MELOTERAPIE

ELEMENTE DE MELOTERAPIE UTILIZATE IN ACTIVITATEA RECUPERATIV TERAPEUTICA CU ELEVII CU HANDICAP MINTAL

- aspecte teoretice si practice -

Programa actuala destinata recuperarii copiilor handicapati din tara noastra, din cadrul scolilor speciale, acorda o importanta deosebita activitatilor de terapie ocupationala si psihoterapie de expresie.

Trebuie sa subliniem inca de la inceput ca aceasta categorie de activitati, cu efecte terapeutice deosebit de eficiente se pot organiza si in alte categorii de institutii, centre de zi, camine scoala sau spital, precum si gradinite speciale.

In perspectiva realizarii invatamantului integrat in tara noastra, ele vor trebui organizate in cadrul scolii obisnuite, care se va transforma intr-o scoala inclusiva ce va raspunde nevoilor tuturor copiilor.

Din cadrul activitatilor de expresie fac parte si activitatile de art-terapie, care se refera, in principal, la folosirea mijloacelor de expresie artistica in scopuri terapeutice.

Aceste mijloace isi dovedesc eficienta prin faptul ca ele fac apel la sinet, pentru a realiza o relatie optima intre educator si subiect.

Meloterapia se incadreaza in vasta arie a psihoterapiei prin arta.

Valoarea terapeutica a muzicii rezulta din multiplele influente pe care le are asupra psihicului uman, datorate complexitatii fenomenului muzical insusi.

Muzica reprezinta arta de a exprima sentimente si idei cu ajutorul sunetelor combinate intr-o maniera specifica (DEX Dictionarul explicativ al limbii romane, Edit. Academiei Romane, 1995).

Muzica declanseaza procese afective dintre cele mai variate si neasteptate, de la emotia muzicala cu o gama larga de manifestare bucurie, traire interioara, sentimentul armoniei, inaltare spirituala pana la descarcari explozive de exaltare colectiva.

Fiind cea mai complexa arta si in acelasi timp accesibila tuturor oamenilor, muzica dispune de cel mai fin si mai penetrant limbaj artistic SUNETUL.

Rezultanta a vibratiei sonore periodice si regulate, sunetul muzical dispune de patru insusiri: inaltime, durata, intensitate si timbru. Organizarea si succesiunea acestora, cu sens expresiv, isi dovedesc eficiemta prin sensibilizarea subiectilor, cat si crearea unei stari psihice pozitive ce permite realiza unei realatii corespunzatoare de comunicare dintre educator si subiect.

RITMUL in muzica se refera la succesiunea organizata a duratei sunetelor. Utilizarea sa judicioasa faciliteaza dezvoltarea facultatilor psihice superioare ale fiintei umane a valorilor sale etice.

Ritmul se rezuma, in principal, la caracteristicile miscarii. El prezinta rezonante diferite la o persoana sau alta, in functie de varsta, stare de sanatate, dispozitie sufleteasca de moment sau nivel cultural.

ARMONIA se refera la imbinarea melodica a sunetelor si se bazeaza pe tehnica acordurilor, specifica compozitiei.

Ritmul si armonia sunt elementele esentiale ce compun o melodie sau cantec.

MELODIA, ca rezultat final al unei creatii muzicale reprezinta o succesiune de sunete imbinate dupa regulile ritmului si ale modulatiei pentru a alcatui o unitate cu sens expresiv, exprimata intr-o compozitie muzicala.

In cadrul muzicoterapiei, educatorul trebuie sa fie interesat, in special, de efectul pe care il are muzica ati prefera, ea va poate relaxa" class="text">muzica utilizata sub diverse forme. Ca mijloc pentru recuperarea personalitatii individului normal sau handicapat.

La normali s-a demonstrat ca muzica exercita o serie de efecte benefice, printre care enumeram:

-         determina o serie de stari afective tonice;

-                                 induce subiectului o stare de liniste, conducand la reducerea starilor de tensiune si anxietate;

-                                 permite evadarea si induce adesea o stare de securitate;

-                                 creste tonusul subiectului si rezistenta sa la effort, contribuind in acelasi timp la invingerea unor obstacole ??? existentei, cum ar fi starile de boala sau handicap;

-                                 faciliteaza comunicarea intre persoane;

-                                 contribuie la dezvoltarea unor functii si procese psihice, incepand cu cele primare, senzatii, perceptii si reprezentari si terminand cu cele mai complexe, cum ar fi, de exemplu , afectivitatea si imgainatia;

-                                 amelioreaza comportamentul si socializeaza individul.

La copin handicapati mintal meloterapia este folosita, in special, in stabilirea unui alt tip de comunicare, diferit de cea verbala, cu acesti subiecti.

Atunci cand se lucreaza cu acesti subiecti conteaza mai putin nivelul de dezvoltare al aptitudinilor muzicale pe care acestia le poseda, deoarece in aceasta situatie muzica nu este utilizata in terapie datorita calitatilor sale estetice.

Weigl introduce, in acest sens, termenul de muzica functionala, care desemneaza faptul ca muzica eficace in terapie este cea destinata obiectivelor practice, in functie de nevoile subiectilor.

Principalul obiectiv al meloterapiei este acela de a stabili contactul cu handicapatul mintal si de a facilita comunicarea intre el si educatorul transformat in terapeut (S.Ionescu)

Deci, in cadrul activitatilor de meloterapie, muzica ati prefera, ea va poate relaxa" class="text">muzica este utilizata in scopul recuperarii pe cat mai mult posibil a personalitatii decompensate a acestor categorii de handicapati.

Pentru atingerea acestui scop, S.Ionescu sugereaza realizarea unei diferentieri transante intre utilizarea muzicii in sens terapeutic si utilizarea acesteia in diferite activitati recreative organizate cu copin handicapati.

Cercetarile au demonstrat ca, instrumentele de percutie, cum ar fi castanietele, clopotele, tamburinele, tambalele, xilofoanele, faciliteaza comunicarea, mai ales in cazul copiilor cu handicap mintal mai sever sau al celor timizi si anxiosi.

In cadrul unei asmenea activitati desfasurate, spre ex 828c25i emplu, in cadrul Centrului de recuperare Folke Bernadotte, din Suedia, se folosesc cu succes asocierea dintre doua instrumente, pianul si toba. Copilul este asezat comod intr-un fotoliu si asculta diverse melodii interpretate la pian de un meloterapeut calificat. Acesta urmareste reactiile cu atentie, in scopul stabilirii frecventelor preferate, inalte sau grave, cu ajutorul caruia stabileste, in continuare, gama de interpretare ce va determina la subiect o avalansa de reactii emotionale, cauzata de o vibratie afectiva autentica la muzica ascultata.

In continuare i se da copilului o toba in care i se cere sa bata in functie de ritmul melodiei ascultate. In acest mod copilul fixeaza ritmul si prin actiunea sa asupra tobei isi imbunatateste performantele in domeniul motricitatii.

Aceasta reprezinta, in fond, cheia unei adevarate terapii a succesului.

Pentru acompaniament se poate folosi, de exemplu, si o muzicuta cu clape, care forteaza subiectul sa-si foloseasca degetele.

Pentru calmarea subiectilor anxiosi si a celor hiperkinetici se foloseste, in general, un instrument deosebit de armonios, care emite un fel de sunete prelungi de clopotei.

Rezultatele au demonstrat ca prin folosirea unui astfel tip de sedinta de meloterapie este influentat benefic intregul psihic al subiectilor.

In cadrul institutiilor de invatamant din tara noastra educatorii pot utiliza astfel de sedinte ca cea descrisa mai sus, cu ajutorul unei inregistrari pe banda magnetica si al unui sintetizator de sunete.

Cercetarile au evidentiat ca, atat la normali cat si la handicapatii mintal, meloterapia are efecte deosebite asupra dezvoltarii comunicarii.

Atunci cand handicapatul mintal este asociat cu alte tulburari sihice, cum ar fi hiperactivitatea sa instabilitatea emotiva, se impun cateve distinctii separate.

La copin deficienti mintal hiperactivi, muzicoterapia poate fi utilizata pentru ameliorarea inhibitiei voluntare a actelor motorii si pentru realizarea unor performante de succes.

La cei cu instabilitate emotionala utilizarea muzicoterapiei, in viziunea lui S.Ionescu, determina:

-         diminuarea tensiunilor;

-         reducerea agresivitatii;

-         imbunatateste cooperarea in interiorul grupului;

-         amelioreaza munca de echipa.

