Culpa intentionala este comisa cu vointa de a implini actul care determina uba si cu dorinta de a se produce consecintele. Dolul consta in faptul de a actiona cu scopul de a aduce altuia un prejudiciu.
Spre deosebire de neglijenta, cind actul cauzator de prejudiciu este comis deoarece faptuitorul nu reuseste sa faca ceea ce o persoana prudenta si rezonabila ar face, culpa intentionala implica intentia de a face rau. In acest caz, aparitia prejudiciului nu este strict necesara pentru responsabilitate, aceasta declansindu-se doar pentru ca actul in sine incumba un mare risc de a leza pe altii. Actiunile judiciare bazate pe temeiul culpei intentionale au un caracter deosebit, deoarece permit reclamantului o flexibilitate procedurala, altminteri nedisponibila, conform principiului Malitiis non est indulgendum.
Consecintele pentru medicul ce comite o culpa intentionala sint deosebit de gra. Deoarece intentia este elementul esential si in probarea crimelor (infractiunilor), multe culpe intentionale implica responsabilitate penala pe linga responsabilitatea civila delictuala. Judecarea unui act criminal poate aa drept consecinta pentru medic retragerea dreptului la practica medicala. Vom analiza cele mai frecnte culpe intentionale.

I. Afrontul si molestarea
Afrontul si molestarea reprezinta o combinatie a doua culpe intentionale. Afrontul este acea atitudine care pune o persoana in pericolul rezonabil de a fi atinsa intr-o maniera insultatoare, provocatoare sau injurioasa din punct de dere fizic. Molestarea este atingerea insasi in desfasurare. Ambele acte sint facute fara autorizare legala sau permisiune personala. O amenintare de a saruta pe cineva -fara consimtamint expres sau implicit - este un afront, iar actul de a saruta - in asemenea circumstante - este si afront, si molestare. Daca persoana era adormita in timpul sarutului, este vorba de molestare fara afront. A saruta pe cineva cu permisiunea expresa sau implicita nu reprezinta insa o culpa. Exista trei tipuri de situatii:
1. Actul intentional este comis de medic fara consimtamintul bolnavului. Exemplul clasic este cel al chirurgului care scoate firele de la o plaga la degetul unui copil mic si care nu poate executa corect operatiunea, deoarece copilul este permanent agitat. Ca sa-l linisteasca, chirurgul loste copilul cu mina, lasindu-i vinatai vizibile. Curtea de judecata a considerat ca a fost vorba de afront si molestare. Nu aceeasi situatie insa apare in cazul in care copilul - a carui limba dilacerata era cusuta de chirurg - isi ine dintii in degetul acestuia. incercind fara succes sa-si elibereze degetul prin fortarea apasatorului de limba in gura copilului, chirurgul a plesnit copilul peste obraz. Reclamatia parintilor pe temeiul de afront si molestare nu a fost considerata valabila, apreciindu-se ca utilizarea fortei a fost utila si adecvata in aceste circumstante. In respectile situatii, responsabilitatea medicului pentru lovirea unei persoane este similara cu responsabilitatea unui om obisnuit.
O situatie asemanatoare este operatia facuta de un medic fara consimtamintul bolnavului pentru aceasta. Se citeaza cazul unui pacient care consimtise la o explorare instrumentala sub anestezie si s-a trezit operat. Aprecierea juridica a fost de culpa intentionala, deoarece nu fusese vorba de nici o operatie in informarea prealabila explorarii instrumentale inainte de anestezie, neexistind deci nici un consimtamint.
2. Medicul a obtinut consimtamintul pentru un anumit scop, dar scopul a fost depasit cu mult.
3. Medicul actioneaza in limitele consimtamintului, dar deoarece nu executa o ingrijire obisnuita, consimtamintul nu este facut dupa o informare corecta, aparind notiunea de doi (inselaciune), permisiunea de interntie fiind invalida. Un exemplu ar fi cazul in care o pacienta a consimtit ca medicul ORL-ist sa-i extirpe un polip din urechea stinga, dar acesta a considerat, dupa adormirea pacientei, ca cealalta ureche aa mai multa nevoie de interntie chirurgicala.
Cind urgenta il impiedica pe medic sa obtina consimtamintul nu este vorba de nici un fel de responsabilitate. Se citeaza situatia unui obstetrician care intervine pentru o banuita sarcina ectopica, dar constata ca sarcina era normala, insa ca femeia aa apendicita acuta. El a scos apendicele si ulterior a pretins sa fie platit pentru apendicectomie. Desi pacienta a refuzat plata, pretinzind ca ea si-a dat consimtamintul pentru o alta operatie, judecatorul a dai dreptate chirurgului-obstetrician, aratind ca pacienta si sarcina ar fi putut fi in pericol daca apendicele nu ar fi fost scos.

