a) Hormonul luteinizant (LH)
Hormonul luteinizant (LH) este numit astfel pentru ca stimuleaza conversia foliculului ovarian in corp galben si actioneaza, de asemenea, pentru mentinerea activitatii acestuia. Principalul sau organ tinta este ovarul, la femei si celulele Leydig, la barbati. LH este esential pentru ovulatie, actionand asupra corpului galben si stimuland secretia de estrogen si progesteron. in foliculul preovulator, el intervine asupra celulelor tecii interne prin stimularea steroidogenezei iar asupra celulelor granuloase intervine tardiin faza foliculara, stimuland productia de estrogeni din androgenii secretati de celulele tecale. Concentratiile mari de LH din ziua a 14-a a ciclului reprezinta stimulul pro-ovulator. Daca aceasta concentratie este blocata, ovulatia nu mai apare.
La barbati, LH-ul este reglatorul predominant al steroidogenezei testiculare. El actioneaza asupra celulelor Leydig pentru a stimula productia de androgeni testi-culari si cresterea testiculara. Daca secretia de LH este suprimata (in urma utilizarii inadecvate de steroizi anabolici in body building) testiculele se atrofiaza.
Atat LH cat si FSH sunt secretati de aceeasi celula a adenohipofizei, numita celula gonadotropa. Actiunile acestor hormoni sunt mediate de catre AMPc. Secretia de LH si FSH este reglata prin hormonul eliberator hipotalamic, de catre gonadotropina (Gn RH), care se formeaza in ariile arcuate si preoptice ale hipotalamusului, de unde sunt transportati spre eminenta mediana. GnRH este stocat in granulele membranare, pana ce este transportat prin sistemul port la adenohipo-fiza. Neuronii producatori de GnRH sunt afectati de factori multipli, incluside influente dopaminergice, serotoninergice, noradrenergice si endofinergice.
Dopamina, endorfinele si melatonina inhiba eliberarea de GnRH, in timp ce noradrenalina o stimuleaza. Se considera ca actiunea GnRH este mediata in principal prin turnover-ul fosfatidilinozitolului si prin sistemul calmodulina-calciu. Receptorul GnRH sufera un proces de desensibilizare, in cazul expunerii prelungite la cantitati mari de GnRH.

b) Hormonul foliculo-stimulant (FSH)
La femei, hormonul foliculo-stimulant actioneaza asupra foliculului ovarian, stimuland cresterea celulelor granuloase si aromatizarea androgenilor tecali la estrogeni. La barbati, FSH-ul actioneaza pe celulele Sertoli, stimuland formarea de estrogen din androgeni si productia de proteina fixatoare a androgenilor testiculari, mentinand nivele ridicate de androgeni in vecinatatea celulelor producatoare de spermatozoizi.

c) Hormonul tiroido-stimulant (TSH)

Hormonul tiroido-stimulant este un hormon glicoproteic mare, asemanator cu LH, FSH si hCG. Pentru ca cei patru hormoni glocoproteici au structuri similare, activitatile lor se suprapun uneori, in conditii patologice in care secretia hormonala este deosebit de ridicata. Asemenea tuturor hormonilor adenohipofizari, TSH-ul este depozitat in granulele secretoare legate de membrana plasmatica. Fui' tia sa primara este aceea de a regla cresterea si meolismul glandei tiroide. El stimuleaza sinteza si secretia hormonilor tiroidieni. TSH ca si LH, FSH si ACTH actioneaza prin stimularea productiei de AMPc. Hormonul tiroido-elibe-rator (TRH) este o polipeptida 3-aminoacizi, produsa in hipotalamus, dar si in alte zone. Functia sa primara in hipotalamus este aceea de a stimula eliberarea de TSH. Desi TRH-ul stimuleaza si eliberarea de prolactina, rolul sau in reglarea lactatiei mai este dezbatut si la ora actuala. TRH-ul actioneaza pe calea fosfatidilinozitolului. Celulele hipofizare tireotrope sunt sensibile la nivelul intracelular de T3. Cand concentratia intracelulara de T3 este ridicata, receptorii TRH scad, ceea ce explica reactia celulelor tireotrope la scaderea TRH-ului hipotalamic.

