in anul 1956, Humphrey Osmond i-a trimis prietenului sau Aldous Huxley un bilet pe care era scris urmatorul distih:
De vrei Iadul sa-l sau sa te-nalti angelic, E de ajuns sa-nghiti un strop de psihedelic.
Poate ca Raiul si Iadul vor fi fost alimentate in prezent din camerele de chill-out, si probabil ca povestea drogurilor psihedelice nu se incheia aici. Dar sa incercam, totusi, sa ne formam in acest moment o imagine a informatiilor pe care ni le ofera halucinogenele in sensul intelegerii motivului pentru care oamenii consuma droguri.
Pe la inceputul acestui modul am sugerat ca un aspect curios al raspandirii halucinogenelor este faptul ca ele nu induc dependenta fizica. Astfel, ele ofera un experiment controlat al raspandirii epidemice al consumului de
droguri in absenta totala a elementului dependentei. Ceea ce pare pe deplin confirmat este faptul ca
drogurile nu necesita capacitatea de a induce dependenta pentru a provoca izbucnirea unei epidemii. Ca sa intelegem cum s-a raspandit LSD-ul, ar trebui sa analizam nu doar drogurile, ci si skateboard-urile sau yoyo-urile.
Un alt mesaj important al povestii drogurilor halucinogene este faptul ca raspandirea drogurilor este adesea provocata de alaturarea intamplatoare a mai multor factori. in cazul LSD-ului, initial a fost descoperirea pur accidentala a lui Hoffman, caruia, intorcandu-se la laborator sa examineze din nou cel de-al douazeci si cincilea derit din seria sa de ergotamine, au inceput sa i se intample lucruri ciudate. A existat, de asemenea, si indelungata istorie a consumului anterior de halucinogene: vrajitoare care zboara pe maturi, religia din America Centrala si "carnea" zeilor, muscarina si canile de metal din Siberia, Havelock Ellis si extrasul sau de cactus. insa brusc, produsul secundar al entuziasmului lui Hoffman fata de ergotamina ne-a oferit un drog sintetic ieftin si usor de produs.
Psihoterapeutii s-au jucat cu drogul lui Hoffman si i-au dat acordul lor atat de favorabil, astfel ca LSD-ul a scapat intr-o America ce astepta cu nerabdare atat mantuirea, cat si o sursa de distractie. America reprezenta pe atunci terenul propice, in care LSD-ul a gasit un receptor social, in scurt timp facand acelasi lucru si in Marea Britanie, si in alte tari europene. In privinta influenteiavute de elementul social si atitudinea sa pentru ca LSD-ul sa devina atat de atractiv, aceasta este o intrebare cu un raspuns la fel de dificil ca cea privind aparitia muzicii contemporane sau a modei parului lung. Explicatiile se refera la revolutia tineretului, la Razboiul din Vietnam, la o cantitate mare de bani lichizi disponibili si la numerosii tineri instariti din Occident care traiesc doar pentru placerea momentului: este posibil ca toate aceste influente sa fi avut o contributie. Cultura populara a vremii a adoptat cu bucurie LSD-ul, ce era sustinut si de propoduitorii noului cult.
Un alt aspect care, privit retrospectiv, se dovedeste remarcabil este felul in care aprecierea drogului s-a modificat intr-un interl de timp relativ scurt. LSD-ul si-a pierdut stralucirea, nu datorita programelor de educatie sociala sau legilor emise de parlament, ci deoarece consumatorii au devenit constienti de riscuri. Cei care frecventeaza cluburile actuale fac parte dintr-o alta generatie si isi doresc altce de la societate si de la drogurile pe care le consuma decat generatia anterioara, din California. Moda s-a schimbat, iar consumul de droguri este influentat partial de moda.
