ROTAVIRUSURI Clasificare
Rotavirusurile sunt cauza cea mai frecventa a gastroenteritelor virale, mai ales la copin prescolari (peste 50% din cazurile spitalizate).
Genul Rotavirus impreuna cu genurile Reovirus si Orbivirus compune Familia Reoviridae (alte 3 genuri infecteaza insectele). Sunt virusuri sferice (70 nm in diametru), neanvelopate, dar cu o capsida icosaedrica in doua straturi. Genomul este ARNds, segmentat (11 segmente la rotavirusuri) cu replicare exclusiv citoplasmatica.
Rotavirusurile izolate de la om se incadreaza in mai multe serotipuri (tipul 2 este cel mai patogen); serotipuri inrudite determina
diaree la vitei si porci.
Proprietati replicative
Cultirea in vitro a agentilor diareilor
virale este dificila iar rotavirusurile nu fac exceptie. Tropismul lor limitat la celulele epiteliale ciliate ale tractului intestinal explica dificultatea izolarii. In vivo, celulele infectate sunt situate spre rful vilozitatilor intestinale din segmentul mediu si terminal al
intestinului subtire. Infectia este urmata de aparitia incluziilor citoplasmatice si exfolierea celulelor parazitate care sunt inlocuite cu celule plate, scuamoase, cu vilii scurtat.In acest habitat natural, rotavirusurile se replica abundent ceea ce faciliteaza evidentierea lor prin imunoelectronomicroscopie sau alte metode. Replicarea virala este accentuata in cazul dublei infectii cu rotavirusuri si Escherichia
coli enteropatogena, combinatie foarte frecventa in practica.
Celulele afectate morfologic sau functional de replicarea virala nu mai produc enzimele necesare digestiei intestinale. Persistenta carbohidratilor nedigerati in lumen este cauza esentiala a diareii. Rehidralarea (per os) cu solutii saline si glucoza/zaharoza este o masura terapeutica indispensabila la copin mici.
O problema legata de patogenia infectiei rotavirale la copii este eventuala participare a tractului respirator in diseminarea infectiei. Daca majoritatea afectiunilor enterovirale (polio, coxsackie, etc.) sunt limitate de cresterea nivelului igienei comunitare, rotavirusurile continua sa preleze, chiar in institutii sanitare unde masurile de
igiena sunt strict respectate. Aceasta diseminare sugereaza transmisia aerogena a virusului pentru ca infectia respiratorie este mai greu de influentat de masuri care vizeaza mai ales transmisia alimentara. in plus, simptomatologia respiratorie (tuse, coriza) este frecventa in multe cazuri.
Clinica
Gastroenteritele rotavirale sunt rare la adulti. La copii, evolutia este diferita la
sugari si la copii 1-6 ani. La sugari,
infectiile pot debuta chiar in a doua zi de viata datorita prezentei virusului in unitatile de puericultura. Prezenta anticorpilor IgA intestinali este conditia rezistentei la infectii si acestia nu se transmit pasiv, de la mama. Totusi, la sugarii alimentati la san infectiile simptomatice sunt rare sau au o evolutie subclinica. in general, la sugari simptomatologia e blanda.
La copii 1-6 ani, debutul brusc cu voma,
febra si diaree este caracteristic. Incubatia este de numai 1-3 zile iar durata evolutiei (in cazurile necomplicate bacterian) de o saptamana. Aspectul scaunului diareic este caracteristic: cu mucozitati, albicios, putrid. Vindecarea este grabita de rehidratarea cu solutii saline si zaharoza. Deshidratarea necorectata la timp poate fi fatala.
Nu sunt rare episoadele repetate de infectii rotavirale la acelasi copil datorita serotipurilor diferite. Adultii, desi frecvent asimptomatici, au un rol bine silit in reinfectia copiilor. Familia este o unitate cu rol semnificativ in diseminarea infectiei.
DIAGNOSTIC DE LABORATOR
Peste 1/3 din episoadele diareice acute la om sunt de etiologie rotavirala ceea ce argumenteaza importanta practica a diagnosticului. Imunoelectronomicroscopia sau simpla examinare la microscopul electronic a preparatelor obtinute prin centrifugari repetate ale fecalelor permite vizualizarea virionilor caracteristici in forma de roata cu spite si uniformi in dimcnsii (70 nm). Un alt examen important este clectroforeza ARN viral care separa cele 11 segmente genomice in profiluri distincte in raport cu arealul de raspandire al tulpinilor virale. Heterogenitatea in mobilitatea electroforetica a segmentelor este atribuita reasortarii genomice si constituie un indicator pentru rezolrea filiatiei cazurilor in ceea ce numim azi epidemiologie moleculara. Studiile eleciioforetipurilor (serotipuri electroforetice) au indicai predominanta unei singure tulpini ii. Prea'uri limitate precum si absenta infectarii omului cu rotavirusuri de la animale si invers. Teste ELISA si R1A pentru detectia antigenului capsidar comun de grup in fecale au devenit disponibile.
Inrudirea intre rotavirusuri a fost investigata si prin studii de hibridare moleculara utilizand drept sonde secvente polinucleolidice corespunzatoare polipeptidelor capsidei externe. Trei polipeptide au functii importante si servesc pentru caracterizarea tulpinilor: VP4 si VP7 cu epitopi implicati in seroneutralizare si VP6 - un antigen comun de grup. VP4 este diferit la tulpinile virulente de cele avirulente, asimptomatice. Ultimele par sa constituie tulpini candidate pentru includerea intr-un eventual ccin administrabil per os.
Concluzii
Diareile rotavirale afecteaza frecvent copii sub 6 ani, si mai ales, copii bolnavi sau imunosupresati. Deshidratarea survine mai frecvent in diareele rotavirale decat in cele datorate altor enteropatogeni virali.
Anumite serotipuri electroforetice de rotavirusuri caracterizeaza atenuarea tulpinilor care vor putea fi eventual incluse intr-un ccin administrat per os.
