Daca ar fi sa ne imaginam organismul uman intr-o maniera simplista, si anume sub forma unei simple cladiri, stalpii de rezistenta care asigura echilibrul, durabilitatea si trainicia acestei cladiri sunt: alimentatia, digestia, somnul, activitatile fizice si psihice. Somnul, de care intentionam sa ne ocupam in cele ce urmeaza, reprezinta dupa cum vedem unul din acesti stalpi fundamentali, de calitatea caruia depinde implicit, si calitatea vietii.
Pentru a sublinia importanta si rolul sau in ansamblul edificiului vital vom preciza ca un om sanatos care a ajuns a fi septuagenar

rsta pe care civilizatia moderna aproape ca i-o garanteaza

doarme, pe parcursul acestor 7 decenii pe care Ie-a trait, in jur de 23 de ani, timp in care nu face nimic altce decat sa-si repuna organismul in conditia de refacere a energiei in general si a celei nervoase in special. Nici un alt comportament uman nu exercita efecte reparatorii, efecte regeneratoare pentru celula nervoasa, pe masura celor exercitate de somn. Acest comportament este, desigur, specific fiintelor vii din lumea animala, numai ca multitudinea de forme si ipostaze pe care le imbraca, legate de cantitate, calitate, ca si de alti factori, este ae o rietate cu totul derutanta, fntre harciog si liliac

care dorm aproape 9/10 din viata lor

si acele vietati la care somnul este atat de redus incat aproape ca nu exista, se intinde o gama nesfarsita de posibilitati si de situatii. Somnul nu este inriabil, nici macar in perimetrul aceleiasi specii. Stim, de exemplu, ca la om, nou-nascutul doarme aproape 22 de ore din 24, pentru ca la 2 luni el sa nu mai doarma decat 14 ore. Consemnand in continuare diminuarea somnului pe masura inaintarii in rsta, vom preciza ca la 2 ani se doarme in general 12 ore din 24, la 20 de ani

asadar in plina tinerete

8-9 ore, pentru ca in crepusculul vietii somnul sa se reduca la 4-6 ore.
Interesant este ca speciile nu se deosebesc numai prin calitatea si cantitatea somnului care le caracterizeaza, ci si prin pozitia adoptata in aceasta stare fiziologica. Calul

stim foarte bine aceasta

poate dormi in picioare, cel putin cand doarme afara si nu in grajd, uneori chiar si in timpul mersului. Merita mentionat apoi ca animalele dorm, in general, intr-o pozitie diferita de cea a mortii. Cainii, de exemplu, se incolacesc; de asemenea pisicile, vitele etc. Numai omul cand doarme

cel putin in pozitia sa pe spate

aduce cu cadavrul.
Ceea ce ne retine atentia in legatura cu somnul tine in primul rand de multele taine care inca il caracterizeaza. Daca in materie de respiratie, digestie, circulatie sanguina, excretie etc, suntem in posesia a nenumarate date care ne-au facut sa clarificam, sa facem lumina in aceste procese fundamentale de viata, somnul continua inca sa reprezinte o ecuatie cu foarte multe necunoscute. Cu toate progresele care s-au realizat in acest domeniu, mai ales in ultimele decenii, cu toate tomurile care s-au scris pe aceasta tema pe toate meridianele lumii civilizate, cunostintele acumulate pe linia acestui proces vital fundamental, a naturii si cauzelor sale sunt inca extrem de reduse. Nu intamplator la simpozionul care a avut loc nu demult la Londra, sub auspiciile Fundatiei Ciba, simpozion consacrat problematicii complexe a somnului, presedintele acestei prestigioase menifestari stiintifice

