Ansamblul de mijloace psihologice prin care se actioneaza asupra tulburarilor psihice si fizice ale bolnalor. In psihiatrie, P. reprezinta o metoda principala de tratament; ea se mai poate aplica in toate specialitatile medicale si chirurgicale care beneficiaza in larga masura de rezultatele sale. Cu toate ca stiintific P. este relativ recenta, ideile fundamentale ce stau la baza P. au fost consemnate de multa vreme (Hipocrate, Soranus, Galenus etc). Personalitati reprezentative ale psihiatriei ureaza printre precursorii P. (Ph. Pinel, W. Tucke, Bireid, Chareot, Bernheim, Liebault, Janet, Freud, Adler etc). Prin interesul manifestat fata de hipnotism, ei au descris largi posibilitati P. in contextul metodelor moderne de tratament. Psihanaliza este o P. ce investigheaza "adincimile" psihismului si prin aceasta cauta rezolvarea conflictului. Tehnicile actuale de P. au fost mai mult sau mai putin influentate de psihanaliza, unele derind direct din ea (Jung, Adler, Binswanger, psihoterapia nondirectiva a lui Caii Rogers si altele). P. se desfasoara in spatiul antropologic al interrelatiei umane, cautind sa descopere semnificatia simptomului din boala si straduindu-se sa vada cit si ce a mai ramas normal pentru a putea actiona mai eficient. Acest fapt permite fixarea unei metodologii psihoterapeutice apropiate de realitatea clinica si de contextul socio-familial al bolnavului. P. are in primul rind valoare ca act uman de comprehensiune si ajutor, deoarece: "medicina ndeca uneori, usureaza deseori, dar mingiie intotdeauna". P. trebuie sa formeze temelia conduitei medicale; punctul de rezistenta constituindu-l relatia medic-pacient, ceea ce presupune cunostinte temeinice. in acest sens, Bechte-rew spunea: "daca pacientul dupa ce a stat de vorba ou medicul nu se simte mai bine, inseamna ca acesta nu este un medic". P. analitica.

Metoda elaborata de Freud, Aconsta in utilizarea sistematica a asociatiei libere de idei, prin oare se constientizeaza potentialul psiho-afectiv al persoanei. Boala psihica, in general, si neuroza, in special, este interpretata oa o regresiune sau o oprire in dezvoltare a psihismului. Indicatii: neurozele, in special obsesiva, isterica, neuroza fobica si sexuala (impotenta psihogena). Bolnai sa nu depaseasca 50 de ani, iar intelectul sa fie in limite normale. Pentru a fi eficienta, psihanaliza implica o buna cunoastere a bolnavului si a starii sale somato-psihice, corelata cu o inalta pregatire profesionala a medicului. Multe esecuri apar din necunoasterea tehnicii. P. psihanalitice, oare pretinde ca bolnavul sa doreasca ndecarea, deci sa-si recunoasca boala, si in timpul sedintelor sa dovedeasca o sinceritate deplina si o colaborare strinsa cu psihoterapeutul. In functie de gratatea bolii, sedintele pot fi silite de la una pina la 46 pe sap-tamina. Medicul, la rindul sau, trebuie sa fie sincer cu el insusi, sa-si dea seama de sentimentele si resentimentele care le incearca; sa posede stapinire de sine pentru a depasi situatiile dezagreabile si sa se debaraseze de "scotoamele lui psihice", asa cum spune Lafargue-Allendy (citat de Popescu-Sibiu). Telul psihanalizei este sondarea inconstientului bolnavului in vederea gasirii "complexelor", cauzele adevarate ale bolii si aducerea lor in ul constiintei. Odata descoperite si cunoscute, ele vor fi discutate si rationalizate de bolnav cu ajutorul psihiatrului. Tehnica psihanalizei are mai multe variante: a). Metoda asociatiei libere de idei (spontane) a lui Freud, in care pacientul, culcat pe o canapea, este intat sa spuna tot ce-i ne in gind (in ordinea aparitiei spontane a ideilor, indiferent de valoarea acestora). La inceput sedintele se desfasoara cu dificultate; bolnavul, involuntar va expune idei neinsemnate, se va poticni, va tacea, va cere lamuriri sau va pune intrebari. Psihoterapeutul nu trebuie sa raspunda, indemnind insa bolnavul sa oontinuie. Treptat acesta se va obisnui cu ambianta si cu medicul, atmosfera devenind tot mai favorabila desfasurarii analizei. Ideile expuse de bolnav den treptat mai numeroase si se refera la situatii intime, reactualizindu-se amintiri vechi etc. Cind volumul informatiilor este suficient de bogat si de semnificativ, se trece la 'constientizarea si rationalizarea momentelor psihotraumatizante, oare au determinat formarea complexelor, si odata cu aceasta la lichidarea lor. b). Metoda asociatiei verbale a lui Jung-Riklin, se bazeaza pe "lounte-stimu-lente". Acestea sint in fapt cunte "teste", fata de care bolnavul trebuie sa spuna prima idee care-i ne in minte prin asociatie. Cuntele trebuie sa fie simple, scurte si uzuale, dar cu mai multe semnificatii, fapt oare permite constatarea acelora care prezinta valoare pentru bolnav. Intereseaza si timpul de reactie, adica perioada de latenta (masurabila cu ajutorul unui cronometru). Jung a studiat in detaliu procesul intim al asociatiei verbale, iar Jones a silit mai multe tipuri de asociatii: intrinsece, prin continuitate, extrinsece, prin contiguitate, asociatii tonale si raporturi mixte (Popescu-Sibiu). Calitatea acestor asociatii este in functie de nivelul intelectual, de rata, de diagnostic, de structura persoanei. Jung deosebeste doua tipuri: 1). tipul obiectiv, oare da raspunsuri determinate de sensul real si comun al ountuM, si 2). tipul subiectiv, la oare interne substantial factorul emotional. Interpretarea acestor asociatii deriva din constatarea ca procesul asociativ este influentat de "complexele" refulate, perturbind cursul asociatiilor ideo-afec-tive. Aceasta perturbare, Jung 6 numeste "revelatoare de complexe". Astfel, cu ajutorul asociatiilor, "complexele" cauzatoare de tulburari psihice sint descoperite si lichidate, c).

