Practic este imposibil ca in conditiile unui consum medicamentos crescut, in conditiile polipragmaziei si ale automedicamentatiei

trasaturi cat se poate de definitorii ale lumii moderne

sa nu se ajunga si la aspecte negati, concretizate in intoxicatii medicamentoase de tot felul, concretizate in aceasta noua boala a civilizatiei care este boala medicamentoasa si care ureaza in primele zece locuri de pe lista cauzelor de internare in tarile civilizate.
Statisticile ne pun in contact cu cifre cat se poate de alarmante pe aceasta linie. Astfel, numai in anul 1961 au fost semnalate in S.U.A. nu mai putin de 882 decese surnite ca urmare a unor intoxicatii medicamentoase, 339 dintre acestea renind barbituricelor si 182 aspirinei ca si derivatilor salicilici in general. in afara insa de aceste 882 decese accidentale ce au renit in anul 1961 intoxicatiilor medicamentoase, anual mai sunt de tratat tot in S.U.A. intre 820.000-850.000 intoxicatii cauzate de alte medicamente. Retineti insa faptul ca cifra intoxicatiilor medicamentoase a depasit in 1991 si in tot aceeasi tara, deci la numai 30 de ani diferenta, pragul fatidic de 1.500.000.
Toate aceste detalii le-am extras dintr-un studiu statistic publicat de cercetatorii americani R.A. Moore si R.F. Smith efectuat pe marginea victimelor asa-numitei boli medicamentoase in S.U.A., intr-un numar din 1991 al reputatei reviste JAMA, ceea ce inseamna The Journal of the American Medical Association.
Trecand cu exemplificarile de acest gen si la o tara europeana, Franta de exemplu, vom preciza ca cifra ce revine intoxicatiilor medicamentoase se ridica in 1963 la 178 de cazuri din care 117 erau impuile numai barbituricelor.
Vom mai reni insa asupra mortalitatii prin barbiturice la modulul dedicat problematicii complexe a somnului. De asemenea, tot in Franta se inregistreaza anual un numar de 50.000-l00.000 bolnavi intoxicati cu dirse medicamente care necesita spitalizare, numar care in 1983, deci cu numai 20 de ani mai tarziu, oscila in jurul cifrei de 200.000.
Interesant de semnalat este faptul ca unele medicamente se dodesc noci chiar dupa ani si ani de folosire. De fapt, orice substanta chimica introdusa in organism poate deni nociva prin folosirea indelungata sau prin supradoze. Un exemplu, extras dintr-o publicatie franceza a anului 1979, este prezentat de cliochinol, medicamentele care-l contineau fiind recomandate impotriva diareei. A fost lansat in urma cu 55 de ani de catre firma "Ciba-Geigy", cu excelente rezultate in dizenteria amibiana, realizand recordul lumii la export. Si totusi, s-a observat ca dupa 5 ani de folosire, substanta antreneaza o boala noua, denumita de japonezi "neuropatie neuro-optica suba-cuta", care provoaca orbirea si paralizia picioarelor. Cum este cu putinta acest fapt? Savantii insisi puneau aceasta consecinta dramatica sub semnul intrebarii. Si totusi faptele se confirmau, nu numai pentru arhipelagul nipon, ci si in Europa, unde medicamentul se vindea fara necesitatea unei retete. Dupa indelungate dezbateri, teste de laborator si statistici, s-a ajuns la concluzia ca nu toate varietatile medicamentoase continand cliochinol ar aa o toxicitate identica, ultimul rdict al farmacologiilor fiind acela ca antiinfectioasele intestinale chinoleice sunt ineficace in prenirea diareei, iar atunci cand sunt luate in exces sau mai multa vreme, devin toxice.
Problematica medicala abunda in date privind boala medicamentoasa. Manifestari stiintifice de tot felul si tinute la toate nilurile abordeaza de pe pozitii interdisciplinare aceasta problematica. O asemenea manifestare de proportii a avut loc cu prilejul "Zilelor medicale din Poitiers" (Franta), unde s-a abordat o singura tema: boala terapeutica. Cu acest prilej s-a afirmat ca 6oa/a terapeutica reprezinta in majoritatea cazurilor o boala iatrogena, adica provocata de medic (iatros, in limba greaca = medic, iar genao = a face, a produce, a da nastere). Tot cu acest prilej s-a afirmat ca bolile medicamentoase reprezinta 15% din totalitatea tuturor bolilor, ceea ce, trebuie sa recunoastem deschis, reprezinta foarte mult. intr-o comunicare prezentata la o sesiune a "Zilelor medicale de la Poitiers", manifestare stiintifica de traditie in Franta, si anume la aceea din octombrie 1972, profesorul Beauchant a afirmat ca din aproximativ 200 de hemoragii digesti tratate in serviciul sau, 48 se datorau in mod exclusiv unei agresiuni aspirinice. Subliniem faptul ca dupa cum ne asigura statisticile, francezii consumau in intervalul 19721980 cam in jur de 3 miliarde comprimate de aspirina pe an, cifra care urma sa se ridice la incredibil, dar adevarat-cifra de 100 de miliarde de comprimate de aspirina pe anul 1988, detaliu care ne este specificat de catre Antoine Godbert in numarul din 22-28 iunie 1989 al revistei Le Noul Observateur. in acelasi numar mai este publicat si articolul lui Bernard Michal intitulat "Les Frangais sont fous?" ("Francezii sunt nebuni?") care in esenta este un interviu luat marelui specialist in accidente medicamentoase, Jean-Pierre Benchamou, profesor de hepatologie la spitalul Beaujon din Franta, interviu in care susnumitul declara negru pe alb urmatoarele: "Orice nou medicament este suspect. Nu exista medicament eficace care sa fie fara pericol."
O acuzatie similara este adusa piramidonului, medicament de larga utilizare pentru combaterea durerii si a febrei si care intra in compozita a inca aproximativ 150 de medicamente de uz comun. (Subliniem faptul ca in Damenarca, de exemplu, piramidonul este interzis, tocmai pentru evitarea marilor riscuri la care expune si in special pentru menajarea leucocitelor atat de necesare functiilor de aparare ale organismului si pentru care piramidonul prezinta un tropism nociv particular). Pe banca acuzatilor mai este tinuta si fenacetina