Sir
John Eccles

avea sa declare chiar in discursul inaugural: .. Cand
noi consideram imensa importanta a somnului pentru fiinta umana, necesitatea totala de care suntem dependenti in sensul de a petrece o enorma parte din viata noastra intr-o anihilare mentala mizerabila, este remarcabil ca noi stim totusi atat de putine lucruri despre acest subiect Care este natura acestei reconstructii progresive? Cine poate sa o spuna cu certitudine? Noi nu stim pentru ce, timo de atatea ore, anumite procese trebuie sa se stearga, sau, in orice caz, devin incapabile de a mentine nervii, celulele nervoase si sinapsele in starea lor de activitate functionala. Nu exista nici la ora actuala nici o proba experimentala care sa ne permita de a da o explicatie precisa de ce se produce somnul, pentru ce este el necesar si cum ii reuseste lui actiunea de restaurare". Din acest punct de vedere cred ca nu este nici o exagerare din a considera somnul o veriila fata nezuta si necunoscuta nu a lunii, ci a lumii.
Frapeaza pe aceia care se hazardeaza sa parcurga, fie si in treacat, literatura de specialitate a somnului, aspectul aproape exclusiv fiziologic de abordare a acestei problematicii, cand insusi bunul simt, ca si gandirea cea mai sumara nu ne lasa sa acceptam ca diversi factori psihofilozofici nu ar avea rasunet

uneori chiar considerabil

asupra somnului. Abia in ultimul timp au fost studiate aceste influente, acesti factori. Studiile in cauza demonstreaza cu prisosinta faptul ca somnul nu tine numai de substratul sau fiziologic, cum s-a crezut pana nu de mult, ci si de factorii mentionati mai sus. Daca in doctrinele explicative ale somnului argumentele psihofilozofice nu si-au gasit inca locul bine meritat, aceste argumente se afla totusi in primul atunci cand se incearca explicarea genezei diverselor insomnii. Si, pentru ca insomnia a devenit aproape a doua natura a omului modern, merita, cred, sa zabovim un pic si asupra acestui aspect.
Majoritatea statisticilor semnaleaza faptul ca 20-25% din personajele care frecventeaza cabinetele medicale si spitalele se g de insomnie, intr-o asemenea statistica cat se poate de cuprinzatoare, vizand 4.000 de pacienti, carora le-au fost clasate fisele de consultatie si foile de obsertie dupa simptomele acuzate, se mentioneaza un numar de 896 suferinzi de insomnie.
Se impune a face din capul locului o precizare in. legatura cu aceasta stare maladi: trebui sa distingem intre a avea o insomnie si a avea insomnie propriu-zisa. Oricui i se poate intampla