Murphy a demonstrat ca meloterapia ii ajuta si pe cei cu tulburari relationale, deoarece favorizeaza participarea spontana la activitati de grup (S.Ionescu).

Cercetarile efectuate de Humprey ne ofera indicatii metodice pretioase despre preferintele copiilor pentru diverse forme de activitati de meloterapie, in functie de nivelul lor de activism. Subiectii cu un nivel de activitate globala aleg dansul, cei cu nivel mediu de activitate grupa de tobosari, iar cei cu nivel scazut de activism se orienteaza catregrupele de coruri sau acompaniament.(S.Ionescu).

Asa cum a rezultat si din cele prezentate mai sus, terapia prin muzica se poate organiza in mod individual sau in grupuri.

In cadrul grasinitelor si scolilor speciale este util sa se grupeze copin in functie de performantele de care sunt capabili in domeniul muzicii si in functie de nivelul retardului lor intelectual.

Activitatile de meloterapie cu cei cu deficiente mentale severe sau polihandicapuri, este indicat sa se desfasoare prin sedinte individuale.

Meloterapia, din punct de vedere al activitatilor care se solicita copiilor, se mai poate imparti in doua forme activa si receptiva.

Forma activa, denumita dupa unii autori si directa, consta in diverse activitati muzicale desfasurate de subiectii insisi, muzica instrumentala sau vocala, executata individual sau in grup.

Forma receptiva sau indirecta, este acea forma in care subiectii audiaza muzica. In cadrul acestei a doua variante, pasivitatea subiectilor nu este totala, deoarece activitatea de receptie solicita prin ea insasi un anumit grad de participare din partea acestora.

In cadrul activitatilor de meloterapie desfasurate in invatamant de catre educatori si logopezi, consideram ca este util sa se urmareasca urmatoarele obiective:

-         dezvoltarea interesului fata de activitatile muzicale;

-         formarea si dezvoltarea auzului muzical (cu elementel sale componente simt melodic, ritmic, armonic-polifonic);

-         educare vocii ca principal mijloc de redare a muzicii;

-         formarea unor deprinderi practice muzicale (deprinderi de cant, ritmice, melodice, armonico-polifonice, de interpretare, de utilizarea instrumentelor, s.a.m.d.);

-         educarea deprinderilor de a asculta muzica;

-         integrarea in viata artistica a unitatilor de invatamant;

-         cultivarea imaginatiei si creativitatii;

-         echilibrarea intregii personalitati a copilului prin cultivarea unor trasaturi de caracter pozitive;

-         dezvoltarea sociabilitatii copilului prin participarea la activitatile organizate pe grupuri de copii.

In afara obiectivelor enumerate mai sus, Programa scolara de terapie educationala complexa si integrata, destinata educatorilor din scolile ajutatoare, mai prevede si o serie de alte obiective importante legate de :

-                                 imbunatatirea orientarii spatio-temporale si coordonarii motrice;

-                                 educarea expresivitatii mimico-gesticulare;

-                                 nuantarea exprimarii verbale;

-                                 dezvoltarea sensibilitatii cromatice muzicale;

-                                 determinarea unor stari de deconectare, bucurie, incantare, etc.

Declansarea procesului muzicoterapiei trebuie sa porneasca cu evaluarea generala a fiecarui copil, in functie de nevoile caruia se vor selecta obiectivele adecvate ce urmeaza sa fie atinse.

Aceasta se face prin studierea dosarului copilului, informatii dobandite de la familie si ceilalti membri ai corpului didactic, observarea si studierea atenta a preferintelor sale muzicale si cunoasterea experientelor anterioare din domeniul muzicii.

Se pot folosi, de asemenea diverse categorii de teste, care, este util, sa se aplice cat mai devreme posibil, deoarece, cu cat se declanseaza mai de timpuriu activarea terapeutica, cu atat cresc sansele de a se obtine efecte mai substantiale in ul recuperarii. In acest sens, Graham a constituit o scala a nivelului de dezvoltare pentru performantele muzicale, coreland aceste nivele cu varsta mintala. Autorul justifica utilitatea testului sau prin faptul ca fiecare individ urca scala de dezvoltare in modul sau propriu in diferite intervale de timp, aceasta depinzand de gradul de profunzime al handicapului sau. Scala sa de dezvoltare face legatura intre varsta mintala si performantele muzicale posibile, fixand totodata si limitele ce pot fi atinse in cadrul invatarii, in functie de decalajul dintre etateamintala si cea cronoogica, specifica handicapului mintal, dupa cum urmeaza:

VARSTA MINTALA DESCRIEREA PERFORMANTELOR MUZICALE

2-6 luni - arata nediferentiat prin miscari ale bratului sau piciorului, cand canta muzica

4-8 luni - misca capul sau fata in directia stimulului muzical

8-l6 luni - aluneca usor sau se taraste in directia stimulului

muzical

16-36 luni - asculta atent pentru un minut sau mai mult;

37-48 luni - bate din palme sau bate din picior, stand jos;

48-54 luni - canta stand jos sau in picioare, bate din palme sau

din picioare

54-56 luni - bate din palme si picioare

56-62 luni - bate din maini si picioare in ritmul muzicii

62-72 luni - canta la un instrument stand jos sau in picioare

72-84 luni - bate in ritm din picior, canta la un instrument si

vocal

peste 84 luni - bate ritmul din picior, canta pe tonuri inalte si din

instrument in acelasi timp

Scala mai are avantajul ca nu utilizeaza elemente verbale influentate de factori culturali, fapt care o face usor aplicabila.

In functie de nivelul de retard mintal al copilului si obiectivele stabilite in recuperare, se pune problema alegerii celor mai potrivite activitati in care acesta sa fie inclus.

Se recomanda introducerea diverselor categorii de activitati, intr-o succesiune graduala, in functie de tipul si compatibilitatea acestora.

Toate aceste activitati executate gradat, de la simplul complex, determina, prin combinarea lor, structurarea aptitudinii muzicale complexe la persoanele handicapate, asigurandu-se in final la compensarea unor deficiente din sfera personalitatii sale, in special a celor legate de psihomotricitate (daca se refera la handicapatul minor).

A. Educarea ritmului se face prin urmatoarele tipuri de exercitii gradate, in functie de gradul de dificultate si nivelul de devoltare al copilului:

-                                 aplaudarea sau baterea intr-un instrument de percutie, la un anumit cuvant dintr-un cantec;

-                                 baterea ritmica la auzul unor cuvinte din vocabularul activ al copilului, de exemplu la auzul numelor prietenilor, profesorilor, a unor flori, pasari sau mancaruri preferate;

-                                 aplaudarea sau baterea intr-un instrument de percutie in ritmul metronomului, in mai multe variante:

a.     cu cate o bataie la fiecare sunet de metronom,

b.     cu cate o bataie la fiecare al doilea sunet de metronom,

c.      cu cate o bataie la fiecarea al treilea sunet,

d.     cu cate o bataie la fiecare al patrulea sunet.

Astfel, spre exemplu, cercetarile recente au relevat faptul ca activitatile ritmice, care se bazeaza pe folosirea cu precadere a unor instrumente de percutie, este util sa fie introduse inaintea altor categorii de activitati. Aceasta deoarece s-a demonstrat ca introducerea ritmului este mai putin anxioasa pentru subiecti (S. Ionescu Ibidem).

Dupa diagnosticarea nivelului achizitiilor muzicale pe care le are un copil la un moment dat, se poate trece, cu succes, la elaborarea unor programe specifice, recuperatorii, care constau in executarea unei largi game de exercitii specifice, organizate pe domenii distincte de manifestare a aptitudinii muzicale.

Scopul acestor esercitii este de a slefui aptitudinile muzicale ale handicapatului, atatea cate exista, pentru a le imbunatati competenta si placerea de a exers, cu efect benefic asupra personalitatii sale, in general.

Pentru dezvoltarea aptitudinilor muzicale complexe, este necesar sa se actioneze in urmatoarele segmente distincte, din structura acestei aptitudini:

-         educarea ritmului;

-         formarea abilitatilor in folosirea instrumentelor;

-         stimularea deprinderii de cant;

-                                 asigurarea unei legaturi corespunzatoare intre cant si miscare.

-                                 redarea ritmului de baza dintr-o melodie, batand din palme sau intr-un instrument de percutie dupa urmatoarele masuri 2/4, 3/4, 4/4, 6/8.

