Obiective si efectele ergoterapiei - efectele ergoterapiei

OBIECTIVE SI EFECTELE ERGOTERAPIEI

Ergoterapia a fost definita: in sens larg=ergoterapia este sinonima cu terapia prin munca ca metoda in cadrul terapiei ocupationale.

in sens restrans=procedeu de recuperare ce se desfasoara in cadrul atelierelor sau unitatilor productiv specializate din spitalele si institutiile de asistenta si scoli speciale.

Avand in vedere domeniile de aplicabilitate ale ergoterapiei (patologia loco si neuro-motorie, bolile psihice, neurologice, bolile pulmonare, reumatologice, geriatrice, pediatrice, cardiace, deficientele mintale, senzoriale), obiectivele intrinseci sunt: 1)- inlaturarea tulburarilor pasagere, simple sau multiple si reeducarea 737i86h gestuala, deci recuperarea unui deficit motor;

2)- reeducarea mijloacelor de exprimare, implicand vorbirea, comportamentul;

3)- restabilirea independentei bolnavului sub aspect psihomotric.

-obiectivele extrinseci:1)- recuperarea totala sau partiala a capacitatii de munca;

2)- incadrarea profesionala si sociala;

3)- amplificarea procesului de maturizare.

1)    Recuperarea totala sau partiala a capacitatii de munca- asigura o autonomie economica si sociala prin obtinerea colaborarii active a subiectului din proprie convingere, prin eforturi de vointa si interes sa reuseasca sa raspunda cerintelor vietii normale, deci sa fie redat societatii.

Desi are si un scop economic, valoarea economica a E are o importanta secundara, prin aceea ca:

-         scurteaza perioada incapacitatii de munca;

-         este mijloc de instruire a deficientilor pentru obtinerea unor castiguri prin munca, economisind ajutoarele medicale si pensii;

Principala sarcina a E nu este de a crea valori ci de a ajuta subiectul la integrarea constiintei de sine si redobandirea relatiilor cu societatea si viata.

Nu interseaza cantitatea productiei, ci ceea ce simte bolnavul, posibilitatea de a fi din nou activ, de a crea ceva nou, fenomen ce are valoare si pentru societate.

Valoarea economica a E a dat nastere la controverse.

Studiile publicate sub egida UNESCO privind aspectele economice ale educatiei speciale, urmarita in 3 state, Cehia, Noua Zeelanda, SUA, stabilesc gradul si maniera in care handicapatul mintal poate dobandi independenta economica ca urmare a unui proces de asistenta, tratament si educatie adecvate.

Studiile urmaresc: 1- gradul de autonomie economica

2- raportul care exista intre efortul societatii si profiturile aduse, atat pentru individ, cat si pentru societate.

Studiul lui FR.KABELE, referitor la invatamantul din Cehia clasifica handicapatul mintal in 5 grupe, dupa criteriul prognozei profesionale, gradul de realizare a unei autonomii economice, ca urmare a unui tratament complex.

-         primele doua grupe au statut de invaliditate completa

- nevoia de asistenta indelungata

- pot avea rol in societate uneori in conditii speciale

- grupa a 3-a beneficiaza de asistenta sociala pentru ca la varsta adulta sa poata presta o activitate corespunzatoare, avand o capacitate de munca partiala.

-grupa a 4-a- prognoza profesionala favorabila-capabila de munca dupa 18 ani.

- grupa a 5-a- cu posibilitati normale de insertie socio-profesionala (cuprinde handicapati de origine socio-culturala).

Studiul lui Braddock, referitor la invatamantul special din SUA, criteriu de evaluare a beneficiilor ce le aduce educatia speciala=independenta economica si sociala, deci 1) notiunea de autonomie.

Autonomia este conceputa ca avand un caracter de relativitate, ce se poate determina in 3 domenii:

1)- familial sau plasament familial

2)- educatie

3)- ocupatie (ocuparea unui loc de munca in conditii de concurenta).

In fiecare domeniu exista diferite grade de autonomie - de la autonomia apropiata de normal pana la cea de relativa independenta, ce solicita unele conditii speciale.

Dupa Braddock a fi handicapat intr-un domeniu nu inseamna a fi handicapat in altul.

2)    Al doilea obiectiv extrinsec urmarit de tratamentul ergoterapiei este cel de incadrare sau reincadrare profesionala si sociala a handicapatului.

3)    Al treilea obiectiv se refera la amplificarea procesului de maturizare.

