Desi ta de canabis este acum omniprezenta, ea isi are originea pe un singur continent, spre deosebire de alte tipuri de halucinogene raspandite (cum ar fi "ciupercile magice" Psilocybe sau Datura). Canabisul este o ta originara din Asia Centrala care s-a raspandit in intreaga lume si care constituie probabil drogul recreativ cel mai frecvent consumat, de obicei ilegal, din lume, fiind fumata din orasele Americii si Europei si pana in atolii din Micronezia. Patria tei este alcatuita cel mai probabil din regiunile din nordul Afganistanului si muntii Altai din sudul Siberiei. Raspandirea ei in lumea intreaga se datoreaza fara indoiala unei combinatii de factori culturali si naturali. Dupa cum se exprima Brian Du Toit, urmand exemplul lui Darwin, "raspandirea telor poate fi determinata de nturi, curenti si alte forte naturale asemanatoare. De asemenea, poate sa urmeze activitatea si migratia animalelor, lipindu-se pe labele sau copitele lor sau fiind consumate de pasari". in cazul canabisului mai sunt multe de descoperit, atat cu privire la aceste forte naturale, cat si cu privire la contactele culturale care au fost la fel de importante.

Canabisul este o ta angiosperma (adica o ta individuala este fie de sex masculin, fie feminin). Desi ambele produc fibre de buna calitate, tele de sex feminin sunt cele mai bune producatoare de canabinoide, compusii psihoactivi prezenti in ta, dintre care cel mai semnificativ este delta-l-tetra-hidrocanabinolul sau, pe scurt, THC. Dintre cele trei specii de canabis, C. sati are mai multe soiuri cautate de fumatori, cum ar fi Acapulco Gold si Durban Poison. Despre C. indica se spune ca este cea mai puternica specie psihoacti, in timp ce C. ruderalis se afla pe locul trei.Inca nu este clar unde a fost cultita pentru prima oara canepa. Probabil ca locuitorii Asiei Centrale au facut-o - nu trebuie sa ne lasam convinsi sa presupunem cu prea multa usurinta ca trebuie sa fi fost chinezii, mai "ansati", aceia care i-au precedat neaparat pe vecinii lor mai "inapoiati" din marile stepe ale Asiei Centrale in ceea ce priveste utilizarea si ulterior cultirea canepei fie ca ta textila, fie ca drog. in ciuda numelui sau, se considera de obicei ca Asia Centrala, o suprafata sta acoperita cu deserturi, stepe si oaze, a avut o influenta istorica marginala, fiind un fel de gol cultural aflat intre marile civilizatii ale Chinei in est, Indiei in sud si Orientului Mijlociu la vest. Totusi, de foarte timpuriu, prin zona treceau cai de comert infloritoare, care au devenit cunoscute sub numele de Drumul Matasii, ca urmare a importantei matasii chinezesti pentru negustorii musulmani, ca si pentru cei occidentali. Arheologii stiu ca Asia Centrala era un centru important pentru transmiterea noilor descoperiri si a ideilor religioase, inca din vremurile preistorice. E foarte probabil ca ta de canepa, and, ca ta textila, o mare importanta tehnologica si fiind una dintre cele mai influente te psihoactive din cultura umana, sa fi fost de timpuriu un articol esential de comert. Antropologul Weston La Barre era de parere ca utilizarea canabisului dateaza inca din Mezolitic (epoca mijlocie a pietrei), facand parte dintr-un complex religios-samanic. Este cert ca, inainte de sfarsitul Epocii de piatra, ta era deja utilizata pe o suprafata ce se intindea din Romania pana in China. Exista trei mari traiectorii culturale pe care Ie-a urmat canabisul: prima spre est, in China, a doua spre sud, in India si Asia de sud-est, si ultima, dar cu siguranta nu cea din urma, spre Asia apuseana, de unde s-a raspandit in Africa, Europa si, in final, in cele doua Americi.
