RECOMANDARI PENTRU INITIEREA PROCESULUI DE TERAPIE OCUPATIONALA LA HANDICAPATI

Desfasurarea procesului de terapie ocupationala se compune din interventia educatorului in trei domenii fundamentale :

1.     formarea deprinderilor de viata cotidiana :

2.     cultivarea capacitatilor de munca si

3.     educarea abilitatilor pentru jocuri si altor modalitati de petrecere 212g68c a timpului liber;

Prin activitatile organizate in cadrul celor trei domenii fundamentale de actiune se urmareste dezvoltarea personalitatii copilului sub aspect senzorio-motor, cognitiv si psihosocial.

Handicapurile determina instaurarea unor deficite in functionarea personalitatii, fapt ce necesita interventia prin metodele terapiei ocupationale, in vederea restabilirii nivelului maxim posibil de functionare al individului.

Cu privire la acest aspect Emil Verza arata ca terapiile ocupationale sunt de mai multe feluri, dar pentru handicapati, cele mai semnificative se referala ludoterapie, muzico-terapie, terapie prin dans si ergoterapie

Terapiile ocupationale pentru handicapati (dupa E. Verza):

q       Ludoterapie;

q       Meloterapie;

q       Terapie prin dans:

q       Ergoterapie;

Rezulta de aici ca, desfasurarea procesului de terapie cu copii handicapati dispune de un specific aparte. In cazul organizarin unor activitati de recuperare pe educational, terapeutul ocupational trebuie sa indeplineasca o multitudine de roluri, care depind, cu precadere, de tipul de institutii in care se lucreaza si de categoria de deficienti careia se adreseaza.

In gradinite, scoli speciale si centre de zi, educatorul care are ca obiect de activitate disciplinele de terapie ocupationala, este necesar sa stabileasca o relatie permanenta cu ceilalti specialisti din institutie : psihodiagnosticieni, logopezi, profesori de cultura fizica medicala si asistenti sociali. Spunem acestea deoarece el contribuie prin activitatile pe care le desfasoara, la realizarea unor obiective de recuperare, comune cu ale altor specalisti. De exemplu, prin activitatile de abilitare manuala organizate, el contribuie concomitent la dezvolatarea motricitatii copilului, aspect ce se afla in sarcina permanenta a profesorului de cultura fizica medicala si logopedului. Deasemenea prin proiectarea activitatilor de viata cotidiana, contribuie, in mod nemijlocit, la stimularea comunicarii si personalitatii in ansamblu, element ce se afla in atentia logopedului si psihologului scolar.

Din pacate in tara noastra, in unele situatii, nivelul exercitarii diverselor roluri ce revin specialistilor, care realizeaza activitai de terapie ocupationala, este limitat la conditiile materiale precare din diferite tipuri de institutii. Cu toate ameliorarile aparute dupa revolutie, se mai simte inca, o nevoie acuta de spatii adecvate si de paratura corespunzatoare, desfasurarii unor activitati de terapie ocupationala de calitate. Prezenta acestor aspecte negative, la care se adauga lipsa personalului calificat in domeniu, diminueaza caliatatile procesului de recuperare din institutii.

ativ cu tara noastra, in SUA si majoritatea tarilor dezvoltate ale Europie de Vest, pregactirea specilaistilor in domeniul terapiei ocupationale dureaza trei ani si se ealizeza in institutii specifice.

Acest fenomen intra in contradictie cu anumite schimbari pozitive, aparute in ultima vreme, in special pe linie metodica si care au constat in elaborrea unor programme scolare pentru educatori care ofera indrumari competente pentru activitatile din domeniul terapiei ocupationale.

Organizarea procesului de terapie ocupationala trebuie sa tina seama de tipul handicapului caruia i se adreseaza sau, cu alte cuvinte, categoriei de cerinte speciale ce trebuie satisfacute.

 

Domenii de actiune in functie de handicap

Pentru organizarea unor procedee de recuperare eficiente, terapeutul educator sau profesor, trebuie sa cunoasca, in primul rand principalele caracteristici ale mediului de viata in care copilul urmeaza sa traiasca.

Diversele solicitari ale mediului fizic, social sau cultural impun terapeutului depasirea anumitor bariere sau obstacole care se diferentiaza in primul rand dupa tipul de handicap al copilului. Astfel in cazul handicapatilor mintal, se pune in primul rand, problema integrarii lor in societate prin formarea de unor deprinderi de viata cotidiana adecvate.

Nivelul performantelor, obtinut in cadrul deprinderilor respective, depinde la randul sau de profunzimea intarzierii lor mintale.

La handicapatii senzoriali, intaietatea este detinuta de formarea deprinderilor implicate in cresterea autonomiei personale. Aceasta se realizeaza prin dezvoltarea comunicarii, mobilitatii si orientarii spatiale.