Ergoterapia, considerata ca mijloc de maturizare, plecand de la stadiul infantil datorat procesului de regresie ce apare ca o consecinta a deficientei, pana la nivelul de maturatie, apropiat de varsta corespunzatoare de nivel mintal, de pregatire scolara si de experienta de viata a deficientului.

Aspectele readaptarii profesionale

In rezolvarea problemelor de readaptare profesionala va trebui sa tinem seama de cele 10 comandamente ale existentei integrate a handicapatului, propuse de Einer Helander: viata familiala (cu un camin, copii, participare directa la viata comunitatii, locuinta, educatie si formare); petrecerea timpului liber, loisir; servicii publice (ex. accesul handicapatului la mijlocul de transport), posibilitati de asociere; situatia economica (compensarea pierderilor de venit ca urmare a infirmitatii); participare la activitati politice (drept de vot si de a avea un rol in administratia publica).

EFECTELE ERGOTERAPIEI E

Fiind, in esenta, activa, ordonata, terapia prin ocupatie si munca se opune inactivitatii, posibilitatii renuntarii, efecte frecvente ale bolilor si spitalizarilor de lunga durata. Odata cu distragerea bolnavului, aceste activitati ii mobilizeaza energia, vointa, dorinta de recuperare.

1.     Posibilitatea de a fi implicat in activitati placute, care necesita atentie, determina scaderea anxietatii, prin scurtarea timpului de introspectie; face uz de deprindrile cognitive ca: ificarea, memoria, concentrarea si procesele secventiale; contribuie la respectul de sine datorita achizitiilor si promoveaza placerea prin activitatea simpla de a face.

2.     Posibilitatea de a lucra pentru a surmonta deficitul motor prin folosirea unor activitati adaptate si uneori special proiectate si dotate cu echipamente ce faciliteaza modele de miscari; folosirea prelungita (indelungata) a corpului in activitati coordonate si miscari lejere si secventiale.

3.     Posibilitatea achizitiilor de deprinderi si abilitati in ciuda disfunctionalitatii, imbunatateste imaginea de sine si conserva deprinderile fizice si cognitive.

4.     Posibilitatea de a face lucruri ofera ocazia de etalare fara restrictii si graba sentimentele lor fata de altii care impartasesc aceeasi experienta, sansa de a face lucruri in comun, de a fi intr-un rol independent si a-si imbunatatii deprinderile de comunicare.

Posibilitatea de a avea un ciclu al activitatilor zilnice mai normal promoveaza o stare de bine, o relaxare naturala; inlatura nocivitatea problemelor asociate cu inactivitatea.

Efectele terapiei (Steindler) prin activitate si munca sunt multiple:

1) fizice,

2) psihice

3) psiho-sociale

4) economice.

Steindler le formuleaza astfel:

1.     din punct de vedere fizic creste forta musculara si rezistenta la oboseala, se dezvolta coordonarea motorie si viteza miscarii.

2.     din punct de vedere intelectual intelectual se constata o influenta normalizatoare, se micsoreaza emotivitatea, se elibereaza energia potentiala, se dezvolta atentia, se inlocuiesc tendintele psihice dominatoare, se capata incredere in sine, se educa obiceiul de a lucra si posibilitatea expresiei personale, dezvoltandu-se initiativa.

3.     din punct de vedere social se dezvolta responsabilitatea de grup si de cooperare si se favorizeaza contactele sociale.

4.     din punct de vedere economic se descopera reactii profesionale, se creaza obisnuita activitatii in ateliere, care ajuta, eventual, pacientii la intretinerea lor in institutii (sanatorii).

FAZELE PROCESULUI DE ERGOTERAPIE

Conform terminologiei lui Reed (1980), procesul de E este caracterizat de patru faze:

1.- evaluarea formativa- care cuprinde toate demersurile ce aduc date despre subiect, ce concura la analiza informatiilor privitoare la subiect, obiectul tratamentului;

2.- evaluarea ului de tratament- grupeaza toate obiectivele tratamentului precum si programul si tehnicile de tratament, genul de activitati, cadrul spatio-temporal;

3.-efectuarea tratamentului ergoterapeutic- inglobeaza aplicarea programului si cuprinde ificarea fiecarei secvente, a fiecarei activitati propuse.

4.-evaluarea sumativa- se raporteaza la masura efectelor terapiei si la eficacitatea terapiei.