Pare foarte probabil ca initial canepa sa fi fost cultita in Asia de nord-est (nordul si nord-estul Chinei si sud-estul Siberiei). Este singura ta textila de mare importanta din aceasta regiune si, ca atare, trebuie sa fi fost cautata cu fervoare pentru numeroasele sale intrebuintari tehnologice. Primele do indirecte ale utilizarii canepei sunt furnizate de se de lut chinezesti decorate din perioada neolitica, and urme de franghii pe ele ( mai jos despre se de lut preistorice europene similare). Vasele de lut pictate din provincia Honan, apartinand culturii neolitice Yang-shao (4200 - 3200 I.Hr.), indica de asemenea existenta canepei cultite, in interiorul unui s apartinand unei culturi neolitice, descoperit intr-o localitate din provincia vestica Gansu (2150 - 1 780 i.Hr.), au fost gasite fragmente din ceea ce se crede a fi panza de canepa. Alte descoperiri probabile de fragmente de canepa datate din perioada neolitica chineza au fost descoperite in provincia Chekiang. Prima tesatura din aceste fibre a carei descoperire este necontroversata dateaza din epoca Chou. Exista indicii cum ca in China preistorica semintele de canepa erau totodata un aliment important. Asia de nord-est este asociata cu samanismul si in prezent, iar acesta era cu siguranta important in Asia de nord, centrala si de est in vremurile preistorice. Canepa avea importanta practica in aceste societati timpurii, ca ta textila, dar era probabil la fel de importanta si pentru viata lor spirituala. Unele do directe si incontesile in sprijinul acestei idei provin din sudul Siberiei, dintr-o perioada preistorica mai tarzie ( mai jos).^In chineza, canepa este numita ta-ma, adica "fibra mare" (ma insemnand fibra). Se presupune ca, in scrierea chineza veche, ideograma ma reprezinta fibre asezate pe un suport, inauntrul unei constructii acoperite. Totusi, aceasta utilizare tehnologica a canepei nu pare sa fi fost singura, dupa cum spune Hui-lin Li:
"Faptul ca efectul stupefiant al tei de canepa era bine cunoscut din vremuri foarte stravechi este indicat si lingvistic. Ideograma ma a primit de foarte timpuriu doua conotatii. Un sens era AnumerosA sau AhaoticA, derit din caracterul fibrelor tei. A doua conotatie era cea de amorteala sau absenta a simturilor, aparent derita din proprietatile fructelor si frunzelor, care erau folosite sub forma de infuzie in scopuri medicinale. [] ca ideograma, aceasta [ma] se combina cu alte ideograme pentru a forma cuvinte bisilabice cum ar fi ma-tsui, adica narcotic {ma si AbetieA), ma-mu, adica amortit {ma si AlemnA), si ma p'i, adica paralizie {ma si AreumatismA)."
Prima farmacopee chineza, Pe/i Ching, datand din secolul I I.Hr., dar care contine multe materiale neindoielnic mai vechi, arata clar ca chinezii cunosteau proprietatile psihoactive ale cana-bisului: "O doza prea mare ii face pe oameni sa da demoni si sa se agite ca niste nebuni. Dar cine il consuma intr-un interl indelungat de timp poate sa comunice cu spiritele si corpul ii devine usor". Taoistii foloseau canabisul ca halucinogen, adaugandu-l la celelalte ingrediente in sele pentru ars esente aromatice (ceea ce faceau si asirienii). Lucrarea Wu Tsang Ching, adica Manualul celor cinci viscere, din secolul al Vl-lea d.Hr., contine urmatoarele instructiuni pentru magicieni: "Daca vreti sa porunciti aparitiilor demonice sa se arate, trebuie sa mancati constant inflorescentele tei de canepa". Se credea, de asemenea, ca prin consumul de canabis impreuna cu ginseng se pot dobandi puteri vizionare.In ciuda numeroaselor referiri la canabis din textele chinezesti, acesta nu a avut niciodata in viata sociala chineza un rol abil cu cel pe care l-a dobandit in Orientul Mijlociu si in India. Hui-lin Li a ansat ipoteza potrivit careia sistemul de etica si comportament social auster si intrucat puritan intemeiat de Confucius a oprit consumul raspandit de canabis ca substanta psihoacti. Efectele adesea imprevizibile ale canabisului puteau sa determine cu usurinta un comportament foarte ne-confucianist. Opiul, spune Li, cu efectele sale narcotice, era mult mai accepil in societate. Explicatia, convingatoare la prima vedere in ceea ce priveste rolul periferic al consumului de canabis in China, nu reuseste sa explice de ce alcoolul - cu siguranta cea mai ne-confucianista dintre toate substantele datatoare de ebrietate! -a jucat un