Cresterea si dezvoltarea psihica a copilului anteprescolar (1an-3 ani)

Cresterea si dezvoltarea psihica a copilului anteprescolar (1an-3 ani)

In perioada 1-3 ani cresterea fizica inregistreaza un ritm intens atat in greutate cat si in talie. Daca la un an greutatea copilului este in medie de 9,3 kg, la 3 ani ajunge la 14 kg, iar talia de la 74 de cm se apropie de 94 cm.

La nivelul sistemului nervos, reactiile innascute incep sa se conditioneze (la 2ani si jumatate apare controlul sfincterial), se intensifica activitatea de analiza si sinteza a scoartei, de elaborare a stereotipurilor dinamice, bazate pe elaborarea unor lanturi de reflexe conditionate. Predomina excitabilitatea asupra inhibitiei si, din aceasta cauza, vor apare reactii de nervozitate si instabilitate, mai ales in momentele de eruptii dentare, de stari maladive sau, in absenta stimulatorie a mediului.

Dezvoltarea motricitatii este atat de spectaculoasa incat s-a vorbit chiar de dominarea ei asupra tuturor celorlalte tipuri de conduite ale copilului. Mersul se automatizeaza si se stabilizeaza. La 20 de luni este stapan pe sine, trece de la mersul normal la alergat, catarat, sarit. Miscarile prehensiunii si manipularii obiectelor se diferentiaza, se coordoneaza, capata precizie. La 2 ani incepe sa ia parte la propria echipare, sa manance singur, devine un nestapanit in fata oricarei situatii care poate deveni un joc motric. Prin repetarea miscarilor isi fixeaza experienta perceptiva, are loc un inceput al invatarii senzorio-motorii, se descopera pe sine ca agent al miscarii, al reusitei ceea ce conduce la dezvoltarea increderii in sine. Motricitatea devine o cale importanta de afimare, de exprimare a autonomiei.

Dezvoltarea proceselor de cunoastere. Perceptia de spatiu este

mult ajutata de deplasarea independenta, de denumirea verbala si se integreaza in experienta activa, de investigare a realitatii. Impresiile tactile sunt intercorelate cu senzatiile vizuale si cu cele chinestezice si contribuie la constituirea unor criterii de diferentiere: mic-mare, cald-rece.

Spre sfarsitul celui de-al doilea an de viata se face trecerea spre reprezentarea actiunii inainte de executarea ei reala, deci dobandeste capacitatea de a opera in mental cu imaginile secundare furnizate de reprezentare: imagini care sunt simboluri ale obiectelor. Aceste imagini sunt utilizate in joc si propune numeroase solutii. Fara acestea nu ar avea loc jocul simbolic-bazat pe simularile diferitelor actiuni, forma fundamentala de activitate in care reproduce realitatea si incearca sa patrunda in intimitatea ei.

Dezvoltarea memoriei este pusa in valoare de marea disponibilitate a copilului pentru fixarea experientei de viata, prin recunoasterea persoanelor, obiectelor, imaginilor. Memoria este aceea care permite valorificarea experientei perceptive intr-o modalitate specifica de interpretare, anume animismul infantil, in baza caruia papusile, animalele de plus sunt considerate ca avand dorinte, sentimente, intentii.

Gandirea anteprescolarului se dezvolta prin actiunea cu obiectele si actiunea verbala. La 2 ani incepe interogatia ca forma de exprimare a gandirii, a inteligentei ce este aceasta. Intrebarile demonstreaza ca limbajul devine instrumentul gandirii. Este etapa numita de Rose Vincent marea identificare. La 3 ani debuteaza o alta etapa care continua in stadiul urmator anume etapa ,,de ce -urilor cand copilul nu este obsedat de cauzalitate ci de intelegerea relatiilor dintre obiectele respective si locul lor. Cunoasterea perceptiva sprijina intelegerea insusirilor permanente si esentiale ale obiectelor chiar daca acestea sunt diferite (de ex. pentru mar, para, insusiri de forma culoare, marime). Intelegerea este avantajata si de operatiile generale ale gandirii (analiza, sinteza, atie, concretizare) care are caracter implicit primar, elementar. Dupa J.Piaget este o gandire bazata pe actiune, gestica, imitatie de tip precauzal, care alaturi de jocul simbolic se inscrie in stadiul inteligentei preoperatorii care se prelungeste pana la 7-8 ani.

Incapacitatea copilului de a se detasa de sine, de propriile sale dorinte confera gandirii sale alte caracteristici: este egocentrica, animista (considera ca tot ceea ce il inconjoara este insufletit), magica (sul, tipetele au pentru el o putere nelimitata si astfel isi va indeplini toate dorintele). Gandirea este implicata in identificarea de sine, a membrilor familiei, a domiciliului ceea ce este o deschidere spre invatarea sociala. Aceste caracteristici sunt sustinute si marcate de achizitia limbajului.

In insusirea limbajului este o perioada marcata de tatonari continue din partea copilului in vederea stabilirii concomitentei, coincidentei dintre simbolurile personale de tip sonor si cuvintele ce contin aceleasi sunete utilizate de persoanele din mediul sau. Principalii factori sunt: imitatia, dorinta de comunicare si de a stabili contacte sociale. Copilul este avid de afectiune, de a afla ce se petrece in jurul sau si, totodata, de a spune ce a vazut, ce i s-a intamplat.