Oniroanaliza, tehnica de interpretare a continutului selor, exprima, dupa Freud, in echivalente simbolice, dorintele refulate si in general fondul etii inconstiente. Tratamentul consta in "descoperirea" elementelor sului asa cum a fost nairat de bolnav. Metoda pretinde multa experienta din partea psihanalistului, atit in interpretarea sului, cit si in discutarea si rationalizarea lui. In aceasta a doua parte, bolnavul trebuie sa aiba libertatea rationalizarii, deci a lichidarii presupusului conflict. Din informatiile statistice, cele mai bune rezultate sint obtinute in domeniul neurozelor (intre 4863%, dupa Knight, citat de H. Ey). Aceleasi aprecieri in psihosomatoze (78,1%); in schimb psihozele beneficiaza in mica masura de acest tip de psihoterapie (25%). Inconveniente. Terapia psihanalitica dureaza in medie 312 luni (uneori chiar mai mult), intr-om ritm de 23 sedinte pe saptamina. Este laborioasa si pretinde o amanuntita cunoastere a teoriei psihanalitice pentru a se eta erori care compromit rezultatul. Psihanaliza lasa insa loc deschis multor interpretari, datorita imensei varietati de simboluri complexe, interactiuni psiho-fizice etc, cu care este impanata. Acesta este si motivul principal pentru care Freud, de multa vreme, in scopul obtinerii unui plus de obiectitate, recomanda "autoanaliza didactica" fiecarui medic psihanalist. In plus, asa cum amintea Popescu-Sibiu, ea este o terapie aplicabila cu precadere subiectilor cu o buna pregatire scolara. Fiind o forma de P. indiduala, complicata, in sedinte saptamimale si de lunga durata, psihiatrul nu se poate ocupa deeit de un numar limitat de bolna. Ca o consecinta a unei tehnici defectuoase, pot apare neurozele de transfer, care exprima dependenta bolnavului fata de psihanalist. In conceptia P. elaborata de Adler, neuroza rezulta din opozitia dintre ,,a voi" si "a putea"; dintre vointa de a putea si .sentimentul inferioritatii (de a nu putea in masura dorintei). P. lui Adler tine seama de aspectele sociale si educative. Analiza are oa scop o mai buna adaptare sociala, la care se ajunge prin reeducare. Pentru aceasta si spre deosebire de P. conceputa de Freud (ortodoxa), psihoterapeutul joaca un rol activ. Din multe puncte de vedere, P. adleriana seamana cu o veriila psihopedagogie, fiind deosebit de utila in pedopsihiattrie. P. lui Jung aduce modificari nu numai in teoria psihanalitica, ci si in tehnica terapeutica analitica. Spre deosebire de Freud, el acorda prioritate inconstientului. P. lui Jung se bazeaza pe analiza selor si a productiilor grafice, care ar permite medicului sa descopere elementele inconstientului. Datele obtinute sint interpretate in legatura cu tematica arhetipala, prin metoda amplificarii. Cu ajutorul, sl pe baza simbolurilor, psihoterapeutul incearca sa influenteze personalitatea bolnavului, trecand prin mai multe etape: constientizarea mastii sociale. Eul si Sinele

