Cafeaua a ajuns in Occident pe la mijlocul secolului al XVII-lea, plecand din Orientul Mijlociu. in Anglia, prima cafenea a fost deschisa in anul 1650, la Oxford. Aceasta institutie s-a autorecomandat populatiei cu atat de mult succes incat douazeci si cinci de ani mai tarziu pe tot cuprinsul Angliei existau 3000 de cafenele, majoritatea aflandu-se in Londra. Cafenelele erau centre ale etii sociale, economice, politice si literare. Autoritatile au devenit ingrijorate, nu din cauza vreunui pericol banuit a se raspandi prin intermediul bauturii, ci datorita temerii ca aceste locuri ar putea deveni centre de agitatie impotriva stapanirii. in anul 1675, Carol al ll-lea a interzis cafenelele intr-un moment de impetuozitate, insa doua saptamani mai tarziu s-a vazut nevoit sa revoce aceasta masura nepopulara. in scurt timp, puterile imperiale intemeiau plantatii de cafea in colonii. Ca urmare a acestei intorsaturi a istoriei, zone intinse din Africa, America Latina si Indiile de Vest sunt consacrate si in prezent cultivarii cafelei. in Statele Unite, intre 80 si 90% dintre adulti sunt bautori constanti de cafea, consumand in medie doua cesti si jumatate pe zi. Britanicii consuma doar aproximativ 70% din cantitatea medie consumata de americani. Campionii mondiali se regasesc in tarile scandinave, unde cetatenii depasesc de cel putin doua ori consumul personal al americanilor.

Dupa titei, cafeaua este din perspectiva economica cea mai tranzac-tionata substanta din lume. Acest fapt constituie un triumf remarcabil pentru o bautura a carei distributie era, in urma cu cateva secole, limitata la doar cateva regiuni din Arabia. in prezent, cafeaua este un bun de larg consum in toate tarile, iar consumul public se perpetueaza prin cresterea constanta a numarului punctelor de distributie, fara urma de interdictie la orizont. Cafeaua instant a fost o inventie de marketing stralucita ce a favorizat raspandirea acestui ciu, in vreme ce diferitele tipuri de cap-pucino si de cafea espresso impiedica demodarea cafelei. Pe langa ceasca de cafea, lumea isi primeste doza de cofeina printr-o multitudine de bauturi racoritoare, prin cacao si ciocolata, prin nuca de cola si sub forma de component al unor medicamente si tratamente empirice.

Piata ofera acest drog publicului si prin intermediul celeilalte bauturi fundamentale cu continut de cofeina, ceaiul. Ceaiul a ajuns in Europa din China, la scurta vreme dupa cafea. Initial a fost considerat un lux, insa curand a castigat popularitate si in randul maselor, lata marturisirea din 1757 a dr. Samuel Johnson referitoare la consumul sau intensiv de ceai:
"Un bautor de ceai inrait si nerusinat, care isi dilueaza de douazeci de ani mesele doar cu infuzia acestei plante fascinante; al carui ceainic nici nu apuca sa se raceasca; care, cu ajutorul ceaiului, isi incanta serile, isi consoleaza noptile si isi saluta diminetile."
Vin Mariani, un n din coca, a primit ulterior binecuvantarea Papei ( modulul 13), insa o sustinere a ceaiului din partea dr. Johnson ar fi fost cu siguranta binevenita pentru orice familie de protestanti. Dupa cum am mentionat in modulul 2, in ata lui un loc prilegiat il avea si tutunul, insa in ultimii ani el renuntase la alcool deoarece incepuse sa-l afecteze.
O ceasca obisnuita de cafea contine circa 100 mg de cofeina, in vreme ce o ceasca de ceai contine 50 mg, iar o doza de bautura racoritoare - 30 mg. Consumatorii de ceai si de cola par adesea sa uite ca bautura lor este, din perspectiva farmacologica, o cafea slaba careia i s-au adaugat cativa constituenti si care are un gust diferit. Cu toate acestea, cel putin in Marea Britanie, cafeaua este considerata o bautura cam prea tare, poate chiar periculoasa, ceaiul fiind o cantitate de apa in care se arunca doar niste frunze. Britanicii si irlandezii se situeaza in fruntea ierarhiei internationale a bautorilor de ceai, americanii ocupand o pozitie inferioara, cu un consum mediu ce reprezinta abia a opta parte din consumul britanicilor. Consumul de ceai verde este in general limitat la populatia Chinei si Taiwanului. Ceaiul negru, obtinut din frunze lasate sa fermenteze putin sub actiunea enzimelor, este preferat in alte zone. tatiile de ceai din India si Sri Lanka (Ceylon) au aparut in urma incercarii britanicilor, in secolul al XlX-lea, de a avea o alternativa mai economica la importurile de ceai din China.