alt produs de larga utilizare care, absorbita regulat si timp indelungat, asa cum se intampla in boala reumatismala, duce la compromiterea functionala a rinichilor; de asemenea, cloramfenicolul, antibiotic pe cat de eficace in multe boli, pe atat de temut pentru complicatiile pe care le poate da si, in special, pentru multe anemii mortale.
Pe aceeasi banca a acuzatilor vom mai trece inca un medicament de larga utilizare

paracetamolul si ceea ce frapeaza este ca acest lucru are loc chiar sub ochii nostri. Cine dintre d-voastra n-a luat in definitiv, arhicunoscutele comprimate sau supozitoare cu acest nume, operatiune pe care o facem pentru combaterea febrei de natura infectioasa, a durerilor de tot felul si, in special, a acelora de cap, dentare, sciatice, apoi a durerilor din dirse alte alergii, din fracturi ca si din entorse?
Larga folosire a acestui medicament nu este straina desigur si de toleranta sa atat de buna, la modulul "reactii adrse" specificandu-se faptul ca doar rareori pot surni asemenea reactii si numai dupa administrari indelungate. Cum doar Proba Aspra a Timpului, proba despre care vom vorbi in mod detaliat intr-un modul special din aceasta sectiune, valideaza in final valoarea unui medicament, iata ca din acest punct de dere inregistram mereu surprize, cum este si cu aceea recenta din cazul Paracetamolului. Astfel, chiar in acest an, mai precis in luna august a anului 1992, au fost prezentate studii la Conferinta Asociatiei Medicale Britanice care pun sub semnul intrebarii situatia paracetamolului. intr-unui din aceste studii se precizeaza ca numai in primele luni ale anului 1992 au fost semnalate in jur de 500 de persoane care s-au sinucis cu Paracetamol, in vreme ce peste 10.000 de britanici au fost internati in acelasi interval de timp din cauza otravirii cu acelasi medicament.
De altfel alte studii de acest gen efectuate pe mapamod ne demonstreaza ca majoritatea medicamentelor nu se bucura de o longevitate remarcabila. Viata medicamentelor este in general scurta si asta pe de o parte, pentru ca Proba Aspra a Timpului le scoate pe parcurs la iala laturi negati si, pe de alta parte, pentru ca din acest motiv apar mereu medicamente noi care cauta sa le inlocuiasca pe cele chi. Medicamentele, indiferent de numele pe care il poarta, isi au doza lor de toxicitate si implicit de pericol, motiv pentru care consideram ca profesorul Jean-Pierre Benchamou de la Clinica de hepatologie a spitalului din Paris, Franta, nu exagereaza prea mult cand afirma ca "nu exista medicament eficace, care sa fie fara de nici un pericol. Din acest motiv viata medicamentelor este in general foarte scurta."
Exista, indiscuil, o fascinatie a medicamentelor care actioneaza pretutindeni, dar o pondere foarte mare din aceasta fascinatie revine publicitatii care se face medicamentelor pe toate caile de comunicare in masa, sustinand interesele comerciale ale fabricilor producatoare. Dupa ancheta ziarului "Le Monde" din 31 ianuarie 1965, publicitatea medicala reprezinta, peritru fiecare medic din Franta, un pachet in greutate de 120 kg, pachet in care se afla reclamele care de care mai atracti ale dirselor fabrici de medicamente, pentru cutare sau cutare produs. Daca ar fi sa am in dere intregul corp medical francez trebuie sa ne imaginam un pachet enorm de 4.800 tone ce revine publicitatii medicale, un numar de aproximativ 4.500 vizitatori