lumea instincteLor,

dupa care urmeaza un sir de prelucrari psihologice, care au drept scop lichidarea simp-tomelor neurotice (prin catarsis, educatie si metamorfozare a personalitatii). Metoda lui Jung isi gaseste utilitatea la persoane mai rstnice, prezentind louri depresive, deoarece apeleaza la fondul de intelepciune si intelegere, la preocuparile obisnuite acestei etape din ata. Artterapia este o forma de psihoterapie, care urmareste obtinerea descarcarii emotionale prin intermediul picturii sau sculpturii. Bolnavul este intat sa picteze dupa dorinta, spontan. Exista si o varianta de grup, la care participa mai multi bolna, ei trebuie sa lucreze in acelasi timp pe un carton sau pinza mai mare. in aceasta modalitate de artterapie, bolnai se stimuleaza reciproc instalindu-se un veriil spirit de grup adesea, cu nuanta competitiva. Rezultatul actitatii artistice, fie indiduale, fie de grup, constituie in continuare pretextul unor discutii libere intre bolna, sub indrumarea discreta a psiho-terapeutului. Artterapia este o metoda folosita in toate unitatile spitalicesti mari, precum si in ambulatorii. Laboratorul de psihoprofilaxie poate constitui cadrul institutional propice pentru artterapie in conditii de ambulator sau stationar de zi. De artterapie beneficiaza cu frumoase rezultate si pedopsihia-tria. P. catarctica insumeaza un grup de metode si tehnici P. care au la baza efectul terapeutic bun al "confesarii" trairilor psiho-afective. Se realizeaza o veriila "descarcare" afectiva sau ceea ce, in termeni de specialitate, se numeste catarzis. Efectul catartic poate fi potentat prin administrarea unor doze mici de hipnotice (ex. amitalul sodic i.v.). P. colective deplaseaza relatia binara, transformind-o intr-un grup plasat in interiorul unei ambiante psihosociale, create in scop terapeutic. La originea P. colective sta realizarea lui Pratt care, in SUA, a organizat grupuri pentru tuberoulosi (1905). Ulterior o serie de psihiatri, mai ales din SUA, Anglia, Franta, Germania, aduc contributii substantiale la elaborarea unor tehnici de P. colectiva (Slavson, Foulkes, Leboci, Lagache, Sut-herland, Diatkine s.a.). Preluind definitia lui Cornaton, citat de H. Ey, grupul este "un ansamblu de oameni in relatie reciproca"; indizii oare il compun and comun relatii, comunicare, interreactii, o organizare, interese, un scop, valori si norme, un limbaj. In sfirsit, grupul presupune o durata oarecare masurabila in timp. Grupul cistiga atributul de terapeutic in momentul in care favorizeaza psihoterapia unuia sau a mai multor bolna. Metoda se bazeaza pe notiunea de rol, echilibru si dinamica de grup. Curele colective de somn au fost introduse relativ recent in practica (1958). Somnul colectiv se realizeaza in grupe mici de bolna (57), care incep si sfirsesc impreuna tratamentul. S-a observat ca, si in aceste conditii, se obtine spirit de grup de reala valoare psihoterapeuitiea, in cazul ca este corect utilizat. Se citeaza rezultate favorabile in nevroze si in debuturile de schizofrenie. Daseinsanalyse. Este rezultatul cercetarilor lui Ch. Blondei, L. Bisnwanger si Min-kowski, inspirate din conceptele fenomenologic si existentialist. Consta in abordarea complexa a subiectului; se va analiza structura eului, locul si deplasarea lui in lume si, in final, "deschiderea" spre lume, directia miscarii, posibilitatile si perspectivele pentru itor. Acest tip de analiza schiteaza o veriila biografie interioara, care ar dezvalui modalitatea