Merloo (1974) defineste CM. ca un transfer involuntar de sensibilitate, gindire si afectivitate. in esenta CM. se bazeaza, in larga masura, pe sugestibilitate si mimetism. Ehrenwald arata ca in familia cu bolnavi psihici in general si cu neurotici in special se creeaza o interinfluenta continua si permanenta atit orizontala (relatiile cu grupul social), cit si rticala (influentele suferite in decursul dezvoltarii). CM. poate fi considerata o adevarata inductie si interactiune ritmica senzoriala si extra-senzoriala. CM. apare mai evidenta la persoanele imature si la debilii mintali. Psihopatologic, CM. poate imbraca mai multe forme: a). Contagiunea epidemica, apare in conditii sociale, dramatice sau cu mare incarcatura afectiva (in razboi, cu ocazia catastrofelor, la unii sectanti etc.) si cuprinde simultan un numar mare de indivizi (structuri isterice, neurotici, debili mintali). Istoria medicinii ofera in acest sens numeroase exemple, mai ales din epoca evului mediu. b). Delirul indus, delirul in "doi" descris de Lasegue, Falret si Regis, iar la noi de Ureche, Rete-zeanu etc, apare la un cuplu, in oare unul din membrii este, de obicei, un debil mintal care "imprumuta" si apoi adera la ideile delirante ale partenerului, care este de multe ori un paranoic. Cu cit partenerul pasiv este mai subordonat intelectual si afectiv sau are o personalitate mai imatura, mai slaba, sau in-fluenila, cu atit mai usor se realizeaza acest gen de CM. In ecuatia mentionata mai sint importante: gradul de cultura si mediul social in care traieste cuplul; gradul de sistematizare si de rosimilitate a delirului, precum si gradul de toleranta a mediului socio-familial, locul de munca, anturajul etc.