functionari ai fabricilor de medicamente

care cutreiera periodic spitalele, policlinicile, ca si cabinetele de consultatii, cautand sa faca cunoscute noile medicamente sau sa le reaminteasca pe cele mai chi.
Din nefericire insa, rigorile acestei publicitati se repercuteaza si asupra publicului larg, ca urmare ca se face pe toate caile, alimentand fascinatia medicamentoasa si favorizand automedicamentatia si poliprag-mazia, cu tot ce decurge din aceste realitati. Nu intamplator un decret al statului francez din 26 mai 1968 pune premisele unei politici mai stricte in materie de publicitate medicala, tintind reducerea bugetului alocat acestui scop si transferarea economiilor realizate pe aceasta cale in folosul cercetarii medicamentoase.
Pentru ca in medicina actioneaza din nefericire si moda, pentru ca nici un medicament nu este perfect, motiv pentru care mereu se tinde spre formule mai bune, pentru ca precumpanesc adeseori interese comerciale, abil disimulate de publicitatea de specialitate, pentru ca medicamentelor le este proprie si o anume uzura psihologica despre care vom vorbi pe larg mai tarziu, medicamentele nu au in general o viata lunga. Cu mici exceptii, durata medie de viata a unui medicament din zilele noastre este de aproximativ 15 ani. La aceasta concluzie duce un calcul efectuat in Camera sindicala a fabricantilor de produse farmaceutice din Franta. La concluzii asemanatoare au ajuns si alte institutii sau centre care au studiat aceasta problema.
Acuzatiile care se aduc in general medicamentului tin de cinci factori principali:
in primul rand: medicamentele sunt, in majoritatea lor, ineficiente.
in al doilea rand: tot in majoritatea lor, ele sunt periculoase.
in al treilea rand: ele se afla intr-o permanenta metamorfoza, fapt ce

in afara de laturile poziti ale acestui fenomen

genereaza deruta si neincredere.
in al patrulea rand: incita la supraconsum.
in al cincilea rand: ele sunt costisitoare, fapt ce creeaza suspiciuni privind interesele comerciale care stau in spatele lor.In legatura cu prima acuzatie, reputatul profesor Mathe de la Centrul de studii oncologice de la Villejuif (Franta) a declarat intr-o emisiune de televiziune din mai 1969, ca 90% din medicamente sunt fie ineficace, fie inacti. O declaratie asemanatoare face si doctorul Berand intr-un numar din ianuarie 1970 al ziarului "Le Monde" prin care precizeaza ca 50% din consumul medicamentos este reprezentat de vitamine, tonifiante, remontante, ca si din dirse medicamente destinate tubului digestiv, "preparate a caror actiune este in mod exclusiv sau principal de ordin psihologic." Acest impresionant procent desemneaza deci o medicamentase de tip placebo, medicatie al carei efect rezulta

dupa cum precizeaza J.P. Dupuy si S. Karsenty in volumul "L'inrsion pharmaceutique"