In cel din urma caz, cel al categoriilor de exercitii destinate in special handicapatilor mintal usori, s-a constatat in practica ca foarte putini dintre acestia sunt capabili de un progres suplimentar, avand ca punct de plecare insusirea ritmurilor de baza. Pentru acest ultim grup restrans, se recomanda insusirea bataii in instrumente de percutie, in ritm sincopat, spre exemplu de tango, rumba, boss-a-nova sau cha-cha, ajungandu-se in felul acesta, la cultivarea unei aptitudini muzicale autentice.

B. Folosirea instrumentelor

-                                 instrumente de percutie (tamburina, toba, tambalul, shakerul), sunt folosite in activitatea cu handicapatul mintal nu numai pentru deprinderea ritmului, ci si permite diferite activitati care sa le formeze perceptia sunetului fiecarui instrument in parte. Studiile metodice recomanda, in acest sens, folosirea unor instrumente in timpul unei povestiri, prin asocierea lor cu diverse personaje sau evenimente ale naratiunii. (Word si Dobbs)

-                                 instrumentele cu corzi sunt folosite in diferite exercitii ca:

1. la auzul sunetului emis de vibrarea unei corzi, emis de terapeut, se cere copilului sa-l reproduca prin atingerea corzii, fara emiterea sunetului;

2. ciupirea unei corzi indicata de adult, sub directa sa supraveghere sau sprijin.

3. alegerea dintr-un grup de corzi a celei cerute de adult sau indicarea lor cu ajutorul unor instrumente specifice;

4. folosirea unor instrumente care emit sunete pe cinci note muzicale (pentatonice);

5. utilizarea in exercitii similare a harpei, pianului, orgii electronice, la cele cu claviatura, copilul trebuie sa indice, cu ajutorul unor litere sau semne, o clapa anume;

6. interpretarea solistica la un instrument se dovedeste a fi dificila chiar si pentru debil mintal, dar executarea acompaniamentului este accesibila pentru cei cu debilitate mintala usoara, avand in fata scheme grafice ale acordurilor sau invatand numele notelor si urmarind degetul aratator al profesorului pe portativ;

7. exercitiile de invatare a chitarei sunt posibile atunci cand se urmareste redarea unei singure note muzicale, schimbarea corzilor, corespunzatoare realizarii acordurilor de chitara, este dificil de realizat in cazul handicapatilor mintal.

C. Invatarea cantecelor incepe cu exersarea silabelor, ca la varsta de 6 luni, vocalizarea primitiva pe care Moog o definea ca pe un fel de balbaiala muzicala:

1.           prelungirea cantata a cuvantului final din propozitie;

2.           cantarea a doua cuvinte impreuna;

3.           cantarea unor strofe ritmate dintr-un cantec, de preferinta de nivel de gradinita si accesibil varstei mintale copilului;

4.           cantarea altor cantece apropiate nivelului de dezvoltare mintala a copilului si intereselor sale, selectandu-le pe cele mai clare.

D. Contributia muzicii la imbunatatirea motricitatii voluntare este deosebit de importanta, mai cu seama la retardatii mintal unde, cu cat profunzimea handicapului este mai mare, deficitul de motricitate este mai mare. In aceasta ultima situatie se poate afirma cu certitudine ca, muzica exercita un rol terapeutic corespunzator, major.

Se poate conchide, pe o baza experimentala solida, ca retardatii mintal trebuie, in permanenta, sa raspunda la muzica in vederea ameliorarii psihomotricitatii lor, prin simple miscari al membrelor corpului sau alergare.

Miscarea pe fond muzical este bine sa se desfasoare in urmatoarele etape:

-         ascultarea batailor intr-o toba, punerea in miscare la zgomotul produs de aceasta si oprirea la incetarea sa;

-         executarea de miscari pe ritmuri de toba, acestea pot porni de la pasi mici si pe masura accelerarii ritmului se poate trece la sarituri si chiar alergari;

-         desfasurarea de miscari pe anumite melodii, folosind modelul anterior;

-         executarea de jocuride miscare pe acompaniament muzical;

-         executarea de dansuri simple cu miscari ample;

-         interpretarea unor dansuri in mod creativ, cu alegerea libera a ritmului si timpului de miscare, cu interventia minima din partea profesorului.

Terapia prin dans a fost utilizata cu succes in cazurile cand comunicarea era blocata sau limitata, la copii cu deficienta mintala severa sau la autisti. Se afirma aceasta deoarece dansul amelioreaza in special imaginea corporala a subiectilor, fiecare identificandu-si prin dans propriul ritm corporal, ca individ si ca membru al grupului de apartenenta (S.Ionescu).

Evaluarea progreselor facute de copil se poate face cu ajutorul unor scari de evaluare standardizate sau prin intermediul unor fise in care se noteaza stadiul dezvoltarii deprinderilor copilului inainte si dupa parcurgerea diferitelor categorii de exercitii muzicale.

Din succinta trecere in revista a procedeelor folosite in invatarea muzicii la handicapatii mintal, rezulta ca, intre activitatea de formare a deprinderilor muzicale si meloterapie, diferentele pot exista mai ales in teoretic, in practic-metodologic ele se intrepatrund.

Meloterapeutii cu experienta sunt de parere ca, grupul de terapie muzicala, prin puterea sa de a grupa toti copin intr-o singura experienta, pentru a uni eforturile lor intr-o activitate comuna, cu rezultate care tind spre egalizare, sfara izolarea si, prin aceasta, multe dintre impedimentele patologice ale dezvoltarii. (Staff of Rectory School In Search of a curriculum).

In concluzie, afirmam ca, folosirea muzicii in munca cu copilul handicapat mintal necesita cunoasterea structurilor de activitate specifice diverselor domenii ale acesteia, indiferent daca cel chemat sa le aplice este educator, profesor sau terapeut.

ASPECTE ALE RELATIEI DINTRE MELOTERAPIE SI ACTUL EDUCATIONAL TERAPEUTIC

- consideratii generale -

Din cadrul activitatilor de expresie fac parte si activitatile de artterapie care se refera la folosirea mijloacelor de expresie artistica in scopuri terapeutice.

Muzicoterapia se incadreaza in vasta arie a psihoterapiei prin arta. Valoarea terapeutica a muzicii rezulta din multiplele influente pe care le are asupra psihicului uman, datorita complexitatii fenomenului muzical.

Muzica declanseaza procese afective dintre cele mai variate si neasteptate, de la emotia muzicala cu o gama larga de manifestare bucurie, traire interioara, sentimentul armoniei, inaltare spirituala pana la descarcari explozive de exaltare colectiva.

Fiind cea mai complexa arta si in acelasi timp accesibila tuturor oamenilor, muzica dispune de cel mai fin si mai penetrant limbaj artistic sunetul muzical - ca element sonor fundamental cu care opereaza.

Rezultanta a vibratiei sonore periodice si regulate, sunetul muzical dispune de patru insusiri: inaltime, durata, intensitate si timbru.

Durata sunetelor muzicale se exprima prinsunete de diferite lungimi.

Inaltimea se concretizeaza prin sunete de diferite inaltimi, variat reprezentate in

cadrul scarii muzicale Dol - Do2 - Do3.

Intensitatea este calitatea sunetului muzical de a fi mai tare sau mai slab, ca rezultat al unui volum de energie mai mare sau mai mic ce insoteste vibratiile.

Timbrul se refera la calitatea care face sa se distinga un sunet dupa sursa care l-a pro dus. Astfel, sunetele bogate in armonice determina un timbru taios, patrunzator (oboiul), pe cand cele cu mai putine armonice au un timbru moale, dulce (flautul).

Organizarea si succesiunea acestor calitati ale sunetului muzical, cu sens expresiv, isi dovedesc eficienta prin sensibilizarea subiectilor, cat si prin crearea unei stari psihice pozitive ce permite realizarea unei relatii corespunzatoare de comunicare dintre educator si subiect.

Se cuvine precizarea ca muzica foloseste aeele sunete care sunt produse de vibratiile regulate si periodice ale corpurilor sonore a caror inaltime se poate preciza si identifica prin reproducerea ei cu vocea sau cu un instrument muzica1.

Spre deosebire de sunetele muzicale, zgomotele nu au precizate inaltimea, ele fiind produsul vibratiilor neregulate si neperiodice, caracterizate fiind numai de durata, inaltime si timbru.

Prin sunet, muzica are limbajul ei propriu, specific, concretizat prin ritm, armonie si melodie.