Explicatia acestei preferinte pentru ceai in unele tari si pentru cafea, in altele, este data partial de vechile relatii coloniale, de accesul geografic si de diferentele de pret, insa traditiile culturale joaca, de asemenea, un rol important.
Preferinta clara a englezilor pentru ceai este un exemplu al adoptarii unei bauturi ca simbol national, poate ca unul mult mai bun decat berea si Britania. Ceaiul este inscris in metafora si vorbirea limbii engleze in nenumarate modalitati. Linguritele sunt numite "teaspoons" {linguri de ceai), cestile poarta numele de "teacups" (cani de ceai), ceainaria este numita "tea room" (camera in care se bea ceaiul), iar exemplele pot continua. Ceainicele sunt un simbol al domesticitatii dominate de femeile casei, iar intrebarea "Vrei sa fii tu mama?" este o intatie pentru acceptarea prestigioasei responsabilitati a turnarii ceaiului. in trecut, in majoritatea cladirilor de birouri exista cate o "tea lady" {doamna cu ceaiul), chiar daca aceasta servea cafea. Frunzele de ceai pot fi citite si interpretate, iar o furtuna intr-o ceasca de ceai este preferabil de etat. Un ceai este o ocazie in care ar putea fi serte prajiturele pentru ceai, iar setul de ceai va fi uscat ulterior cu un prosop de ceai. insiruirea intregii liste a jargonului britanic asociat ceaiului ar putea pune in umbra chiar si bogatul slang american al drogurilor ( modulul 9), insa limbajul ceaiului este cald si direct, total diferit de un argou al lumii interlope.
Din punct de vedere farmacologic, cofeina este considerata un stimulent slab, insa modul in care actioneaza asupra creierului nu este inca pe deplin inteles. Desi gustul ceaiului si aroma cafelei au, probabil, o influenta majora asupra preferintei consumatorilor pentru aceste bauturi, efectul de drog va contribui, de asemenea, la consolidarea obiceiului. Aceasta probabilitate este mai accentuata in cazul cafelei decat in cel al ceaiului sau al bauturilor racoritoare, datorita continutului diferit de cofeina, insa daca marim consumul acestor bauturi mai slabe, in scurt timp diferenta va fi depasita.
Cofeina in doze moderate de, sa spunem, 200 mg (doua cani de cafea), va produce o stare de gilenta si o senzatie amplificata de energie si de bine. in cazul unor doze mai mari, efectele pot inclina catre agitatie, neliniste, vorbire nervoasa si o senzatie neplacuta de suprastimulare. Este binecunoscut faptul ca o doza mare de cofeina poate provoca insomnii, insa atat aceasta reactie, cat si celelalte pot varia in functie de indid datorita diferentelor personale in printa tezei de meolizare a drogului. Femeile insarcinate meolizeaza cofeina mai lent, iar fumatul poate intensifica efectul cofeinei intarziindu-i meolizarea.In cazul cofeinei, un drog stimulent dovedit a fi capabil sa incurajeze comportamentul de cautare activa a drogului in cazul animalelor de laborator, ar fi fost de asteptat sa se constate si la oameni un sindrom de dependenta fata do cofeina. Unii oameni beau cantitati mai mari de ceai, cafea si bauturi racoritoare cu continut de cofeina decat altii, iar cativa consuma aceste bauturi in cantitati exagerate: s-au intalnit si cazuri de consumare a zece sau douazeci de cani de cafea pe zi. Totusi, pana recent, cofeina a fost considerata un stimulent mult prea slab pentru a induce dependenta intr-un adevarat sens clinic.