d) Pro-opiomelanocortina
Pro-opiomelanocortina (POMC) este un prohormon (ura 2-5). Aceasta proteina mare este procesata in lobul anterior pentru a forma o peptida cu o extremitate N-terminala, a carei functie este cvasi necunoscuta (poate sevi si ca factor de crestere). Prohormonul formeaza ACTH-ul si un hormon lipotropic (B-LPH). ACTH-ul cu peptida care contine extremitatea N-terminala si cu B-LPH-ul sunt secretate ambele de adenohipofiza. Din prohormon rezulta si alti produsi de clivaj datorita faptului ca B-LPH-ul se scindeaza in B-endorfina si y-LPH, care mai pot juca un rol fiziologic la om. B-LPH-ul si y-LPH-ul au efect lipolitic. Cu toate acestea, nu se cunoaste inca, mecanismul prin care se mobilizeaza tesutul adipos uman. In structura y-LPH exista secventa amino-acidica a hormonului B-melanocito-stimulator (6-MSH). B-LPH-ul are o componenta B-endorfinica, ce contine o secventa metenkefalinica. Desi B-endorfina se gaseste in ser, nu exista nici o dovada ca ea este clivata in hipofiza pentru a forma metenkefalina. B-MSH-ul nu este secretat la om, iar nivelele de MSH identificate, in trecut, in serul uman sunt probabil cauzate de secventele de B-MSH prezente in B-LPH si ACTH-ul circulatii.
La speciile animale care contin un lob intermediar proeminent, ACTH-ul este clivat in a-MSH si o peptida intermediara numita corticotropin-like (CLIP). Hormonii a-MSH si B-MSH produc dispersia granulelor de melanina, un pigment al melanoforelor, la mai multe specii de pesti, reptile si amfibieni, fapt care duce la inchiderea coloratiei pielii. La om lipsesc melanoforele pe care le au speciile amintite mai sus. MSH-ul poate insa determina inchiderea la culoare a pielii. Rolul CLIP-ului nu este inca cunoscut. Hipofiza anterioara umana este lipsita de un lob intermediar proeminent, motipentru care procesarea ACTH-ui in oc-MSH si CLIP nu se realizeaza in adenohipofiza, cu exceptia perioadei de dezvoltare fetala si mai tarziu, in timpul graviditatii.

e) Hormonul adrenocorticotrop sau ACTH-ul (corticotropina)
Hormonul adrenocorticotrop este o polipeptida cu 39 de aminoacizi. Actiunea sa principala este de a stimula cresterea si productia steroida in corticosuprarenala. El actioneaza predominant pe zona fasciculata si zona reticulara a corticosu-prarenalei. ACTH-ul actioneaza asupra corticosuprarenalei prin cresterea productiei de AMPc avand, de asemenea, si actiuni extracorticosuprarenaliene. Una dintre ele este cresterea pigmentarii pielii. inainte se credea ca bronzarea pielii (actiune care apare in boala Addison sau Cushing) se datoreaza secretiei in exces a ACTH-lui si nivelelor ridicate de MSH. in prezent, se considera ca fenomenul este cauzat numai de nivelele ridicate de ACTH deoarece in conditii normale, MSH-ul nu este prezent in serului uman. O alta actiune extrasuprarenaliana este stimularea lipolizei. ACTH-ul este o molecula mica, cu un timp de injumatatire scurt de 7 pana la 12 minute.
Controlul secretiei
Secretia de ACTH este influentata de multi factori (ura 2-6).
Hormonul eliberator de corticotropina (CRH) secretat in hipotalamus .creste sinteza de ACTH.
CRH-ul este localizat impreuna cu ADH-ul in nucleii paraventriculari. Atat ADH-ul cat si angiotensina II potenteaza efectele CRH-ului asupra eliberarii de ACTH. Actiunea CRH-ui este mediata de AMPc.
Secretia ACTH este intermitenta si cu variatii circadiene ritmice, mai ales* cu ocazia diverselor tipuri de stres la care organismul este expus. Exista un model diurn al secretiei de ACTH, cu un varf pronuntat dimineata, la prima ora si o descrestere dupa-amiaza tarziu (ura 2-7).
Ca si secretia de ACTH, secretia de CRH este pulsatila. Exista reglatori multipli ai axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprenalian, multi dintre ei fiind mediati prin sistemul nervos central. in anumite conditii, concentratia plasmatica a ACTH-ului poate ajunge extrem de ridicata, ca urmare a unei stimulari nespecifice. Secretia ACTH-ui poate fi stimulata de mai multe tipuri de stres (Schema 2-4).