Alegerea continutului fazelor releva experienta clinica si pedagogica. Delimitarea fazelor E faciliteaza intelegerea procesului de ergoterapie. Cele patru faze nu includ toate tipurile de actiuni efectuate de ergoterapeut.

ANALIZA ACTIVITATII CUPRINSE IN E

Pentru a profita din plin de activitatile de care subiectul are nevoie sau este interesat, ergoterapeutul trebuie sa le analizeze d.p.d.v. al factorilor neurofiziologici si neuropsihologici.

a)- aspectele motorii

-miscarile corpului si ale capului;

-balanta si echilibrul morfostatic;

-daca sunt facilitatoare sau inhibitoare pentru miscarile reflexe sau tipurile posturale;

-mobilitatea si stabilitatea necesare in timpul lucrului;

-natura deprinderilor normale;

b)- aspectele senzoriale

-nivelul de dezvoltare al componentelor senzoriale;

-impulsul senzorial direct si natura stimularii tactile si auditive;

-impulsul senzorial indirect din ambianta;

-cerintele vizuale si auditive;

-impulsul proprioceptiv continut in activitate.

c)- aspectele perceptuale

-atentia indreptata spre miscare;

-perceptia unilaterala sau bilaterala;

-perceptia indreptata spre corp sau spatiul extrapersonal;

-recunoastere, selectie si manipulare de obiecte;

-informatiile percepute bidimensional necesita intelegerea intre spatii tridimensionale.

d)- aspectele cognitive

-memoria, concentrarea, atentia

-deprinderi verbale si de calcul;

-rezolvarea de probleme, adaptabilitatea si intelegerea cauzei si efectului.

 

Fordyce (1971) a aratat ca, atunci cand analizam activitatile profesionale sau cele distractive, acestea pot fi clasificate in trei (3) categorii:

- 1) activitati centrate pe simbol activitati privitoare la cuvinte, numere, concepte si idei;

- 2) activitati centrate pe manipulare motorie, activitati ce cuprind miscari (fizice) si deprinderi de manipulare;

- 3) activitati centrate pe relatii interpersonale, activitati cu privire la oameni si participarea la intruniri si activitati organizatorice.

Analiza cu grija a activitatilor determina ergoterapeutul sa simplifice procedurile, sa gradeze activitatile.

Ex. Forber (1982) arata ca atunci cand parti dintr-o activitate sunt prea dificile, trebuie folosite activitati subcorticale, care sa intareasca scpurile terapiei in stadiile timpurii ale tratamentului, ca de ex., in loc sa ceri subiectului sa intoarca capul, atentia subiectului ar trebui indreptata spre un stimul vizual care sa-l determine sa intoarca capul cu usurinta.

TEHNICI DE FACILITARE A ACTIVITATII

Activitatile constiente necesita activarea mecanismelor corticale care pot fi puse in functie prin stimularea periferica sau centrala. Tehnicile care faciliteaza desfasurarea unei activitati si pot fi folosite inainte sau dupa desfasurarea unei activitati pentru a facilita achizitiile, includ:

a antrenarea de pozitii si modele ale miscarii partilor corpului;

b formarea de diferite tipuri de deprinderi, input-uri cutanate si proprioceptive;

c largirea informatiei senzoriale;

d aplicarea pricipiilor invatarii.

Pentru a invata, subiectul trebuie sa fie motivat, sa i se ofere un mediu proprice pentru invatare, sa i se ofere o practica adecvata, insotita de informatii senzoriale si o experienta de invatare, motivatia, pentru a obtine cooperarea subiectului la terapia propusa, acesta trebuie sa aprecieze corect natura infirmitatii sale (dezabilitati), sa doreasca o imbunatatire a situatiei lui si sa fie convins de necesitatea si folosul tehnicilor propuse.

Ergoterapeutul trebuie sa vorbeasca despre natura disfunctiei la nivelul de intelegere al fiecarei persoane, deci o abordare emotionala, pentru ca pacientul sa-si poata adapta propria imagine anterioara la realitatea prezenta. Aceasta nu este posibil fara intelegerea naturii disfunctiei sale. Discutia trebuie sa progreseze de la atingerea scopului, atat a subiectului cat si a ergoterapeutului spre o structurare de program terapeutic.