RITMUL in muzica se refera la succesiunea organizata a duratei sunetelor. Utilizarea sa judicioasa faciliteaza dezvoltarea facultatilor psihice superioare ale fiintei umane a valorilor sale estetice.

ARMONIA se refera la imbinarea melodica a sunetelor si se bazeaza pe tehnica acordurilor, specifica compozitiei.

MELODIA, ca rezultat final al unei creatii muzicale reprezinta o succesiune de sunete imbinate dupa regulile ritmului si ale modulatiei pentru a alcatui o unitate cu sens expresiv, exprimata intr-o compozitie muzicala.

Limbajul muzical rezoneaza eu personalitatea umana daca admitem ca cele trei elemente ale naturii umane, viata psihologica., viata afectiva si viata mentala sunt refIectate in atitudinal prin ritm, melodie si armonie.

Astfel, viata psihologica implica dinamism si sensibilitate sonora, generand ritmul. Viata mentala cuprinde emotiile generate de sunetele muzicale, respectiv melodia. Viata mentala presupune constientizarea lumii sonore, in functie de capacitatea de discriminare perceptiva, reprezentand armonia.

In terapia educationala, limbajul muzical poate detennina crearea unei motivatii pozitive, facilitand o deschidere individuaIa sau colectiva catre comunicare si performante scolare.

MUZICOTERAPIA SI REEDUCAREA

- obiective generale educational-terapeutice -

De-a lungul timpului, specia1isti in domeniul muzicologiei, psihologiei, pedagogiei, sociologiei, au ajuns la conc1uzia ca arta muzicala are atat menirea de a imbogati si armoniza viata psihica cat si de a contribui la desavarsirea personalitatii prin antrenarea in trairile estetico-artistice si in actul educational a intregii fiinte umane.

Procesul de ducatie muzicala este un proces complex activitate continua, sistemica, unitara, inceputa in copilarie si continuata pe tot pareursul vietii. Asadar cu cat aceasta educatie se realizeaza mai de timpuri, cu atat se poate beneficia de multiple avantaje oferite de aceasta. La copii interesul pentru muzica se manifesta pregnant prin receptare si redare, presupunand din partea educatorilor investirea unui efort pedagogic maxim, pe de o parte in dezvoltarea auzului muzical si a predispozitiilor native ale acestora, si pe de alta parte, in selectarea cu grija a unui repertoriu de cantece si jocuri muzicale atractive, interesante, antrenante.

Muzica reprezinta o sursa de energie, un resort al vointei, motive puternice de actiune sau inactiune, din efect al activitatii intelectuale devenind cauza a activitatii.

Asadar, ea nu este doar divertisment, cum este uneori apreciata superficial, sau nu numai o cale de sensibilizare, ci educa si dezvolta procese psiho-intelectuale, priceperi si deprinderi, gandire logica, atentie distributiva si concentrata, memorie, spirit de ordine si disciplina, punctualitate etc.

Esential, in cadrul actului educativ, este intelegerea functiei estetice a creatiei muzicale, pretuirea si asimilarea valorilor artistico-muzicale. In aceasta ordine de idei, muzica are sarcina de a satisface nevoia de frumos, resimtita constant la copii, ca o aspiratie nobila cu semnificatii deosebite, declansand trairi afective de durata, puternice, capabile sa le transforme constiinta cu privire la arta autentica.

MUZlCOTERAPIA SI TERAPIA COGNITIVA

Muzica special creeata pentru copii trebuie sa fie accesibila puterii lor de receptare, sa dea orientare superioara gandurilor si actiunilor, sa dec1anseze imagini cu valoare cognitiva, mergand pe calea activizarii si a transferului de idei din piesa muzicala in gandirea si in simtirea acestora. Tocmai de aceea cultivarea accesului copiilor catre frumos trebuie esalonat inca de la cea mai frageda varsta, prin prezentarea de creatii muzicale usor de inteles si de redat. Deprinderile muzicale ritmice, melodice, armonico-polifonice pot fi prezentate si consolidate gradat, constant, in functie de varsta si predispozitii native in asa fel incat sa se ajunga la intelegerea unor lucrari muzicale din ce in ce mai complexe.

Pe baza receptivitatii analizatorului auditiv, se dezvolta calitativ perceptiile si reprezentarile. Pornind de la acestea, toate celelalte procese psihice de cunoastere implica o evolutie favorabila cu atat mai mult cu cat vor fi antrenate in diverse activitati de ordin intelectual.

O terapie educationala adecvata si sistematica favorizeaza priceperea, recunoasterea si reproducerea cu usurinta a jocurilor muzieale-exercitii, a jocurilor muzicale proprju-zise, a cantecelor sau a cantecelor de joc.

In centrul preocuparilorde dezvoltare intelectua trebuie sa stea, gandirea, cea mai productiva dintre procesele psihice, deoarece prin intermediul ei, copilul trece de la explorarea senzoriala si motrica la interiorizarea perceptiei prin operatii logice, si in acest mod se poate realiza inte1egerea creatiei muzieale.

Gandirea logica a copiilor este strans legata de sensibilitate, perceptie, reprezentare si memorie.

Muzicoterapia are menirea de a realiza la copii performante ale gandirii, cum sunt: supletea, independenta, creativitatea. Prin cantec, ei isi formeaza capacitatea de a analiza si diferentia din ce in ce mai exact sunetele muzicale, structurile ritmico-melodice, participand activ si constient la interpretarea lui.

Totodata, gandirea se dezvolta in conditiile in care muzica ofera un cadru cat mai placut si atragator activitatilor desfasurate.

Mai mult ca orice stimul exterior, muzica trezeste si intretine pe o durata mai mare atentia copiilor, fie prin ritm sau linie melodica, fie prin armonie sau text, determinand emotii profunde, trairi interioare puternice sau create spontan.

Atentia concentrata poate fi mentinuta un timp mai indelungat si datorita educatorului, care urmareste motivatiile pozitive in vederea mentinerii interesului pentru etapa momentul - din activitatea pe care o desfasoara cu copin.

Atentia distributiva se dezvolta atunci cand educatorul solicita copiilor executia unor scari sugerate de text, concomitent cu intonarea liniei melodice sau folosirea urior instrumente de percutie pentru marcarea anumitor timpi accentuati/neaccentuati.

Memoria se dezvolta prin reflectarea experientei anterioare, prin fixare, pastrare, recunoasterea si reproducerea materialului sonor, a textului, a ideilor, a starilor afective sau a miscarilor asimilate.

Memoria involuntara se intalneste eu precadere la copin cu predispozitii native; acestia dispun de o mai mare usurinta in fixarea si reproducerea cantecelor, ritmurilo si jocurilor.

Prin invatarea jocurilor muzicaleexercitiu, de exemplu, se pastreaza, se recunosc si se reproduc deprinderi legate de timbru, tarie, durata si inaltime a sunetelor, iar prin jocurile muzicale propriu zise si cantece se contribuie la formarea si dezvoltarea memoriei logice.

Memoria muzicala se dezvolta si prin consolidarea deprinderilor de recunoastere a diferitelor jocuri si cantece din repertoriul invatat.

Percepitiile auditive, ca elemente ale muzicoterapiei, genereaza imagini variate legate de ul sonor, iar sunetele sunt transferate in imaginativ; de exemplu, ascultand anumite onomatopee sau glasul instrumentelor', copin le asociaza cu animalele, pasarile ori instrumentele care le produc.

Spre deosebire de perceptii, cand imaginile sonore se realizeaza in momentul executarii jocurilor muzicae respective, reprezentarile sonore reflecta imagini muzicale create in trecut. Prin urmare, reprezentarile sonore se realizeaza cu ajutorul memoriei muzicale, atunci cand se produc diferite imagini legate de particularitatile sunetului sau de textul cantecelor si jocurilor. Pe baza acestora se dezvolta imaginatia, si ulterior, la acei copii eu inclinatii deosebite, imaginatia creatoare.

MUZICOTERAPIA SI LIMBAJUL

Pe langa consideratiile facute in legatura cu evolutia proceselor psihice prin muzicoterapie, mentionate anterior, este necesar sa precizam ca aceasta se manifesta cu o pondere deosebita si in dezvoltarea limbajului, sub aspectul pronuntiei corecte a textului cantecelor, a activizarii si imbogatirii fondului lexical de cuvinte.

