Radiologia a repezentat in domeniul stiintelor medicale o autentica revolutie, identica din anumite puncte de vedere cu aceea pe care a produs-o aparitia tiparului. Racordata organic la electronica, aceasta specialitate a infuzat permanent exercitiul medical cu elemente informationale si inotionale, care au bulversat din temelii arta diagnosticului. Daca momentul de rascruce al acestei specialitati de angarda constand, de exemplu, din trecerea de la ecranul radioscopic la ecranul modern, electronic, ce amplifica de 3.000-6.000 de ori luminiscenta obisnuita, poate fi identificat cu cel al trecerii de la fimul mut la acela sonor, alte momente de rascruce ce au survenit pe parcurs, pot fi si ele identificate cu trecerea de la gramofon la magnetofon, sau cu trecerea de la aeroul lui Aurel Vlaicu la turboreactor.
Ca beneficiara de prim rang a stiintei si tehnicii in general, si a electronicii in particular, radiologiei i-a reusit performanta de a revolutiona din temelii arta diagnosticului. Sa ne gandim, in acest sens, la progresele uimitoare inregistrate de chirurgia inimii, si care au fost posibile in. primul rand gratie datelor furnizate de investigatiile radiologice. Astazi nu mai este posibil de a instala un laborator radiologie intr-o singura incapere, si aceasta situata in mod traditional la subsol, alaturi de spalatorie si bucatarie, sau alte "anexe" spitalicesti cum era situatia pe vremuri. Astazi, un laborator modern de radiologie.

Stiu ca o sa se gaseasca colegi, care o sa considere ca exagerez facand aceasta afirmatie. Acestora le subliniez faptul, ca argumentul radiologie nu numai ca s-a identificat cu un loros si indispensabil element al gandirii clinice, ci si cu un veriil catalizator si finalizator al acestei gandiri. Tot acestor colegi le mai subliniez faptul ca gratie aparaturii ultraperfectionate de care dispune radiologul modern, acesta a devenit un autentic vivisector, un veriil anatomopatolog al organismului viu. in acest fel radiologia a dobandit o mare precizie, concretizand logosul medical. Asemenea chirurgiei, radiologia a demonstrat ca un gram de fapte loreaza cat tone de cuvinte. Radiologul, asemena chirurgului, dispune si el de un bisturiu, numai ca acesta nu este confectionat din metal sau din laser, ci dintr-un fascicul de radiatii electromagnetice. Mai mult decat atat, argumentul radiologie a permis trecerea anatomiei din stadiul virtual, in cel real.In radiologia moderna, mai mult decat in orice alta specialitate, nu vedem decat ceea ce cautam, si nu cautam decat ceea ce cunoastem. Din acest motiv, obsertia lui Puyaubert, facuta cu mult timp in urma, si-a pastrat labilitatea si in zilele noastre, obsertie care suna astfel: "Razele Roetgen nu se inseala niciodata. Noi ne inselam, cerandu-le mai mult decat ne pot da sau interpretand limbajul lor."

Radiologul este prin definitie, prin insasi formatia sa, tributar pregatirii sale ultratehnicizate si, ca atare, intr-o asemenea situatie, este oarecum fireasca focalizarea sa pe un anume organ afectat si explorat si nu pe organism in ansamblu. in consecinta, prin definitie, radiologul vede mai mult partea si mai putin intregul. Preocuparea sa pentru datele pur tehnice ale examenului este intru totul definitorie. Ecranul radioscopic, ca si filmul radiologie, nu sunt doar suprafete chimice tratate, in scopul obiectivizarii razelor X, dupa ce acestea au parcurs in prealabil tesuturile de explorat, ci sunt de fapt suprafete despartitoare, ecrane separatoare, prejudiciind astfel in mod vizibil eficacitatea dialogului dintre medic si bolnavul sau, relatiile interpersonale dintre acestia.In exercitiul medical luat in ansamblu si, fireste, si in radiologie, umanismul trebuie sa reprezinte un echilibru intre propria noastra inteligenta si elanurile afective. Radiologul trebuie sa afiseze fata de bolnavul pe care il exploreaza nu numai o atitudine rece, superioara, tinand de bagajul de cunostinte pe care le pune in joc pentru elucidarea cazului pe care il examineaza, ci si una psihologica, de comprehensiune