rol atat de important in istoria Chinei. Explicatia reala poate fi alta. intrucat canabisul era una dintre principalele substante psihoactive folosite de samanii din China arhaica, declinul samanismului, care a dat semnificatie consumului de canabis, poate sa fi dus si la declinul acestui obicei. Celalalt motiv pentru rolul sau periferic este acela ca China s-a considerat in mod traditional ca fiind centrul imobil, iar barbarii care-i inconjurau granitele nordice si vestice erau priviti ca o amenintare potentiala. Ca drog preferat al multora dintre aceste popoare invecinate, canabisul ar fi fost o alegere nepotrivita pentru multi chinezi din dinastia Han, care nu voiau sa adopte "obiceiuri barbare". Acest fapt ramane labil si in prezent. Chinezii descendenti ai dinastiei Han inca mai asociaza cu canabisul popoarele musulmane din Turkes-tanul chinez (Xinjiang), in principal uigurii. Potrivit lui Owen Lattimore, un mare explorator si expert in materie de Asia centrala, in perioada 1937 - 1938, 42% din marfurile exportate de Turkestanul chinez in India pe vechiul Drum al Matasii constau in rasina de canabis. intrucat canabisul a fost una din principalele substante psihoactive folosite de samanii din China arhaica, acest fapt poate sa fi dus la declinul utilizarii sale pe masura ce samanismul a lasat locul religiei organizate pe o scara mai larga. Japonezii nu par sa fi folosit canepa pentru proprietatile sale psihoactive intr-o masura semnificati, desi franghiile din canepa erau un simbol important in logodna si casatorie (dupa cum erau semintele de canepa in Europa, mai jos). Cohei, o nuia sacra folosita de preotii shinto pentru a alunga spiritele impure, era confectionata in mod traditional din canepa.
In contrast cu istoria canepei in China, canabisul {bhang, gan/a) a fost consumat la scara larga in India de-a lungul istoriei si pana in prezent. in stravechiul text Artharveda, canabisul este descris ca una dintre tele care "ne elibereaza de neliniste". Diferite preparate psihoactive continand canabis erau dedicate zeilor, in special lui Shi si Indra. Unul dintre epitetele lui Shi era cel de "Stapan al bhang". (Pentru amanunte privind rolul sacru jucat de canabis in India atunci cand era fumat impreuna cu puternicul halucinogen Datura, Datura.) Canabisul era intrebuintat, in traditiile tantrice, ca afrodiziac incorporat in practicile sexuale ceremoniale. Canabisul pare sa fi fost introdus in Asia de sud-est in jurul secolului al XVI-lea. Din moment ce aproape toate denumirile populare ale tei isi au radacina etimologica in cuntul sanscrit ganja (in Laos, canepa se numeste kan xa, in Vietnam, can xa, in Thailanda, kancha sau kanhcha, iar in Cambodgia, kanhcha), este evident ca raspandirea canabisului in regiune a avut loc sub influenta Indiei.
Metoda de consumare a acestei te pentru efectele sale psihoactive in Asia de sud-est era sub forma de "iarba", adica frunzele, inflorescentele si tulpinile erau fumate, de obicei, cu tutun. in Cambodgia, ta este uneori fiarta, dupa care tutunul este stropit cu o parte din lichid si se fumeaza. Fumatul rasinii de canabis din zona pare sa se datoreze influentelor straine recente. Desi se spune ca locuitorii Cambodgiei sunt fumatori moderati ai tei, in Thailanda, problemele care apar uneori in cazurile cronice de dependenta sunt tratate in mod traditional de vraci bastinasi, care folosesc o anumita radacina pentru a-l determina pe fumatorul impatimit sa renunte la drog. Cel putin pana la "problema drogurilor" actuala introdusa si cauzata de strainii occidentali, in Thailanda, canabisul era folosit in mod obisnuit ca analgezic si in alte scopuri medicale. O infuzie facuta din rfurile tei era administrata in cantitati mici (pentru a evita intoxicatia), la masa, femeilor care abia nascusera. Sunt descrise practici similare in Cambodgia (desi acolo canepa este unul dintre ingredientele unui decoct pe baza de alcool). Din Laos parvin mai putine descrieri de aplicatii medicale pentru canabis, fapt care, potrivit cercetatoarei Marie Alexandrine Martin, se datoreaza cel mai probabil abundentei de deriti ai opiului care sunt folositi in locul canabisului. Frunzele de canepa sunt populare in bucataria locala a zonei, atat pentru efectele lor psihoactive, cat si pentru aroma, fiind folosite la supe, sosuri cu curry, preparate din peste si altele.