II. Defaimarea
Defaimarea este injurierea cu rea-credinta a reputatiei altei persoane.
Defaimarea scrisa se numeste libellus, iar cea orala se numeste scandalum.
Un element de proba unic pentru defaimare este publicarea, care necesita ca afirmatia defaimatoare sa fie facuta catre o terta persoana, si nu numai fata de defaimat. Se citeaza cazul unui medic care ii comunica unei paciente printr-o scrisoare ca ea sufera de o boala nerica, iar femeia arata scrisoarea la doua-trei prietene. Ulterior, in prezenta unui prieten, ea discuta diagnosticul cu medicul, ca ulterior sa-l dea in judecata pe acesta sub acuzatia de incalcare a secretului medical. Judecatorul a aratat ca nu poate fi vorba de nici un prejudiciu, deoarece pacienta isi facuse public singura diagnosticul.
Fata de acuzatia de defaimare, exista citeva maniere de aparare.
a) O aparare absoluta este demonstrarea adevarului unei afirmatii. Acuzatul are datoria de a dodi ca afirmatia era adevarata.
b) Anumite afirmatii, ca acelea facute in timpul procedurii judiciare sau cele prin care un medic discuta cu alt medic tratamentul unui pacient, sint absolut privilegiate, acordindu-se medicului aparare absoluta in cazul acestora. Ca exemplu se cunoaste cazul medicului de familie care l-a anuntat in mod inexact pe un pacient ca acesta ar aa sifilis, datorita unei greseli de laborator. Acuzatia de defaimare facuta de pacient impotriva medicului de laborator a fost respinsa de judecator, considerindu-se ca era vorba de o afirmatie privilegiata, deoarece medicul de laborator aa datoria de a informa medicul de familie.
c) Exista afirmatii indreptatite la un privilegiu calificat, daca au fost facute pentru protejarea intereselor medicului, ale pacientului sau ale unei terte persoane. Exemplul cunoscut este al medicului care, banuind ca pacientul sau are sifilis, dar asteptind confirmarea prin analize de laborator, il anunta pe proprietarul hotelului unde era cazat pacientul ca acesta ar putea aa o boala contagioasa, iar pacientul este fortat sa se mute. Desi mai tirziu s-a aflat ca bolnavul nu aa sifilis, judecatorul a decis ca medicul nu era responsabil de defaimare, avind datoria de a dezvalui informatia in interesul public.

III. Sechestrarea de persoana

Sechestrarea de persoana implica restringerea libertatii unei persoane, facuta in afara legii. Medicul care forteaza un pacient sa ramina in cabinet pina isi achita nota de plata sau pina semneaza anumite acte poate fi acuzat de sechestrare de persoana. Cazuri frecnte de asemenea acuzatii vin de la pacientii internati impotriva vointei lor in spitalele de psihiatrie. intr-un caz, un psihiatru a fost gasit responsabil pentru ca a aplicat tratament unei femei care fusese internata involuntar, in ciuda faptului ca internarea era permisa de un statut al respectivului stat american. Curtea de Judecata a sustinut ca: "Deoarece psihiatrul a privat femeia de posibilitati de comunicare cu un avocat sau cu o ruda, actiunile sale au constituit sechestrare de persoana - rezultata din restringerea nelegala a libertatii ei si afront si molestare - deoarece pacientei i s-a administrat o medicatie pe care ea nu a dorit-o si la care nu a consimtit, depasindu-se ceea ce era permis de statutul medical al internarii".
Abuzul de atitudine este situatia in care se reproseaza unui medic folosirea in mod gresit a unui barem de internare, pentru a spitaliza pe cineva fara justificare medicala.

