Sa renim la cele spuse mai devreme referitor la cocaina. Obiceiul mesagerului incas de a mesteca frunze energizante de coca si toate celelalte forme traditionale si relativ inofensi de consum de
cocaina s-au perpetuat in regiunea Anzilor pana in prezent. Am oferit exemplul directorului caruia i se spusese ca prizarea cocainei nu provoaca dependenta si care a ajuns un dependent. Mai este si cazul tinerei care fuma cocaina si a fost prinsa in capcana unui viciu distrugator. Aceste experiente diferite sugereaza faptul ca titlurile din presa ce declara intr-un mod categoric ca un anumit drog provoaca sau nu dependenta sunt in general simpliste, intrebarea care trebuie pusa nu este daca un drog provoaca dependenta intr-o maniera absoluta, ci care este probabilitatea aparitiei unei dependente in cazul administrarii intr-un anumit mod, cu o anumita frecnta si intensitate. Riscul dependentei este o chestiune mai nuantata decat o sugereaza titlurile din ziare.
Adesea exista mai multe moduri prin care un drog poate fi introdus in organism. Cele preferate sunt: mestecarea drogului si absorbtia sa prin tesutul ce captuseste
cavitatea bucala, inghitirea si absorbirea prin stomac, fumarea si absorbirea prin plamani, prizarea pe nas a pulberii, si injectarea. Unele
droguri pot fi administrate intr-un singur fel (alcoolul), insa adesea exista mai multe posibilitati: cocaina, opiaceele si
tutunul au cai multiple de administrare.
Aceste cai sunt periculoase din mai multe perspecti. Deprinderea unui obicei, ce constituie procesul psihologic aflat la baza dependentei, este influentata de intervalul de timp scurs de la administrarea drogului si pana la aparitia senzatiei de recompensa indusa creierului. Daca intervalul este prea lung, asocierea psihologica nu se produce, iar obiceiul nu este incurajat. Insa daca intervalul este scurt, obiceiul administrarii drogului este puternic stimulat. Prin analogie, daca ii oferi unui caine un biscuit la cinci minute dupa ce a nit la comanda, el nu-si va forma obiceiul de a ni la comanda. Daca biscuitul este pregatit in momentul in care cainele ajunge la stapan, iar acest exercitiu este repetat suficient de des, in scurt timp Pongo isi va dezvolta un puternic obicei de a ni la comanda. Situatia este similara in cazul deprinderii obiceiului de administrare a drogurilor: inghitirea drogului si absorbtia lenta rezultata nu incurajeaza administrarea la fel de eficient cum o face inducerea rapida la nil cerebral prin fumare sau injectare. Alegerea modului de administrare modifica intr-o maniera considerabila capacitatea unui drog de a provoca dependenta.
lata un exemplu in care teoria deprinderii este dodita practic in realitate:
Jeff crescuse de tanar intr-un complex de locuinte in care toata lumea consuma droguri tot timpul. La varsta de douazeci de ani a inceput sa fumeze heroina - fara ace, fara sange, fara probleme, totul parea simplu si foarte accepil. In cea mai mare parte a rii el a
fumat heroina in doze mici. "Nu era mare lucru, nu capatasem un obicei." Insa prin septembrie el ajunsese sa fumeze suficienta heroina cat sa nu-i ajunga banii. "De ce nu incerci sa-ti injectezi, ca ar fi mai renil", i-a sugerat un prieten. "Pana de ziua mea, in octombrie, ajunsesem dependent", isi aminteste jeff.
Evolutia lui Jeff nu arata doar calea urmata de un singur consumator de heroina, ci experienta traita prin anii 1980 de multi tineri consumatori de heroina din orasele provinciale britanice prin anii 1980.
Pe langa relatia cu gradul de dependenta, alegerea modului de administrare mai poate influenta atat tipul, cat si nilul riscului de imbolnavire asociat. De exemplu, injectarea comporta pericolul transmiterii unor infectii virale, resturile unui drog fumat pot afecta plamanii, in timp ce
alcoolul ingurgitat poate duce la
cancer esofagian. Injectarea, datorita faptului ca este cea mai simpla cale de a introduce rapid o cantitate mare dintr-un drog in organismul consumatorului, este si o cauza frecnta de deces in urma supradozelor.
