Vrajitoarelor europene au fost mult timp descrise ca niste conspiratoare ale raului si colaboratoare cu lumea demonilor, in principal din cauza faptului ca mare parte a marturiilor existente prind practicile si credintele lor pron din surse ostile, cum ar fi Inchizitia si vanatorii de vrajitoare. Cu toate acestea, istoricii accepta acum ca multe dintre asa-zisele do ale actitatilor abominabile ale vrajitoarelor - cum ar fi canibalismul, orgiile incestuoase si alte fapte infame (acuzatiile de acest tip au o istorie lunga si rusinoasa; printre altele, primii crestini au fost acuzati de aceleasi fapte) - au fost obtinute nu din intalnirile secrete ale vrajitoarelor, ci in mintile depravate ale anchetatorilor, care smulgeau de la ctimele lor (in principal femei) exact marturiile pe care voiau sa le auda, prin mijloace variate, de la sugestionarea blanda, pana la forme extreme de tortura. Se pare ca credintele de la baza vrajitoriei nu era anticrestine, ci precrestine. Cea mai mare importanta in ata ceremoniala samanica a vrajitoarelor o aveau prepararea si utilizarea asa-numitelor pomezi de zbor. Se spunea ca aceste alifii sau pomezi (descrise de obicei ca avand culoare verde sau verzuie), aplicate pe trupul gol al vrajitoarei, ii confereau puterea de a zbura. in istoria recenta este mentionata folosirea unei pomezi similare continand
ciuperca halucinogena palaria-sarpelui in muntii din Afganistan. In Uzbekistan si alte zone ale Asiei Centrale invecinate cu Afganistanul se aplica pe piele extracte de canabis, sub forma unui
ulei pentru masaj. Administrarea locala a substantelor psihoactive era practicata si de azteci, ale caror pomezi includeau printre ingrediente insecte veninoase si te halucinogene.
Se stie ca prepararea acestor pomezi are o mare vechime. Odiu descrie in Metamorfoze (XV:356) o femeie scita folosind alifii magice pentru a se transforma in pasare - actitate caracteristic samanica. Pamphile, o vrajitoare rea din scrierea lui Apule-ius Magarul de aur (datand din secolul al ll-lea d.Hr.), se transforma in bufnita cu ajutorul unei pomezi de zbor. Desigur, zborul vrajitoarei nu avea loc in realitate, ci era o experienta ha-lucinatorie, provocata de substantele psihoactive din pomada. Totusi, senzatiile provocate de
droguri erau atat de i si de puternice, incat multi pareau sa creada ca experienta era un zbor real, transportarea corpului fizic. Calatorind pe o coada de matura ori transformandu-se in pasare sau in alta creatura, vrajitoarea ajungea la sabaturi - numele dat intrunirilor nocturne ale vrajitoarelor, demonilor si ale altor spirite, la care aveau loc dansuri frenetice si orgii sexuale.In multe relatari se spune ca vrajitoarele isi aplicau pomezile de zbor pe tot trupul, dar unii cercetatori moderni s-au intrebat cat de eficient puteau
drogurile sa patrunda in piele si sa intoxice astfel consumatoarea (desi experimentele lui Peukert, citate mai jos, arata ca aplicarea externa este suficienta). S-a sugerat totusi ca efectele psihoactive ar fi fost intensificate daca potiunea ar fi introdusa prin membranele
vaginale sensibile, cu ajutorul unei vergele sau al unei cozi de matura unse cu potiunea respectiva. Aceasta nu numai ca ajuta la explicarea modului in care actiona pomada la nivel chimic, ci explica si frecventele fantezii sexuale legate de sabat. O alta traire frecventa vrajitoarelor, cel putin conform celor marturisite inchizitorilor, era aceea ca, atunci cand aveau contact sexual cu "diavolul", penisul lui era ingrozitor de rece. Aceasta se poate referi la introducerea cozii de matura, insotita de modificarea rapida a temperaturii corpului, produsa de efectele initiale ale drogurilor. Daca metoda vaginala de administrare a pomezilor halucinogene putea fi ceva obisnuit, este posibil, de asemenea, sa se fi practicat si administrarea anala. Multi dintre dusmanii eretici ai Bisericii au fost acuzati de raspandirea contactului sexual anal, printre ei aflandu-se maniheenii, albigen-zii, catarii si bogomilii. De fapt, termenul englez "buggery" (sodomie) deriva din Bulgarus (Bulgaria), patria calugarilor bogomili. Cu siguranta, practicarea clismelor in scopul administrarii leacurilor (inclusiv a maselaritei) era cunoscuta in Europa cu mult inaintea epocii medievale. Introducerea in organism a substantelor halucinogene prin intermediul clismei este o practica des intalnita in culturile bastinase sud-americane.