Redarea unui cantec invatat presupune atat executia exacta a liniei melodice, cat si pronuntarea corecta, pe silabe, a textului. Asadar, sunetele muzicale trebuie sa se suprapuna cu silabele din text. O sincronizare perfecta se obtine dupa ce educatorul realizeaza in prealabil seturi de exercitii esalonate pe etape, vizand:

- reglarea echilibrului dintre inspir si expir, tinand seama ca majoritatea copiilor, in special prescolarii, vorbesc in inspir. Educatorul are sarcina de a urmari atent consolidarea unei vorbiri in expir;

- dezvoltarea auzului fonetic si muzical, prin emisii de vocale si silabe prezentate in diferite combinatii sub forma de joc, pronuntate in expir. Acestea pot fi executate prin imbinarea armonioasa a sunetelor muzicale in sens ascendent/descendent, respectand treptele scarii muzicale;

- coordonarea dintre respiratie-pronuntie-miscare.

Este necesar sa precizam ca aceste etape trebuie realizate inainte de etapa de invatare a cantecelor.

Exercitiile de reglare a echilibrului dintre inspir - expir, cat si cele de dezvoltare a auzului fonematic, pot imbraca diverse forme de exercitii-jocuri. Ele sunt foarte importante, intrucat sub aceasta forma se pot corecta anumite distorsionari, inlocuiri, inversari si omisii de sunete din cadrul silabelor/cuvintelor. Reluarea si diversificarea lor, conduce la automatizarea unei pronuntii corecte, clare a vocalelor, silabelor si ulterior, a cuvintelor.

Executate la inceput, ramane la aprecierea educatorului intinderea ca durata a acestora, ca moment pregatitor, inaintea inceperii activitatii ca atare.

De retinut ca pe langa aceste exercitii, se pot excuta gradat si alte exercitii muzicale, tip joc, cu elemente de dificultate mai mari, ce implica sincronizari vocale si motrice.

Cercetarile au evidentiat ca acei copii care au activat un timp mai indeungat intr-o formatie corala sau au evoluat ca solisti vocali sunt beneficiari ai unei dictii clare, a unei vorbiri nuantate si frazate corect, au ura mai expresiva.

In aceeasi ordline de idei, cei care canta mai mult isi formeaza auzul fonematic si muzical mai repede decat cei care canta mai putin, fapt ce ii ajuta sa sesizeze usor dupa auz elementele de ritm, rima, metru, de simetrie; discrimineaza mai usor consonanta si disonanta, despart corect in silabe si chiar scrierea lor este mai ortografica.

De asemenea, s-a constatat ca acesti copii au in vorbire o paleta mult mai bogata si mai nuantata, formata in urma abordarii unui repertoriu divers si bine interpretat, sunt mai sociabili si mai generosi ca urmare a muncii colecctive si a trairii de satisfactii co1ective pentru fiecare reusita din repetitie sau 'concert', sunt mai afectuosi si mai dinamici.

MUZICOTERAPIA SI INTEGRAREA SOCIO-AFECTIVǍ

Educatia muzicala influenteaza si anumite aspecte legate de latura socio-comportamentala. Astfel, integrarea in co1ectivitate se realizeaza cu mai multa usurinta prin intermediul muzicii.

Practicarea muzicii in cor determina pe copii

sa se asculte individual, dar si pe ceilalti, pot deprinde capacitatea de a asculta interpretari model ale educatorului sau ale altor copii, de a se autocontrola in vederea interpretarii la semnal si a sincronizarii eu corul.

Asadar, muzica contribuie la educarea spiritului de ordine si disciplina.

In timpul executarii cantecelor de joc, de exemplu; copin-merg in ordine, unul dupa altul sau efectueaza anumite miscari sugerate de textul cantecelor, in perfecta sincronizare eu ritmul dat, asa incat, atenti fiind, disciplina se impune de la sine.

Sensibilitatea muzicala este o conditie a dezvoltarii formelor ulterioare, mai profunde si complexe ale sentimentelor estetice.

Ea este, de asemenea, o expresie a reactiilor directe afective, ceea ce preureaza viitoarea atitudine a copilului fata de membrii microgrupului social din care face parte.

In consecinta, muzica ofera acea stare emotionala care constituie specificul ei ca arta, iar functia ei estetica si socio-afectiva se bazeaza pe aceasta.

Prin forta ei de expresie, muziea declanseaza trairi pozitive durabile, entuziasmeaza, inspira, concurand la formarea si modelarea personalitatii. Pe de alta parte, continutul educativ al textelor cantecelor imbogateste orizontul de cunoastere al copiilor, consolideaza, si sistematizeaza cunostintele despre natura, fenomene, msserii, societate etc.

Textele cantecelor cu linie melodic simpla pot fi sustinute prin miscari ritmice, batai din palme ori instrumente de percutie ce accentueaza o silaba, un sunet, o pauza.

Nu trebuie neglijate colindele si rugaciunile cantate, adevarate pilde morale de inaltare spirituala, ce pot determina pe copii sa devina mai buni, mai increzatori in fortele proprii. Cantecele de factura religioasa isi pun pecetea in formarea si dezvoltarea laturii volitionale si caracteriale, definind personalitatea.

Se stie ca cele mai atractive pentru copii sunt jocurile muzicale, ce1e ritmice, dansurile populare, deoarece prin practicarea lor se face apel la gestica, mimica, coregrafie, implicand predominant motricitatea adecvata tipului de activitate propus cat si o anumita colaborare ce permite facilitarea integrarii lor in sarcina si asimilarii de cunostinte.

Inevitabil, educatorul se implica in desfasurarea activitatii, prin motivatii pozitive, incurajand verbal un copil sau o echipa, fara sa neglijeze coordonarea de ansamblu. Aceasta atitudine de includere a educatorului printre participanti face, din start, ca activitatea sa aiba o nota de optimism, de incredere in reusita.

Dincolo de faptul ca provoaca o adevarata incantare pentru copii, muzica corespunde nevoii spontane de joc, miscare si relaxare, iar interventiile educatorului pretind o foarte buna pregatire profesionala, mult tact si cunoastere a particularitatilor fiecarui copil, astfel incat terapia educationala, desfasurata intr-un asemenea cadru, sa fie cat mai eficienta.

OBIECTIVE SPECIFICE SI PARTICULARE

ALE MUZICOTERAPIEI

Muzica fiind cuprinsa in sistemul educational ca obiect de invatamant, are ca scop general educatia plurivalenta a copiilor, iar ca scop special educatia estetica, alaturi de celelalte activitati de expresie: expresia grafica si plastica; expresia corporala.

Terapia educationala pune accent pe respectarea acestor obiective ale educatiei estetice la prescolari si scolarii mici, si anume:

- copilul sa inteleaga si sa recepteze frumosul din mediul inconjurator, atat in armonia din natura si viata sociala, cat si in arte;

- sa fie capabil sa valorifice frumosul din natura si viata socialii in creatii proprii.

Obiectivele particulare ale muzicoterapiei impun:

- dezvoltarea capacitatii de diferentiere a timbrului sunetelor;

- identificarea si diferentierea unor surse sonore din mediul inconjurator;

- diferentierea zgomotelor produse in natura de cele produse de om;

- diferentierea zgomotelor de sunetele vocale sau instrumentale;

- diferentierea si recunoasterea glasului cantat sau vorbit - al colegilor si al educatorului;

- identificarea unor instrumente muzicale.

 

 

Dezvoltarea auzului muzical si culturii vocale:

- ascultarea si reproducerea unor scurte fragmente ritmico-melodice din cantecele invatate;

- intuirea intensitatii contrastante (tare - incet) si a tempourilor contrastante (repede - rar), prin jocuri muzicale; - exemplu: 'Mergi cum iti spun' pe varfuri, pentru 'incet', pe toata talpa pentru 'tare'; 'Mergi cum iti cant' - repede-rar;

- intonarea unor cantece cu respectarea cerintelor unei respiratii corecte, a emisiei vocale si dictiei corecte a textelor acestora; jocuri-exercitii si cantece invatate;

- diferentierea intensitatii sunetelor;

- recunoasterea si reproducerea sunetelor inalte-joase;

- diferentierea duratei sunetelor lungi-scurte; reproducerea lor;

- audierea si reproducerea selectiva a unor fragmente muzicale;

- aprecierea unei melodii, interpretarea proprie si a celorlalti;

- receptarea muzicii in mod afectiv si redarea trairilor adecvate;

- corelarea sunetelor simple/complexe cu anumite imagini din natura, sau create imaginativ; exemplu: asocierea ciripitului unei pasarii cu imaginea reala sau picturala a unei pasarii;

- alegerea/imaginarea unor secvente muzicale ce ar corespunde diferitelor stari afeetive si situatii; exemplu: Ce melodie ar exprima veselia si tristetea, fosnetul padurii?'