Cercetarile recente, insa, sugereaza ca aceasta opinie conventionala ar trebui rezuita. Mai multe studii in care s-a folosit strategia orbirii duble (nici subiectul si nici cercetatorul nu stiu daca subiectului i s-a administrat cofeina sau un placebo) au aratat ca exista bautori de cafea care, in momentul in care nu-si mai primesc doza zilnica, sufera simptome de sevraj deosebit de neplacute. Printre consecintele cele mai frecvente ale sevrajului se numara oboseala, anxietatea, depresia si migrenele. Aceste simptome pot surveni, in cazul indizilor vulnerabili, dupa oprirea unui consum de nivel relativ scazut, adica de doua-trei cani pe zi.
Iar experienta sevrajului de cofeina poate avea o intensitate nicidecum nesemnificativa. De exemplu, un studiu de Eric Strain, publicat in anul 1994, a aratat ca sevrajul de cofeina poate implica o serie de comportamente anormale, precum tipatul la copii, absenta de la locul de munca, plecarea acasa devreme, "statea in birou treaz, dar cu ochii inchisi si capul lasat in fata" si anularea petrecerii aniversare a unui copil. Migrenele induse de sevrajul de cofeina pot fi cumplite.
Se poate demonstra si dobandirea unei tolerante, insa exista consumatori de cofeina care sunt constienti de necesitatea de a bea cafea: ei au nevoie imperioasa de acea prima ceasca de cafea la prima ora a diminetii, vor fi cuprinsi de o stare de neliniste daca nu li se serveste imediat cafeaua la sedinta de la ora 9:00, iar de-a lungul zilei vor dori sa primeasca cesti de cafea in mod constant. Cofeina nu intra in aceeasi categorie cu amfetamina sau cocaina, desi dole sugereaza ca este un drog stimulent cu un oarecare potential de a induce dependenta. Poate ca zece la suta dintre consumatorii sai constanti vor deveni dependenti. Aroma ispititoare a cafelei proaspat macinate ce pluteste pe strada in timp ce te apropii de o cafenea are prin ea insasi un grad sporit de atractie, insa in termeni psihologici ar putea fi, de asemenea, un semnal conditionat ce initiaza dorinta unui contact mai amplu cu drogul.
Nimeni nu poate sugera ca dobandirea unei dependente de cafea implica necesitatea internarii intr-o sectie de dependenta de droguri. Cei mai multi isi vor da seama cand este cazul sa reduca sau abandoneze consumul de cofeina, si vor rezolva problema prin forte proprii. insa puterea cofeinei de a induce dependenta trebuie facuta cunoscuta, astfel ca oamenii sa poata recunoaste originea unor simptome care, in caz contrar, ar fi atribuite eronat, cu destul de multa usurinta. Unii oameni ar putea avea nevoie de explicatii si ajutor din partea medicilor pentru a rezolva o astfel de problema.
Pe langa dezbaterea referitoare la capacitatea cofeinei de a induce dependenta, multi ani s-a discutat daca aceasta poate avea efecte cu adevarat grave. Medicii din perioada ctoriana facusera o pasiune pentru edentierea aspectelor nocive ale consumului de ceai. lata opiniile dr. Benjamin Ward Richardson, exprimate in sectiunea sa din anul 1883, Diseases of Modem Life.
"Unele deranjamente nervoase functionale sunt provocate de lichide consumate de obicei impreuna cu alimentele sau in locul acestora. Ceaiul baut in exces este unul dintre acesti agenti suparatori Simptomele ce indica efectul daunator al acestui produs alimentar sunt destul de caracteristice. Ele sunt: migrene foarte grave flatulenta, insilitatea si slabirea puterii musculare si, nu in putine cazuri, o deprimare ce poate ajunge la deznadejde hipo-condra. in cartierele lote de saracie, in randul femeilor ce consuma ceai la fiecare masa, aceasta stare extrem de nervoasa, semiisterica, provocata de consumul de ceai, este aproape universala."
Richardson considera ca tulburarile nervoase induse de consumul de ceai ajunsesera raspandite si in randurile societatii prilegiate, ctimele apeland apoi la alcool pentru a-si calma nervozitatea indusa de ceai, "astfel ca un rau stimuleaza un altul, ceea ce este si mai grav". Un modul din sectiunea lui Richardson studia afectiunile induse de corsetele legate prea strans, iar un alt modul descria amenintator "Bolile provocate de lenee si de inactitate". Aceste acuze, formulate de el si de altii la adresa obiceiului consumului de ceai, au fost considerate in general, de comentatorii vremii, drept dovada moralitatii ctoriene absurde. Prind retrospectiv, poate ca Richardson ar trebui recunoscut drept un observator clinic destul de abil al loului dependentei de cofeina, chiar daca tragea concluzii exagerate.