IV. incalcarea intimitatiiIncalcarea intimitatii apare in conditiile in care afirmatia defaimatoare este adevarata, dar exista doua conditii suplimentare care incumba responsabilitatea:
a) incalcarea vietii private - cind pacientul este subiectul unei publicitati
nedorite, ca in cazul medicului gasit responsabil pentru ca a permis unui prieten, care nu era medic, sa urmareasca o nastere in casa reclamantei parturiente.
b) Dezvaluirea nejustificata de informatii confidentiale. Aceasta are triple consecinte : daune civile, pedeapsa penala si pierderea dreptului de practica medicala.
Nu pot fi subiectele actiunii de incalcare a intimitatii dezvaluirile privilegiate. Privilegiul se refera la copii batuti de parinti sau chinuiti, dar este recomandabil ca privilegiile sa fie exercitate cu prudenta. Merita consemnarea unui mult discutat caz:
a Un medic care practica chirurgia plastica a fotografiat nasul unui pacient inainte si dupa operatie, iar fotografiile au fost publicate intr-o revista medicala sub titlul "nasul in sa". Pacientul a actionat injustitie medicul si revista medicala. Medicul s-a aparat pe temeiul ca publicarea era privilegiata, fiind facuta in scop stiintific, si nu de reclama. Actiunea nu a putut fi insa respinsa inainte de proces, deoarece judecatorul a tinut sa precizeze ca un articol publicat pentru scopuri stiintifice poate contine si o reclama deghizata.

V. Inducerea in eroare

Inducerea in eroare poate fi de doua feluri:

a Intentionala - frauduloasa sau deceptiva
a NeglijentaIn ambele cazuri trebuie sa se faca dovada ca este vorba despre o expunere falsa a unui fapt prezent sau trecut si ca aceasta a fost crezuta de persoana care reclama prejudiciul. Ambele categorii de inducere in eroare se impart in:
- prezentari pentru a face un pacient sa urmeze un tratament;

- prezentari cu privire la rezultatele tratamentului.

Inducerea in eroare preoperatorie este o entitate care va putea fi folosita mai ales in anii viitori, datorita faptului ca exista o categorie de pacienti care au fost informati de catre medici si prin mass-media ca s-au practicat o sumedenie de interntii chirurgicale care nu erau necesare, cu un prejudiciu potential. Medicul care induce in eroare asupra naturii sau rezultatelor tratamentului pe care l-a aplicat va fi responsabil de frauda - inselaciune, chiar daca nu a fost neglijent in aplicarea acestui tratament. Prezenta fraudei ii permite unui pacient sa inceapa o urmarire judecatoreasca dupa scurgerea termenului de extinctie obisnuit.

VI. Ultragiul medicului fata de client

Ultragiul necesita pentru definitie patru conditii:

- actul sau atitudinea trebuie sa fie intentionala si fara deferenta (fara consideratie) fata de cealalta persoana;

- atitudinea trebuie sa fie jignitoare si extrema ;

- conduita trebuie sa determine stres emotional ser;
- reclamantul trebuie sa fie un membru apropiat al familiei care sa fi fost de fata in timpul unei asemenea conduite.
Exemplu:
a Un sot a dat in judecata un medic si un Spital de Bolnavi Cronici deoarece au abandonat cazul sotiei sale - bolnava incurabila, reclamind ca, in consecinta acestui abandon, el a fost fortat sa asiste la durerea si la agonia soliei sale muribunde. Curtea a acceptat reciamatia, considerind ca medicul a comis culpa de ultragiu prin indiferenta si lipsa de asumare de responsabilitati, obligindu-l pe reclamant sa asiste la chinurile terminale ale sotiei.In sistemul juridic romanesc, modalitatile prezentate mai sus nu sint cunoscute de textele legislati medicale, fiind doar amintite in Codul Penal.