Formarea si dezvoltarea abilitatilor ritmice:

- reproducerea unui ritm sau asocierea la un ritm dat cu batai din palme, brate, picioare, diferite obiecte sau instrumente muzicale;

- intuirea diferentelor de durata dintre sunetele muzicale (sunete lungi-sunete scurte);

- intuirea/recunoasterea/reproducerea succesiunii timpilor accentuati;

- sesizarea/recunoasterea/reproducerea nuanteloy si a tempourilor;

- consolidarea deprinderilor de a acompania cantecele prin miscari sugerate de text ori de linia melodica;

- exprimarea prin miscari ritmice de dans a unor stari sufletesti, ori situatii;

- sesizarea/recunoasterea/reproducerea simultana si alternativa a timpilor accentuati/neaccentuati;

Formarea si dezvoltarea abiltatilor melodice:

- diferentierea intensitatii sunetelor;

- recunoasterea/reproducerea sunetelor inalte si joase;

- diferenfierea/reproducerea duratei sunetelor lungi si scurte;

- sesizarea/recunoasterea/reproducerea nuantei si tempoului unei melodii -

- discriminarea timbrului fiecarui instrument muzical;

- intonarea expresiva individual si sincronic in colectiv;

- exersarea deprinderilor de baza ale auditiei, intelegerii si interpretarii cantecelor.

 

Formarea si dezvoltarea deprinderilor de nuante si tempo:

- perceperea si reproducerea in interpretare a variatiilor de intensitate (tare-incet) si in tempo (rar-repede);

- inte1egerea si recunoasterea caracterului specific al diferitelor cantece si melodii - vesel, trist, duios si integrarea interpretarii in caracterul specific al cantecului;

- constientizarea continutului cantecelor si interpretarea lor expresiva.

Formarea si dezvoltarea deprinderilor ritmico melodice:

- asocierea unor miscari sugerate de textul unui cantec, al unui joc muzical, ori melodie instrumentala;

- reproducerea unor miscari ritmice de dans, care exprima situatii si emotii;

- recunosterea/reproducerea unor cantece pentru copii; din creatia muzicala populara si culta;

- executarea dupa model sau creativ a unor fragmente/melodii, vocal sau la un instrument muzical.

Pentru a asigura eficienta educatiei muzicale este necesar ca obiectivele mentionate sa fie adaptate si concretizate pe grupe de varsta si pe nivel intlectual.

Obiectivele particulare se pot grupa, in functie de varsta.

Astfel, la prescolari se va urmari:

-                 consolidarea deprinderilor elementare de cant, de a incepe cantecul la semnal si de a canta sincronizat, de a raspunde comenzilor date de educator;

-                 formarea deprinderii de a canta in grup cantece cu ambitus mai mare, ajungand pana la sexta, urmarindu-se omogenizarea si acordarea vocilor;

-                 formarea si dezvoltarea deprinderii de a deosebi si reda intensitatii contrastante ale sunetelor (tare-incet) in cadrul jocurilor si al cantecelor;

-                 consolidarea deprinderii de a percepe, recunoaste si deosebi timbrul sunetelor dupa sursa sonora care le produce (sunetul clopotelului al tobei, fluierului, trompetei; rezonanta unui pahar etc.).

- formarea deprinderii de a percepe, recunoaste si reproduce sursa si intensitatea sunetelor muzica1e, de a recunoaste unele cantece doar dupa ritmizarea unor fragmente ale acestora;

- formarea deprinderii de a executa miscari sugerate de textul sau melodia unor cantece, urmarindu-se coordonarea miscare-ritm-text;

- cultivarea interesului copiilor in pregatirea unor programe muzicale pentru sarbatorirea unor evenimente, cum ar fi Craciunul, aniversarea zilei de 8 Martie, 1 Iunie, serbari de sfarsit de an scolar etc;

- familiarizarea copiilor, prin intermediul auditiei, cu creatiile muzicale romanesti culte si popu1are, educarea interesului si a sentimentului de dragoste pentru aceste valori;

Obiectivele urmarite la scolari se vor diversifica, avand in vedere evolutia proceselor psihice. Astfel, se va urmari:

- dezvoltarea atentieei si a memoriei auditive, a receptivitatii si sensibilitatii muzicale;

- formarea si dezvoltarea deprinderii de a asculta cantece cu un continut mai complex si mai variat, de a asculta piese muzicale vocale sau instrumentale, inregistrari magnetice pe discuri, casete, radio si tv;

- formarea deprinderii de a interpreta corect, expresiv, in colectiv sau individual cantece eu ambitus ce poate ajunge pana la octave;

- dezvoltarea deprinderii de a pronunta clar, corect si expresiv textul cantecelor;

- consolidarea deprinderilor de recunostere si reedare a unor cantece la cerere;

- consolidarea deprinderilor ritmice si melodice;

- consolidarea deprinderii de a executa corect miscari sugerate de textele cantecelor si jocurilor muzicale urmarind sincronizarea cu alti copii;

- stimularea creativitatii si cultivarea interesului pentru manifestarile artistico-muzicale;

- stimularea copiilor cu aptitudinii deosebite, prin orientarea acestora catre institutii1e de profil.

Realizarea acestor obiective depinde de personalitatea educatorului si de particularitatile grupului de copii.

Rolul educatorului este sa selectioneze continuturile ce urmeaza a fi predate pentru atingerea obiectivelor urmarite, cat si aplicarea adecvata a strategiilor care sa cbnduca la inielegerea si asimilarea acestor continuturi.

Pentru a sti in ce stadiu al interventiei eductional-terapeutice se afla copin, educatorul va efectua evaluarile necesare. In functie de aceste evaluari se vor proiecta viitoarele activitati, avand la baza obiective clare, precise, ce conduc la realizarea scopului predarii muzicii, scop ce consta in dezvoltarea simtului estetic al tuturor copiilor, indiferent de aptitudinile lor muzicale, mai mult sau mai putin evoluate.

FORME DE ORGANIZARE A ACTIVITǍTILOR

EDUCATIONAL-TERAPEUTICE DE TIP MUZICAL

Terapia educationala realizata prin muzica apeleaza la urmatoarele tipuri si forme de organizare si desfasurare a activitatilor muzicale:

1. cantecul;

2. jocurile muzicale;

3. iocurile muzicale-exercitiu;

4. jocurile cu text si cantec;

5. auditiile muzicale.

1. Cantecul are impactul cel mai puternic asupra dezvoltarii psihicului copilului. Este scop si mijloc in terapia educationala, intrucat prin el se concretizeaza majoritatea obiectivelor muzicoterapiei. Datorita acesibilitatii lui si a continutului sau variats se dezvolta vocea, auzul muzical, se formeaza deprinderea de a canta individual sau in grup, se dezvolta dragostea fata de muzica si activitate, fata de parinti (de exemplu, Acasa - muzica de J. Lupu, Flori pentru mama- muzica deTemistocle Popa), fata de natura (Primavara a sosit - muzica de N. Oancea; Ploaia - muzica de C. Meres; Ninge, ninge - muzica de V.,Voieulescu) fata de patrie (Mi-e draga Romania - muzica de P.Tiperdei)

Pentru a fi frumos interpretate de copii, cantecele selectionate trebuie sa fie de certa valoare artistica, sa aiba functie cognitiva, estetica si moral-educativa, asa dupa cum arata exemplificarile de mai sus. Selectionarea va respecta principiul accesibilitatii astfel incat la inceput se vor folosi linii melodice scurte cu ambitus mic, ritm simplu, curgator, cuvinte usor de pronuntat cu continut lesne de asimilat (exemplu: Iepurasii pe versuri de G.Cosbuc, sau Melcul suparat, prelucrare de G. Breazul, ambele preluate din folclorul copiilor). Treptat se va mari ambitusul, de la cvinta la sexta si, progrsesiv pana la octava, intre Do1 Do2 (exemplu: Vioara din folclorul copiilor, Leaganulj - muzica L. Petrescu).

Cantecele trebuie sa fie bine realizate artistic, in asa fel iccat sa genereze trairi estetice puternice si durabile. In acest context educatorul va alege pentru copin mici cantece cu tempo mai lent, moderat, cu texte simple, referitoare la activitatea pe care acestia o desfasoara in imediata lor apropiere (exemplus Gantec de leagan pentru papusi - dupa I.Potolea, ce reda caracterul cantecului de leagan, printr-o melodie duioasa, calda, lenta). La copin de varsta mare, Continutul cantecelor se diversifica, melodiile devin mai ritmate, cu alternari de ritm lent-alert, in cadrul aceleiasi piese (exemplu: Romanasul - muzica D.G.Kiriac).