Cat despre opinia medicinei moderne in printa pericolelor la care este expusa sanatatea din cauza consumului de cofeina, s-a acceptat faptul ca atat consumul, cat si renuntarea pot provoca tulburari psihologice.
Insa nu exista do conngatoare ale unei asocieri intre consumul de cofeina si cancer, afectiuni cardiace sau atacuri cerebrale, desi consumul intensiv poate contribui la cresterea tensiunii arteriale. Nu exista do ca un consum regulat de cafea al mamei afecteaza sanatatea fatului nenascut. Exista posibilitatea ca intr-o zi, un efect nociv inca neidentificat al consumului de cofeina sa se iveasca de dupa colt. Insa potrit dolor actuale, cofeina, desi este un drog consumat pe o scara extrem de larga, cu potential de a induce dependenta, nu afecteaza intr-o masura semnificativa sanatatea populatiei.
Cafeaua este un drog stimulent slab, ce nu are efecte prea daunatoare asupra consumatorului sau, o substanta comerciala ce ofera placere, un drog ce nu a ajuns niciodata sa fie injectat sau fumat - nu este de mirare ca primele cafenele au constituit poarta de acces catre un ciu colosal.
Epidemia de consum de eter din Ulster
Eterul a fost brevetat ca anestezic in anul 1846, de catre William Morton, un dentist ce avea un cabinet in Boston, Massachusetts. Dreptul sau la acest brevet a fost disputat de mai multi rivali, el nefiind primul care exploatase proprietatile anestezice ale substantei. insa indiferent de aceste certuri prind intaietatea, anestezia cu eter a fost primita cu recunostinta, ca o inovatie nepretuita venita in ajutorul operatiilor chirurgicale de toate tipurile. in afara aplicatiilor medicale, eterul era, si este in continuare, folosit in diferite domenii, ca solvent industrial.
Eterul are formula chimica (CjHs^O, cu doi radicali etilici (C2H5) uniti de oxigenul bivalent. La temperatura ambianta, eterul se prezinta in stare lichida, insa este foarte volatil, iar vaporii constituie gazul anestezic. Eterul poate fi baut, insa, cel putin in cazul neinitiatilor, printre efectele imediate se pot numara o senzatie de arsura extrem de neplacuta, greata si o ragaiala abundenta datorita incalzirii lichidului in stomac. Vaporii de eter sunt inflamabili, iar in combinatie cu aerul pot provoca explozii.
Eterul este asemanator alcoolului: in creier, nu se fixeaza de un loc receptor. Totusi, el poate produce rapid euforie. intr-adevar, din perspectiva consumatorului, eterul poate fi considerat a avea un avantaj fata de alcool, in sensul ca te poti imbata mai repede, urmand o trezire la fel de rapida. Politia ezita sa aresteze pe strada un om doborat de eter deoarece respectivul probabil ca s-ar fi trezit pana ajungea la sectie. in cazul consumului repetat, se poate manifesta un grad sporit de; toleranta. Desi nu exista prea multe do in printa potentialului de a induce dependenta, consumatorul obisnuit poate dobandi o dorinta imperioasa de a bea, si probabil ca surn si simptome de sevraj. Abuzul de eter s-a manifestat anterior epocii stiintei clinice exacte, astfel ca nu exista prea multe informatii toxicologice, desi se stie ca in cazul consumului cronic pot aparea diferite tipuri de tulburari fizice. Supradozarea poate fi fatala.
La scurt timp dupa intrarea eterului pe scena medicinei, ca anestezic, au fost date la iveala cazurile unor doctori care incepusera sa inhaleze ocazional gaz anestezic. De asemenea, expertii in stari de ebrietate au intalnit cativa pacienti, in afara acestor ctime medicale, care incepusera sa inhaleze eter. S-a relatat despre adunarea ocazionala a tinerilor pentru "un chef cu eter".
