HIPERTENSIUNEA ARTERIALA
Hipertensiunea arteriala reprezinta factorul de risc major pentru afectarea vasculara coronariana, cerebrala, renala, fiind cauza a peste 25% din cazurile de deces. Hipertensiunea arteriala se asociaza cu hiperuricemia in proportie de 25-50% fiind de cinci ori mai frecventa decat la normotensi (Hancu si Capalneanu , boala fiind considerata ca factor de risc pentru hipertensiunea arteriala estimata de acesti autori pe al 8-lea loc. Cannon a dovedit pe baza unor studii statistice ca hipertensiunea arteriala se insoteste de hiperuricemie de cinci ori mai frecvent ativ cu normotensii de aceeasi varsta. Hiperuricemia se intalneste la orice forma etiologica de hipertensiune arteriala si in functie de gratate, asocierea se intalneste intr-un procent mai mare (hipertensiunea arteriala maligna 75-80%, esentiala 47-50%, renovasculara 40-44%).
Alte studii statistice au dovedit ca incidenta hiperuricemiei este de 2,5 ori mai mare la hipertensii tratati fata de cei netratati sau cu terapie intermitenta. Asemenea situatie se datoreste actiunii hiperuricemiante a unor medicamente utilizate in tratamentul hipertensiunii arteriale. Hiperuricemia care apare la hipertensi nu poate sa fie explicata totdeauna prin asocierea unei componente de insuficienta renala, deoarece ea a fost demonstrata si la persoanele cu functie renala integra.
Aparitia hiperuricemiei in cursul hipertensiunii arteriale se considera ca este datorita unei reduceri a secretiei tubulare a uratilor sub influenta unei hiperlactacidemii, poate in unele situatii agravata de medicatia hipotensoare, cand sunt posibile atacurile de guta.

ATEROSCLEROZA

Asocierea dintre ateroscleroza si hiperuricemie este cunoscuta de multa vreme, considerata la inceput ca intamplatoare, iar apoi pe baze stiintifice s-a formulat ipoteza ca hiperuricemia este un factor de risc al aterosclerozei. Aproximativ 50-75% dintre aterosclerotici prezinta uricemii peste 450 u.mol/1, iar manifestarile aterosclerozei sunt de doua ori mai frecvente la hiperuricemiei. Asocierea intre guta + diabet zaharat + hiperlipopro-teinemie constituie un trisindrom meolic extrem de aterogen.
Multe studii clinice, epidemiologice si anatomopatologice au demonstrat ca hiperuricemia poate sa fie unul dintre multitudinea de factori ce predispun la geneza ateromului in arterele cerebrale, coreland supozitia lor cu afirmatiile mai recente ca leziunea renala in guta este o nefroscleroza vasculara. Cercetarile biochimice demonstreaza ca acidul uric este un puternic agent cationic ce se leaga de moleculele de colesterol, pe care se aduce din torentul circulator in contact direct cu intima vaselor. Tot din aceste cercetari a rezultat ca hiperuricemia are un rolfavorizant asupra agregarii trombocitelor cu formarea de micro-trombi, cu rol in geneza ate rose le rozei. Persoanele cu hiperuri. cemie si ateroscleroza dezvolta guta articulara considerata de multe ori ca boala artrozica mai ales ca valorile acidului uric sunt foarte putin crescute la varstnici.

BOALA CORONARIANA

Interrelatia dintre boala coronariana si ateroscleroza a fost mai bine cunoscuta cu ocazia studiilor anatomopatologice care au edentiat cristalele de urati in intima arterelor coronariene, cu leziuni proliferative ca in trombii organizati. Existenta hiperuri-cemiei la bolnai coronarieni este in stransa legatura cu alti factori de risc coronarieni: obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arteriala, hiperlipoproteinemie si tipul tratamentului medicamentos efectuat pentru aceste boli. Studii recente, efectuate pe loturi de pacienti relativ tineri, suferind de boala coronariana, au dovedit existenta hiperuricemiei intr-un procent semnificativ.

ARTERIOPATIA MEMBRELOR INFERIOARE
Arteriopatia membrelor inferioare este mai frecvent insotita de hiperuricemie ativ cu boala coronariana. in acest sens s-au efectuat studii chimice in special la barbati, unde valorile uricemiei nu au depasit 350 u.mol/1, si s-a demonstrat ca hiperuri' cemia este mai frecventa la bolnai suferinzi de arteriopatia membrelor inferioare ativ cu coronarienii.
Pana in prezent nu s-a decelat cauza acestor fenomene, insa majoritatea cercetarilor considera ca aceasta interrelatie este dependenta si de aceasta data tot de obezitate, diabet zaharat, hiperlipoproteinemie etc.

TRANSPLANTUL CARDIAC
Rozenberg , in publicatii recente, afirma ca guta este frecventa dupa transtul cardiac, iar tratamentul acesteia este dificil de efectuat. Dupa transtul cardiac este necesar un tratament imunosupresor de lunga durata, unde se poate asocia azatioprina, glucocorticoizii si ciclosporina. Ciclosporina accentueaza meolismul acidului uric si diminua clearance-ul uratilor. Multe studii au aratat ca hiperuricemia apare la 75-80% dintre bolnai transtati cardiac si este responsabila de guta in 2-l7% dintre cazuri.
Hiperuricemia foarte mare si pH-ul acid determina precipitarea acidului uric in tubii renali ceea ce impune tratamentul enzi-matic cu uratoxidaza. Uratoxidaza permite reducerea continutului total de urati din organism si prene aparitia atacului de guta.