MODEL DE CURRICULUM DE TERAPIE OCUPATIONALA PENTRU COPIII CU HANDICAP MINTAL PROFUND SAU POLIHANDICAP

Curriculum-ul pentru copin cu handicapuri profunde si polihandicapuri include orice activitate in orice situatie virtuala in care copilul poate fi plasat. Curriculum-ul a fost definit de catre Consiliul Scolilor 1981 din SUA ca fiind totalitatea experientelor pe care copilul le primeste in scoala si bagajul de abilitati cu care fiecare copil paraseste scoala (Snell.E.M, 1983)

Sunt incluse atat ariile specifice ale curriculum-ului si activitatile programate care au loc in clasa, cat si curriculum-ul ascuns: adica toate acele activitati care sunt o parte aleatorie a oricarei forme de activitate realizate de copii care conduce catre un feed-back, adesea inconstient sau neificat, din partea colegilor si a adultilor. O mare parte din continutul curriculum-ului ascuns trebuie definit constient si trebuie sa formeze o parte a curriculum-ului de baza din scolile speciale.

Morgenstern 1981 subliniaza faptul ca fragmentarea experientei si invatarii este un obstacol major in calea progresului. Aceasta se intampla mai ales atunci cand experientele copiilor nu sunt privite ca o secventa continua de evenimente aflate in conexiune.

(Snell E.M. 1983).

Planificarea curriculum-u 454b16e lui. (Snell E.M. 1983)

In cadrul obiectivelor educatiei se afirma ca este necesar sa se determine mai intai obiectivele globale pentru grupul respectiv ca un intreg inainte de a se organiza o ificare coerenta a curriculum-ului. In primul rand aceste obiective trebuie sa considere copin ca fiind membri ai societatii, luand in consideratie caracteristicile dezirabile pentru dezvoltarea lor cat si cele inacceptabile. In al doilea rand, obiectivele trebuie sa considere copin drept fiinte umane si sa caute sa promoveze pentru fiecare un cat mai mare grad de autonomie si independenta personala.

Curriculum-ul va implica deci doua abordari: programe de invatare specifica si asigurarea unor experimente generale intr-un context mai larg.

Programele de invatare individuala vor fi organizate astfel incat sa ajute copin sa achizitioneze deprinderi adecvate capacitatilor lor individuale si relevante pentru modurile lor de viata prezente si viitoare, sa elimine sau sa reduca comportamentele care creeaza obstacole in calea invatarii sau sunt social inacceptabile, si sa minimalizeze esecurile sau problemele rezultate din dizabilitatile lor. Aceste programe trebuie structurate cu atentie, si sa se desfasoare in situatii de interactiune de la unul sau grupuri mici. Activitatile pot avea loc si in grupuri mici. Activitatile pot avea loc si in grupuri mai mari, pentru a furniza oportunitati de lucru pentru indeplinirea obiectivelor specifice din programul individual al copiilor.

Experientele generale vor fi ificate pentru a compensa restrictiile impuse de deficientele copiilor, pentru a ajuta recunoasterea si intelegerea mediului inconjurator si a diverselor situatii cu care se intalnesc, si pentru a oferi posibilitati de a transfera invatarea la activitati cotidiene obisnuite. Aceste experiente vor fi mai putin structurate, dar vor fi ificate pentru a face parte din curriculum. (Craty, Model de Curriculum)

Craty 79 a propus un model de curriculum ce contine patru domenii:

-         cognitiv

-         motor

-         perceptual

-         verbal

Modelul unui curriculum pentru deficientii severi contine cateva arii esentiale: dezvoltare fizica, dezvoltare personala / sociala, dezvoltare intelectuala, dezvoltare perceptuala. Zonele specifice implicate sunt: miscare, independenta, comunicare, deprinderi cognitive, constiinta senzoriala, zona perceptual-motorie. Modelul va trebui sa fie flexibil, si va fi influentat de factori cum ar fi conditiile materiale ale scolii, organizarea scolii pe ansamblu, resursele disponibile facilitati, echipamente, personal. (Snell E.M. 1983)

Zonele de dezvoltare in curriculum-ul de terapie ocupationala (Snell E.M. 1983)

Se iau in considerare in primul rand cele patru arii majore de dezvoltare.