Simtul ritmic se desvolta in mod gradat, incat sa se poata distinge varietatea ritmica a diferitelor cantece.

Cunoscand placerea si necesitatea de miscare a copiilor, este necesara repetarea unor cantece insotite de miscari corespunzatoare continutului din text, ritmizari prin batai din palme, ciocanit eu degetul in masuta, sticle, prin mers ritmic s.a. In acest mod, cantecele se transforma in joc si mentin interesul pentru activitate.

2. Jocul muzical este folosit cu precadere la copin de varsta mica pentru dezvoltarea simtului ritmic.

Prin structura lui, jocul muzical se aseamana in mare masura cu jocul didactic, intrucat, la fel ca si acesta, are sarcini precise, regu1i de desfasurare si elemente specifice jocului: miscare, intrecere, surpriza. Dupa insasi denumirea lui, jocul muzical constituie o imbinare armonioasa a jocului cu muzica, raspunzand perfect atat interesului copiilor pentru muzica cat si nevoii lor de miscare, de activitate.

In functie de sarcinile, elementele de joc si regulile de desfasurare, jocurile muzicale se c1asifica astfel:

a) jocuri muzicale ce se desfasoara dupa versuri si constau in ritmarea versurilor prin batai din palme, marcarea ritmului cu ajutorul instrumentelor de percutie sau asociat cu batai din palme. Datorita specificului lor, ele pot fi denumite jocuri ritmice, deoarece contribuie intr-o foarte mare masura la dezvoltarea simtului ritmic al copiilor. Astfel, prin exercitii ritmice repetate se formeaza si se consolideaza mai ales la copin mici, deprinderile de joc bazate pe recitative, mai intai cu durata de patrimi.

Exemptu: Ceasul

Cea-sul ma-re, ba-te ta-re:

Tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac.

Copin vor bate la inceput din palme, apoi vor merge in ritmul duratei de patrimi. Dupa consolidarea acestui ritm, vor fi invatati sa faca un pas pentru fiecare silaba recitata, in ritm uniform, pe durata de optimi.

Exemplu: Iepurasul

Ie-pu-ra-sul fu-ge, fu-ge

Si co-po-iul nu-l a-jun-ge.

In succesiunea diversificarii acestui tip de activitate, urmeaza jocuri ritmice cu durate combinate, patrime-optime, asociate cu batai din palme sau folosirea unui instrument de percutie asociat cu miscarea corporala.

O alta etapa o reprezinta combinarea miscarilor ritmice mana-picior, cu doua sunete de inaltimi diferite din scara muzicala.

b) Jocuri muzicale ce se desfasoara dupa o melodie cunoscuta. Ele constau in executarea unor miscari dupa muzica, in functie de caracterul acesteia. Aplicarea lor se face diferentiat, pe varste. Astfel, la copin mici, sarcina este foarte simpla: li se cere sa mearga dupa o melodie, in directia indicata de educator. Exemplu: Zburati ca pasarelele - Pasarelele se duc sa manance (copin executa miscari cu bratele, imitand zborul pasarelelor, apoi se indreapta spre un colt al clasei).

La copin de varsta mai mare se pot realiza activitati educational-terapeutice care cuprind diferite miscari executate dupa caracterul cantecelor; de exemplu: Albina si florile versuri si muzica de C. Graur, ce permite si combinarea unor pasi de dans (pas simplu, pas lateral, pas schimbat), in raport cu melodia ascultata.

Se pot realiza asemenea jocuri in care li se cere copiilor sa improvizeze miscari dupa muzica.

c) Jocuri de recunoastere. Ele presupun respectarea unor reguli dinainte stabilite si constau in identificarea unor cantece sau a unui fragment dintr-un cantec invatat anterior.

d) Jocuri muzicale ce se desfasoara potrivit sarcinii sau comenzii primite. Constau in executarea unor micari dupa muzica, conform sarcinii sau comenzii date de educator, fie ca acesta cere copiilor sa recunoasca o melodie sau fragment dintr-o piesa muzicala, fie sa execute corect si expresiv comanda. Aceste reguli impun grade de dificultate mai mari sau mai mici, in functie de varsta copiilor cu care se lucreaza.

Prin toate tipurile de jocuri enumerate mai sus se urmareste dezvoltarea simtului ritmico-melodic, cat si deprinderile de interpretare. Copin executa melodii in tempouri diferite, invata sa diferentieze intensitatea sunetelui, inaltimea lor, pornind de la perceperea celor cu intervale mai mari intre ele, ajungandu-se treptat, la sesizarea diferentelor mici de inaltime. Pe de alta parte, jocurile insotite de miscari pot sugera inaltimea sunetelor (ridicarea brate1or la sunetele inalte, coborarea lor pentru sunetele joase).

3 Jocurile muzicale exercitiu

Alt tip de activitate terapeutica de tipuzica este reprezentat de jocurile muzicale exercitiu, care au scopul de a forma deprinderile elementare de percepere, recunoastere si redare a calitatilor sunetului muzical.

Jocurile muzicale-exercitiu au rol pregatitor si se desfasoara la inceputul activitatii. In acest caz el inlocuieste exercitiul muzical pregatitor si consta in formarea cppiilor din punct de vedere tehnic-vocal, prin emisia de sunete muzicale, de durata si inaltimi diferite, vocea capatand flexibilitate.

Acest tip de activitate include exrercitit de reglare a echilibrului inspir-expir, emisii exacte in expir a unor sunete ce respecta treptele muzicale, precum si pronuntarea corecta a silabelor din text.

Exercitiile care au drept scop pregatirea copiilor pentru invatarea unui cantec se bazeaza pe unele fragmente cu grad mai mare de dificultate, din punct de vedere al intonatiei, ritmului sau al textului. Aceste pasaje se extrag si sunt exersate la inceputul activitatii de predare.

Referitor la jocurile muzicale exercitiu si la exercitiul muzical, trebuie mentionata necesitatea organizarii lor gradate si sistematice si insotirea lor de procedeele cele mai variate si mai placute.

4. Jocurile cu text si cantec

Acest tip de activitate educational terapeutica imbina intr-o structura unitara atat melodia cu textul, cat si miscarea corespunzatoare continutului literar. Acesta din urma fiind ubordonat in exclusivitate textului. Imaginile poetice ale cantecelor sunt transpuse in joc prin diferite miscari specifice, potrivite cu posibilitatile copiilor.

Culegerile cu cantece pentru copii ofera o varietate mare de jocuri cu text si cantec ce corespund nevoii de diversificare a continutului literar.

Interesante sunt jocurile in care miscarile se realizeaza simultan de toti copin, acelea desfasurate in grupuri mici sau in roluri interpretate individual.

5. Auditia muzicala

Constituie un alt tip de activitate educational-terapeutica, specifica muzicoterapiei. Ea contribuie pe de o parte la formarea gustului artistic, al interesului pentru muzica, iar pe de alta parte, la formarea si intarirea capacitatii de concentrare auditiva.

Prin intermediul auditiilor muzicale, copin sunt deprinsi sa asculte piese muzicale, sa le urmareasca cu atentie pentru a le intelege si simti continutul si frumusetea, dar mai ales sunt familiarizati cu atmosfera muzicala'.

Evident, copin asculta muzica acasa, la radio, televizor, casete, discuri, dar o fac mai mult sau mai putin interesati, deci raman sau nu cu anumite impresii artistice legate de piesele muzicale audiate. Realizata in cadrul organitat al institutiilor de invatamant, auditia muzicala ii familiarizeaza pe copii eu continutul sonor si literar a1 piese1or muzicale precum si cu explicatii referitoare la compozitor, perioada in care a compus piesa audiata s.a.

Asemenea climat favorabil creeaza un impact benefic asupra psihicului copiilor.

Copin audiaza cu mare interes si atentie cantecele interpretate de educator, mai ales daca acesta foloseste in concordanta cu continutul textului literar o mimica si gestica adecvate.

Auditiile bine alese si organizate de educator ii ajuta pe copii sa-si apropie si sa-si insuseasca mijloacele de expresie muzicala, iar acestea contribuie la imbogatirea impresiilor artistice, ii deprind cu ascultarea si interpretarea constienta a pieselor muzicale.