Efectele stresului sunt mediate prin ADH, angiotensina II, CRH si sistemul nervos central. Factorii stresanti pot fi de natura fizica, emotionala sau chimica. Hipo-glicemia acuta si hipoxia sunt stimulatori foarte eficienti. Raspunsul la formele de stres sever poate persista, in ciuda nivelelor ridicate ale cortizolului. Axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian este strans legat de sistemul imunitar. Citokinele, in special interleukinele IL-l, IL-2 si IL-6, stimuleaza aceast ax. Cortizolul exercita un efect feedback negatiasupra hipofizei, suprimand sinteza si secretia de ACTH, dar si asupra hipotalamusului, scazand eliberarea de CRH.

f) Hormonul de crestere (STH)

Hormonul de crestere (somatotropina, STH-ul) este un polipeptid cu 191 de aminoacizi, similar ca structura cu prolactina si lactogenul placentar uman (hPL). in timp ce prolactina este un polipeptid cu 199 aminoacizi, hPL are exact 191 aminoacizi din care 92% sunt similari cu cei ai STH-lui (si 161 din aminoacizi sunt identici cu cei din STH). Din acest motiexista suprapuneri functionale intre STH, prolactina si hPL. in plasma, exista forme multiple ale acestei "familii de hormoni" cu 191 aminoacizi si cu o greutate moleculara de aproximati22kd, din care 75% o reprezinta STH-ul circulant. STH-ul seric este legat la extremitatea N-terminala a receptorului proteinei transportoare. Se considera ca aproximati30% pana la 40% din STH-ul seric este legat la acest receptor.
Receptorul STH-ului este un membru al familiei de receptori citokinici impreuna cu prolactina si eritropoietina actionand prin tirozinkinaza citosolica.
Boala numita ,,Piticii lui Laron" se caracterizeaza prin lipsa receptorilor STH la nivelul celulelor receptoare, desi exista o secretie de STH normala. Semnificatia biologica a proteinelor transportoare de hormoni nu este inca total cunoscuta, desi s-a observat ca moleculele de hormon au timpii de injumatatire mai mici decat cei ai moleculelor legate.
STH-ul are specificitate de specie si numai STH-ul de la primate are activitate biologica semnificativa la om. Spre deosebire de insulina, un hormon mai simplu, care permite inlocuirea acestuia cu varianta bovina sau porcina, STH-ul poate fi inlocuit numai cu hormon de provenienta umana. In trecut, STH-ul uman era obtinut printr-o extractie laborioasa din hipofiza anterioara a cadavrului uman. Erau necesare cel putin 120 de glande hipofize de cadavru pentru a obtine hormonul necesar tratarii unui copil de 1 an, cu deficit de STH. Din acest motiterapia cu STH era foarte costisitoare. Procedeul a fost oprit in momentul in care s-a constatat ca virusul care cauzeaza boala Creutzfeldt-Jakob, tulburare neurologica fatala, nu este distrus in timpul acestei extractii. Astazi, STH-ul recombinat uman se poate obtine comercial, fiind o sursa ieftina de substitutie a STH-ului la om. STH uman este actibiologic si la speciile inferioare insa, fiind o proteina straina, folosirea de lunga durata la animale poate stimula formarea de anticorpi. Pentru ca STH este un hormon proteic, terapia de substitutie a acestuia poate fi. realizata doar prin injectare.
Secretia de STH, ca si cea de ACTH, prezinta ritmuri diurne ample, cu varfuri de secretie care apar dimineata devreme, exact inainte de trezire (ura 2-8).
Secretia de STH este stimulata in timpul somnului profund, somnul cu unde lente (stadiul III si IV). Cea mai scazuta secretie a STH-Iui se inregistraza in timpul zilei. Ritmul secretor pare a fi intretinut mai ales de alternanta somn-veghe si mai putin de alternanta lumina-intuneric. La persoanele care lucreaza in ture de noapte se observa o schimbare a secretiei. Ca si la alti hormoni ai adenohipofizei si secretia STH-lui este pulsatila. Nivelele de STH din plasma variaza pe scara larga, de la 0 la 30 ng/ml, majoritatea valorilor inscriindu-se intre 0 si 3. Datorita acestei variatii mari, valorile de STH din ser prezinta o semnificatie clinica minima, daca nu se cunoaste timpul in care s-a luat esantionul. In mod frecvent, clinicianul prefera sa masoare factorul de crestere insulin-like (IGF-I) pentru ca secretia sa este reglata de STH, iar IGF-I are un timp de injumatatire circulant relatilung, care tamponeaza schimbarile pulsatile si diurne ale secretiei. Timpul de injumatatire circulant pentru STH este doar de 20 de minute. Ficatul si rinichiul sunt locurile principale ale degradarii hormonului.