La handicapatii fizic, mai ales la cei cu handicap dobandit in urma unor accidente, se pune problema depasirii unor traume psihice aparute in urma izolarii prelungite prin activitati de socializare la nivelul grupelor de elevi.

Handicapatii fizici congenitali trebuie familiarizati cu folosirea unor proteze, dispozitive de mers, echipamente adaptate, care sa le asigure integrarea corespunzatoare in societate.

La toate categoriile de copii handicapati, deosebit de importante, sunt activiatile de munca, selectate riguros, in asa fel incat sa contribuie decisiv la viitoarea lor maturizare vocationala si profesionala.

In afara de aceasta, o importanta deosebita prezinta organizarea unor activitati recreationale, in functie de posibilitatea copilului. Educatorul este necesar sa accorde o atentie diferentiata, in vederea initierii unor activitati de petrecerea timpului liber, in acord cu tipul deficientei copilului cu care lucreaza. Spre exemplu, in cazul activitatilor ludice cu copii handicapati mintal care, nu stiu sa joace, el sa va ocupa in principal, de oragnizarea si conducerea durecta a jocului acestora. Daca lucreaza cu handicapatii senzoriali sau fizici, preocuparea sa principala se va lega de selectionarea celor mai potrivite activitati pentru copii in care ei vor putea realiza succese, care sa contribuie la redarea increderii in propriile capacitati si obtinerea de performante superioare.

De o deosebita importanta este problema selectionarii si adaptarii echipamentului, care reclama din partea educatorului un efort substantial de imaginatie, in vederea proiectarii unor dispozitive si mijloace adaptate nevoilor copilului.

Fiecare copil handicapat poseda anumite nevoi individuale, care trebuie stabilite inainte adaptarii sau construirii unui echipament adecvat.

Specialistii recomanda, in acest sens, o mare varietate de echipamente ce se pot folosi in activitatea cu copii handicapati fizic, senzorial sau mintal.

In tara noastra, in conditiile imposibilitatii procuarii acestuia pe cale comerciala, recomandam confectionarea echipamentelor adaptate de catre educator, tinand seama de obiectivele programei de terapie complexa si integrata, ce le este destinata.

In cazul existentei unor materiale similare in comert este necesar sa se ia in consideratie costul materialului si timpul necesar confectionarii acestuia.

Selectionarea echipamentelor, in viziunea lui Willard si Hopkins, este necesar sa se faca, in primul rand, dupa nevoile subiectului, luandu-se in consideratie si alte aspecte care tin de caracteristicile fizice, de materialul din care sunt confectionate, care se refera la greutate, flexibiliate, culoare si posibilitatea de adaptare pentru subiecti.

In general adaptarile de mijloace si dispozitive pentru activiate este util sa se realizeze cu materiale durabile, in conditiile unei folosiri intensive si indelungate.

In cazul copiilor handicapati, Hopkins recomanda construirea de dispozitive adaptate atunci cand se constata, in primul rand deficiente in coordonarea miscarilor sau a capacitatii de a apuca si a strange. De aceea, arat autorul respectiv, unul din primele lucruri pe care terapeutul ocupational trebuie sa le realizeze, se refera la analiza miscarii solicitate de sarcina, in functie de performantele persoanei implicate in realizarea ei. In acest fel educatorul va putea evalua limitele fizice ale copilului, stabilind tipul de echipament adaptat, necesar.

Astfel de echipamente adaptate pot consta, spre exemplu, dintr-un prelungitor pentru creion, sub forma unui burete sau a unei mingi, in cazul in care copilul prezinta tulburari de motricitate fina.

Pentru copii cu tulburari de motricitate mai mari se paote instala un maner de lemn suplimentar, care sa-i poata ajuta la apucarea obiectelor din jur, cum sunt de exemplu tacamurile, in cadrul activitatilor de autosrvire.

In cazul copiilor cu dificultati de coordonare a miscarilor, se recomanda inlocuirea nasturilor de la haine cu arici sau capse, iar in cazul pantofilor se pot inlocui sireturile cu catarame.

Toate aceste schimbari sunt menite sa ajute copilul sa realizeze cu succes anumite activitati de autoingrijire si sa-i redea increderea in posibilitatile sale de actiune.

In sfarsit, in cazul copiilor hiperkinetici, caracterizati printr-o permanenta agitatie psihomotorie, indiferent de tipul handicapului acestora, se recomanda protejarea acestora pe parcursul activitatilor cu casti, spre a se evita posibile accidente.

La toate categoriile de copii handicapati, proiectarea activitatilor trebuie sa tina seama de specificul varstei acestora, peste carea se suprapun caracteristicile derivate din tipul de deficienta.

Proiectarea programelor in functie de varsta

In acest sens, programele de terapie ocupatinala, este util sa se structureze in mod adecvat stadiilor de varsta in care se afla subiectii carora li se adreseaza.