In analele vrajitoriei exista numeroase relatari despre utilizarea pomezilor de zbor, dar numai o parte din ele ofera mai mult decat simple aluzii cu prire la ingredientele din care erau preparate. Se pare ca vrajitoarele, asemenea samanilor din zilele noastre, pastrau secretul retetelor, nu doar de teama persecutiilor, ci si pentru a-si intari statutul si reputatia fata de celelalte vrajitoare. S-au pastrat totusi cateva formule demne de incredere ale compozitiei pomezii de zbor. Pe langa o serie de ingrediente bizare si adesea sinistre, cum ar fi
grasimea de om, creierul de pisica si sangele de liliac, exista cateva te care apar repetitiv in preparate si despre care se stie ca au proprietati halucinogene. Asadar, sub aspect chimic, ziunile si senzatiile de zbor ale vrajitoarelor erau provocate de un mic numar de te-cheie, majoritatea facand parte din familia cartofului, Solanacee. Cele mai importante erau "trinitatea infernala" a ierburilor saturniene; Maselari-ta, Matraguna, Mandragora si Ierburile saturniene. Printre alte te halucinogene si narcotice care alcatuiau pomezile se numara ciumafaia ( Datura), strigoaia (Veratrum nigrum), obli-geana ( Acorus calamus), opiul si canabisul.
Omagul (aconit) este inclus aproape invariabil in retetele pomezilor; se presupune ca aceasta ta il face pe consumator sa simta ca are blana sau pene. Aceasta ar putea fi explicatia transformarii in pasare la care s-a facut referire mai sus, dar si a legendei varcolacului. Asa cum unii observatori ai acelor timpuri stiau ca zborurile vrajitoarelor erau cauzate de substante psihoactive ( mai jos), ideea ca licantropia (transformarea aparenta a omului in lup) constituie efectul unor droguri nu este nici ea o descoperire moderna. in 1599, Chauncourt scria ca astfel de metamorfoze sunt rezultatul "unguentelor, prafurilor, pomezilor si ierburilor toxice capabile sa copleseasca pe oricine intra sub influenta lor daunatoare si magica". intr-o scriere de la inceputul secolului al XVII-lea, Jean de Nynauld nu numai ca era de parerea lui Chauncourt cu prire la originea halucinogena a transformarii in varcolac, ci prezinta si detalii despre tipul specific de pomada folosit pentru transformarea intr-un animal. Aceasta cuprindea printre ingrediente parti din serpi, broaste raioase, arici si alte animale, amestecate cu te si sange uman. Ingredientele umane si cele animale ale acestor preparate au fost prea putin cercetate, supozitia generala fiind aceea ca erau incluse pentru efectele lor "magice" si nu pentru cele chimice. Totusi, data fiind descoperirea recenta a amplorii posibile a faunei psihoactive ( Animale), trebuie cercetata posibilitatea ca unele parti ale corpului animalelor sa fi fost folosite in scopuri chimice. Broasca raioasa erau unul dintre cei mai importanti "aghiotanti" ai vrajitoarelor, iar realitatea demonstrata a proprietatilor halucinogene a anumitor specii fac din ea o prima candidata ( Broaste raioase).
