Termen care se refera la capacitatea bolnavului psihic de a recunoaste alte persoane (orientat allopsihic) sau la incapacitatea de a realiza acest act (dezorientat allopsihic). in sens larg cuprinde intregul sistem de referinte oferit de ambianta inconjuratoare si se caracterizeaza prin posibilitatea individului de a-si da seama in fiecare clipa de locul unde se gaseste (orientare in spatiu) si de data exacta a momentului respectiv (orientare in timp). Orientarea in spatiu este mai constanta iar tulburarea sa are o mare importanta psihopatologica, ea fiind un argument sigur a modificarilor aparute in claritatea constiintei (obtuzie, obnubilare, stupoare); orientarea in timp este relativa, surnind chiar si in mod normal, mici erori nesemnificati. Dezorientarea in timp apare ca insemnata in cazul in oare este masiva (bolnavul nu stie anul, luna in care se gaseste). Tulburarile de orientare A. apar in stari confuzi, intoxicatii, epilepsie, demente etc.