Canepa s-a deplasat spre vest, dincolo de patria sa cen-tral-asiatica, foarte timpuriu. Dole utilizarii sale in Europa de est ca substanta psihoacti pot fi urmarite pana spre sfarsitul mileniului al lll-lea I.Hr. Doua descoperiri arheologice prezinta un deosebit interes. Prima, facuta in Romania intr-un mormant, consta intr-un un artefact cunoscut drept caus de pipa. Acest caus de pipa si inca unul, aproximativ contemporan cu primul, gasit intr-o asezare din Caucaz de la inceputul Epocii bronzului, contineau ramasite carbonizate de seminte de canepa. Aceasta doda, impreuna cu alte descoperiri facute pe tot teritoriul Europei (cum ar fi numarul mare de seminte de canepa gasite in contexte neolitice in Europa centrala), au fost interpretate de Andrew Sherratt, arheolog la Oxford, ca o preurare a consumului ritual ulterior al canabisului. Exista si alte do preistorice privind consumul raspandit de canabis ca substanta psihoacti in stepe. Arheologii rusi au descoperit mari temple ale focului iraniene in regiunea desertului Kara Kum din vestul Asiei Centrale, care contin ramasite de canabis, opiu si Ephedra ( Ephedra, Soma) in se rituale. Aceste temple antice dateaza din mileniul I I.Hr.
In secolul al V-lea I.Hr., istoricul grec Herodot scria despre consumul de canabis in randul scitilor din zona Marii Negre:
"Pe un cadru format din trei bete care se unesc in rf, ei intind bucati de tesatura din lana. inauntrul acestui cort asaza un s pe care se afla pietre fierbinti. Apoi iau cate seminte de canepa, se strecoara in cort si arunca semintele pe pietrele fierbinti. Acestea incep imediat sa fumege, emanand niste pori neegalati de nicio baie de aburi pe care o poti gasi in Grecia. Scitilor le place atat de mult, incat striga de placere."In mod uimitor, un echipament aproape identic pentru fumatul canepei a fost gasit de arheologul rus Rudenko in Pazirik, in sudul Siberiei, la celalalt capat al stepelor ste ale Asiei. Pe langa faptul ca echipamentul era acelasi, datarea sitului respectiv il face contemporan cu relatarea lui Herodot din zona Marii Negre, la mii de kilometri distanta de Pazirik. Nu poate fi gasita nicio doda mai clara decat aceasta care sa indice raspandirea consumului ritual de canabis in Asia si Europa preistorica.
Consumul de canabis era foarte raspandit si in Orientul Apropiat, in Antichitate. Asirienii foloseau canabisul pentru fumigatii menite sa usureze amaraciunea si suferinta sufleteasca, ceea ce este categoric un indiciu de utilizare psihoacti. Folosirea canepei era raspandita in Egiptul antic ca fibra pentru franghii. Au fost descoperite ramasite de canepa in mormantul lui Akenaten (Amenofis al IV-lea) si al lui el-Amarna, ambii din dinastia a optsprezecea, iar pe mumia lui Ramses al ll-lea (dinastia a nouasprezecea) a fost gasit polen de canabis. Ipoteza ca ta de canabis este kaneh bosm (unul dintre ingredientele Sfantului Mir pe care Dumnezeu l-a sfatuit pe Moise cum sa-l prepare; Exodul 30:23) a fost respinsa de majoritatea autoritatilor.