1. Dezvoltare fizica

Prin miscare raspunsul copilului la mediu devine deschis si este facut accesibil altora. Chiar copin care nu prezinta anormalitati fizice evidente pot avea o gama foarte restransa si stereoripa de miscari spontane care le limiteaza capacitatea de a interactiona si de a invata din mediul inconjurator.

Obiectivele generale se bazeaza pe trei aspecte reabilitare, compensare si functionale.

A) Obiectivele reabilitarii sunt:

-         prevenirea dezvoltarii unor modele anormae de miscare si contracararea disfunctiilor rezultate din tulburarile miscarii copinlor;

-         promovarea unor modele normale de dezvoltare fizica, care sa-I abiliteze pe copii sa participe la activitati ce solicita miscari voluntare.

B) Obiectivele compensatorii sunt:

-         furnizarea unor experiente de miscare, active sau pasive, care nu le sunt accesibile copiilor in mod natural, pentru a incuraja placerea activitatii fizice si a dezvolta increderea in miscare;

-         stimularea perceptiei miscarilor si a constiintei postrurale;

-         dezvoltarea constiintei de sine si construirea unei imagini corporale realiste si a reprezentarii spatiului personal.

C) Obiectivele functionale sunt:

-         dezvoltarea miscarilor active, orientate catre un scop, care cresc capacitatea copiilor de a controla si modela propriile activitati;

-         cresterea diferentierii miscarilor fine si imbunatatirea deprinderilor de manipulare;

-         dezvoltarea mobilitatii si deprinderilor locomotorii.

Progresul catre indeplinirea acestor obiective va permite copiilor sa participe la activitatile din ariile curriculum-ului, reducand in acelasi timp riscul fragmentarii experientelor si permitandu-le sa exercite un anumit grad de control asupra propriului mediu si experientelor personale.

2. Dezvoltare perceptuala

Dezvoltarea perceptuala implica toate simturile: vaz, auz, tact, gust, miros si proprioceptie. Pentru copin cu handicapuri mintale profunde se foloseste adesea termenul de substimulati datorita nivelului lor scazut de activitatea sponatana. Stimularea nu inseamna insa expunerea copiilor la un caleidoscop de evenimente fara legatura intre ele (deoarece aceasta poate contribui la confuia deja existenta, fie pentru ca impulsul este distorsionat, fie pentru ca nu pot selecta sau extrage semnificatie din informatie). Se poate ajunge la o crestere a comportamentului dezorganizat, sau la retragere in sine, ca o incercare de a reduce anxietatea si confuzia care ii caracterizeaza. In ificarea obiectivelor globale trebuie avute in vedere numeroase aspecte. In primul rand, copin trebuie incurajati sa-si foloseasca toate simturile, inclusiv cele deficitare, pentru a-si imbunatati eficienta in achizitionarea informatiei din mediu. In al doilea rand, ei trebuie incurajati sa-si compenseze deficitul intr-o arie de dezvoltare prin cresterea gamei si sensibilitatii perceptiei in alte arii, si prin integrarea informatiei senzoriale obtinute. Acest lucru se realizeaza prin dezvoltarea compensarii de supleanta.

        Obiectivul genereal consta in dezvoltarea abilitatilor perceptuale ale copiilor in cea mai mare masura posibila, astfel incat sa poata utiliza la maxim cantitatea de informatie obtinuta din mediu

        Obiective aditionale se refera la:

-         promovarea constiintei de sine a copiilor in relatie cu mediul lor;

-         stimularea concentrarii catre sursa de stimulare si antrenarea copiilor pentru a deveni mai selectivi in acordarea atentiei pentru a facilita dezvoltarea discriminarii;

-         cresterea sensibilitatii copiilor, prin imbunatatirea abilitatii de discriminare a stimulilor prin utilizarea unui criteriu unic;

-         dezvoltarea reprezentarilor diverselor proprietati ale diferitelor stimuli astfel incat copin sa-si poata forma concepte legate de vaz, auz, tact, gust, miros, miscare.