Actiuni
STH-ul stimuleaza cresterea si are actiuni meolice. El schimba meolismul, utilizand lipide pentru procurarea energiei, conservand astfel glucidele si proteinele. Stimuleaza, de asemenea, intrarea aminoacizilor in celule si sinteza proteica.
Actiuni meolice STH-ul realizeaza actiuni insulin-like de scurta durata, a caror semnificatie nu este inca bine cunoscuta. Actiunile meolice pe termen lung apar dupa 1-2 ore de la administrarea de STH (Schema 2-5).
STH este un hormon anabolic proteic care creste preluarea aminoacizilor in celule si incorporarea lor in noi proteine. In consecinta, are loc o retentie de azot (un echilibru azotat pozitiv) si o productie scazuta de uree. Epuizarea musculara care survine concomitent cu imbatranirea, este probabil cauzata, cel putin in parte, de scaderea secretiei de STH, care apare odata cu inaintarea in varsta.
STH este un hormon lipolitic. El activeaza lipaza hormon-sensibila si astfel mobilizeaza grasimile neutre din tesutul adipos. Ca urmare, nivelele de acizi grasi din paisma cresc dupa administrarea de STH. Pentru producerea de energie sunt utilizate mai multe grasimi. Preluarea si oxidarea acizilor grasi creste atat in muschiul scheletic cat si in ficat. STH-ul poate fi cetogenetic, datorita cresterii oxidarii acizilor grasi, efecte care nu apar cand nivelele de insulina sunt normale. Daca insulina se administreaza odata cu STH-ul, efectele lipolitice descrise dispar.
STH modifica si meolismul glucidic. Multe din actiunile sale pot fi secundare mobilizarii grasimilor si cresterii oxidarii acestora. De retinut ca, o crestere a acizilor grasi liberi, in plasma, inhiba preluarea de glucoza in muschiul scheletic si in tesutul adipos. In urma administrarii de STH, glucoza din sange creste. Efectele hiperglicemice ale STH-ui sunt moderate aticu cele ale gluca-gonului si noradrenalinei. Cresterea glucozei sanguine rezulta, in parte, din scaderea preluarii acesteia si utilizarii ei in muschiul scheletic si in tesutul adipos. Productia de glucoza hepatica creste fara ca acest mecanism sa se datoreze glicogcnolizei. De fapt, nivelele de glicogen pot creste dupa administrarea de STH. Intensificarea oxidarii acizilor grasi creste concentratia acetil coenzimei A (acetil CoA) din ficat, stimuland gluconeogeneza, fenomen urmat de cresterea productiei de glucoza din precursori ca lactatul si glicerolatul.
STH-ul antagonizeaza actiunea insulinei la nivelul muschiului scheletic si al tesutului adipos, dar nu si la nivel hepatic.
Hipofizectomia poate ameliora terapeutic diabetul, pentru ca STH-ul, ca si cortizonii, scade sensibilitatea insulinica. Deoarece STH produce desensibilizare insulinica, el este considerat hormon diabetogen. Atunci cand este secretat in exces, STH-ul poate produce diabet zaharat, iar nivelul de insulina necesar mentinerii unui meolism normal creste. Secretia excesiva de insulina pancrea-tica, rezultata din excesul de STH, poate afecta functionarea celulelor 6 pancrea-tice. In mod paradoxal, STH-ul devine necesar pentru functionarea pancreatica normala si pentru secretia insulinica. Cu alte cuvinte, in absenta STH-ului secretia de insulina scade.