"din credinta in actiunea lor (respectiv a medicamentelor de tip placebo, n.n.) si nu din actiunea propriu-zisa care nu este mai eficace decat aceea a substantelor neutre, precum este apa de la robinet sau precum sunt comprimatele din sare sau din creta."
Relatarile pe care le-am facut in legatura cu intoxicatiile medicamentoase sunt suficiente sper, pentru a argumenta cea de-a doua acuzatie.In legatura cu cea de-a treia, vom preciza ca se considera, la ora actuala, ca exista pe mapamond in jur de cateva sute de mii de medicamente. Anual in perioada 1950-l960 au aparut in lume in medie de 1.200 noi preparate medicamentoase. Aceasta cifra insa, departe de a se siliza, va inregistra in deceniile urmatoare ascensiuni si mai spectaculoase dupa cum vom dea mai tarziu. Numai in domeniile cancerului, de exemplu, circula pe piata mondiala, la aceasta ora, in jur de 35.000 preparate, fiecare din ele pretinzand

dupa cum ne asigura materialul publicitar de rigoare

a influenta in bine daca nu chiar a vindeca acest temut flagel al timpurilor noastre.
Numarul medicamentelor noi, lansate pe piata numai in cursul anului 1978, se ridica la cifra de 2.810, ne informeaza in acest sens publicatia de specialitate "World Pharmaceutical Introduction". Dintre acestea, mai bine de jumatate au fost produse in Europa; in America Latina au fost fabricate un numar de 761 noi preparate farmaceutice, 486 in Asia, Africa de Nord si Australia si 97 in America de Nord. Preponderente sunt antibioticele, urmate de medicamente impotriva tusei, racelii si reumatismului. Alaturi de medicamente cu adevarat noi, prolifereaza insa in mod ingrijorator in fapt simple variante ale unora deja existente si care, sub un nume nou, la un pret mai mare si insotite de o campanie publicitara corespunzatoare, nu au alta menire decat de a aduce castiguri si mai substantiale firmelor farmaceutice. Acest fabulos consum de medicamente, dupa cum am mai precizat, este departe de a se opri. Dimpotriva, el se afla intr-o continua ascensiune, dublandu-se aproape la fiecare zece ani, cum ne asigura studii cu caracter prospectiv, efectuate pe aceasta linie. Acest fabulos consum de medicamente a facilitat automedicamentatia, polipragmazia si cresterea indicilor care revin bolilor medicamentoase.
Aceeasi publicatie "World Pharmaceutical Introduction" de care am pomenit mai sus, ne asigura, de exemplu, ca numarul preparatelor aparute in lume numai in cursul anului 1990 s-a ridicat deja la cifra de 3.255.
Alarmati de aceasta situatie, nu intamplator, expertii Organizatiei Mondiale a Sanatatii, intruniti in anul 1978 la Geneva pentru a examina situatia abuzului care se face in terapie in contul antibioticelor, au conchis ca numai 1520% dintre tratamentele cu antibiotice sunt justificate. in urma acestui abuz, tot mai multi microbi, in special din sfera tubului digestiv, au capatat o noila rezistenta la aceasta medicatie, candva atat de energica si in acelasi timp atat de operanta. Acesti experti citeaza spre exemplificare cazul unei epidemii de febra tifoida care a bantuit in Mexic si unde, cu tot cloramfenicolul administrat in mod periodic si sustinut celor in cauza, procentul mortalitatii a fost identic cu acela de dinaintea descoperirii acestui puternic si valoros antibiotic. Situatii asemanatoare au fost constatate in epidemiile de dizenterie bacilara din America Centrala si din Bangladesh.
De altfel problematica complexa a antibioticelor o vom analiza detaliat in modulul "Antibioticele, ieri, azi si maine" din aceasta sectiune.

Un studiu efectuat in cadrul O.M.S., tocmai pentru a se dea care sunt substraturile acestei explozii medicamentoase si ce se poate face pentru contracararea ei, conchide ca din numarul enorm de substante acti utilizate in industria farmaceutica