stim foarte bine aceasta chiar din propria experienta

sa doarma prost intr-o noapte oarecare. in majoritatea cazurilor stim si de ce (cina indigesta sau copioasa, camera supraincalzita, abuz de medicamente stimulante sau de bauturi psihoenergizante, emotivitate, stare febrila, surmenaj, lipsa de activitate fizica, ganduri acaparatoare etc). Aceste insomnii ocazionale n-au propriu-zis nimic de-a face cu insomnia durabila, desi din anumite puncte de vedere o pot genera sau cel putin preura. Ceea ce il tine treaz pe cel, suferind de insomnia-boala este adesea loarea afecti cu care acesta investeste cauza pertu batoare a somnului sau. Asa cum s-a demonstrat deja, indispozitia minora, raza fira de lumina sau zgomotul usor, factori pe care cei ce nu au somn ii pun la originea suferintei lor, nu reprezinta cauzele reale care il impiedica sa doarma.
Mai este inca un aspect care trebuie lamurit: una este insomnia de a nu dormi cat am voi si alta aceea de a crede ca nu dormim suficient. Experimentatorii care au supravegheat pe insomniei, pe calea celor mai riate metode stiintifice, se arata in mod unanim contrariati de ponderea enorma pe care o ocupa in studiile lor cei care traiesc cu convingerea ca nu dorm deloc sau ca dorm foarte prost, cand in realitate acestia dorm foarte bine. De altfel, puteti face si d-voastra asemenea constatari, interogand pe cei care sustin de a nu fi dormit absolut deloc in cursul unei lungi calatorii nocturne cu trenul, asupra statiilor pe care le-au parcurs si de care isi amintesc si veti constata surprinsi ca majoritatea dintre aceste le scapa numaratorii. Din acest punct de vedere un cercetator semnaleaza un caz si mai edificator. O persoana care sustinea cu convingere ca pur si simplu numara orele in timpul noptii, interceptand toate bataile de acest gen ale pendulei din turnul orasului, nu a putut sa furnizeze nici o data in legatura cu o furtuna de proportii, cu toate tunetele ce au insotit-o si care a bantuit in respectivul oras.
Insomnia este, asadar, in multe cazuri, doar teama de a nu dormi. Insomia totala, cronica, pe care multi o acuza cu convingere, pare a fi in esenta o simpla fabulatie, daca nu chiar o idee cu totul deliranta. Din acest punct de vedere merita mentionate originalele studii efectuate de F. Fischgold la Spitalul Pitie din Paris, asupra a cinci indivizi care sustineau ca dorm bine, ca si asupra unui numar identic de subiecti, care sustineau dimpotri, ca sufera in mod curent de insomnie. Aceste studii s-au efectuat intr-un laborator constituit ad-hoc si care era format din 2 incaperi: una in care se aflau obsertorii si aparatura de inregistrare a tuturor epifenomenelor somnului, din care nu lipsea, fireste, electroencefalograful, si alta, care gazduia subiectii studiati si care isi faceau somnul pe saltele pneumatice ingenios cuplate cu aparatele din camera de obsertie prin cabluri care inregistrau activitatea creierului, a inimii, a plamanilor si a altor organe vitale. Aceste studii au reliefat faptul ca multi dintre aceia care sustin a avea un somn bun, in realitate nu-l au pe masura credintei lor, dupa cum si invers, multi dintre aceia care acuza ca nu-l au deloc, in realitate dorm relativ bine. Desigur, experientele lui Fischgold nu pot fi absolutizate si rezultatul lor nu poate fi generalizat, dar, cu toate acestea, ele spun foarte mult. Merita retinut din aceste experiente cazul unui tanar care sustinea ca a dormit bine si care, in realitate, dupa ce a dormit un prim sfert de ora, i-au trebuit 90 de minute pentru a adormi din nou. De asemenea, merita a fi retinut si cazul unui individ de 53 de ani care declara de a nu fi dormit decat un sfert de ora si caruia magnetofonul din camera obsertorilor i-a inregistrat trei ore de sforait. Pe aceasta tema doctorul J.L Monroe a scris o teza de doctorat de mare interes, intitulata "Differences psychologique et physiologique entre Ies bons et Ies mauis dormeurs", respectiv "Diferentele psihologice si fiziologice intre cei care dorm bine si cei care dorm prost".
Dupa cum am mai precizat, nu numai factorii psihologici, ci si conceptiile filozofice ale individului ii pot influenta intr-o maniera considerabila chiar somnul. Din acest punct de vedere precizam ca unii d in somn o placere de tip epicurian si, din acest motiv, se arunca cu nespusa voluptate in bratele lui Morfeu. Altii, de pe pozitii sensibil egale, acorda somnului prerogativele unui intermezzo fericit, care ii scuteste

fie numai pe moment

de atarurile si de trepidatia vietii cotidiene. in optica lor ntul inceta sa mai agite atmosfera si aripile morii - fireste ale morii propriului psihic