Actiuni asupra cresterii. Administrarea de STH stimuleaza cresterea scheletica si viscerala. In lipsa secretiei de STH, la copii, apare oprirea cresterii si dezvoltarii, boala cunoscuta sub numele de nanism hipofizar. Administrarea de STH "in vivo", va duce la o crestere sporita a cartilajului, alungirea oaselor lungi si o crestere periostala. in general, aceste fenomene nu sunt considerate actiuni directe ale STH-ui. Ele sunt mai curand mediate de un grup de hormoni numiti factori de crestere insulin-like (IGF). Initial, acesti compusi s-au numit soma-tomedine.
Factorii de crestere insulin-like. Acesti factori sunt hormoni multifunctionali care regleaza proliferarea celulara, diferentierea si meolismul celular. Acesti hormoni proteici se aseamana cu insulina in ceea ce priveste structura si functia lor. Cei doi hormoni din aceasta familie, IGF-I si IGF-II, sunt produsi in mai multe tesuturi si au actiuni autocrine, paracrine si endocrine. IGF-I este forma majora produsa in majoritatea tesuturilor adulte iar IGF-II este forma principala produsa in embrion. IGF-I are 12 aminoacizi iar in structura IGF-II exista 8 aminoacizi. Ambii compusi sunt structurati similar cu proinsulina, IGF-I avand o suprapunere structurala de aproximati42% cu aceasta. IGF si insulina reactioneaza incrucisat cu receptorii lor, iar in concentratii ridicate ei imita actiunile meolice ale insulinei. Atat IGF-I, cat si IGF-II reactioneaza cu receptorii IGF de tipul I (similari cu insulina) si cu receptorii EGF-ului care contin tirozin-kinaza intrinseca. IGF-II se leaga si la receptorul 6-manozo-fosfat al IGF de tip II. Acest receptor nu se aseamana cu receptorul insulinic si nu are tirozin-kinaza intrinseca. Legarea de acesti receptori faciliteaza, probabil, internalizarea si degradarea ulterioara a factorului de crestere. IGF stimuleaza intrarea glucozei si aminoacizilor in celula, precum si sinteza de ADN si de proteine. Initial, ei au fost numiti somatomedine, pentru ca mediaza actiunea STH-ului (somatotropina) asupra cartilajului si a cresterii osoase. IGF au mai multi factori iar STH-ul nu este singurul reglator al formarii de IGF. La inceput, s-a crezut ca IGF sunt produsi in ficat, ca raspuns la un stimul STH. In prezent, se stie ca ei provin din multe tesuturi si multe din actiunile lor sunt autocrine sau paracrine. Ficatul este, probabil, sursa principala serica de IGF (ura 2-9).
Transportul factorilor de crestere insulin-like (IGF) in ser. IGF sunt transportati in plasma legati de o proteina de legare numita BP. Aceasta proteina de legare mediaza transportul si biodisponibilitatea IGF-ului. Locul principal pentru degradarea IGF-ului este ficatul. Deoarece IGF-ul se leaga la proteinele serice, timpii de injumatatire sunt lungi de pana la 12 ore.
Controlul productiei factorului de crestere insulin-like. Desi STH-ul este un stimulator eficient al productiei de IGF, legatura dintre STH si IGF-I este mai mare decat cea dintre STH si IGF-II. in timpul pubertatii, cand concentratiile de STH cresc, se maresc in paralel si nivelele de IGF-I. Insulina stimuleaza productia de IGF, in timp ce STH-ul nu poate face acest lucru in absenta insulinei, infometarea inhiba eficient secretia de IGF, chiar si atunci cand nivelul de STH este ridicat. Prolactina sau hPL-ul poate stimula secretia de IGF-II din embrion si din acest motiv, IGF-II poate fi considerat un reglator al cresterii fetale. Desi STH este stimulatorul principal pentru productia de IGF, parathormonul (PTH) si estradiolul sunt stimuli mai eficienti pentru productia de IGF-I in osteoblaste. Despre controlul productiei de IGF-II osos insa, se stie mai putin. IGF actioneaza asupra hipotalamusului pentru a creste secretia de somatostatin si asupra hipofizei pentru a inhiba secretia de STH. in acest fel, se completeaza bucla feedback.