Consumul de canabis in randurile ordinelor islamice mistice cum ar fi sufitii si dervisii a fost la fel de controversat. Multi adepti contemporani ai sufismului au vrut sa se distanteze de aceasta substanta care a devenit in prezent dezagreabila pentru numeroase guverne. Totusi, daca ne gandim la traditia indelungata a consumului de canabis in viata religioasa din Asia Centrala si Orientul Mijlociu, este dificil de crezut ca sufitii nu l-au folosit, intr-o sectiune ce contine predominant afirmatii corecte si exacte despre canabis, Ernest Abel i-a numit pe sufiti "hipiotii lumii arabe", dar aceasta este o atie uzata si neintemeiata. Sufismul este o traditie mistica and o continuitate de peste o mie de ani si reprezinta calea spirituala pe care au urmat-o multi dintre cei mai mari poeti, ganditori si santi ai lumii islamice. Miscarea hippy (daca exista intr-ader asa ce) a aparut abia cu vreo treizeci de ani in urma, iar roadele sale literare si filosofice (ca sa nu mai vorbim de cele stiintifice!) nici nu suporta atie. Cana-bisul a fost cu siguranta si este folosit si acum in scopuri recreative in tarile musulmane, fapt de necontestat in cazul Egiptului arab. Raspandirea tei in Africa la sud de Sahara pare sa se fi datorat in parte comunitatilor migratoare de musulmani din nord si negustorilor arabi care faceau comert de-a lungul coastei est-africane. Desi pare greu de crezut, canabisul nu era cunoscut in vestul Africii inainte de al doilea razboi mondial - cel putin asa afirma unii experti.Intr-o sursa citata de Brian Du Toit, renumitul explorator Da-vid Livingstone descrie modul in care populatia makololo consuma matokwane (canabis):

"Am avut destule ocazii sa obserm efectele fumatului acestui matokwane la oamenii nostri. ii face sa se simta foarte puternici fizic, dar are exact efectul opus asupra mintii. Doi dintre cei mai buni tineri ai nostri au devenit fumatori impatimiti si partial imbecilizati. Spectacolul oferit de un grup de fumatori de matokwane este intrucat grotesc; li se dau o tig cu apa curata, o tulpina de bambus despicata, cu lungimea de un metru si jumatate - pipa cea mare, prezuta cu o tig mai mare din corn de antilopa kudu pentru apa, prin care se trage fumul, in stil narghilea. Fiecare fumator trage cate fumuri, ultimul fiind prelungit, si da pipa vecinului sau. Pare sa inghita fumul, pentru ca, luptandu-se cu actiunea convulsi a muschilor pieptului si gatului, ia o gura de apa din tig, asteapta cate secunde si apoi rersa din gura apa si fum prin despicatura bambusului. Fumul ii face pe toti sa tuseasca violent, iar unora le da un fel de frenezie care se consuma intr-un suvoi rapid de cuvinte fara sens si propozitii scurte, cum ar fi Aiarba verde cresteA, Avitele mari se ingrasaA, Apestii inoataA."

Unele relatari superficiale despre canabis sugereaza adesea ca proprietatile intoxicante ale canepei au fost practic necunoscute in Europa pana in secolul al XVIII-lea sau al XlX-lea, cand calatorii in Egipt si in alte parti ale Orientului "au descoperit drogul". Versiunile de acest fel ale evenimentelor au la baza premisa falsa ca alcoolul este si a fost intotdeauna substanta datatoare de ebrietate preferata de cultura europeana si ca alte substante, ca opiul si canabisul, sunt nou-sosite. Dole folosirii canepei in Europa preistorica au fost deja mentionate; in plus, exista din belsug referiri istorice timpurii la utilizarea sa de-a lungul istoriei europene. Studiile paleobotanice au aratat ca, in estul Angliei, anglo-saxonii au inceput sa cultive canepa (probabil in principal ca ta textila) din jurul anului 400 d.Hr. O tesatura de canepa a fost gasita la Paris, in mormantul reginei merovingiene Arnegunde de la sfarsitul secolului al Vl-lea. Utilizarea canepei de catre vikingi este cunoscuta ca urmare a descoperirii unor ramasite de ta intr-un castel in Danemarca, precum si a unor undite de pescuit cu fir de canepa si a unor tesaturi din aceeasi ta in niste morminte norvegiene si a semintelor de canabis pe una dintre corabiile acestora.