se vor opri. Lagarele nu vor mai scartai, iar pietrele de macinat vor inceta sa mai scrasneasca. Unii a somnul cu moartea. La acestia, noaptea fi haituita in mod firesc de spectre metafizice, transformand repausul reconfortant intr-un univers negru si anxios.
Tema existentiala se afla si ea, adeseori, la baza insomniei. Somnul in aceasta conceptie maladi, in loc de a reprezenta un refugiu benefic, este transformat de catre aceste spirite rasite intr-o veriila platforma de lansare spre lumea necunoscuta si nelinistita a temerilor si anxietatilor de tot felul. intr-o situatie si mai paradoxala se afla aceia care, neputand dormi, isi inchipuie ca, de fapt, ei nu dorm fiind chinuiti de obsesia de a dormi, cand, in realitate, lor le este pur si simplu frica de a-si vedea constiinta dizolta in aceasta stare fiziologica care este somnul. Or, este stiut ca frica de insomnie este in mod sigur o cauza certa tot de insomnie. Dar si situatia contrarie este perfect viabila. Scriitorul Pierre Daninos reliefeaza splendid acest aspect intr-o povestire intitulata "Arta de a dormi bine", care poate fi citita in volumul "Caietele maiorului Thompson", tradus si in tara noastra. Daninos, declara textual ca nu cunoaste "nimic mai eficient impoti somnului decat straduinta de a afla cum se doarme". Si, fireste, are perfecta dreptate.In linii mari vorbind, putem afirma ca somnului ii sunt proprii nu numai dimensiuni fiziologice, asa cum am fi inclinatia a crede, ci si psihologice, filozofice, cat si de alt gen.
Pe de alta parte, somnul reprezinta nu numai o stare fiziologica extrem de fragila, ci si extrem de riabila. Din acest punct de vedere el riaza in mod considerabil nu numai de la specie la specie, ci si in cadrul aceleiasi specii. Indiferent insa de aceste aspecte, somnul omului se deosebeste radical de acela al animalelor, iar principala trasatura a acestei deosebiri rezida in faptul ca omul dispune, atunci cand se lasa liber in bratele lui Hypnos, respectiv atunci cand doarme, de o securitate exterioara, stare care lipseste practic cu desarsire animalelor, stiut fiind ca acestea

cel putin cand isi duc viata in conditii naturale

se afla permanent intr-o stare de pericol potential. Pentru om acceptarea somnului, respectiv renuntarea momentana si mai ales constienta la starea de veghe, reprezinta un act de senina incredere, un act garantat de securitate, situatie de care nu poate fi vorba la animale.
De fapt omul nici nu renunta absolut total la benefica stare de vigilenta atunci cand doarme si poate tocmai constienta acestei realitati ii confera acea aureola de senina incredere in fata somnului de care am vorbit mai sus. Este demonstrat de altfel pe cale experimentala ca o anumita stare de vigilenta exista chiar in somnul cel mai reparator posibil. Daca n-ar fi asa, cum ne putem explica situatia in virtutea careia mama aude tipatul odraslei sale chiar in starea cea mai profunda de somn, stare in care nu aude trantitul violent al unei usi sau tunetul violent din cadrul unei furtuni rasitoare? Cum sa ne explicam multe alte situatii similare, daca nu prin remanenta unor reziduuri de stare de veghe, care nu ne parasesc chiar in somnul cel mai profund posibil? Daca nu ar fi asa, ar mai putea dormi oare oamenii salbatici, asaltati

dupa cum stim

din toate partile de pericole virtuale si potentiale mai mult sau mai putin consistente

Indiscuil sentimentul asigurarii securitatii exterioare caracterizand somnul uman reprezinta un enorm salt calitativ in atie cu somnul animal. Din nefericire acest 'salt este umbrit de faptul ca omul nu isi poate asigura o protectie tot atat de eficienta in ceea ce priveste securitatea interioara, securitate care la animal nu exista, iar daca exista totusi, aceasta este cu totul nesemnificati. Stim din acest punct de vedere ca un gand acaparator oarecare, o anume imagine sau dorinta, pot forta starea de vigilenta pe calea inducerii unei tonicitati musculare in organism, pe calea unor spasme la diverse niveluri, prin facilitarea ecloziunii unor focare de neliniste si angoasa, factori ce vor deteriora si perturba somnul. Stim de asemenea ca o noapte alba atrage dupa sine ganduri negre, dupa cum si reciproca acestei situatii este perfect labila, tot acest ansamblu reprezentand in esenta un cerc vicios. La oamenii civilizati, pe de alta parte, si anume la acei dintre ei care sunt mai fragili sub aspectul a alcatuirilor psihice si, implicit mai labili, teama de a pierde in totalitate aceste reziduuri de veghe de care am vorbit mai sus este convertita intr-o majoritate de cazuri in insomie si asta pentru simplul motiv ca aceasta stare fiziologica corespunde nu numai fricii constiente de a nu dormi, ci si aceleia inconstiente tot de a nu dormi. Mai exista si un alt aspect apropo de paradoxala teama a unora de a se lasa moi in bratele lui Hypnos, de a dormi deci. Este vorba in acest caz despre faptul amenintarii constiente de catre somn. Daca grija acuta a indivizilor in cauza de a-si conser controlul interior se converteste in mod logic si ineviil in teama de a dormi, aceasta stranie realitate poate fi generata si de un alt fapt, si anume: teama de a nu visa, visul deschizand