In anteprescolaritate evolutia limbajului traverseaza urmatoarele faze:

-a cuvantului fraza care debuteaza odata cu inceputul celui de-al doilea an si dureaza cam inca 6 luni, deci acopera prima jumatate a celui de-al doilea an; ele exprima o stare afectiva, o traire marcata mental: mama, apa;

-prefrazei, de 2-3 cuvinte, ordonate in functie de incarcatura afectiva; indica mai curand actiuni posibile decat obiecte;

-preconceptelor-intre 2-4 ani, acestea se afla la jumatatea drumului intre simbolul personal, individual si general; preconceptele sunt un fel de prototipuri care nu au inca valoarea generala a unei clase dar nu sunt nici pe deplin individualizate ca elemente, printre alte elemente ale aceleiasi clase;

-gramaticala, opusa ca sens cuvantului fraza, se exprima o judecata iar pe sine se exprima la persoana a treia dupa modelul adultilor Alina merge;

-structurii sintactice: la inceputul celui de-al treilea an au unele deformari care dau o nota de pitoresc limbajului;

-diferentierii formelor gramaticale; apare folosirea pronumelui personal de persoana intai, o dovada a inceputului constiintei de sine.

Modul in care parintii isi ajusteaza limbajul pentru a corespunde nivelului de intelegere al copilului joaca un rol deosebit in asimilarea acesteia. Din repetarea unor silabe (ma-ma, pa-pa) si asocierea lor cu persoane, obiecte, actiuni iau nastere primele cuvinte utilizate de copil. Se insusesc foarte usor cuvintele a caror forma se asociaza cu o insusire caracteristica puternica a obiectelor: ham, ham pentru caine. Se apreciaza ca acestea, intr-o anume masura, avantajeaza rostirea cuvintelor-propozitii, care servesc nu numai la denumirea obiectelor, fiintelor, ci exprima intentii, dorinte.

Insusirea limbajului este

conditionata de:

-componenta senzorio-motorie:in stadiul ganguritului deja se joaca cu vocea asa cum se joaca cu mainile, iar dupa luna a opta de viata, imitatia modelelor sonore este raportata nu numai la actiunea materiala ci si la reprezentarea ei; spre sfarsitul perioadei, actiunile verbale se detaseaza de cele materiale, se interiorizeaza si poarta amprenta mentala;

-componenta intelectuala: pe masura repetarii, cuvintele se raporteaza la actiunile materiale si devin educative, reprezentative ca si gesturile. P. Osterrieth afirma ca sunetele obisnuite devin reprezentative ca si gesturile, ele sunt chiar gesturi de o natura speciala, intrucat de la 1-3 ani copilul are o intelegere globala, sincretica a realitatii iar cuvintele raman global simbolice, putin diferentiate;

-componenta afectiva: incarcatura afectiva a relatiilor cu mama, cu cei din jur, atmosfera cu care participa la jocurile varstei, sprijina pronuntia, intelegerea, fixarea cuvintelor.

In procesul comunicarii se exerseaza toate functiile limbajului, dar cea mai expresiva este cea ludica. De la jocul vocal din perioada anterioara ajunge la jocul verbal bazat pe repetitii de silabe, cuvinte, pe formarea unor cuvinte, pe efectuarea unor asociatii. Achizitia limbajului nu se limiteaza la cunoasterea structurilor, a regulilor, la imbogatirea vocabularului care spre sfarsitul perioadei ajunge, aproximativ la 1000 de cuvinte, unde predomina substantivele, verbele, adjectivele; urmareste si invatarea functiilor sociale ale limbajului. Limbajul nu poate fi separat de contextul in care este utilizat. Brunner (1983) vede in limbaj un produs secundar si un vehicul al transmiterii culturii. Se intalnesc urmatoarele fenomene:

-integrarea limbajului in rezonantele psihice ale situatiei (chiar daca incearca sa povesteasca o poveste stiuta, introduce cuvinte din mediul lor, deci este situativ;

-reducerea si inlocuirea articularilor complexe cu articulari mai simple.

Conduita socio-afectiva se caracterizeaza prin: instabilitate, fragilitate, reactii capricioase, mare sensibilitate fata de restrictii, refuzuri care determina uneori aparitia reactiilor de opozitie. Copilul nu ramane indiferent la efectele reactiilor de opozitie, ci incearca neliniste, agitatie ca modalitati corective fata de acestea. Totodata, conduitele afective influentate de capacitatea de retinere in memorie a experientelor traite, de puterea de intelegere evolueaza spre intelegerea unor interdictii, spre cooperarea cu adultul, un inceput de conventionalizare a expresiilor emotionale.

Cerinte psihopedagogice:

-imbogatirea mediului prin jucarii pentru a satisface cerinta de explorare si de fixare a experientei in miscari, actiuni ce presupun eforturi, antrenare;

-crearea unui univers situational cat mai favorabil pentru implicarea directa si independenta a copilului in actiune, in formarea deprinderilor de autoservire;

-denumit stadiul inmuguririi verbale, al fiintei ce topaie, educatia trebuie sa aiba in vedere ca mersul, vorbirea si simbolismul sunt conduitele ce cunosc o dezvoltare impetuoasa, iar celelalte se formeaza in cadrul lor;

-la nivelul conduitelor socio-afective, adultul trebuie sa stimuleze increderea, evitand retragerea iubirii in formule amenintatoare ,,daca nu esti ascultator, mama nu te mai iubeste, ca si toleranta excesiva;

-pentru ca anteprescolaritatea este perioada unei receptivitati puternice fata de situatii si atitudini sociale, modul de comportare al adultilor, relatiile dintre ei, atmosfera cooperanta, sistemica, reprezinta cele mai favorabile modele in vederea unei educatii si dezvoltari psihice echilibrate a copilului.