aceasta din urma situatie presupunand in mod obligatoriu existenta unei anume reciprocitati, a unei anume comuniuni afective. Actul de investigatie radiologica trebuie in mod obligatoriu umanizat, cu atat mai mult in epoca noastra cand, gratie ecranului de luminiscenta crescuta, bolnavul este examinat de la distanta, se dialogheaza cu el pe calea telespeaker-ului. Asadar, dialectica dialogului socratic, atat de eficient in domeniul medicinei, trebuie repusa in drepturile ei firesti. Procesul investigarii bolnavului prin mijloace tehnice din ce in ce mai complexe trebuie infuzat, aerisit, cu elementele caracteristice ale dialogului si ale relatiilor interpersonale. Dar cum poate medicul radiolog sa dialogheze cu bolnavii sai

ne intrebam cu legitima curiozitate

cand, din cauza fascinatiei sociale, creata in jurul explorarilor radiologice, specialistii in cauza sunt atat de aglomerati in munca lor? Cum pot medicii radiologi sa resileasca dialogul traditional, ce caracteriza odinioara exercitiul radiologiei, in contextul tehnicii moderne de explorare care, pentru o multime de motive, obiective de altfel, plaseaza pe medic la distanta de bolnavul sau? Iesirea din acest impas se poate face in felul urmator:
in primul rand, printr-o riguroasa selectare de catre clinicieni a cazurilor trimise spre explorari radiologice.
in al doilea rand, prin degrerea radiologului de examenele de rutina.
in al treilea rand, prin transformarea radiologului in factor de decizie, prin aceasta intelegand faptul ca este cat se poate de normal si de logic ca medicul radiolog sa execute numai acele explorari pe care el le considera necesare, indiferent de pretentiile clinicianului.
in al patrulea rand, prin participarea radiologului la vizita, atunci cand acesta lucreaza intr-o unitate spitaliceasca sau, cel putin prin precedarea explorarii propriu-zise de catre o minutioasa anamneza, nemijlocita sau prin cercetarea unei foi de obsertie, riguros completata, din care sa-si extraga coordonatele definitorii in orientarea examenului. Radiologul trebuie in prealabil sa "rumege" diagnosticul, sa fie cat de cat orientat sub raport clinic si sa nu porneasca absolut la intamplare in marele necunoscut.
in al cincilea rand, consideram necesar ca ori de cate ori radiologul interpreteaza un cliseu radiografie, in fata negatoscopului, bolnavul in cauza sa se afle in fata lui sau in imediata lui apropiere, acest fapt favorizand interpretarea clinica a cazului, introducerea in text a coeficientului de personalizare, atat de caracteristic fiecarui bolnav in parte.
Reluand aceste cinci puncte constatam ca indeplinirea primelor trei poate reduce indicele de iradiere vizand atat pe bolnav, cat si pe medic, degrend astfel munca radiologului de un balast pernicios si inutil, si creeaza acestuia bugetul de timp necesar pentru aprofundarea cazurilor in care examenul radiologie are, intr-ader, ce de spus. Pe de alta parte, aducerea la indeplinire a ultimelor doua puncte echileaza cu restaurarea conceptului clinic de radiologie, concept indispensabil pentru efectuarea unei radiologii eficiente.In continuare, sa abordam aceste aspecte legate de psihologia accidentului generat de substanta de contrast. Asa dupa cum am precizat, aceste accidente sunt de o enorma rietate si, cel putin in forma lor minora, sunt extrem de numeroase. Practica ne-a intat insa ca adeseori acidentul minor il precede pe cel sever sau major, prin punerea bolnavului in conditii psihologice favorabile in acest sens. Si tot asa dupa cum am precizat, este cu totul imposibil, in etapa in care ne aflam astazi, de a sti cum evolua un accident minor oarecare si ce se ascunde sub masca lui aparenta de beningnitate. Pentru toate aceste considerente, un accident, indiferent de begninita-tea sa aparenta, trebuie prevenit, iar daca totusi si-a facut aparitia, trebuie tratat cat mai precoce posibil. Un aspect de care trebuie sa tinem intotdeauna seama este ca aproape fiecare accident isi are doza sa de psihologie, cantitatea sa de implicatie psihica. Bolnavilor carora li se efectueaza explorari radiologice, mai ales dintre cele mai complexe si laborioase, le este propriu, prin definitie, un anume grad de impresionabilitate, de teama si de anxietate. Laboratorul radiologie, cu semiobscuritatea care il caracterizeaza, punctata de acele surse de lumina rosie si acele zgomote tot atat de caracteristice, exercita de obicei asupra bolnavilor efecte dintre cele mai stranii. Mai este ce ce contribuie la aceasta realiate. Bolnavul