numar care penduleaza intre 2.000-3.000

si care sersc la prepararea medicamentelor, numai 200 sunt absolut necesare. Cu aceste 200 de substante pot fi preparate medicamente care satisfac nevoile majoritatii populatiei. Experti din 40 de tari ai organizatiei semnalate au intocmit o lista a medicamentelor strict necesare, lista care, dupa cum se precizeaza in preambulul de prezentare "nu descalifica medicamentele ramase pe dinafara", ci confera doar tarilor membre O.M.S. "o baza care sa le permita sa identifice propriile lor prioritati si sa efectueze astfel propria lor selectie."
Responsabilitatea consumului anarhic de (nedicamente, ca si a bolilor iatrogene care decurg din aceasta realitate revine, dupa profesorul Jean Bernard, "bolnavilor care iau intr-o maniera absurda si dezordonata produse medicamentoase foarte periculoase; medicilor, pentru ca ei prescriu foarte adesea in mod precipitat medicamentele noi; laboratoarelor care pentru ratiuni evidente, mentin aceasta stare de lucruri puterilor publice care nu iau masurile ce se impun." Aceasta ultima acuzatie care se aduce medicamentelor este legata de faptul ca ele sunt costisitoare, ceea ce ridica suspiciuni de interese comerciale care stau in spatele lor. Laboratoarelor si fabricilor de medicamente li se reproseaza ca se ocupa mai mult de profiturile lor si de cifrele de afaceri. Tot acestor laboratoare si fabrici li se reproseaza apoi faptul ca arunca pe piata medicamente, pe cat de numeroase, pe atat de inutile; ca fac o desantata publicitate invadand si impresionand pe medici, mass-media si, implicit, pe bolnavi cu reclame inselatoare, fara nici o valoare stiintifica; ca fixeaza preturi nerationale pentru produsele lor; ca nu arata suficienta vigilenta in experimentarea noilor medicamente care sunt puse pe piata cu o graba iresponsabila; ca nu se acorda suficienta atentie cercetarii etc.
Exista o vasta literatura aparuta mai ales in ultimele trei decenii pe tema medicamentului. Fie ca este de inspiratie medicala, farmaceutica, sociologica, psihologica, juridica sau economica, ea trateaza unul si acelasi lucru. Este practic imposibil ca aceasta literatura sa nu hiculeze si o serie de contradictii, o serie de puncte de dere care dirg. in aceeasi masura, exista insa si consensuri, puncte de dere comune si acestea trebuie avute in dere si insusite spre a se crea o baza de plecare comuna, in scopul demararii spre o situatie mai buna in ceea ce priste acest indispensabil bun de larg consum al omului modern, care este medicamentul. Este o profunda eroare a crede ca numai medicul si farmacistul pot si au dreptul sa vorbeasca despre medicament. in aceeasi masura in care se sustine ca sanatatea este cu mult prea importanta spre a o lasa numai in seama medicilor, putem tot asa de bine sustine ca medicamentul este cu mult prea important pentru destinul fiecaruia dintre noi spre a-l lasa exclusiv in mainile medicilor, ale farmacistilor si in special ale fabricantilor.
Am parcurs o vasta literatura, vizand medicamentul, dar, in mod paradoxal, unele din cele mai interesante si, in acelasi timp, unele din cele mai importante lucruri despre medicament s-au spus oarecum in afara citadelei medicale, din afara breslei slujitorilor lui Asklepios. Sa fie oare aceasta un semn ca nu poti fi obiectiv intr-o problema decat atunci cand o pristi de la distanta, lucid si neutru? Dar oare nu se poate gresi in asemenea conditii? Nu se spune in definitiv

si nu fara temei

ca nimic nu este mai subiectiv decat obiectivitatea?
Renind insa la ideea pe care am enuntat-o mai sus, voi preciza ca am citit exegeze dintre cele mai interesante asupra medicamentului, semnate de oameni din afara profesiei noastre sau care aau contingente foarte reduse cu ea si in care se atesta faptul ca medicamentul, aidoma painii si aerului, reprezinta o problema a tuturor oamenilor. Daca Jean-Pierre Pelt, care a semnat excelente carti si articole pe tema medicamentului, are cat de cat contingente cu lumea medicala, fiind profesor de biologie getala la Facultatea de farmacie din Nancy si in acelasi timp botanist, farmacist si specialist in te medicinale tinand de lumea Orientului Mijlociu, nu putem spune acelasi lucru despre Jean-Pierre Dupuy, care este economist si politician, despre Serge Karsenty, care este sociolog si economist in acelasi timp, ca si despre atatia alti exegeti de formatie psihologica in special, care au semnat excelente carti si studii pe tema medicamentului.In cele ce urmeaza dorim a zabovi putin asupra sectiunilor lui Pierre Raymond, de profesie psiholingvist, care, in anul 1975 a scos, in cadrul unui institut de cercetari din Franta (LAPS), institut care studiaza in cadrul unui context real marile probleme ale timpurilor noastre (dupa cum dem medicamentul reprezinta o asemenea problema), o sectiune intitulata "Miturile medicamentului". sectiunea vizeaza in mod firesc realitatile medicamentului in contextul tarilor occidentale, cuprinzand in acelasi timp o serie de idei general valabile, lata numai cateva dintre acestea:

exista mai multe maniere de abordare a medicamentului;

medicamentul absorbit de bolnav nu are aceleasi valente terapeutice cu cele proprii moleculei chimice de plecare;

este scandalos a realiza profituri pe seama bolilor si a bolnavilor;

medicamentele au denit mult prea numeroase pentru a putea intra in memoria unui medic obisnuit;

medicamentul este o riila bagheta magica; medicii nu cunosc decat 10% din medicamentele existente;

medicamentele n-au vindecat niciodata pe nimeni;

mai mult decat atat, ele ucid in aceeasi masura in care si fac bine;

bolnavii sunt din ce in ce mai rau ingrijiti, situatie din care decurge exodul lor spre alte surse de vindecatori, spre psihanalisti, spre secte orientalo-hinduse mistice;

nu cunoastem practic niciodata ce reprezinta un medicament;

medicamentul este un obiect de consum aidoma imbracamintei si hranei;

bolnavul insusi este responsabil de cel putin 3/4 din institiile pe care le face in medicamente;

individul care masoara 2 metri nu este mai inalt decat in masura in care compatriotii sai sunt mai mici;

se uita ca pericolul (in legatura cu medicamentele, fireste) poate fi si o notiune subiectiva;

multi medici se g de a fi prea informati;

cu cat cainele este mai savant, cu atat el va accepta mai putin a primi lovituri la sezut (cainele fiind identificat in aceasta optica cu acel salariat al dirselor laboratoare sau fabrici de medicamente care, umbland din medic in medic, face reclama unui anumit produs farmaceutic n.n.), si totusi cainele va primi cu atat mai multe lovituri la sezut, cu cat medicii nu iubesc cainii "savanti";

cea mai buna publicitate a unui medicament este reprezentata de reteta unui respecil si cunoscut profesor sau medic, oferita unui bolnav cand acesta a iesit din spital;

ar trebui sa suprimam jumatate din medicamentele existente;

populatia unei tari mari consumatoare de medicamente nu este populatia cea mai bine ingrijita;

in materie de terapeutica nu exista doua produse care sa poata fi considerate gemene;

este naiv sa afirmi ca populatiile inapoiate si primiti ignora bolile numite ale civilizatiei;

omul nu se naste sanatos;

nu este natural a fi mereu sanatos;

la boli noi, medicamente noi!; -medicamentele se vor inmulti din ce in ce mai mult, in timp ce colectivitatile umane se vor simti din ce in ce mai bolna;

exista actualmente (in Franta) 3.000 de produse medicamentoase diferite; medicul nu cunoaste insa decat aproximativ jumatate dintre acestea si foloseste in mod curent in jur de 200;

bolnavul se ataseaza efectiv de produsul medicamentos pe care il absoarbe;

pentru laboratorul sau fabrica responsabile de scoaterea unui medicament, ca si pentru medicul care il recomanda, acesta nu este decat un obiect utilitar si un hicul, bolnavul reprezinta statia terminus a acestui hicul;

pentru ca medicamentele fac parte actualmente din viata intima a multora dintre noi, ar fi periculos a le suprima de azi pe maine; suprimand o mare parte din medicamente, ar fi poate un lucru bun daca le-am oferi in acelasi timp bolnavilor alte raspunsuri la solicitarile lor in ceea ce priste sanatatea;

laboratorului i-ar placea, desigur, sa-l informeze pe medic mai bine asupra elementelor constituti ale unui medicament, dar nu poate pentru ca nu va fi inteles;

sunt boli care necesita o terapeutica serioasa; mult mai numeroase sunt insa acelea care necesita in acest scop produsi minori;

medicul este la fel ca toti oamenii care lucreaza in proaste conditii pentru ca sunt suprasaturati; medicul la randul sau este saturat de bolnavi, de medicamente, de reviste medicale si de vizitatori medicali;

medicamentul reprezinta un obiect de utilitate curenta, chiar atunci cand nu ii cunoastem perfect limitele;
medicamentul este social in aceeasi masura in care este si terapeutic; actiunea fundamentala asteptata de la medic este ca acesta sa prescrie medicamente;