Despre Antoine Rabelais, care a fost tatal lui Francois Rabelais (aproximativ 1494 - 1553), medic renumit si scriitorul nemuritoarei carti Gargantua si Pantagruel, se stie ca a cultit canepa la scara larga pe proprietatea sa de la Cinais, la sud-vest de Chinon, in Franta. Probabil ca tanarul Rabelais a dobandit primele cunostinte despre canabis dand o mana de ajutor pe proprietatea tatalui sau. in lucrarea sus-mentionata, el dedica trei module canepei, pe care o numeste "ta Pantagruelion". in timpul domniei regelui Henric al Vlll-lea al Angliei a fost adoptata o lege care cerea tuturor celor care detineau pamant arabil sa rezerve o parte din teren pentru cultirea canepei sau inului, astfel incat sa existe suficiente fibre pentru fabricarea paramelor de corabii. in Anglia, la fel ca pretutindeni in Europa, canepa era indispensabila ca ta textila; utilizarea ei patrundea in toate domeniile vietii. William Bulleyn (1500 - 1576), care era ruda cu Anne Boleyn, a doua sotie a lui Henric, o lauda astfel: "Nicio corabie nu poate naviga fara canepa [], nici unui plug sau car nu poate sa-i lipseasca franghiile [], pescarul si natorul trebuie sa aiba canepa ca sa-si faca plasele si capcanele pentru pasari. Si arcasul are nevoie de ea pentru coarda arcului; si clopotarul, pentru a trage clopotele, in slujba Bisericii".
Canabisul era cunoscut sub mai multe denumiri, printre care iarba-spanzuratorii (aceasta pentru ca din fibrele sale se facea latul spanzuratorilor) si patrunjel galez. in anumite parti ale Marii Britanii (cum ar fi cele de la granita cu Tara Galilor, precum si tinuturile Herefordshire si Oxfordshire), semintele de canepa erau folosite intr-o forma foarte aparte de divinatie populara. Pentru a avea o viziune in care sa-i apara viitorul sot, fata trebuia sa mearga singura la ora vrajilor in curtea unei biserici si sa recite urmatoarea strofa scurta, aruncand totodata semintele:
Canepa semanat-am, cresti, canepa. Tu, cel ursit sa-mi fii sot, In urma-mi vino de-o secera.
Daca avea noroc, cand se uita in urma vedea silueta spectrala a celui care-i era sortit sa-i fie sot, secerand cu secera sa. Daca nu era atat de norocoasa, vedea in spatele ei un sicriu, ceea ce insemna ca muri tanara si nemaritata. Aceasta intrebuintare a semintelor de canepa este cunoscuta din secolul al XVIII-lea si a continuat cu siguranta in secolul al XlX-lea si poate chiar si in al XX-lea. Remarcabil este faptul ca in Ucraina exista practici populare foarte asemanatoare. Fetele ucrainene, cu seminte de canepa cusute in centura, sar pe un morman de canepa si striga:
Andrei, Andrei, Canepa seman peste tine. imi da Dumnezeu de stire Cu cine voi dormi?

Apoi isi dezbraca bluza, isi umplu gura cu apa, pe care o scuipa peste semintele de canepa, si alearga in jurul casei lor de trei ori - cifra magica. Dansurile legate de canepa erau frecvent intalnite si in Europa de Est, uneori cu scopul de a ajuta in mod magic recolta de canepa sa creasca, iar alteori in cadrul ospatului de nunta si al altor festivitati nuptiale. Sula Benet vorbeste despre radacinile arhaice ale unui alt rol cultural al canepei:
"[un] obicei legat de morti in anumite parti ale Europei de Est consta in a arunca o mana de seminte in foc, ca ofranda pentru morti, in timpul recoltarii canepei - similar cu obiceiul scitilor si al triburilor pazirik de acum doua mii cinci sute de ani. Fara indoiala ca unele dintre aceste practici, cum ar fi obiceiurile de inmormantare, au fost introduse de sciti in timpul ansarii lor victorioase in sud-estul Rusiei, inclusiv in muntii Caucaz, unde au ramas timp de secole. [] Canepa nu si-a pierdut niciodata legatura cu cultul mortilor. Chiar si astazi, in Polonia si Lituania si mai demult in Rusia, in ajunul Craciunului, cand se crede ca mortii isi viziteaza familia, se serveste o supa facuta din seminte de canepa, numita semieniatka, pentru delectarea sufletelor celor raposati."Intrucat intrebuintarea canepei in preistoria europeana dateaza dinaintea perioadei scite ( mai sus), e posibil ca obiceiurile de acest fel sa-si aiba originea intr-un trecut chiar mai indepartat decat presupune Benet.