In ificarea curriculum-ului se va acorda importanta prioritara auzului si vazului pentru rolul lor in facilitarea invatarii in alte arii ale curriculum-ului.

3. Dezvoltarea intelectuala

Dezvoltarea intelectuala este un produs al experientelor si proceselor cognitive ale copilului pe care acesta le utilizeaza pentru a extrapola semnificatia acelor experiente si pentru a intelege mediul. Copin cu handicapuri profunde sunt deficitari in ambele aspecte. Natura deficientei lor le restrange accesul la multe situatii care furnizeaza experiente zilnice pentru alti copii. Ei au mai putine strategii de explorare a mediului si sunt privati de oportunitatile de cunoastere a calitatilor mediului inconjurator. Acestea ii impiedica sa aprecieze semnificatia evenimentelor si sa-si construiasca un model realist al lumii.

Obiectivele globale sunt: compensarea restrictiei si fragmentarii experientei acestor copii, si incurajarea dezvoltarii proceselor cognitive care ii vor abilita sa-si integreze experientele si sa inteleaga mediul si societatea in care traiesc. Numai in acest mod se poate dezvolta capacitatea lor de adaptare la cerintele societatii.

Obiectivele specifice vor fi:

-         promovarea progresului copilului prin modele globale timpurii de raspuns, de la raspunsuri reflexe si intamplatoare pana la actiuni intentionate si orientate spre un scop;

-         incurajarea interactiunii adult copil si concentrarea atentiei asupra stimulilor externi;

-         stabilirea unor mijloace sistematice de comunicare pentru fiecare copil in parte pentru a permite aranjarea sa in situatii eficiente de invatare;

-         facilitarea formarii conceptelor prin selectarea si integrarea informatiei senzoriale;

-        

promovarea utilizarii strategiilor de invatare eficiente si unui repertoriu de actiuni care il vor abilita pe copil sa exploreze si sa controleze mediul;

-         antrenarea capacitatii de a realiza alegerile adecvate si de a stabili deciziile corecte intr-o varietate de situatii.

4. Dezvoltarea personala si sociala

Cuprinde acele deprinderi si capacitati care vor ajuta copin sa devina participanti acceptati in situatiile sociale si care vor incuraja dezvoltrea lor emotionala. Imaginea de sine pozitiva si stima de sine depind atat de capacitatea copiilor de a opera eficient si de a-si asuma responsabilitate pentru ei insisi, cat si devalorizarea activitatilor lor de catre ceilalti.

        Obiectivul global este de a abilita copin sa-si dezvolte o imagine de sine pozitiva precum si deprinderile si increderea necesare pentru a deveni membrii activi in societate;

        Obiective specifice se refera in acest caz la:

-         abilitarea copiilor pentru a coopera si participa la activitati si de a deveni un membru acceptabil al grupului;

-         incurajarea constientizarii nevoilor personale, a preferintelor si a capacitatii de a lua decizii si de a asuma responsabilitatea pentru acestea;

-         stimularea copinlor ca sa achizitioneze maxim de independenta posibila in ingrijirea personala, compatibila cu dizabilitatile lor;

-         stimularea interactiunii copiilor cu ceilalti, astfel incat sa faca parte dintr-un grup si sa poata sa se alature activitatilor care implica schimb alternativ de roluri si cooperare cu ceilalti;

-         stabilirea unor canale adecvate de comunicare care sa-i abiliteze pe copii;

-         sa-si exprime propria personalitate si sa ia parte activ la situatiile sociale.

Stimularea copiilor in activitati si desfasurarea lor in timpul acceptat de copil necesita o ificare atenta, rabdare, si sensibilitate din partea fiecarui adult implicat, fie din clasa speciala, fie din scoala de masa.