medicii nu cunosc medicamentele, dar aceasta nu inseamna ca ei ar trebui sa le cunoasca mai bine spre a fi intr-adevar buni medici;

terapeutica nu este o stiinta exacta;

esfe o iluzie grava a crede ca buna sanatate este o stare normala si ca boala este un accident;

esfe permis sa visezi; acesta este inca unul din medicamentele impotriva monotoniei cotidiene, care este cea mai grava dintre bolile noastre moderne;

nu exista societati fara boli;
progresul medicinei a facut sa dispara marile flageluri epidemice care decimau pe stramosii nostri. Boala astfel gonita si haituita s-a cuibarit in noi, denind individualizata;

din clipa cand omul a putut descinde in strada fara riscul de a-si ni singur de hac si datorita faptului ca el poate sa se scalde, sa bea apa pe care o vrea, sa duca viata pe care o vrea, fara sa faca nici poliomielita, nici febra tifoida si nici sifilis, organismul sau

atat de bine ingrijit

a secretat noi riscuri. Aceste noi riscuri nu se numesc numai infarct si depresiune nervoasa, ci si accidente rutiere, alcoolism si agism;

admitand ca relele de mai sus vor fi eradicate, altele, desigur, le vor lua de indata locul;

este o naivitate a crede ca boala poate fi definitiv invinsa;

din momentul in care ai pronuntat fraza fatidica "sunt bolnav", ai si intrat in boala;

oamenii de actiune nu sunt bolnavi pentru ca nu au timpul necesar de a fi bolnavi;

a fi bolnav inseamna a fugi de tine insuti;

il dem pe alpinist, pe muzician sau pe omul politic cazand bolnavi?

boala este tovarasul oamenilor fara pasiune; acestia isi tirasc sabotii de la o saptamana la alta, de la o femeie la alta, dintr-o vacanta in alta si isi petrec viata prin a fi bolnavi. Acestia se indoapa cu medicamente in tot cursul vietii: dimineata pentru a se destepta, la pranz pentru a digera mai bine, dupa amiaza pentru a nu aa dureri de cap, seara pentru a dormi etc;

pentru bolnavi, medicul nu este un om ca toti oamenii,

medicul dispune de un "savoir" prestigios si de un "pouvoir" incontesil asupra bolnavului. El este acela care decide ce este de facut, lata ceea ce nu ii putem ierta:

medic bun este acela care se dedica integral meseriei lui; medicul rau este cel care nu ne face sa-i simtim superioritatea;

consumam informatii in aceeasi masura in care consumam si medicamente; si totusi bolnavul nu este informat asupra medicamentelor care i se prescriu;

bolnavul vrea sa cunoasca produsul medicamentos recomandat spre a-l manca;

un bolnav care este insa corect informat asupra medicamentelor pe care le ia devine medic; prietenii nostri psihiatrii sustin ca este bine sa lasam fiecare bolnav cu delirul sau; este timpul de a le spune bolnavilor ca nu-i putem informa asupra medicamentelor pe care le recomandam, nu este posibil aceasta;

medicamentul este un mesaj trimis bolnavului de catre medic etc.
Multe dintre aceste idei corespund unor adevaruri, unor stari de fapt. Multe dintre ele exteriorizeaza insa jocuri de vorbire sau de gandire, in timp ce multe altele nu spun pur si simplu nimic important sau demn de retinut. O idee pe care sunt tentat sa o analizez, cu atat mai mult cu cat este enuntata inca de multi exegeti ai problematicii complexe ridicate de sanatate si, implicit de medicament, tine de faptul ca, intr-adevar, populatia unei tari mari consumatoare de medicamente nu este si populatia cea mai bine ingrijita. Altii pun si mai bine punctul pe "i", afirmand ca sanatatea este mai buna intre membrii unei colectivitati inapoiate decat intre cei ai unei colectivitati beneficiind de toate binecuvantarile civilizatiei. Afirmatia este pe cat de paradoxala, pe atat de derutanta.Intr-adevar, atunci cand standardul de viata creste, cum se intampla in cazul tarilor dezvoltate, modul de viata devine