Canepa avea mai multe intrebuintari in medicina primiti, fiind folosita pentru a trata guta, parazitii intestinali, tumorile si inflamatiile. Nici proprietatile sale psihoactive nu au fost uitate. Bulleyn avertizeaza ca poate provoca nebunia, iar in secolul al XVII-lea exista credinta ca spiterii si ceilalti oameni care faceau negot cu canabis deveneau adesea epileptici, efect atribuit semintelor. Desi semintele de canepa sunt ultima parte a tei pe care am asocia-o cu efectele psihoactive, aceasta era o idee foarte raspandita in secolele trecute. William Turner (aproximativ 1508 -l568) cita un autor mai vechi, pe nume Simeon Sethy (sau Sethi), care scria: "Semintele de canepa, luate fara masura, iau mintile oamenilor". Turner insusi afirma ca pulberea facuta din frunzele uscate este cea care-i "imbata" pe oameni. William Salmon scria in 1693 ca semintele, frunzele, sucul, concentratul si decocturile de canepa se gaseau cu usurinta in spiterii in acea vreme, dovedind astfel ca era un medicament foarte folosit.In ciuda precursorilor ca Rabelais, se poate spune ca interesul fata de canabis in randul literatilor a inceput cu Le Club des Haschischins. Membrii acestui club lipsit de formalism isi tineau intrunirile in palatul particular baroc cunoscut in anii 1840 ca H6tel Pimodan, la adresa Quai d'Anjou nr. 17, pe Isle St. Louis, in Paris. Multi dintre membri erau personalitati ale comunitatii artistice (Honore de Balzac, Alexandre Dumas, Theophile Gautier, Cerard de Nerl si Charles Baudelaire), forta motrice - si cel care furniza hasisul sub forma unei paste verzi (amintind de drogurile vrajitoarelor, care erau pomezi verzui; Pomezile vrajitoarelor) era un psihiatru pe nume Jean-Jacques Moreau de Tours (1804 - 1884). Moreau, care facea si experimente asupra posibilelor intrebuintari medicale ale Datura stramonium ( Datura), este descris adesea ca fiind primul psihiatru interesat de folosirea substantelor psihoactive in tratarea bolilor psihice. De fapt, chiar daca era prea devreme pentru ca Anthony Storek sa fie numit psihiatru (a publicat rezultatele activitatii sale in 1762), el a efectuat experimente sistematice - intr-o maniera foarte asemanatoare cu cea moderna - cu maselarita si cu Datura, cu scopul concret de a le afla potentialul in tratarea tulburarilor psihice ( Datura si Maselarita).
Se pare ca in cele doua Americi canepa a fost cultita pentru prima data in Noua Scotie in 1606; ulterior, cultirea ei ca ta textila s-a raspandit in toata America de Nord. Se pare totusi ca proprietatile psihoactive nu i-au fost cunoscute pana la jumatatea secolului al XlX-lea. in doua carti publicate in anii 1850, popularul autor Bayard Taylor si-a descris experientele avute in Egipt cu hasisul, intr-o maniera nu prea diferita de cea a unor membri ai Clubului parizian al hasisului. Desi rareori citite astazi, cartile lui au adus multora dintre numerosii sai cititori din acea vreme primele informatii despre efectele psihoactive ale canepei. Autorul sectiunilor The Hasheesh Eater: Being Passages from the Life of a Pythagorean [Mancatorul de hasis: fragmente din viata unui pitagoreic] (1857), Fitz Hugh Ludlow, considerat adesea a fi unul dintre cei mai buni scriitori pe tema efectelor subiective ale hasisului, nu a atins gradul de apreciere din partea publicului cititor contemporan lui pe care l-a avut Taylor, in ciuda celebritatii de care s-a bucurat postum.
Fireste, nu doar scriitorii au inceput sa duca vestea canabisu-lui. O serie de personaje dubioase din lumea neoficiala a medicinei (cunoscuta mai degraba ca sarlatanie) a inhatat "noul" drog si l-a raspandit ca afrodiziac. Emest Abel a scos la lumina ceea ce este, probabil, una dintre primele stiri din presa legate de droguri, categoric una dintre cele mai socante. Ea a aparut in lllustrated Police News din 2 decembrie 1876; alaturi de un desen reprezentand cate tinere femei elegante lancezind intr-un apartament somptuos sunt scrise nemuritoarele cuvinte: "DESFRAUL SECRET AL FRUMOASELOR DIN NEW YORK: ASA ARATA UN INFERN AL HASISULUI PE FIFTH AVENUE".
