Termen creat de Brissaud (1908), care se refera la o tulburare psihica instalata reactiv la subiecti accidentati (accident de munca, circulatie) sau sinistrati (dupa catastrofe, inundatii etc). Ei refuza sa-si recunoasca vindecarea, isi exagereaza impotenta functionala, prelungesc incapacitatea lor de munca sau chiar incearca sa convinga anturajul de pierderea capacitatii de munca, amplifica sechelele accidentelor si au tendinta de a revendica (de la cei in cauza

persoane particulare, intreprinderi etc.) o compensare maxima (bani, pensie) a prejudiciului ce li s-a adus. Sinistroza se inscrie printre tulburarile psihice din faza tardi a traumatismelor oranio-oe-rebrale, ea putind completa loul clinic al nevrozelor posttraumatice. Caracterul particular al acestei stari e dat de faptul ca, in fond, bolnavul, este un nevrotic, care apreciaza ca reparatia daunei pe care a suferit-o este insuficienta. Sinistroza nu este o simulatie, intrucit tulburarile sint reale. Bolnavul insa isi supraliciteaza suferinta si are tendinte revendicative. Cu timpul se ajunge si la un grad important de autosugestie, intretinuta de un anturaj interesat, care favorizeaza mentinerea acestui cerc vicios. Uneori, sinistroza are si o componenta iatrogena ("obsertii" medicale facute in prezenta bolnavilor privind "microleziuni radiologice", "alteratii" EEG etc). Acuzele sinistroticilor tind sa se accentueze cu timpul, fapt care impune rezolrea cit mai rapida a situatiei lor. Diagnosticul diferential se impune cu simulatia aderata, in care este vorba de crearea semnelor unei boli inexistente cu interventia calculului utilitar in scopul obtinerii unui antaj material sau moral.