in mod paradoxal

mai putin sanatos, alimentatia mai bogata, mijloacele de transport mai rapide, ocupatiile mai sedentare si mai solicitante pentru sistemul nervos etc. De aici o patologie bogata si proteiforma, caracteristica acestor medii de viata. Cu toate acestea, speranta medie de viata este incontesil mai mare in aceste colectivitati decat in cele in care oamenii evolueaza in conditii mai naturale de existenta. Este incontesil deci ca progesul tehnic, pe de o parte, ca si cresterea cheltuielilor pe linie de sanatate, ca si consumul medical in general, au dus la cresterea sperantei medii de viata. Da! este adevarat, vor raspunde cei care sustin punctul de dere contrar, insa acest progres tehnic si aceasta crestere a consumului medical nu a sporit numarul celor sanatosi, ci pe cel al batranilor si al handicapatilor.
Daca aprofundam si mai bine lucrurile si daca punem in balanta tipul primitiv al omului, intotdeauna sanatos si activ, lipsit de medici si de medicamente alaturi de tipul dezvoltat al societatii civilizate, suntem intr-adevar pusi in deruta si tentati a crede ca civilizatia mai mult ne-a daunat. Lucrurile, totusi nu stau asa. Asa-zisa sanatate a omului primitiv reprezinta o iluzie, o falsa impresie, o inducere in eroare. Sa nu uitam ca multi dintre acesti tipi primitivi, socand prin sanatatea lor robusta, ar capota amarnic daca ar fi supusi criteriilor si normelor noastre de apreciere a sanatatii. Tulburarile oculare ale acestora nu sunt remarcate pentru ca acestia nu stiu sa citeasca. Debilii mintali nu se disting in perimetrul primitivismului de cei inzestrati intelectualiceste pentru ca nu exista in aceste medii scolarizari care sa reliefeze aceste deosebiri. Multe invaliditati nu sunt percepute din cauza angrenajului social care le mascheaza. O tuberculoza nu este perceputa la acesti indivizi decat o data cu hemoptizia; un infarct, o data cu decesul; o hipertensiune arteriala, o data cu accidentul vascular; un diabet, o data cu coma hipoglicemica etc. Este indiscuil deci ca progresul tehnic ne face sa consideram bolnavi indivizi pe care in alte conditii de viata, primitiva de exemplu, i-am fi considerat sanatosi.
Da, asa este, ne vor raspunde adrsarii punctului de dere optimist pe care il sustinem, dar cum se explica totusi ca aceasta speranta de viata, care a cunoscut o crestere atat de spectaculoasa in ultimele decenii, la ora actuala stagneaza? Cum? Simplu. in primul rand pentru ca viata nu poate fi extinsa dincolo de anumite limite, indiferent de instigatiile care se fac in materie de sanatate. Totusi, nici intr-un caz limitele vietii nu pot fi considerate cele pe care ni le furnizeaza statisticile actuale. Exista o serie de factori legati de mediu, care anihileaza in parte efortul desfasurat de om pe linia sporirii fondului de sanatate publica. Stim cu certitudine, de exemplu, ca o serie de componenti ai mediului de viata modern, exercita o actiune nociva asupra omului, asupra sanatatii sale. Acestia sunt factori poluanti, factori stresanti, supraalimentatia, suprasolicitarea nervoasa, ca si limitarea la maximum a miscarii, excesul de tutun si de alcool etc. intr-adevar, in societaple noastre civilizate si prospere, ciuma, tifosul, tifoida, variola, malaria etc. nu mai reprezinta cauze de deces, in locul lor au aparut alte boli: cele degenerati, cele medicamentoase, cele care pn de aceasta rugina biologica care este ateromul, cele care tin de suprasolicitarea nervoasa si de accidentele rutiere. S-a constatat, intr-adevar, ca dirsele triburi din America, cat si din Sudan, in momentul cand au fost introduse in circuitul vietii moderne, au prezentat aceleasi avataruri in legatura cu sanatatea, aceleasi boii degenerati care il caracterizeaza si pe omul civilizat. Dar, acest om, asa cum a stiut sa scape de flagelurile de odinioara, va sti, de asemenea, gratie stiintei si tehnicii, sa se elibereze si de cele prezente. Prin aceasta nu sustinem ca omul va eradica definitiv boala din cadrul conditiei umane, dar o va reduce la maximum. Apoi, acelasi om, asa cum a stiut sa impurifice mediul natural de existenta, va sti, in aceeasi masura, sa-l si depurifice. Geniul uman va impinge intotdeauna lucrurile inainte, spre mai bine, chiar daca pe moment vor surni dezorientari si eclipse.