Curriculum-ul de baza din terapia ocupationala

Acesta este realizat pe 6 componente: miscare, deprinderi motorii perceptive, constiinta senzoriala, deprinderi cognitive, comunicare si deprinderi de autonomie personala, fiecare cu subcomponentele sale. (Snell E.M 1983).

Componentele curriculum-ului de baza (Snell E.M. 1983):

1)    Miscare

2)    Deprinderi motorii perceptive

3)    Formarea constiintei senzoriale

4)    Deprinderi cognitive

5)    Comunicare

6)    Asigurarea autonomiei personale

Dupa ce curriculum-ul de baza si componentele sale au fost clar definite, vor fi formulate obiectivele generale pentru fiecare arie, de obicei in raport cu scalele normale de dezvoltare. Kiernan 81 avertizeaza insa ca modelul de dezvoltare al copiilor cu handicapuri multiple poate sa nu fie asemanator curbei de dezvoltare normale. Un model al deprinderilor, care poate fi exprimat sub forma obiectivelor comportamentale dar care urmareste o secventa de dezvoltare este adesea mai folositor, atat pentru urmarirea progresului cat si pentru sugerarea pasului urmator in invatare.

Obiectivele care nu sunt formulate in termeni comportamentale, dar care definesc experiente care vor fi oferite copiilor sunt de asemenea importante. Acestea sunt in mod special importante atunci cand sunt destinate sa suplineasca carentele experientiale ale copiilor datorate dizabilitatilor, precum si atunci cand sunt formulate pentru a dezvolta la copil intelegerea mediului si a propriei persoane. Muzica, arta, drama, jocul si multe alte activitati sunt compatibile cu abordarea demonstrativa specifica terapiei ocupationale.

Ariile curriculum-ului se identifica ca un intreg: starea fizica, mintala, afectiva a copilului; caracteristicile si nevoile sale unice ca individ precum si standardele de comportament solicitate ca membrii ai societatii.

Planificarea programelor individuale

O data stabilita structura curriculum-ului si continutul sau in mare pot fi realizate programe individuale care se vor referi la atingerea nivelelor succesive din cadrul structurii curriculum-ului si vor selescta partile adecvate pentru fiecare copil.

Accentul asupra unor componente ale curriculum-ului si continutul sau in mare, pot fi realizate programe individuale care se vor referi la atingerea nivelelor succesive din cadrul structurii curriculum-ului si se vor selecta partile adecvate pentru fiecare copil.

Consultarea cu parintii si educatorii este foarte importanta in acest stadiu si trebuie avute in vedere dorintele acestora. Un studiu realizat de Hogg, Lambe, Cowie si Coxon 87 indica cateva arii de interes general pentru parinti: limbaj si comunicare, dezvoltare motorie generale si fina, rezolvarea tulburarilor de comportament si abilitatea de a se bucura de activitatile recreative. Este indicata participarea parintilor la realizare programelor individuale pentru a aprecia relevanta deprinderilor invatate in scoala pentru viata de acasa a acestor copii.

Inainte de toate acestea trebuie realizata o evaluare preliminara pentru a se defini modul de functionare al fiecarui copil, incercarea de a previziona un posibil progres, indicarea ariilor prioritare pentru invatare si furnizarea unei baze de la care sa se porneasca in elaborarea programelor individuale dupa care sa poata fi monitorizat progresul copilului.

 

Evaluarea si programarea (Snell E.M.1983)

Evaluarea a fost definita ca fiind achizitionarea de cunostinte privind comportamentul, abilitatile si atitudinile copilului pentru a selecta obiectivele adecvate. Aceasta defineste punctul de plecare pentru elaborarea curriculum-ului.

Kiernan 76 a sugerat 4 pasi pentru stabilirea unei baze pentru deciderea prioritatilor urgente in invatare:

1) In primul rand trebuie identificate ariile de dezvoltare, cum ar fi problemele copiilor de comportament sau deficitele fizice si senzoriale.

2) In al doilea rand, trebuie identificate nevoile si preferintele copiilor pentru a le folosi drept recompense in timpul invatarii.