Actiunile factorilor de crestere insulin-like. IGF-ul are efecte profunde asupra oaselor si cartilajului. El stimuleaza cresterea osoasa, cresterea cartilajului si a tesuturilor moi, afectand in acelasi timp, toate aspectele meolismului celulelor cartilaginoase. Un alt rol al IGF-ui este efectul mitogenic. Desi cresterea apozi-tionala a oaselor lungi continua dupa inchiderea epifizelor, cresterea in lungime a osului inceteaza. IGF-ul stimuleaza replicarea osteoblastica, sinteza de colagen si modificarea matricei osoase. Nivelele de IGF seric se coreleaza bine cu procesul de crestere la copii.
Actiunile meolice ale IGF-ului mimeaza actiunile meolice ale insulinei. Desi aceste efecte pot fi semnificative la nivel local (paracrin), IGF-ul nu reprezinta reglatorul major ai meolismului intermediar.
Rolul hormonului de crestere, al factorului de crestere insulin-like si al insulinei in perioadele de infometare. Cand sunt disponibile cantitati mari de alimente, nivelele mari de aminoacizi serici si de glucoza stimuleaza secretia de STH si cea de insulina. STH-ul seric mare, insulina si rezerva de alimente stimuleaza productia de IGF, creand conditii potrivite pentru crestere. Daca dieta este bogata in calorii si saraca in aminoacizi, conditiile se schimba. Disponibilitatea mare de glucide duce la o crestere similara de insulina, in timp ce nivelele scazute de aminoacizi serici inhiba STH-ul si productia de IGF. Aceste conditii permit folosirea glucidelor alimentare si a grasimilor, conditii care nu sunt favorabile cresterii tisulare. Pe de alta parte, in timpul postului, cand disponibilitatea nutritiva scade, iar nivelele de STH seric cresc in timp ce insulina scade datorita hipoglicemiei. Productia de IGF este mica si nu exista conditii favorabile cresterii. In aceste circumstante, intensificarea secretiei de STH este benefica pentru ca stimuleaza mobilizarea grasimilor si minimalizeaza pierderea de proteine tisulare. in absenta insulinei, utilizarea glucozei tisulare la nivel periferica se diminueaza, glucoza fiind conservata pentru tesuturi esentiale, ca de plida, creierul.
Controlul eliberarii hormonului de crestere. Hipotalamusul regleaza sinteza de STH din hipofiza si elibereaza peptide ca somatostatinul si un hormon eliberator al hormonului de crestere. Somatostatinul (GIH, hormon inhibitor al hormonului de crestere) este o tetradecapeptida care are si alte localizari in corpul uman. GIH-ul din hipofiza anterioara inhiba STH-ul si eliberarea de TSH, mediata prin receptori asociati ai proteinei Gi. Hormonul inhibitor al hormonului de crestere indeplineste numeroase functii endocrine si neendocrine. Hormonul eliberator al hormonului de crestere (GRH) este un membru al familiei de peptide intestinale vasqactive (VIP), impreuna cu secretina si glucagonul. Actiunile sale sunt mediate prin AMPc. Dopamina este un stimulator eficient al eliberarii de GRH.
Hipoglicemia este un stimul pentru secretia de STH, acesta fiind clasificat ca un hormon hiperglicemic. Desi secretia sa nu este reglata de variatii minime ale nivelelor de glucoza serica, eliberarea sa este stimulata de scaderea nivelelor de glucoza sau hipoglicemie. Scaderea nivelelor de glucoza sanguina este un stimul atat de eficient, incat hipoglicemia indusa prin insulina este uneori folosita ca test pentru silirea capacitatii unei persoane de a secreta STH. Cresterea anumitor aminoacizi serici functioneaza si ea, ca un stimul eficient pentru secretia de STH. Arginina, de exemplu, este unul dintre acesti aminoacizi si raspunsul STH-ului la administrarea de arginina poate fi folosit pentru a evalua secretia de STH.