dupa cum se stie

portile temerilor si ale dorintelor inconstientului, ale terorii si ale rasirilor psihice. Teama somnului ca factor de amenintare, de dizolre a constiintei este veche si a fost abordata deopotri de filozofi, de oameni de litere, ca si de cei de stiinta, fara a putea fi rezolta totusi in mod satisfacator. O gasim pe larg si in fermecatoarele ini proustiene din "Du cote de chez Swan". Ea pasiona in mod sigur inca multa vreme pe exegetii somnului, pentru ca particularitatea acestei stari fiziologice de a coexista cu o activitate cerebrala mai mult sau mai putin disimulata, reprezinta una din caracteristicile de care tin multe dintre asa-zisele enigme- ale somnului.
Cine nu si-a dat seama din acest punct de vedere de aparent inexplicabila situatie, obserta la altii sau chiar pe noi insine, in virtutea careia ne propunem sa ne trezim la o anumita ora bine precizata, fapt ce se indeplineste intocmai si care pledeaza fara drept de apel pentru existenta in timpului somnului a unei activitati cerebrale de marcare a timpului scurs? Cine n-a avut de-a face apoi cu miracolul lectiei citite de cu seara si bine stiuta dimineata, fapt pledand pentru intrarea in functie a unor complexe procese corticale? Cine dintre noi n-a intampinat, macar o singura data in viata, dificultati in rezolrea unor anumite probleme sau situatii, adormind cu ele in gand, nerezolte fireste, pentru ca in timpul somnului sa ne apara, in mod miraculos, solutia mult cautata?
Exista din acest punct de vedere in mod indiscuil o particulara activitate a creierului, care lasa sa ajunga la suprafata ceea ce concentrarea starii de veghe a impiedicat de a ajunge, generand sau facilitand veriile inspiratii si asta pentru ca tocmai aceasta particulara activitate de care am vorbit mai sus permite eliberarea eului nostru profund, care intr-o asemenea situatie se misca liber si in toata spontaneitatea sa. Se pare, din acest punct de vedere, ca Ketty nu a exagerat prea mult sustinand ca ceea ce doarme in timpul somnului este corpul, creierul nedormind pe de-a intregul din moment ce el este inca purtatorul unei stari de veghe, este aderat mai difuza, dar totusi prezenta.
Problema cea mai discutata si, in acelasi timp, cea mai controversata din zilele noastre in legatura cu somnul tine de ceea ce se cunoaste sub denumirea de insomnie, stare ale carei rigori afecteaza din plin pe omul contemporan. Din acest punct de vedere trebuie sa facem din capul locului o precizare: una este de a-ti prelungi in mod deliberat starea de veghe in detrimentul somnului