Daca problema ar fi ramas la nivel de petreceri si de cateva ctime rezultate in urma inhalarii gazului, nu ar fi existat motive de panica. insa odata cu cresterea productiei si distributiei acestei substante pentru acoperirea necesitatilor medicale si industriale, tot mai multi oameni au inceput sa descopere ca eterul este bun de baut si constituie o cale remarcabil de ieftina de a te imbata crita.In secolul al XlX-lea, in multe tari s-a declansat moda bautului de eter. Louis Lewin, acest cronicar sarguincios al istoriei drogurilor, scria ca "eteromania", pornind din Anglia, se raspandise in Germania si Franta. Credea ca in unele zone din Germania, mai ales in comunitatile de lituanieni, "bautul eterului a devenit o epidemie". El oferea urmatoarea imagine, in stare sa provoace disperare:
"in zilele de targ, mirosul de eter emanat de bautori este sesizabil la fiecare pas. Atunci cand, pe drumul dintre Heydekrug si satele invecinate, pe langa cei ce se indreapta spre targ trece o caruta cu calatori galagiosi, trasa in galop nebunesc de un cal batut fara mila de carutasul beat, in aerul lasat in urma se poate detecta un miros puternic de eter."
Tot el relata ca acest obicei era practicat intensiv in Rusia si in Norvegia. Cat despre experienta britanica, cele doua cazuri citate de Lewin implicau aristocratia - un baronet ce consuma concomitent morfina si eter si "un conte eteromaniac".
Indiferent cat a fost de raspandit eterul ca sursa ieftina producatoare de stari euforice, epicentrul consumului oral, de eter in secolul al XlX-lea, a fost o mica zona din regiunea rurala a Ulster-ului. in zona oraselor comerciale Draperstown si Cookstown, vagoanele de tren erau pline de mirosul celebru. Acest obicei a aparut in zona in anii 1840, fiind foarte raspandit prin 1860. In anii 1890 se sustinea ca unul din opt locuitori devenise bautor de eter.
Norman Kerr a oferit in editia din 1894 a manualului sau o imagine detaliata a problemei consumului de eter, pe atunci in plina amploare in Ulster. El considera ca bautul de eter era un efect secundar al celebrei campanii de abstinenta facuta Parintelui Mathew din anii 1840:
"intre anii 1842 si 1845 un medic local, raspunzand cererii unui grup de abstinenti proaspat convertiti, de a le da ceva cu care sa nu-si incalce juramintele, Ie-a oferit apa in care adaugase cateva grame de eter. Din cate-mi pot da seama, acesta a fost fons et origo mali [sursa si originea raului] Practica s-a raspandit in Draperstown si in imprejurimile orasului, ajungandu-se sa existe cate o pravalie in care se ndea eter la fiecare 23 de locuitori."
Parintele Mathew, un preot catolic carismatic, convertise la abstinenta, in numai cativa ani, o jumatate din populatia adulta de irlandezi. El a redus veniturile de pe urma vanzarilor de bauturi spirtoase la o se-sime din nivelul initial, falimentand 20 000 de carciumari. Ca urmare a acestei ctorii de proportii epice si improbabile, aparuse oportunitatea unui drog inlocuitor, in cazul in care s-ar fi gasit unul.
Kerr afirma ca "grosul bautorilor de eter" era format din micii fermieri si din tarani, femeile fiind, de asemenea, bine reprezentate.
"Baieti voinici si fete frumoase, plini de spirit irlandez, precum si sexagenari de ambele sexe, au devenit sclai betiei cu eter invatatorii au detectat eter in respiratia unor copii de 10 pana la 14 ani (chiar si mai mici) la venirea acestora la scoala."