Fazele de somn adanc, stadiile 111 si IV sunt si ele, un stimulator eficient al secretiei de STH. Efecte similare au stresul si exercitiul fizic. STH-ul este recunoscut ca fiind unul dintre hormonii de "stres". in asociatie cu raspunsul fiziologic la stres, ADH-ul si glucagonul (alti doi hormoni de stres) pot stimula secretia de STH. Lista altor reglatori ai secretiei de STH este cuprinsa in schema de mai jos.

eglatorii secretiei hormonului de crestere

Factori stimulatori ai secretiei de STH

- Meolici

a Glucoza serica scazuta

a Aminoacizi serici crescuti. in special arginina si leiicina

- Hormonali:

a GRH

a TRII

a ADM, glucagon

a Dopam ina

a Diabet zaharat netratal

- Medicamente:

a Agonisti dopainineniici

- Altele:

a Exercitiul fizic

a Somn (fazele III si IV)

a Stres

a Pubertate

Factori inhibitori ai secretiei de STH

- Meolici

a Hiperglicemie

- Hormonali:

a Somatostatin
a IGF
a Ilipotiroidism

- Medicamente:

a Agonisti dopaminergici

- Altele:

a Scaderea pragului emotional la copii

a imbatranirea

Conditii patologice care implica hormonul de crestere. STH este necesar cresterii inainte de atingerea fazei adulte. Hiposecretia de STH provoaca nanism hipofizar, iar hipersccretia determina gigantism. Cresterea normala necesita pe langa nivele normale de STH si concentratii normale ale hormonilor tiroidieni si ale insulinei.