existentiala a indidului, pozitia si atitudinea lui in timpul si spatiul trait; este de mare profunzime si finete, prin comuniunea afectiva si interoomunicarea medic-pacient, Daseinsanalyse reuseste maturarea, echilibrarea si mai buna articulare sociala a bolnalor si in plus, aduce o mare bogatie de informatii prind mecanismele construirii personalitatii. Ergoterapia. In sensul cel mai larg, prin ergoterapie se intelege terapia prin munca, and ca obiectiv resocializarea bolnalor psihici. Folosind resursele psihice restante, ergoterapia le valorifica in actitati organizate si utile, pentru care bolnavul este stimulat si gratificat. Ergoterapia, afirma Al. Popescu, "are la baza semnificatia intrinseca a muncii in procesul de reinsertie profesionala si sociala a bolnavului". Ea, se spune mai departe, "trebuie sa duca la formarea unor stereotipuri dinamice, iar ulterior, prin intermediul unei actitati productive remunerate si condusa medical, sa se ajunga la o reabilitare sociala". Ergoterapia ra-mine un mijloc eficient de combatere a hospitalismului si de creare a unei ambiante umanizate. Fireste ergoterapia necesita un acadru organizatoric institutionalizat si o dotare tehnioo-materiala corespunzatoare. Indicatiile ergoterapiei sint silite de psihiatru in functie de diagnostic (de obicei psihoze), de starea psihica si somatica a bolnavului, deprinderi, profesiune. Este foarte important si necesar ca bolnavul sa inteleaga rostul acestei terapii si valoarea beneficiului ce-l poate obtine. in mod obisnuit, ergoterapia se desfasoara in ateliere de timplarie, pantof arie, olarie, de reparatii (lacatuserie) etc, pentru barbati, si de croitorie, artizanat, tesut si brodat, pentru femei. in spitalele bine inzestrate, actitatile se pot diversifica, ouprinzind gradinaritul, cresterea animalelor mici etc. Psihiatri au observat de multa vreme efectul favorabil al muncii asupra procesului de ameliorare a bolnalor psihici, dar de abia in secolul al XlX-lea ergoterapia se contureaza ca metoda de tratament. intre psihiatri, care au preconizat si sustinut ergoterapia, se mentioneaza Ph. Phinel, B. Rusch, H. Si-mon si altii. in aceasta directie, psihiatria romaneasca a ocupat si ocupa pozitii inaintate, ea cunoscind si aplicind ergoterapia inca din a doua jumatate a secolului al XlX-lea, asa cum reiese si din lucrarile prof. Al. Obreja. Succese deosebite au obtinut colectivele de la Bucuresti si Iasi, unde ergoterapia are de multa vreme o frumoasa traditie (Popescu). P. de decondi-tionare (Behaour Therapy). Se deosebesc de toate P. prin scotomizarea rolului inconstientului si acordarea intiietatii simptomului: comportamentul maladiv. Nu are deci importanta motivatia comportamentului ci efectele acestuia, simpto-niele, reaua deprindere. in esenta este vorba de tehnici care incearca, prin folosirea teoriei invatarii si datelor reflexoiogiei pavloene, sa remodeleze, sa reformeze comportamentul. Bazele acestei P. de deconditionare au fost silite de psihiatri si psihologi anglo-saxoni (Skinner, Eysinck etc). Exista tehnici diferite: a). Cura de desgust, de deconditionare prin aversiune fata de alcool, metoda binecunoscuta in serciile pentru alcoolici (in prezent este incercata si in alte cazuri, mai ales in tratamentul perversiunilor sexuale); b). conditionarea pozitiva urmareste "instalarea unui reflex conditionat, acolo unde simptomul neurotic se defineste tocmai prin absenta raspunsului conditionat". (Se da pentru ilustrare H. Ey