Alfonso Tostado, episcop de Ala si cel mai mare teolog al Spaniei din perioada sa, a opinat in 1436 ca sabatul vrajitoarelor este o iluzie cauzata de drogurile continute in pomezile vrajitoarelor. Luminatul doctor spaniol Andres Fernandez de Laguna (1499 - 1560), medic al imparatului Carol al V-lea si al lui Filip al ll-lea, credea ca cei care folosesc pomezile sufera de un fel de boala mintala. De Laguna a intreprins el insusi experimente cu prire la efectele acestor pomezi, obtinand o cantitate de
alifie de la un prieten care era sergent. Nu a folosit potiunea pe sine, ci:
"Am cerut ca sotia unui portarel din orasul Metz sa fie unsa cu ea din cap pana-n picioare. Geloasa pe sotul ei, aceasta isi pierduse complet putinta de a
dormi si, ca urmare, devenise pe jumatate nebuna. [] imediat ce am uns-o, a deschis ochii mari, ca un iepure; in scurt timp a cazut intr-un
somn atat de profund, ca am crezut ca nu voi reusi s-o trezesc niciodata. [] dupa treizeci si sase de ore i-am redat simturile si ratiunea. Primele ei cunte au fost: ADe ce m-ai trezit [] intr-un moment atat de nepotrit? O, eram inconjurata de toate placerile lumii!A Apoi s-a intors catre sotul ei (care-i statea alaturi, desi ea putea ca un cadavru) si a spus zambind: AAfurisitule! Vreau sa stii ca ti-am pus coarne [adica l-a inselat], si inca cu un amant mai tanar si mai patimas decat tineA."
Aceasta relatare arata fara echivoc faptul ca potiunea a avut fara indoiala efect, desi nu pare sa fi fost administrata in vagin. De Laguna e de parere ca senzatia, mentionata frecvent, de
raceala excesiva atribuita penisului diavolului se datoreaza, de fapt, efectelor fiziologice ale pomezii, care face utilizatorul sa simta frigul pana in maduva oaselor.
Astfel de atitudini experimentale fata de pomezi, chiar daca nu larg raspandite, erau de buna seama mai frecvente decat se poate presupune intr-o epoca descrisa adesea ca fiind dominata complet de superstitie si bigotism. Filosoful si astronomul francez Pierre Gassendi (1592 - 1655) a masat niste tarani nestiutori cu o alifie psihoactiva; ei au cazut imediat intr-un somn profund, iar la trezire au declarat ca au zitat sabatul. in lucrarea sa din secolul al XVI-lea intitulata Magia naturii, John Baptista Porta vorbeste despre comportamentul straniu al unor barbati (pomezile nu erau rezervate doar femeilor) aflati sub influenta unei astfel de alifii puternice. El descrie cazul unui barbat care, crezand ca s-a transformat in gasca, ciugulea iarba si lovea pamantul cu dintii ca si cum ar fi avut cioc, cantand si fluturandu-si palmele ca pe niste aripi. Un altul credea ca e peste si inota pe pamant, scufun-dandu-se si iesind la suprafata. Aceste comportamente bizare si ridicole amintesc de
intoxicatia accidentala in masa cu Datura care a avut loc la Jamestown ( Datura). Se poate ca indizii descrisi de Porta sa fi folosit drogul in maniera recreativa, dar este posibil ca ei sa fi cautat sa se transforme, prin magie, intr-un spirit animal, o practica a samanilor din lumea intreaga.
Francis Bacon (1561 - 1626), unul dintre intemeietorii stiintei moderne, observa ca atat "imaginarile" (adica halucinatiile) vrajitoarelor antice din Tesalia (in nordul Greciei), cat si cele ale omoloagelor de mai tarziu ale acestora din Europa erau cauzate nu de incantatii sau ceremonii, ci doar de pomezi care "contin opiu si sunt soporifice". El spunea ca acestea sunt "leacuri atat de puternice" incat daca ar fi luate pe cale interna rezultatul ar fi fatal. Recunostea ca doar unele ingrediente erau de fapt psihoactive. Dupa spusele lui Bacon, intre "leacurile soporifice" se numarau maselarita, cucuta, mandragora, tutunul, opiul, sofra-nul si frunzele de plop.
