Sindromul a fost descris in anul 1964 de Lesch si Nyhan sub denumirea de "dezordine familiala a meolismului acidului uric si functiei sistemului ners central", iar mai tarziu s-a dovedit ca are un mecanism genetic de producere cu transmisie recesiva legata de sex (X-Linkat) ( etiopatogenia hiper-uricemiilor).
Gena deficitara determina perturbarea sintezei enzimei hipoxantin-guanin-fosforibozil-transferazei care are rol in meolismul purinelor. Acest deficit enzimatic are ca o prima consecinta cresterea sintezei "de no" a acidului uric si precipitarea acestuia in tesuturi (articulatii, rinichi, tegumente, muschi si oase).
Studiile histologice au demonstrat existenta unor leziuni cerebrale difuze generatoare de manifestari neurologice caracteristice sindromului Lesch-Nyhan care nu au pana in momentul de fata o explicatie fiziopatologica corespunzatoare.
Manifestarile neurologice nu se coreleaza cu hiperuri-cemia, iar deficitul neurologic si
tulburarile de comportament specifice acestei boli nu sunt rezolvate de tratamentul cu allopurinol.
Simptomatologia clinica
Boala se manifesta la baietii homozigoti in timp ce mamele heterozigote sunt clinic indemne (Popescu . Primele semne clinice apar intre 6 luni si 1 an si se manifesta prin hipo- sau hipertonie musculara, cristalurie, hematurie, crize de agitatie si
varsaturi recurente.In perioada de stare apar manifestarile neuropsihice reprezentate prin:
- Miscari anormale: coreoatetoza, tremuratura intentionala, distonie de postura, intermitent opistotonus si miscari "de forfecare" la nivelul membrelor inferioare.
- Hipertonie piramidala si extrapiramidala cu accentuarea reflexelor osteotendinoase, prezenta semnului Babinski si clonusului rotulian;
- intarzie in dezltarea psihomotorie cu precadere a achizitiilor psihomotorii: intarzierea rbirii, dizartrie.
- Tulburarile de comportament debuteaza dupa 3 ani de
viata, au un caracter particular, bolnavii prezentand agresivitate
marcata fata de anturaj si de propria persoana. Autoagresivitatea
conduce la automutilari: leziuni ale buzelor, limbii, degetelor si
altor teritorii care sunt mai grave dupa aparitia dentitiei, uneori
acestea sunt atat de violente incat impun imobilizarea bolnavului.
Tot in perioada de stare apar manifestari datorate hiper-uricemiei, reprezentate prin:
- semne de
litiaza urica: cristalurie, hematurie microscopica si macroscopica, dureri lombare cu caracter colicativ, infectii
urinare etc.;
- semne de nefropatie urica interstitiala, traduse prin limitarea capacitatii de concentratie a urinii si elutie catre
insuficienta renala cronica;
- artropatia gutoasa si tofi gutosi.
Examene paraclinice
Hiperuricemiile cu valori ale acidului uric peste 10 mg/dl/ 594,8 umol/l insa in perioada atacului de
guta concentratia este normala;
- Uricuria este mult mai mare de 40-60 mg/kg si 24 ore;
- Anemie macrocitara prin deficit de acid folie;
- Evidentierea cresterii sintezei "de no" a acidului uric prin administrarea intravenoasa de glicocol marcat radioactiv;
- Dozarea activitatii hipoxantin-guanin-fosforibozil-trans-feraza;
- Radiografia osoasa evidentiaza osteoporoza. Diagnosticul pozitiv. Este usor de formulat in fata unui
lou clinic caracteristic, iar biologic exista hiperuricemie, hiperuricozurie si activitate enzimatica redusa.
Diagnosticul diferential. Diagnosticul diferential trebuie efectuat cu
paraliziile cerebrale infantile unde nu exista auto-mutilare si hiperuricemie si cu toate formele de encefalopatie cronica infantila cu semne neurologice si retard mental ce au la baza alta etiologie si nu au hiperuricemie.
De asemenea se exclud sindroamele hiperuricemice secundare.
Elutia este progresiva catre agravare datorata perturbarilor motorii mai ales ale deglutitiei care creeaza riscul asfixiei si in cele din urma a denutritiei. La acestea se adauga deficitul intelectual si tulburarile motorii si de rbire.
Prognosticul ramane rezervat datorita insuficientei
renale cronice care antreneaza decesul de cele mai multe ori destul de
precoce.
Tratament.
Tratamentul profilactic presupune depistarea femeilor heterozigote, sfatul genetic si intreruperea terapeutica a sarcinii mai ales la femeile care au avut deja un copil cu sindrom Lesch-Nyhan.
Tratamentul simptomatic consta in
alimentatia si hidratarea corecta pentru a preveni complicatiile determinate de tulburarile de deglutitie, aparitia varsaturilor si poliuriei. Evitarea auto-mutilarii prin imobilizarea membrelor cu restrictia miscarilor pentru a preveni muscaturile, amputatiile de degete etc.
Tratamentul medicamentos se adreseaza in primul rand ameliorarii tulburarilor de comportament prin administrarea de diazepam in doze
sedative pentru a se mentine si un contact corespunzator cu anturajul si mediul exterior.
Allopurinolul se utilizeaza in doze de 200-600 mg/24 ore sau 10-20 mg/kg si 24 ore in 3-4 prize zilnice. Dupa tratament scade uricemia si uricuria insa ramane fara rezultat asupra manifestarilor neurologice. Probenecidul se administreaza la bolnavii cu functie renala buna simultan cu alcalinizarea urinii cu bicarbonat de natriu.
Dieta saraca in purine nu pare sa aiba un efect deosebit, deoarece hiperproductia de acid uric se datoreste cresterii sintezei "de no" al acestui meolit.