cazul unui bolnav cu cecitate isterica care trebuia, la perceperea unei lumini, sa manevreze un leer, primind, in caz de reusita, o gratifioatie materiala. Dupa a 43-a sedinta, bolnavul a declarat ca percepe Lumina). Se mai descriu si alte tehnici, and aceleasi premise teoretice, ca de pilda inhibitia reciproca, inhibitia conditionata, practica negativa, terapia de desensibilizare etc. intr-o serie de boli ca: enuresis, isterie cu simptome de deficit (cecitate, afo-nie) aceste metode terapeutice se dovedesc utile. P. expresie. in aceasta categorie sint cuprinse metode a P. care folosesc

in grup

expresia psihomotorie si dramatica, dar, dupa multi psihoterapeuti, modalitatile de expresie sint mai numeroase. Astfel este conceputa terapia prin jocuri, ludoterapia (mai ales la copii), muzicoterapia, artterapia si chiar ergoterapia. In ultima instanta, ceea ce se obtine prin aceste forme de P. esle efectul catarctio, prin care situatia psihologica, conflictuala se lichideaza. Intre cele mai importante P. de expresie se mentioneaza psihodirama lui Moreno (v. si psihodrama), oare considera ca jocul pe scena, prestat de bolna, contribuie la ameliorarea starii psihice prin redobindirea spontaneitatii (refularea acesteia explicind aparitia tulburarilor psihice) si psihodrama analitica a lui Leboci si Diatkine, prin care grupul trateaza un pacient. Prima idee a bolnavului este transpusa in scena de membrii grupului. P. familiala. Porneste de la constatarea rolului jucat de familie in aparitia tulburarilor psihice la unul din membrii grupului. Boala indidului este considerata ca determinata de relatiile dizarmonice nepotrite ce domnesc in familie. Adesea mam-a sau tatal sint marcati "psiho-afeH.iv" (ex. structuri anxioase etc.), fapt oare se rasfringe negativ, in formarea personalitatii copilului (sau copiilor). In consecinta tratamentul nu este suficient si eficient decit in masura in care include, pe linga bolnav, familia acestuia. P. familiala este indicata in special in debuturile de schizofrenie, psihopatii (in formele grave) si mai putin in neuroze. P. familiale necesita de multe ori formarea unui colectiv care sa cuprinda psihologi si sociologi. P. de grup. Metoda se bazeaza pe rol, echilibru si dinamica de grup. Rolul reflecta pozitia bolnavului in grup fata de restul membrilor; echilibrul ne informeaza despre calitatea insertiei in grup, iar dinamica permite apreciei-ea evolutiei bolnavului in raport cu grupul. Exista o serie de variante, de tehnici de grup. in forma cea mai folosita la noi, grupul este format din 815 bolna, un terapeut si un ajutor. Compozitia grupului este variabila (fie grup omogen ca diagnostic, fie eterogen). De asemenea poate fi grup inchis, deschis sau semi-deschis, iar din punct de vedere al sexului - omogen si mixt. Durata sedintelor este in medie de 60 minute, cu o cadenta medie de 2 pina la 3 pe saptamina. Este important ca aceste sedinte sa se desfasoare, respectindu-se cu rigurozitate programul. Dupa citeva sedinte (caire au, de cele mai multe ori, o desfasurare dificila) ou numeroase "taceri", inhibitii, rezerve, treptat, bolnai se obisnuiesc cu ambianta, iar discutiile cistiga in fluiditate si consistenta. Potrit posibilitatilor, fiecare indid isi asuma un anume rol, mai mult sau mai putin exprimat, in manifestarea colectiva a grupului (monopolisti, rezervati, tacuti). Din acest moment al formarii spiritului de grup, sedintele cistiga valente terapeutice, care se intaresc si den eficiente (dupa 1520 sedinte). Tematica dezbatuta se anunta in prealabil, sau