STRATEGII EDUCATIONAL-TERAPEUTICE

IN MUZICOTERAPIE

Metodele si tehnicile educational-terapeutice se afirma ca elemente de optimizare a activitatii instructiv-educative prin functiile pe care le indeplinesc:

- deschid caile de acces catre cunoastere;

- contribuie la sporirea eficientei formative a continutului invatamantutui prin antrenarea activa a copiilor in procesul instruirii.

Acestea pun la dispozitia educatorului o gama variata de modalitati de lucru pentru fixarea diferentiata si gradata a proceselor psihice ale copiilor.

Reusita instruirii si educarii depinde de masura in care se utilizeaza metodele si tehnicile educational-terapeutice cele mai adecvate continuturilor propuse.

Alegerea si aplicarea metodelor si procedeelor de lucru au in vedere specificul disciplinei predate, raportate la particularitatile de varsta, nivelul de dezvoltare psihica si experienta achizitionata.

Metodele si procedeele se preureaza si se verifica prin practicarea lor la fiecare obiect de invatamant, impunandu-se valorificarea lor sub aspect terapeutic.

In cadrul activitatilor educational-terapeutice de tip muzical, metodele de baza sunt: demonstratia, exercitiul, povestirea, conversatia, explicatia. Acestea se modeleaza' dupa nivelul de dezvoltare mentala, capacitatea de invatare si adaptare sociala, precum si dupa experienta personala in domeniul muzicii.

A.   Metoda demonstratiei

Consta in determinarea copiilor de a percepe nemijlocit muzica sub toate aspectele sale. Valoarea acestui tip de strategie decurge din fapful ca este prin excelenta axat pe latura intuitiva. Demonstrand, educatorul va face apel la intuitia auditiva, intuitia vizuala si intuitia motrica, combinandu-le, dupa caz.

Intuitia auditiva se realizeaza prin ascultarea cu atentie a cantecului ce urmeaza a fi invatat, cu toate problemele de ordin muzical ce le ridica.

In muzica, intuitia auditiva corespunde primei etape de cunoastere. Numai dupa ce ne-am asigurat ca aceasta a fost realizata, putem trece la urmatoarele.

Intuitia vizuala pentru o mai buna intelegere a continutului textului unui cantec, demonstrarea va fi insotita de materiale auxiliare: ilustratii, jucarii, machete, secvente din film, iar cand este posibil, se prezinta anumite fenomene ale naturii.

Intuitia motrica folosita in demonstrare se realizeaza prin executia unor miscari, legate de problemele muzicale implicate in cantecul ce trebuie invatat. Acestea se refera mai mult la ritm decat la linia melodica. Valorile de durata si formele de ritm se asimileaza mai repede cand sunt insotite si motric nu numai auditiv.

Intuitia motrica are o importanta deosebita la copii, deoarece este strans legata de specificul vietii lor, plina de miscare. In acest context, educatorul poate combina sunetele audiate, cu gesturile executate de el, solicitand redarea lor exacta.

Demonstratia este utilizata in mod continuu, atat in activtatile de predare, cat si in cele de fixare si necesita executarea modelului de interpretare al educatorului. Interpretarea etalon contribuie la ghidarea pentru o insusire cat mai exacta a continutului de idei si a melodiei in tempoul impus. Tocmai de aceea executarea modelului trebuie sa fie absolut corecta, completa si expresiva, impunand educatrului o foarte buna pregatire muzcala, precum si calitati vocale.

Educatorul va demonstra in permanenta modul corect de interpretare, va canta alaturi de copii ca etalon, va demonstra cum sa deschida gura corect, cum se pronunta exact cuvintele pe silabe, respectand linia melodica.

Utilizarea demonstratiei in activitatea educational-terapeutica de tip muzical are o importanta deosebita, intrucat de aceasta depinde formarea capacitatii de percepere si intelegere a elementelor de intensitate, inaltime, durata, pauze, ritm, armonie, polifonie.

B.   Metoda explicatiei

Se refera la expunerea concisa si clara a materialului sonor. Este cel mai adesea insotita de demonstratii si exercitiu.

Explicatia se aplica dozat si include pe de o parte, continutul ideatic al cantecelor, si pe de alta parte, la respiratie, emisie, dictie, nuante, sincronizari vocale si ritmice. Tipurile de exercitii practicate in educatia muzicala implica exercitii de reglare a respiratiei si de exersare a vocii. Odata cu consolidare deprinderii de a respira corect, se impune omogenizarea vocilor si emisia corecta a sunetelor muzicale, concomitent cu emisia corecta a silabelor.

Exercitiile de muzica se clasifica in:

        exercitii ritmice;

        exercitii melodice;

        exercitii de memorie muzicala.

Exercitiile ritmice contribuie la formarea deprinderilor ritmice, pentru a sublinia pauze, durata sunetelor, timpii accentuati si neaccentuati. In acest scop se pot folosi diferite instrumente muzicale de percutie: tobe mici, triangluri, tamburine, castaniete; iar in lipsa lor, ritmul se poate marca prin pocnit din degete, mers in pas de mars, batut din palme sau din picior.

Exercitiile melodice presupun executia unei linii melodice simple, ce cuprinde elemente de intensitate, durata, inaltime, timbru, combinate in sens ascendent si descendent pe scara muzicala.

Exercitiile de memorie muzicala reprezinta o alta categorie de exercitii, ce constau in reproducerea dupa auz a unor fragmente melodico-ritmice, fie improvizate de educator, fie incluse ca fragmente dintr-un cantec.

Pentru a-si atinge scopul urmarit, aceste tipuri de exercitii trebuie sa fie organizate succesiv, logic, pornind de la simplu la complex, utilizand procedee cat mai variate si atractive, educatorul avand sarcina de a le pregati si aplica cu grija si tact, asigurandu-le o desfasurare sub forma de joc cat mai viu, motivat pozitiv.

C.   Povestirea

Este o metoda destul de rar intalnita in activitatea de muzicoterapie, dat fiind specificul ei de expunere verbala asupra unui continut de idei (ori, in muzica, acesta este exprimat prin limbajul sunetelor muzicale).

Aceasta metoda se foloseste mai mult in activitatile de predare a cantecelor, ca stimul, precum si in activitatile de auditie muzicala.

Aceasta metoda se armonizeaza cu celelalte, in functie de momentul ales de educator pentru consolidare.

D.   Conversatia

Consta in dialogul purtat intre educator si copii si se poate realiza in toate tipurile de activitati educational-terapeutice de factura muzicala.

Intrebarile formulate de educator trebuie sa tina seama de gradul de percepere muzicala, de intelegerea continutului ideatic si de ponderea interesului pentru aceasta activitate, in asa fel incat sa nu fie stanjenitoare pentru copii.

Prin intrebari, ca si prin raspunsuri, educatorul stabileste nivelul general de dezvoltare muzicala, la nivel individual sau de grup si in acelasi timp poate sa stimuleze interesul, curiozitatea si dorinta copiilor de a invata cantece, jocuri muzicale sau de a audia anumite piese muzicale.

E.    Problematizarea

Este metoda prin care educatorul ii implica verbal pe copii in situatii necunoscute, situatii ce sunt adesea in dezacord cu experienta acestora.

In activitatile educational-terapeutice de tip muzical, problematizarea se coneretizeaza prin gasirea nuantei sau a tempoului potrivit unui cantec, joc cu cant, sau joc muzical.

Orice metoda poate genera pasivitate sau activizarea interesu1ui copiilor. Este de la sine inteles ca educatorul trebuie sa aleaga acele metode si procedee mobilizatoare ce determina participarea constienta la activitatile muzicale.

Peutru ca invatarea sa devina constienta si activa, noutatea trebuie mai intai inteleasa, apoi fixata in memorie, ceea ce presupune un efort de vointa. Copin trebuie sa stie de ce si pentru ce invata, sa stie subiectul temei, mesajul moral al piesei muzicale, dar si ca trebuie sa fie atenti pentru a asimila si reda exact ce li se cere.

Insusirea constienta si activa se oglindeste in activitatea interpretativa, in redarea gesturilor si a mimicii, in executia nuantata a tempoului si continutului afectiv al melodiei; atunci se poate spune ca s-a insusit intr-adevar materialul muzical propus. La acest stadiu se ajunge numai printr-o educatie muzicala sistematica, centrata pe imbinarea metodelor si a procedeelor ce se includ in diferitele tipuri de activitati educational-terapeutice.