Nu doar presa, ci si comunitatea medicala a devenit tot mai constienta de canabis. Desi medicii il foloseau pentru a trata numeroase tulburari (mergand de la epilepsie si isterie pana la alcoolism si astm), anatemizarea drogurilor, care a inceput cu opiul, avea sa se extinda in scurta vreme si asupra altor substante psihoactive, printre care canabisul. Asa cum miscarea anti-opiu era impletita cu bigotismul la adresa chinezilor, cu marijuana avea sa vina randul mexicanilor si apoi al negrilor. in 1915, California a devenit primul stat care a scos in afara legii detinerea de canabis. in anii '20, marijuana (numita muggles sau moota, iar mai tarziu mezz, sassfras sau ceai, tigarile cu marijuana fiind cunoscute sub denumirea de reefer, folosita uneori si azi) a devenit unul din principalele "droguri subterane".
Marijuana a fost prima substanta psihoacti (cu exceptia alcoolului) care a devenit subiect obisnuit al muzicii populare moderne, melodiile jazz clasice din anii '30, cum ar fi Muggles a lui Louis Armstrong si That Funny Reefer Man a lui Cab Calloway, aflandu-se in topul creatiilor muzicale inspirate de marijuana. in contrast fata de imaginea poziti a canabisului in muzica jazz, circulau relatari senzationale - presupuse a se baza pe fapte reale - despre legatura stransa intre drog, pe de o parte, si violenta (idee bazata pe traditia Asasinilor, o secta islamica despre ai carei membri se spunea ca iau canabis inainte de a comite crime) si promiscuitate sexuala, pe de alta parte. in sfarsit, in 1937, prin puterea persuasi considerabila a lui Harry J. Anslinger, primul comisar al Biroului Federal al Narcoticelor, Legea impozitului pe marijuana a devenit lege federala, iar in 1956, drogul a fost inclus in mai cuprinzatoarea Lege a Narcoticelor.
Desi cel mai cunoscut film anti-marijuana, Reefer Madness, a avut menirea de a soca tinerii printr-o portretizare plina de forta a amenintarii reprezentate de droguri, el pare sa fi avut prea putin efect. Astazi este un fel de film de cult (in special printre fumatorii de canabis!), intrucat intriga sa despre declinul moral si social este complet neconvingatoare si ridicola. Un film mai putin cunoscut despre canepa a fost realizat de Departamentul American al Agriculturii, fiind intitulat Hemp for Victory [Canepa pentru victorie] (1942). El a fost conceput ca film de proanda, spre a-i incuraja pe fermierii americani sa cultive aceasta ta pentru fibrele sale in timpul celui de-al doilea razboi mondial, intrucat, din cauza conflagratiei, nu existau suficiente rezerve din import. Din cauza controversei care inconjoara utilizarea psihoacti a canabisului, existenta filmului a fost ulterior negata oficial; cum insa l-am zut, pot sa-i atest personal existenta.In Caraibe, canabisul a primit denumirea grifos, termen spaniol care inseamna "cret" si despre care unii au considerat ca descrie florile tei femele. Termenul a ajuns in America, fiind intrebuintat de portoricani. in Harlemul anilor '20 a capatat forma angliciza-ta reefers, dar a continuat sa fie cunoscut ca griffs sau griff. in engleza exista nenumarate denumiri argotice pentru canabis, printre cele mai cunoscute fiind weed, blow, gear, grass (iarba), smoke, shit si herb. Alti termeni au o intrebuintare mai restricti, cum este cazul denumirii "painea mielului" folosita de rastafarieni2, pentru care canabisul este o ta psihoacti sacra sau enteogena. intrebuintarile medicale ale canabisului au facut din disputa privitoare la legalizarea lui un subiect major. Se stie ca el are o reala loare nu doar in calmarea durerii, ci si in medicina preventi.

Surse: Abel 1980, Benet 1975, Bulleyn 1562, Coles 1657, Du Toit 1975, Emboden 1997, Godwin 1967, Herodot 1880, La Barre 1980, Li 1974a, Li 1974b, Manniche 1989, Martin 1975, Merlin 1972, Moreau de Tours 1973, Needham SCC 5/2, 5/4, S/9, 6/1, Opie si Tatem 1992, Radford si Radford 1980, Richardson 1988, Salmon 1693, Salmon 1710, Sarianidi 1994, Sherratt 1991, Sherratt 1996a, Steam 1975, Thomdike 1923-l958, Turner 1568.