mai bine

se cristalizeaza spontan, pe loc, ca urmare a initiativei membrilor grupului. Discutiile au ca obiectiv crearea unei atmosfere de incredere, de securitate, de dezan-xietote a bolnalor, deschizind concomitent calea spre dezbaterea problemelor ce intereseaza cu precadere pe unii sau pe altii. Sugestiile si opiniile vehiculate in grup au mo/re valoare, intru-cit de multe ori bolnavul este mai receptiv fata de parerile sau chiar solutiile oferite de alt bolnav decit fata de medic. Relatiile fiecarui bolnav din bipolare (bolnav-medic) si limitate, den multipolare (bolnav-grup) ceea ce il apropie mai mult de realitatea sociala. P. de grup este indicata practic in majoritatea bolilor psihice, fireste cu exceptia celor care prin deficitul intelectiv si afectiv profund fac imposibila tentativa de comprehensiune in relatiile interurnane (ex. demente, psihoze con-fuzionale, agitatia psiho-motorie etc). Bune rezultate se obtin in debutul schizofreniei, la tineri, unde P. de grup completeaza in mod fericit ehimioterapia sau insulino-terapia. Alte forme de P. de grup, care se intalnesc frecvent, sint de inspiratie analitica sau bazate pe dinamica grupului. Astfel, exista "psihanaliza de grup" care se aplica la psihotici si psihopati. In cadrul grupului, bolnai sint intati sa discute intre ei tot ceea ce doresc. In felul acesta, treptat se creeaza o legatura afectiva intre bolna, iar materialul obtinut este interpretat de psihanalist, care

ca si in cura analitica clasica

joaca un rol pasiv

pastorind, fata de grup, cea mai deplina neutralitate. Pe modelul vechilor cluburi terapeutice s-a organizat o P. de grup bazata pe dinamica grupului. Practic se utilizeaza dinamica interioara a grupului in variante diferite, ca de ex. grupe de diagnostic, grupe de program, in oare bolnai isi expun revendicarile (Slavson). P. indiduala reprezinta cea mai raspindita si utilizata forma de P. Se bazeaza pe dialogul si rezonanta afectiva ce rezulta din intilnirea medic-pa-cient. Forma cea mai simpla este conversatia psihoterapeutiea, prin care medicul urmareste influentarea favorabila a mersului bolii in obtinerea, de catre bolnav, a sentimentului de liniste interioara, de calm si incredere in fortele proprii, in intentiile bune si sincere ale terapeutului de a-l ajuta. increderea in medic semnifica o buna relatie medic-pacient. Medicul trebuie sa manifeste multa solicitudine, rabdare, interes si compasiune fata de bolnav si suferinta sa, pentru a putea in final realiza relatia psihoterapica. Medicul trebuie sa ete avansarea unor solutii; acolo unde bolnai, ca urmare a discutiilor, au reusit singuri sa gaseasca solutia, rezultatele terapeutice au fost bune si durabile. In discutii medicul urmareste, in functie de caz, sustinere, incurajare, rationalizarea de asa maniera incit bolnavul

singur

sa-si dea seama de cauza bolii sale, gasind, tot singur, caile prin care se poate debarasa de ea. P. indiduala se practica in variante diferite. Psihanaliza, inclusiv varianta lui Alder sau Jung, fac parte din P. indiduala. Psihoterapia institutionala. Experienta acumulata de psihiatri in timpul razboiului, precum si rezultatele obtinute de sociologi au demonstrat rolul nefast al sistemului de asistenta de tip azilar. in vechile institutii si spitale de psihiatrie se preconizeaza extinderea P. de grup, centrata pe teme precise, concrete: grupe de alcoolici, grupe de ergoterapie, oare sa realizeze obiective de utilitate comuna (gradina de legume, parc, teren de sport, biblioteca etc). Se avanseaza ideea unor "comunitati terapeutice" posibile, in prezent, accentul se pune pe marirea numarului de stationare de zi si de noapte, pe crearea unor centre de tratament ambulator, pe modelul laboratoarelor de sanatate mintala, pe ateliere cu regim special etc. Prin "seotorizarea" psihiatriei, practicata in unele tari (Franta), centrul de greutate al asistentei psihiatrice si implicit al P. se va deplasa din spatiul spitalicesc in cel socio-familial mai larg si mai firesc. Ludotera-pia este o forma a P. de grup care apeleaza la jocuri (distractive, sportive), in scopul obtinerii ameliorarii starii psihice. S-a constatat ca jocul faciliteaza contactul dintre medic si pacient, mai ales in pedopsihiatrie, unde dealtfel gaseste aplicatie electiva. P. lunga (de cursa lunga), este vorba de forma psihotera-pica de tip analitic, care, urmarind descifrarea psihologica "abisala" a simptomelor in intentia lichidarii complexelor si reconstructiei persoanei, are caracteristic