ceea ce tot un fel de insomnie este

si alta insomnia propiu-zisa. Si tot din capul locului trebuie sa mai precizam ca esenta, caracterele si efectele absentei totale de somn sunt cu totul diferite de esenta, caracterele si efectele insomniei.
Tinand cont de etiologia insomniei, respectiv de cauzele care o genereaza, de frecventa cu care apare, de orarul, ca si de durata in care ni se prezinta, medicina imparte aceasta stare in patru categorii. Nu ne este in intentie de a ne ocupa in cele ce urmeaza decat de insomnia banala. Vom evita astfel orice comentarii pe tema insomniei deprimatilor anxiosi, cu trezire la miezul noptii, cu incapacitatea de a readormi, cu teroarea insomniei prin ea insasi; vom evita de a vorbi despre insomnia obsedatilor cu ritualurile de rigoare ce se cer indeplinite in acest caz pentru a readormi; nu vom vorbi nici despre insomnia istericilor, nici despre aceea a ipohondrilor, conditionata de convingerea eronata in existenta unei maladii corporale grave si nici despre aceea a maniacilor preexcitati de diverse cauze, pentru a mai avea pofta si dorinta de a dormi. Referindu-ne la insomnia banala, comuna si plecand de la graficul orar de aparitie al acesteia, vom reaminti cele trei modalitati de exprimare pe aceasta linie: insomniile serii sau precoce, cele de la mijlocul noptii si cele din zori sau tardive. Primele sunt generate de faptul ca cel afectat nu se decide de a se culca, pe considerentul ca are inca multe de facut si antrenandu-se in tot felul de treburi

mai mult sau mai putin utile

isi creeaza o fireasca excitatie cerebrala, care, tot atat de firesc antreneaza insomnia. Multi dintre acesti indivizi adorm in fotoliu in fata televizorului si cand, cu constiinta ca au frustrat ziua de aportul lor, se asaza in pat spre a adormi, constata ca somnul Ie-a scapat printre degete. Insomniile de la mijlocul noptii, respectiv acelea care survin de obicei intre orele 2 si 4, sunt in general declansate fie de o excitatie psihica i oarecare, fie de minore incitatii somatice (foame, sete, senzatie de I urinare, zgomot, palpitatii sau o jena digesti oarecare) si sunt pe cat de spectaculoase, pe atat de benigne

contrar aparentelor. Interlul de la una pana la doua ore de insomnie si, implicit, de una i pana la doua ore de liniste este cel mai adesea gret de un f impresionant coeficient de clarviziune si de fertilitate intelectuala, fiind I favorabil meditatiilor si inspiratiei. Aceasta stare particulara ne sugere-t. aza faptul ca gandurile decantate in somn forteaza pe aceasta cale admisia in sfera de constienta, tinand-o treaza pana la completa lor realizare. Insomniile tardive, de departe cele mai raspandite, ii caracterizeaza in special pe scolari si pe rstnici. La primii ani sunt generate de obsesia trezirii la ora fixa, in timp ce la ceilalti chiar de rsta, care prin definitie le mananca din somn. Batranul ale carui nopti sunt, tot prin definitie, scurte, isi regaseste pe aceasta cale orarul copilariei, contemdu-si somnul pierdut prin scurte si repetate sieste cand este cotropit subit de somnolenta si de torpoare, sieste care din anumite puncte de de vedere ne sugereaza necesitatea reincarcarii misterioase a organismului cu energie si care, pe drept, corespund unor stari de fapt. Stim cu totii cat de usot adorm rstnicii atunci cand se imobilizeaza intr-un fotoliu conforil si cand sunt inluiti de caldura si liniste si, in acelasi timp, cat de usor se trezesc din aceasta stare, bine dispusi si refacuti!
Drama insomniei nu tine atat de consecintele ei somatice, corporale, cat de cele psihologice. O prima categorie de indivizi isi d iremediabil compromisa ziua ce urmeaza nesomnului, facand din acest motiv un autentic complex de ineficienta. Acestia sunt intr-ader insomniei bolnavi. Cei din a doua categorie dorm scurt, dar bine, motiv pentru care sunt in stare sa ia ziua in coarne si, ca atare, nu fac complexul mentionat. Pe acestia, fireste, nu ii vom considera bolnavi, in timp ce cei din prima categorie se considera priti de somn, cei din a doua, doar dezantajati. De fapt cercetari stiintifice de ultim moment au spulberat asa-zisul complex sau mit al ineficientei de care fac atata caz unii insomniei, spre a-si etala si dramatiza situatia. Experiente efectuate pe loturi de subiecti voluntari, carora timp de 2-3 nopti le era intrerupt somnul de mai multe ori in mod deliberat, in atie cu loturi de subiecti martori, al caror somn nu a fost tulburat, au indicat ca performantele corporale sau intelectuale ale subiectilor din ambele loturi au fost