O calomnie la moda spunea ca iti poti da seama de religia cuiva mirosindu-i respiratia, insa bautorii de eter se regaseau in mod egal in randul catolicilor si al protestantilor. in aceasta mica zona din Irlanda, obiceiul a luat amploare pe parcursul catorva decenii, ajungand sa stapaneasca intreaga societate. S-au raportat cazuri si din alte regiuni ale Irlandei, precum si din Scotia si din zona rurala a Angliei. insa in nici o alta localitate nu s-a mai intalnit o epidemie atat de intensa si de concentrata ca cea din Ulster, si in nici o alta zona din Marea Britanie consumul eterului nu a mai atins un nivel atat de inalt incat sa provoace un scandal
public.In anul 1965, K.H. Connell, scriind de la Universitatea Queen's din Belfast, oferea o relatare amanuntita a acestui episod straniu din istoria euforiilor. Alaturand informatiile din aceasta relatare, observatiile ante-rioare, ale lui Kerr, si descrierile regasite in jurnalele medicale, este edent faptul ca, pe langa acel fons et origo al doctorului ce a prescris eter, la epidemia de consum de eter au contribuit multi alti factori. Materia prima era importata cu usurinta din Anglia si Scotia. Produsul era ieftin, mai ales in anii 1850, cand eterul metilat, teoretic nepoil, a aparut in scop industrial, iar in scurt timp a fost deat catre consumul casnic. Un noce se putea imbata cu o cantitate de eter achizitionata cu numai un penny. Controlul distributiei era inexistent. Localnicii cu venituri modeste puteau profita de pozitia lor in lantul distributiei: o cersetoare vagabonda putea nde o dusca din sticla ei la usa unei case taranesti sau o putea oferi la schimb contra unui ou. Construirea de drumuri pavate in regiuni rurale anterior izolate usurase aplicarea legilor vamale, eliminand producerea whisky-ului irlandez traditional, distilat ilicit. Astfel, toate aceste forte au conspirat, iar intr-un colt linistit din regiunea rurala a Ulster-ului bautul de eter a devenit scandalos.
Bautorului modern ii poate parea surprinzator ca o substanta atat de gretoasa a reusit sa castige o asa de larga acceptare populara. Totusi, unele relatari contemporane descriu felul in care bautorii inveterati de eter dadeau lichidul pe gat fara a-i adauga nici un pic de apa, manifestand un grad sporit de toleranta la efectele adverse. Dupa cum se exprima Kerr:
"Butoaiele invechite au o capacitate mai mare, multi dand pe gat o jumatate de pahar la fel de relaxati ca un englez care ar bea un pahar de n de Bordeaux sau ca un american, un pahar de sampanie."
Limitarile de ordin economic pot surclasa lipsa de gust in cazul unui om sarac care doreste sa se imbete. Gazul de huila barbotat in lapte, crema de pantofi fiarta pentru a i se extrage solventul, alcoolul metilic baut in cartierele sordide, iata doar cateva exemple ale posibilei influente a factorului economic atunci cand oamenii vor sa se imbete cu un pret cat mai mic.
Mai greu de inteles este de ce, in secolul al XlX-lea, acest lichid ieftin si usor disponibil nu s-a raspandit ca euforic si in alte regiuni din Irlanda. Poate ca in acea vreme comunitatile rurale erau mai izolate decat ne putem imagina in prezent. Acel colt din Ulster pare sa fi constituit un microclimat favorabil consumului de eter.
Modul in care aceasta epidemie a devenit controlata constituie un exemplu clasic al importantei sistemului de distribuire. Predicile tinute de la amvon in printa caracterului daunator al consumului de eter au fost in cea mai mare parte ineficiente. Si totusi, dupa cum se exprima Connell, bautul eterului "a fost inabusit aproape complet de prima masura legislativa restrictiva". Aceasta masura a fost clasarea eterului drept otrava, prin Legea produselor farmaceutice, din 1891. Numarul punctelor de vanzare a fost redus drastic, fiind impiedicat accesul, iar vanzarile en-detail au scazut imediat cu 90%. O mica parte a problemei s-a perpetuat pana in anii 1920, insa zilele de glorie ale consumului de eter in Ulster apusesera demult.
Aceasta poveste mai ofera si o ilustrare a adevarului, general acceptat, ca oameni diferiti, din culturi diferite, pot obtine efecte diferite in urma consumarii aceluiasi drog. Potrit lui Connell:
"Atractia erotica a eterului a fost accentuata intr-o masura mai mare de catre observatorii continentali decat de catre cei irlandezi. In alte parti, barbatii ce isi doreau Ao voluptate stranie, erau recompensati cu ziuni ale unor situatii lasciveA si Afemei frumoaseA, in timp ce in Irlanda se spunea ca sele bautorilor erau AusoareA si ArafinateA."
Se pare ca irlandezii erau casti si cu teama de Dumnezeu chiar si la betie.