Uneori, observatorii constienti ca zborul vrajitoarelor este cauzat de substantele psihoactive incercau sa discute rational cu utilizatorii pomezilor. Johannes Nider descrie intr-o sectiune publicata in 1692 un caz incheiat cu succes:
"Voi [] arata ca foarte multi oameni sunt inselati in
somnul lor si ca, atunci cand se trezesc, cred ca au vazut cu adevarat ceea ce s-a intamplat doar in adancul mintii lor. L-am auzit pe profesorul meu povestind urmatoarea intamplare: un anumit preot din ordinul nostru a intrat intr-un sat unde a intalnit o femeie care-si iesise din minti atat de tare, incat se credea transportata prin aer, noaptea, cu Diana [zeita ana] si alte femei. Preotul a incercat sa inlature aceasta erezie prin argumente sanatoase, dar ea si-a mentinut cu tarie conngerea. Atunci el i-a cerut: ADa-mi voie sa fiu de fata cand pleci data itoareA. Ea a raspuns: ASunt de acord si imi vei observa plecarea in prezenta unor martori potriti (daca vrei)A. Asadar, in ziua dinainte silita a plecarii, preotul a aparut impreuna cu cativa localnici de incredere pentru a o connge pe aceasta fanatica de nebunia ei. Femeia, care pusese pe un scaun o albie mare, folosita pentru framantatul aluatului, a intrat in albie si s-a asezat. Apoi s-a frecat cu pomada, in acompaniamentul unor incantatii magice, si-a lasat capul pe spate si a adormit imediat. Lucrarea diavolului a facut-o s-o seze pe Stapana Venus si alte superstitii, iar sul era atat de intens, incat, strigand puternic si dand din maini, a rasturnat albia in care sedea, a cazut de pe scaun si s-a lot tare la cap. Cum ea statea acolo treaza, preotul i-a strigat ca in tot acest timp nu se clintise: APentru numele Domnului, unde te afli? Nu erai cu Diana si, dupa cum vor confirma cei prezenti, n-ai parasit albia aceasta nicio clipa!A Astfel, prin acest fapt si prin sfaturi atente, a scos aceasta credinta din sufletul ei abominabil."
Nu exista relatari despre auto-otrarea accidentala a vrajitoarelor care foloseau aceste pomezi, fapt surprinzator daca ne gandim la numarul mare de extracte din te cu potential toxic pe care le contineau. Aceasta poate sugera ca retetele erau transmise in asa fel incat riscurile sa fie minimalizate. Karl Kiesewetter, primul investigator modern care a incercat pomezile pe sine, a murit accidental ca urmare a administrarii unui preparat letal. Profesorul Will-Erich Peukert, etnolog din Gottingen, Germania, a preparat o pomada de zbor bazata pe un amestec de beladona, maselarita si Datura si a testat-o, impreuna cu niste colegi, frecandu-se cu ea pe frunte si la subsuori. Ei au cazut intr-un somn cu se dezlantuite, care a durat douazeci si patru de ore. in fata ochilor le pluteau chipuri inspaimantatoare. Halucinatiile initiale au fost urmate de senzatia ca zboara prin aer kilometri intregi; periodic, se prabuseau cu repeziciune si pe urma se inaltau din nou. in ultima faza a calatoriei au vazut imagini ale unei orgii cu excese sexuale grotesti. Continutul halucinatiilor poate fi pus pe seama dorintei de a retrai sabatul vrajitoarelor, dar senzatiile de prabusire si inaltare rapida in zbor sunt categoric efecte de baza ale pomezi lor.