MIJLOACELE (TERAPIEI OCUPATIONALE) ERGOTERAPIEI

Numarul deficientilor si invalizilor a crescut pe mondial cu 10%, fapt determinat de :

        accidente de circulatie si munca;

        poluarea mediului ambiant-deficiente inascute;

        factori stresanti;

Reinsertia handicapatilor in societate evita starea de dependenta sociala, prin ancorarea in circuitul economic a unui numar de persoane ce isi aduc, in acest fel, contributia la venitul national.

 

Cele 3 componente ale ergoterapiei sunt: m. preventiva,

m. curativa,

m recuperatorie-

diminuarea pana la anulare a deficientelor restante dupa boala.

Recuperarea este o activitate complexa, ce include metode medicale, sociale, profesionale, realizate de o echipa complexa formata din diversi specialisti (medici, bioingineri, psihopedagogi, economisti, ergonomi, kinetoterapeuti) ergoterapeuti ce-i obliga pe acestia la imaginea si realizarea de dispozitive tehnice auxiliare, pentru handicapati, menite sa le asigure autonomia.

Mijloacele tehnice folosite sunt sisteme de transformare a mediului ambiant in scopul de a facilita apropierea, primirea si integrarea handicapatului in mediul lui de viata.

 

 

 

 

 

Din punctul de vedere al destinatiei, acestea sunt:

1.- mijloace de deplasare (carje, fotolii, bastoane, automobile, dispozitive de acces, etc.)

2.- dispozitive folosite in activitatea cotidiana (autoservire la imbracare si dezbracare, la servirea mesei, etc.)

3.- dispozitive auxiliare menajere (pentru spalat, calcat, gatit, cusut, etc.)

4.- mijloace audio-vizuale si recreative.

5.- dispozitive si mijloace profesionale (instrumente de lucru adaptate, sisteme de comanda si deplasare la distanta).

In alegerea unei activitati cu caracter terapeutic trebuie sa se aiba in vedere aspectele fizice, psihice, profesionale si sociale in relatie cu particularitatile deficientei si personalitatii subiectului.

A) Aspectul fizic- miscarea fiind un element principal in ameliorarea si/sau recuperarea functiei deficitare, vom avea in vedere

1)amplitudinea, care trebuie sa fie mai completa in articulatia afectata, aceasta putandu-se realiza prin pozitia adoptata de bolnav prin reglarea anumitor aparate sau prin materialul folosit. In recuperare sunt implicate un intreg ansamblu de mijloace si aparate auxiliare, ex. proteze (corsete, atele, etc.), pentru a mentine permanent in pozitia corecta membrele si coloana vertebrala.

2) rezistenta la efort care poate fi dezvoltata prin folosirea unor materiale diverse, ca lemn, lina, sfoara, fie prin folosirea unor instrumente variate ca forma si greutate.

3) coordonarea miscarilor prin miscari vizand o parte sau totalitatea membrelor, pana la miscari de mare amplitudine (tesut, olarit) sau miscari de finete (desen, scris, claviatura).

4) repetitia in scopul echilibrarii perioadelor de contractie si relaxare a muschilor, pentru antrenarea functiei si evitarea oboselii.

B) Aspectul psihic infrangerea rezistentei opuse activitatii de catre bolnav sau handicapat datorita modificarii starii fizice, in urma unei perioade mai lungi sau mai scurte de inactivitate. In scopul executarii de operatii sau obiecte se va tine cont de optiunile aptitudinale si starea lui mintala pentru a nu i se depasi capacitatea de efort.

C) Aspectul profesional nu include ca o conditie absoluta apelarea la fosta meserie a subiectului (muncitor, intelectual), preferand mai ales in stadiul initial al recuperarii alte activitati, diferite de fosta lui meserie, apoi reluarea activitatii sale de baza. Rolul ergoterapiei este de a apela a gestualitatea legata de meseria avuta, in scopul corectarii deficientei motorii si psihice si parcurgerii progresive, naturale, libere a etapelor de incadrare in munca..

In cazul reorientarii profesionale, in atelier este un prilej de testare psiho-tehnica.

D) Aspectul social reinsertia sociala a subiectului poate fi facilitata prin elemente si gesturi de autoservire, legate de viata zilnica, chiar si in cazul celor cu membre amputate, pentru pregatirea gestualitatii, in vederea protezarii sau de adaptare la activiati menajere, prin folosirea de ustensile si mobilier special cu elemente reglabile (setare cu manere adecvate, vesela incasabila, mese si scaune usor accesibile, etc.)

Activitatea de recuperare este completata si de mijloacele auxiliare, realizate in ateliere de ergoterapie.