Astfel, in perioada prescolara, se recomanda sa se accorde o atentie deosebita urmatoarelor aspecte legate de:

a)     evaluarea primara si stimularea dezvoltarii functiilor si proceselor psihice aflate in curs de materializare la copil ;

b)    - utilizarea activitatilor ludice pentru stimularea personalitatii copilului, in ansamblul sau;

c)     - formarea unei imagini de Sine adecvata si stimularea motivatiei pentru diverse activitati formative.

In mica scolaritate se va continua evaluarea permanenta a performantelor copilului, urmata de stimularea permanenta dezvoltarii sale.

O atentie deosebita va trebui acordta plasarii copilului intr-un mediu corespunzator capacitatilor sale cognitive si tipului sau de handicap.

Activitatea terapetului ocupational se va axa, in principal, pe aspecte legate de:

a)     - imbunatatirea motricitatii fine si generale, accentul punandu-se pe formarea unui comportament motric adaptat esential in aceasta perioada de varsta;

b)    - formarea unor deprinderi de viata cotidiana, care sa asigure integrarea adecvata in mediul existential;

c)     - stimularea dezvoltarii cognitive in ansamblul sau;

In perioada adolescentei accentual este indicat sa se deplaseze catre evaluarea capaciatilor de profesionalizare ale individului.

Se va acorda o atentie deosebita organizarii unor activitati implicate in slefuirea deprinderilor de viata cotidiana si legate de o corecta educatie sexuala, fara falsa pudoare.

La varsta adulata principalel preocupari ale terapeutului se vor centra, in principal, pe structurarea deprinderilor necesare unei existente integrate in comunitate, cu accent pe formarea unui comportament social adecvat, bazat pe responsabilitati si corecta gestionare a bugetului propriu.

Se vor dezvolta deprinderile si capacitatile implicate in autogospodarirea eficienta si pregatirea pentru casatorie si viata de familie.

In cele din urma, in cazul batranetii, cand are loc regresia functiilor si proceselor psihice ale persoane, terapeutul trebuie sa actioneze, cu precadere in vederea refacerii destructurarii deprinderilor si capacitatilor individului si mentinerii, pe cat mai mult timp posibil, a unui nivel optim de functionare ale acestora.

Alegerea procedurilor

Fundamentala pentru alegerea celei mai bune proceduri de recuperare prin activitate, este, in viziunea lui S. Ionescu, problematica specifica a subiectului, ceea ce implica, in primul rand, cunoasterea aprofundata a cazului si a evolutiei sale anterioare. Apoi pe parcursul procesului terapeutic, prezinta importanta adaptarea la evolutia subiectului care determina schimbari in abordarea si utilizarea tehnicilor disponibile.

Un alt aspect ce influenteaza decisiv interventia terapeutica, se refera la calitatea evaluarii intregului proces. Tot din perspectiva comuna pentru toate categoriile de handicapati, se mai pune problema initierii unei bune colaborari cu familiile acestora. Pentru rezolvarea cu succes a acestei probleme, educatorul, transformat in terapeut ocupational, trebuie sa devina un bun consilier al familiei. Obiectivul fundamental al activitatii sale de consilier, consta in oferirea de sfaturi in vederea integrarii corespunzatoare a copilului in comunitate. Pentru atingerea acestui obiectiv este recomandabil ca educatorul sa analizeze, in profunzime, mediul familial si social in care se dezvolta copilul, dupa care sa stabileasca care sunt deprinderile prioritare de adaptare solicitate. In continuare, el poate recomanda executarea unor exercitii specifice necesare consolidarii deprinderilor respective si stabilirii perioadei de timp necesare desfasurarii acestora. Activitatile prescrise, sub forma de exercitii, se pot desfasura acasa, cu spijinul familiei sau cu alte categorii de persoane din medii sociale cu care copilul vine in contact.

In multe tari dezvoltate ale lumii exista si alte alternative institutionale ce permit desfasurarea activitatilor recuperatorii, in exteriorul scolii.

Din randul acestora, cele mai reprezentative sunt centrele de zi, atelierele protejate si comunitatile sau satele pentru handicapati.

Tinand seama de conditiile din tara noastra, solutiile care pot fi adoptate pentru realizarea unor activitati semnificative pentru consolidarea deprinderilor copilului, care constau in includerea acestuia in activitati prelungite si individualizate, in cadrul scolii specilae si atragerea cooperarii unui numar cat mai mare de specialisti in realizarea lor intr-o viziune interdisciplinara.

In concluzie, apreciem ca, in momentul de fata, in tara noastra, asistam la o crestere a importantei rolului pe care il detin procedurile de terapie ocupationala in recuperarea persoanelor handicapate. Suntem convinsi ca, in ciuda unor dificultati materiale trecatoare, datorita deschiderii realizate prin noile reglementari legale, recent adoptate, care semnifica, in acelasi timp, si orientarea catre o noua strategie in domeniul educatiei speciale, tara noastra va patrunde, in curand, in categoria tarilor avansate in domeniul utilizarii terapiilor destinate copiilor cu cerinte speciale.