este un antidepresiv toeklie, din grupul dibenzoazepinelor (derivat de iminodibenzil), asemanator structural cu clorpromazina. I. se absoarbe bine in organism unde se transforma in desmetilimipramina (desipramina) forma sa activa (v. DESMETILIMIPRAMINA). I. a fost aplicata in clinica de Kuhn, in 1957. Efectul terapeutic apare dupa o perioada de latenta de 1421 zile. I. are efect slab anxiolitic, ea fiind indicata mai ales in
depresiile fara anxietate. I. nu influenteaza tulburarile de perceptie sau de gindire, care pot insoti o depresie, in afara insusirilor psihotrope, I. are si proprietati M-colinolitice importante, dar un efect redus antihistaminic. Manifesta, de asemenea, actiune antiparkinsoniana, reducind hipokinezia. Mecanismul de actiune antidepresiva se explica prin inhibitia recaptarii noradrenalinei si a serotoninei libere din SNC la nivelul membranei presinaptice, impiedicindu-se astfel depozitarea lor. in felul acesta mediatorii mentionati se acumuleaza la nivelul sinapsei si actioneaza asupra receptorilor postsinaptici intr-o concentratie ridicata (Poldinger, 1975). Efectul antiparkinsonian este o consecinta a actiunii M-colinolitice centrale. I. este indicata in depresiile inhibate, in faza depresiva a psihozei maniacodepresive, in
depresii neurotice, simptomatice sau reactive, precum si in parkinsonism si enurezis nocturn. I. poate produce efecte secundare de tip M-colinolitic (v. COLINOLITICE), precum si somnolenta la inceput, tunmata de insomnie, vertij, neliniste, impulsivitate, hipomanie, efecte activatoare asupra EEG, crize conlsive (la epileptici),
hipotensiune arteriala si tahicardie, sau mai rar oscilatii ale tensiunii cu hipertensiune,
tulburari de conducere intracardiaca, bloc atrioventricular, leziuni cardiace, tremuraturi, fenomene extrapiramidale (dupa doze mari), agranulocitoza, leziuni hepatice, disurie, reactii alergice, hiperhidroza. in cursul tratamentului cu I. la depresivi exista riscul suicidului, mai ales in faza in care se produce o usoara ameliorare a depresiei. I. poate determina virajul dispozitiei spre hipomanie, iar uneori poate agrava loul depresiei (stari anxios-deiirante etc), fiind necesara asocierea cu neuroleptice (Predescu si colab., 1976). Poate determina cresterea apetitului si ingrasare.
Potenteaza efectele alcoolului, barbituricelor, tranchilizantelor, amfetamine!, atropinei. Contraindicatii. Stari delirante,
intoxicatie acuta cu alcool sau barbiturice, afectiuni hepatice, cardiace, renale, epilepsie, glau-com, sarcina, arterioscleroza avansata. Se va evita administrarea I. la hipertiroidieni si in caz de hipertrofie de prostata. Se va utiliza cu prudenta la hipertensivi sau la persoanele cu tendinta la hipotensiune ortostatica sau colaps, precum si in caz de afectiuni coronariene. Nu se asociaza cu simpaticomimetice, IMAO, colinolitice, guanetidina, preparate
tiroidiene sau barbiturice. intre administrarea I. si IMAO se va lasa un interval liber (1421 zile), deoarece asocierea sau administrarea lor succesiva poate determina accidente grave urmate de agitatie, delir, conlsii tonicoclonice, colaps, coma si chiar moarte. Preparate. Posologie. Antideprin (fiole si dirajeuri, oare contin 25 mg imipramina sub forma de clorhidrat). Administrarea se poate face per os sau i.m. Tratamentul incepe cu doze reduse (2575 mg pe zi) care se maresc treptat, in curs de citeva zile, pina la 150200 mg pe zi (maximum 250300 mg pe zi per os si 150 mg pe zi i.m., FR. IX). La inceput in spital se poate aplica schema mixta", asociind forma orala cu cea paren-terala in doze reduse, urmand cresterea treptata a dozei pina la doza optima, la care se poate ajunge in citeva zile sau o saptamina. Aceasta doza se mentine pina la aparitia efectului terapeutic. Dupa virajul dispozitiei", se administreaza cantitati descrescinde, doza de intretinere variind intre 5075 mg pe zi, per os, care se aplica timp de cateva luni, de la caz la caz. Exista si alte scheme terapeutice care sirat prezentate la bolile in care se prescrie I. La batrini, tratamentul se face per os cu doze reduse (maximum 75 mg pe zi). In neuroze, dozele maxime vor fi cuprinse intre 50125 mg pe zi. Daca nu se produce nici un efect terapeutic, I. va fi inlocuita dupa 1421 zile cu un alt medicament antidepresiv (timoleptic sau timoanaleptic). In cazurile unde apar modificari EEG, care denota o actiune iritativa (tendinta la hipersincronizare sau unde ascutite etc.) sau aparitia conlsiilor, se recomanda asocierea ei cu levomepromazina (Ciurezu si colab., 1973)' sau cu Diazepam. In cazul virajului dispozitiei spre o stare hipomaniacala se vor administra neuroleptice, preferabil de tip incisiv. I. se utilizeaza numai sub o stricta urmarire a bolnalui.