intre altele

durata mare (luni sau chiar ani). Astazi, inclusiv si din cauza duratei este mai rar folosita. P. meloterapie sin. muzicoterapie. Forma particulara a P. in care auditia muzicala detine rolul principal. Se bazeaza pe efectul linistitor, deconectant, pe care il au unele piese muzicale. Se urmareste obtinerea unei "descarcari" emotionale cu efect terapeutic in situatii tensionale psiho-afective. In acest scop, se organizeaza auditii cu piese muzicale variate, preclasice, clasice sau moderne, alese dupa semnificatia si rezonanta afectiva ce o determina. Meloterapia se aplica in neuroze, psihoze in remisiune si cu precadere la subiectii cu oarecare cultura muzicala sau cel putin recepti la muzica. in unele variante, inainte sau dupa auditie, se discuta piesa, psiho-terapeutul face o scurta prezentare a bucatii muzicale a compozitorului, eventual niste consideratii pe marginea tematicii si semnificatiei ei, la care participa intregul grup. P. morala. Fonma inedita de P., elaborata de H. Baruk, care aseaza la temelia actului psihaterapeutie valorile morale, sentimentul iubirii de oameni, de dreptate, idei preluate din religia ebraica. In acceptiunea P. morale, indidul este vazut, nu analitic, ca in majoritatea P., ci sintetic, oa un tot indizibil, in care valorile morale sint definitorii. Atitudinea morala exclude nesinceritatea, mintirea bolnavului, aplicarea de masuri restrictive sau privative de libertate. Medicul trebuie sa se apropie de bolnav cu intelegere, caldura, rabdare pentru a obtine increderea acestuia, indispensabila ndecarii. Narcoanaliza. Este o metoda care combina sugestia cu administrarea unei substante hipnotice cu efect de scurta durata. in timpul celui de al doilea razboi mondial, a fost folosita in tratamentul starilor anxioase acute, in asa-numitele nevroze de razboi, iar mai tir-ziu in alte stari anxioase, isterice si psihosomatice. Narcoanaliza realizeaza un catarsis, cu ameliorarea, pina la disparitie, a anxietatii, permitind o buna sugestie din partea medicului (P. Sutter). Prin rezultatele obtinute este considerata o metoda de P. utila, mai ales in starile neurotice cu mare incarcare anxioasa. Desi narcoanaliza nu permite o analiza prea profunda a personalitatii, ofera in schimb posibilitatea (dupa anxioliza) unei abordari psihoterapeutice de alt tip, cum ar fi P. indiduala, de grup etc. Psihoterapia nondirectiva Rogers. In esenta, metoda se bazeaza pe un tip nou de relatie medic-pacient si anume pe respectul si increderea investita de psihoterapeut in posibilitatile de autodirijare a bolnavului. Ea permite progresiv constientizarea de catre pacient a problemelor sale, care den solutionabile in rtutea conngerii cistigate, ca el este acela care, in ultima instanta, confera valoare lucrurilor si fenomenelor. P. rationala. Forma de P. indiduala aplicata in special in neuroze si care consta in "rationalizarea" de catre bolnav, cu ajutorul medicului, a problemelor care fac obiectul starii neurotice. Se bazeaza pe discutarea situatiei bolnavului, pe descifrarea suferintei, cu explicatiile necesare linistirii bolnavului, pe sprijinirea si incurajarea lui, in vederea gasirii solutiei potrite. Este o forma de P. oare, bine aplicata, da rezultate satisfacatoare. P. de reeducare si de reconstructie

Vitoz.

Este o metoda P. care solicita efortul si contributia activa constienta a bolnavului, care, sprijinit de psihoterapeut, si cu ajutorul vointei proprii, isi rezolva conflictul neurotic. Tehnica P. urmareste constientizarea unor acte fiziologice, vazul, auzul etc. si trairea acestora intr-un mod cit mai u si mai au