii opt ani, in marile metropole ale Statelor Unite."
Bromberg considera canabisul a fi un drog al tinerilor: "Un adevarat narcoman nu consuma aproape niciodata canabis. Tinerii cu varste cuprinse intre 16 si 25 de ani sunt adesea fumatori, iar scolarii, in anumite cartiere, au deprins de asemenea acest obicei". Bromberg era de parere ca in New York consumul de canabis era foarte raspandit, insa concentrat in special in randul "portoricanilor, mexicanilor si negrilor". El cita estimari potrit carora unul din patru locuitori din sudul Statelor Unite era fumator de canabis.
Canabisul nu fusese inclus inca in prevederile primei legislatii americane antidrog, Legea Harrison din anul 1914 ( modulul 9). Abia in anul 1937 acest drog a dobandit un statut ilicit prin emiterea Legii taxarii marijuanei, un act legislativ straniu, modelat dupa Legea pasarilor migratoare. Aceasta a fost o hotarare guvernamentala ce nu s-a bazat pe evaluarea influentei nocive a canabisului asupra sanatatii publice, ci a fost rezultatul manevrelor politice de culise intre diferite grupuri de influenta de la Washington. Cat priveste Legea Harrison, aceasta era o lege federala conceputa in asa fel incat sa fie accepila pentru statele indiduale si, in ciuda titulaturii sale curioase, intentia sa simpla era de a asigura caracterul penal al distribuirii si detinerii de canabis.In urma adoptarii Legii taxarii marijuanei, Biroul Federal de Narcotice (FBN) a inceput sa exagereze intr-o maniera energica riscurile consumului acestui drog, ignorand complet realitatea stiintifica. Se accentua ideea pericolelor groaznice prezentate de comportamentul infractional si de eliberarea sexualitatii ca urmare probabila a intoxicarii cu ceea ce era considerat acum un drog cu o capacitate pronuntata de inducere a dependentei. Mai mult, consumul de canabis ar fi dus foarte probabil la dependenta de heroina, lata parerea despre canabis, exprimata in anul 1953, de directorul FBN, comisarul Harry Anslinger, care initial nu agrease mai deloc Legea taxarii:
"Marijuana este si va fi mereu o napasta ce-si submineaza ctimele, degradan-du-le psihic, moral si fizic o doza redusa consumata de un indid poate induce o intoxicare profunda, crize de delir, atacuri criminale baricadele morale sunt doborate, adesea rezultand depravare si sexualitate. Atunci cand insilitatea psihica este inerenta, comportamentul este in general olent drogul are un efect corosiv asupra trupului si mintii, slabind intregul sistem si ducand adesea la nebunie in cazul consumului prelungit."In anul 1944, La Cuardia, primarul New York-ului, a emis un raport foarte atent documentat prind canabisul, cu concluzii mult mai apropiate de cele ale Comisiei Canepii Indiene decat de acuzele exagerate ale lui Anslinger. Totusi, prin 1957, sub incidenta Legii statale uniforme prind narcoticele, pedeapsa pentru o prima infractiune de detinere de marijuana era intre doi si zece ani de detentie sau o amenda de 5000 $, in vreme ce pentru prima infractiune de distribuire a acestui drog pedeapsa obligatorie era de zece ani de detentie.In anii 1940 si 1950, canabisul era deja popular in randul anumitor grupuri, concentrarea sa fiind probabil mai mare in comunitatile de negri. in anii 1960, canabisul depasise in SUA toate barierele etnice, fiind in plus disponibil in campusuri universitare si in licee. Pe parcursul catorva decenii, un drog considerat initial oarecum exotic devenise o parte omniprezenta si general acceptata a stilului de ata american. in SUA sunt operate in continuare anual aproximativ 350 000 de arestari pentru detinere de canabis, insa detinerea ca atare nu va duce, in majoritatea cazurilor, la pedepse cu inchisoarea.
Aceasta a fost analiza exemplului britanic si al celui american, ce ilustreaza felul in care, intr-o perioada relativ scurta de timp, un drog exotic poate fi naturalizat in societati ce anterior fusesera in mare parte imune. In ambele cazuri a fost vorba despre o infiltrare lenta, despre o anumita afiliere etnica, urmate in cele din urma de izbucnirea epidemiei, SUA fiind primele afectate. insa canabisul a devenit in numai cincizeci de ani un bun occidentalizat de larg consum, raspandit mult dincolo de granitele celor doua tari mentionate. Desi continua sa fie ilegal in majoritatea tarilor occidentale, canabisul a ajuns tolerat si coexista pasnic cu societatile. Bariera inzibila a fost eliminata aproape integral.