aaa Nanismul. Daca deficienta de STH apare inainte de pubertate, cresterea este afectata sever. Pacientii in aceasta situatie sunt relatibine propor-tionati si poseda o inteligenta normala. Daca deficienta adenohipofizei se limiteaza numai la STH, ei pot sa aiba o durata de viata normala. Acesti pacienti au uneori un aspect "flasc" datorita activarii lipolizei prin STH. in cazul nanismului panhipof izar, cand toti hormonii adenohipofizei sunt deficitari, nu se ajunge la maturitate sexuala datorita caracterului deficitar al gonadotropinelor. Daca gonadotropinele sunt normale, acesti pacienti sunt capabili de reproducere. Persoanele cu nanism hipofizar prezinta putine anomalii meolice, cu exceptia unei tendinte spre hipo-glicemie, insulinopenie si unei sensibilitati insulinice crescute. Exista multiple manifestari ale acestei deficiente. Secretia scazuta de STH stimuleaza productia de IGF. Piticii Laron sunt rezistenti la STH din cauza unui defect genetic in dezvoltarea receptorului pentru STH, astfel incat raspunsul la STH este deteriorat. De aceea, desi nivelele de STH seric sunt normale sau marite, nu se produce IGF, ca raspuns la STH. Tratarea acestor indivizi cu STH nu va corecta deficienta de crestere.
V Pigmeul african reprezinta un alt exemplu de crestere anormala. Indivizii cu aceasta afectiune au nivele normale de STH seric, dar in cazul lor lipseste cresterea normala a IGF-ului care trebuie sa apara la pubertate. Ei pot prezenta, de asemenea, o deficienta partiala a receptorilor pentru STH deoarece nivelele de IGF-I raman neschimbate, dupa administrarea de STH. Nivelele de IGF-II, in schimb, sunt normale. Spre deosebire de piticii Laron, in acest caz, nu lipseste raspunsul complet al IGF-ului la STIL
Deficienta hormonului de crestere la adulti. Hiposecretia de STH la adulti este doar de curand recunoscuta ca sindrom patologic. Daca deficienta de STH survine dupa ce epifizele se inchid, cresterea nu este afectata. O deficienta a STH-ului este una din cauzele posibile ale hipoglicemiei. Studiile recente au demonstrat ca tulburarile extinse ale STH-lui determina schimbari meolice ale organismului. Greutatea corporala scade prin diminuarea depozitelor de lipide si proteine ale organismului. Oboseala musculara si epuizarea rapida sunt simptome ale deficientei de STH.
Deoarece pierderea musculara care apare cu varsta antreneaza si o scadere a productiei de STH, STH-ul este folosit experimental la persoanele in varsta pentru a intarzia declinul asociat cu imbatranirea. Eficienta acestui tratament nu a fost confirmata inca.
Excesul hormonului de crestere "inainte de pubertate. Productia excesiva de STH inainte de pubertate poate duce la gigantism. Indivizii in aceasta situatie ajung la inaltimi mai mari de 2 m. Excesul de STH determina cresterea greutatii corporale si a inaltimii. Multe complicatii sunt asociate cu gigantismul. Astfel, apare intoleranta la glucoza, hiperinsulinismul, sau se dezvolta diabetul clinic manifest. Cetoacidoza in aceste cazuri este rara. Pot sa apara probleme cardiovasculare, inclusio hipertrofie cardiaca. Acesti pacienti sunt mai susceptibili la infectii decat in mod normal si depasesc rar varsta de 20 ani. Hipersecretia de STH provine in general din tumorile hipofizare. Cresterea tumorala comprima in cele din urma alte componente ale adenohipofizei, determinand scaderea secretiei si la alti hormoni hipofizari.
aaa Acromegalia. Daca STH-ul este secretat excesidupa ce epifizele s-au inchis, oasele lungi nu mai cresc in lungime, dar survine o crestere apozitionala. Cartilajele si oasele membranoase continua sa creasca producand deformari semnificative. in plus, se intensifica cresterea tesuturilor moi si abdomenul devine proeminent ca urmare a cresterii viscerale. Creste greutatea creierului, ceea ce antreneaza, dupa sine, reducerea dimensiunii ventriculare. Se intensifica cresterea nasului, a urechilor si a mandibulei, cu o largire mandibulara ce determina prognatism si spatii mari intre dinti. Oasele boltii craniene se ingroasa iar sinusurile frontale se largesc, determinand protruzia marginii frontale a orbitei oculare. Are Ioc o marire caracteristica a mainilor si picioarelor, explicand de ce afectiunea poarta numele de acromegalie (ac'ro insemnand extremitate, iar megalie, marire). Cresterea excesiva, osoasa si a cartilagiilor poate produce sindromul canalului carpian ce poate ridica probleme la nivelul incheieturilor. Vocea devine mai joasa datorita hipertrofiei laringeale. Acromegalia se datoreaza, de obicei, unei tumori functionale a somatotro-pilor hipofizari. Pentru ca instalarea bolii este, in general, lenta, pacientii nu solicita sprijin medical timp de 13-l4 ani. Din nefericire, dupa aceasta perioada deformarile fizice devin permanente. Persoanele cu gigantism prezinta, in cele din urma, acromegalie, daca nu se intervine inainte de pubertate. Pentru cazurile de acromegalie netratata, prognosticul de supravietuire este modest.
Tratamentul extins cu STH la adulti duce la modificari in compozitia corpului, respectiun procentaj crescut al proteinelor si unul mai scazut al lipidelor.
Teste pentru secretia hormonului de crestere. Capacitatea normala de a secreta STH poate fi testata in diferite moduri:
1) masurarea raspunsului STH la hipoglicemia indusa prin insulina (hipo-glicemia stimuleaza secretia de STH)
2) masurarea raspunsului STH la administrarea de arginina (arginina stimuleaza secretia de STH)
3) masurarea stimularii STH in urma administrarii de dopamina (dopamina stimulea za secretia de STH)

4) masurarea raspunsului STH la administrarea de glucagon.