dupa experimentare

sensibil egale, de unde se poate trage concluzia ca insomnia este intretinuta mai mult de deteriorarea intelectuala ce urmeaza unei nopti de insomnie, decat de cea somatica.
Apeland la somnifere si tranchilizante, medicina a crezut multa vreme ca rezol definitiv problema insomniei. Aceste preparate s-au diversificat si s-au perfectionat continuu, dar cu toate acestea edarea chimica nu ne-a putut scoate din impas. Aceeasi medicina s-a convins, progresiv, ca somnul chimic nu poate reprezenta o solutie cu caracter permanent, in primul rand, deoarece calitatea somnului obtinut pe aceasta cale nu se a cu calitatea somnului natural si, in al doilea rand, pentru ca luarea abuzi de somnifere poate duce la o anume dependenta, la o anume toxicomanie, cu repercursiuni dintre cele mai nocive pentru organism. Abuzul care se face in special pe anumite arii ale lumii pe linie de somnifere este profund daunator sanatatii, pe de o parte pentru ca barbituricele, in special, duc la dependenta, iar pe de alta parte pentru ca pe aceasta cale se ajunge la o veriila toxicomanie cu caracter cronic si cu tot ce depinde de aceasta realitate.
Consumul somniferelor ocupa locul III in S.U.A. pe scara consumului medicamentos in general, acest consum crescand si dublandu-se numai in perioada 19621977, asadar pe parcursul a numai un deceniu si jumatate. Situatii relativ similare gasim si in alte tari occidentale. Peste 2 milioane de americani iau constant somnifere, dar se pare insa ca in mod inutil, caci, se afirma intr-un raport al unei comisii de la National Academy of Science din 1979, ca exista putine evidente ca somniferele luate ar fi eficiente un timp mai indelungat. Conform obsertiilor comisiei, sedativele isi pierd eficacitatea dupa cate zile de folosire. Comisia a constatat de asemenea ca unele dintre barbiturice larg raspandite in S.U.A., ca produsele Dalman, Valium etc, sunt riscante pentru batrani si pentru persoanele suferinde de diverse nefropatii.
Insomnia se trateaza printr-o anumita cultura si educatie. in primul rand este nevoie sa ne construim cu rabdare un anume ritual al somnului, adaptat personalitatii noastre. Pana si copilul isi construieste in mod instinctiv si intuitiv acest ritual. Acesta, inainte de a adormi isi framanta perna, isi suge degetul, isi ia o anumita pozitie, iar uneori adoarme in prealabil o anumita papusa sau un anumit animal

autentice totemuri somnifere - pe care le tine in imediata sa apropiere. Ritualul somnului cuprinde elemente conditionale- care, pentru a-si mentine labilitatea si eficienta, trebuie respectate cu strictete (deschiderea ferestrelor si aerisirea camerei, iluminare corespunzatoare, lecturi si auditii adecte, respectarea orei de culcare, asigurarea unui spatiu corespunzator de liniste si de inducere a somnului etc). Nu ezitati de a introduce in acest ritual folosirea unei lampi de noptiera cu abajur sau a unei lampi care imita morfologia lampilor de gaz de odinioara. Memoria genetica pastreaza la unii

si in special la cei care au trait la tara

imaginea noptilor tihnite, iluminate de ochiul galben din lampile cu petrol lampant. Nu uitati, de asemenea, de a introduce in acest ritual plimbarea de seara, efectuata pe strazi sau in parcuri linistite si in cadenta ritmica a pasilor. Nu uitati ca aceasta cadenta reprezinta cel mai vechi cantec de leagan al aciuitilor.In al doilea rand este nevoie sa stim cand sa punem ultima virgula si apoi punctul final la activitatile zilnice. Este o aderata arta de a sti cand sa te desprinzi din zi, adica din munca, si sa te arunci in noapte, adica in repaus.
Si in al treilea rand, nu trebuie sa uitam niciodata ca fiecare doarme in felul lui, dupa cum fiecare sufera in felul lui.