3) In al treilea rand, trebuie evaluate nivelurile de socializare si de comunicare ale copiilor. Pana cand o anumita forma de comunicare nu este stabilita intre adult si copil, acesta din urma s-ar putea sa nu fie capabil sa raspunda la solicitarile pentru actiune ale adultului.

4) In final se evalueaza activitatea spontana a copiilor si coordonarea senzorio-motorie. Este important de notat aici nivelul activitatii, daca este voluntara sau aleatorie, precum si factorii care motiveaza activitatea. Acest element va demonstra daca copii au abilitatile exploratorii necesare pentru a afla informatii din mediul lor in mod spontan, sau daca programul trebuie sa introduca antrenarea in achizitionarea acestor deprinderi. Este de asemenea important sa se observe achizitiile copilului in domeniul deprinderiilor de autonomie personala, notand daca acestea se afla la nivelul cerut de exercitare a deprinderilor de autoservire sau daca se afla la nivelul de indicare a nevoii de sprijin, prin orice mijloace disponibile, acceptand suportul oferit de educatori.

Leeming, Swann, Coupe si Mittler 79 descriu trei categorii de observatii: observatia generala de la distanta a interactiunii copillui cu mediul; observatia specifica a aspectelor de detaliu din comportamentul copilului; interventia observatie realizata atunci cand se observa raspunsul copilului la o actiune a adultului. Rezultatele observatiei descriu modul in care fiecare copil opereaza si barierele majore de invatare din fiecare arie comportamentala pe care acesta le prezinta.

Dupa aplicarea metodei observatiei va rezulta un prim profil psihologic sumar al copilului. Profilul initial va arata unde este necesara o evaluare mai aprofundata inainte de elaborarea programului individual. Se poate solicita ajutorul specialistilor intr-o anume arie de deficienta pentru o evaluare mai detaliata din perspectiva interdisciplinara. Multi copii cu handicapuri profunde au un control voluntar minmal al miscarilor lor sau reflexe reziduale puternice Ei se misca necoordonat sau pot fi inerti. In ambele cazuri este dificila formarea unei imagini adecvate despre reactiile constiente ale copilului la influentele din mediu, prin observare generala. Adesea este necesara inregistrarea fiecarui raspuns la o gama diversa de stimuli prezentati intr-o situatie structurata, inainte ca orice model consecvent de raspuns sa poata fi detectat. Inregistrarile video ale unor astfel de sesiuni pot fi de mare ajutor.

O data completat profilul initial se vor identifica ariile de prioritate pentru invatare. Obiectivele generale vor fi extrase din setul de Obiective Generale ale Terapiei Ocupatioanale. Prioritatea pentru fiecare copil va fi in zona de deficit maxim, fie in zona ce demonstreaza cel mai mare potential de progres. Obiectivele vor fi stabilite pentru fiecare din cele patru arii de dezvoltare pentru a asigura un program echilibrat si a evita fragmentarea experientei. Se vor utiliza activitatile specifice domeniilor Terapiei Ocupationale. Se vor selecta apoi obiectivele pe termen scurt pentru fiecare arie din curriculum.

Vor fi formulate apoi obiectivele de invatare pentru fiecare program individual. Conditiile si criteriile pentru indeplinirea cu succes a sarcinilor stabilite in detaliu pentru fiecare obiectiv. Vor fi ificate activitatile pentru atingerea performantelor proiectate.

Activitatile se realizeaza sub forma individuala prin interactiunea terapeut subiect ca de exemplu: antrenarea atentiei, dezvoltarea deprinderilor de ascultare sau folosirea mijloacelor electronice; ori in grup intr-un mod mai flexibil: sedinte de pregatire a mesei, folosirea libera a materialelor de joc, asigurarea igienei personale si autoservirii.

In concluzie asa cum rezulta din cele prezentate structura curriculum-ului de baza pentru copii cu handicapuri mintale severe si polihandicapuri se bazeaza pe activitati predominant practice realizate cu metodologia specifica terapiei ocupationale adaptata la nevoile caracteristice ale acestor subiecti.