Prin atie cu aceasta, un cunoscut experiment englez excentric pare banal. in 1939, Gerald Gardner, intemeietorul vrajitoriei moderne numite si miscarea Wicca, a fost initiat intr-un grup de vrajitoare care isi practicau de obicei ritualurile in New Forest, in sudul Angliei. Membrele grupului preparau o pomada din grasime de urs, nu cu scopul de a zbura, ci pentru a le tine cald in padure, noaptea, in timpul ritualurilor, pe care le practicau goale-pusca. Pomada nu pare sa fi avut prea mult succes, intrucat intr-o noapte foarte rece din anul 1940, in timp ce vrajitoarele practicau un ritual menit sa impiedice invazia uita de Hitler in Britania, mai multe dintre membrele varstnice au murit de pneumonie, dupa cate se pare, dandu-si astfel ata pentru patrie, chiar daca in cel mai bizar mod. Este totusi improbabil ca RAF va trebui vreodata sa imparta cu aceste vrajitoare patrioate onoarea de a fi castigat Batalia pentru Britania.
Se crede, cu motive intemeiate, ca pomezile vrajitoarelor demonstreaza importanta mare a preparatelor psihoactive in culturile europene. Exista numeroase relatari despre utilizarea lor in mai multe tari europene, iar faptul ca folosirea unor astfel de alifii are o vechime de circa 2 000 de ani sugereaza posibilitatea ca ele sa fi avut un rol central in religiile precrestine ale Europei. Numarul considerabil de te (si animale) folosite arata o traditie complexa si sofisticata, preparatele vrajitoarelor putand fi ate in acest sens cu utilizarea samanica a halucinogenelor in alte regiuni ale lumii, ca de pilda in Mexic si in bazinul Amazonului. Substantele psihoactive folosite de vrajitoare au fost degradate la statutul de te satanice sub regulile severe ale Bisericii (exista, totusi, un caz exceptional in care o astfel de alifie a fost folosita intr-un ritual crestin; Maselarita). Numele date ulterior acestor te in botanica populara sunt marturiile retrogradarii acestor te de la enteogene, la droguri diavolesti.
Vrajitoarele si varcolacii amatori sunt avertizati sa nu faca experimente cu niciuna dintre retetele de mai sus; povestea de avertisment a lui Karl Kiesewetter ar trebui sa fie suficienta ca sa-i descurajeze. Multe dintre tele folosite in aceste pomezi sunt otratoare, iar consumarea lor poate fi fatala. Utilizarea regulata a speciilor psihoactive din familia Solanacee poate produce
tulburari mintale, in general din cauza alcaloidului scopolamina prezent in aceste te ( Scopolamina).
Folosirea de catre vrajitoarele europene a substantelor psihoactive nu a fost limitata la pomezi; exista si alte relatari care sugereaza ca, la fel ca vrajitoarele din Haiti ( Drogul zombi), ele foloseau in egala masura atat prafuri otratoare, cat si antidoturi. Francesco-Maria Guazzo, un catolic fanatic de la inceputul secolului al XVI-lea, relateaza in Compendium Maleficarum (Manual de vrajitorie) povestea unei femei care voia sa se razbune pe un brutar pentru ca refuzase sa-i vanda pe datorie. Ea a invocat diavolul, care:
"dornic sa aiba cea mai mica ocazie de a face rau, i-a dat niste te infasurate in hartie, spunandu-i sa la imprastie pe locul folosit cel mai adesea de brutar si de familia acestuia. Ea Ie-a luat pe data si Ie-a imprastiat la usa pe care ieseau sa se duca in sat, iar brutarul si apoi sotia si copii lui au trecut peste ele si au fost cuprinsi cu totii de aceeasi boala. Si si-au revenit abia cand vrajitoarea, indemnata de mila, a obtinut de la diavol alta ta, ca sa-i faca bine. Pe aceasta a ascuns-o in taina in paturile lor, asa
cum i se spusese, si in scurt timp ei au redevenit sanatosi."
Guazzo nu reuseste sa explice de ce diavolul, atat de dornic sa aduca boala, era la fel de dispus sa furnizeze un antidot pentru a le reda ctimelor sale sanatatea!
Surse: Bacon 1627, Benet 1975, Emboden 1975, Gerard 1597, Guazzo 1929, Hansen 1978, Harner 1973, Lea 1907, Moreau de tours 1973, Ott 1993, Ratsch 1992, Robbins 1959, Rothman 1972, Rudgley 1993, Rudgley 1995, Schultes si Hofmann 19806, Scot 1665, Sherratt 1996a.