are convingerea ca in acest laborator i se pecetluieste soarta. "Intrand in boala", dupa cum foarte plastic se exprima Barrucand, "majoritatea bolnavilor parasesc lumea logica a sanatatii, patrunzand dezorientati intr-un domeniu nou, inedit, unde totul este raportat la noul eu, la eul bolnav; eu, care devine factorul esential de atentie si de judecata; domeniul nou, inedit, in care relatiile capata un caracter magic si egoist." Un alt exeget, Geraud, referindu-se la aceasta situatie inedita care este boala, precizeaza ca cel care o adaposteste devine "un foyer de souffrance habita par une angoise, un corps par la verite de son atre, un homme qui a le courage d'avoir peur". Si, intr-ader, in cadrul laboratorului radiologie si in prezenta unui medic radiolog grabit si taciturn, care face din aritia comunicarii un scop in sine sau cel putin un mijloc de supravietuire, bolnavul are, intr-ader exact asa cum precizeaza Geraud, "curajul de a avea frica".
Pentru a intelege mai bine care sunt aspectele sociologice si psihologice ale explorarilor pe baza de substante de contrast si, in special, a accidentelor pe care aceste substante le pot genera, voi da curs, in continuare, relatarilor efectuate de unii bolbavi, pe marginea acestor explorari. Facem precizarea ca bolnavilor din loturile noastre de studiu, la care am depistat existenta acelui trio semiotic de alarma, trio constand din existenta de elemente alergice in antecedente, din existenta unui psihic mai fragil, impresionabil, deteriorat prin decom-pensari nevrotice si prin existenta unei hipotensiuni arteriale, le-am solicitat sa ne faca relatari scrise, dar nesemnate, pe marginea investigatiei pe care au efectuat-o.
lata cate dintre cele mai elocvente si semnificative relatari. "Sufar de mai mult timp de o boala de rinichi, despre care mi-e teama sa nu fie cancer. Am avut un frate care a murit, in urma cu cinci ani, de o boala canceroasa localizata la intestinul gros. I s-a facut anus contra naturii, dar tot a murit. Simptomele de care sufar eu nu se aseamana suta la suta cu acelea ale fratelui meu, dar unele dintre ele totusi se aseamana. M-am bucurat mult cand irigoscopia a aratat ca eu nu sufar de asa ce, dar in acelasi timp m-am intristat cand medicul de salon, care are grija de mine, a spus ca ar fi mai bine sa fac un examen al rinichilor. N-am facut niciodata o urografie si, sincer sa fiu, imi este teama de acest examen. Am auzit, de la alti bolnavi, ca acest examen este foarte greu de suportat si ca la multi bolnavi li se face rau cand li se injecteaza, in vena, acea substanta care coloreaza rinichii. Aceasta teama mi s-a accentuat si mai mult cand sora de salon mi-a injectat de cu seara, in vena, o fiola mai mica, spre a vedea daca mi se face rau la examen sau nu. N-am simtit nimic deosebit dupa aceasta injectie. Am dormit totusi prost, desi mi s-a dat un somnifer. A doua zi, cand mi s-a facut examenul, am fost foarte mult impresionat de o bolna care rsa, cu mari chinuri, in fata unei chiuvete, bolna care era palida si agitata, si despre care am aflat ca facuse un examen radiologie pentru fiere. Sora care mi-a injectat cele doua fiole mari de Odiston a fost foarte intelegatoare si mi Ie-a injectat incet. Am avut apoi norocul ca mi-a nimerit din prima incercare vena. Cu toate acestea am simtit greturi, care din fericire mi-au trecut repede si o ameteala care a durat tot timpul examenului. Cand am spus ca ameteala nu-mi trece, sora a chemat pe medicul radiolog, care a venit imediat, mi-a luat pulsul si a spus sa fiu linistita ca totul se rezol. Mi-a dat voie sa beau putina apa si sa stau langa fereastra deschisa a cabinetului. imi era teama ca au sa-mi vina si mie rsaturile si nu vedeam unde am sa rs, in caz de nevoie. Varsaturile nu mi-au venit, ci doar un grad usor de ameteala, care se calma, abia cand stateam intinsa si care a tinut pana cand am urcat sus in salon. Ar fi bine ca in cabinetul de radiologie sa fie mai multe canapele unde sa poti sta intins in caz de nevoie. La cabinetul dvs., desi am fost foarte bine primita si examinata, nu era decat o singura canapea. Nu puteti imagina cat de bucuroasa am fost cand am aflat de la medicul de salon ca nu aveam nimic la rinichi".
Alta bolna precizeaza urmatoarele: "Dupa ce mi s-a efectuat fiola test, n-am simtit pe moment nimic deosebit. La vreo ora dupa aceea am simtit dureri abdominale si nevoia sa ma duc la toaleta. Nu este vorba despre scaunele diareice, dar tocmai aceasta ma face sa cred ca totul a fost declansat de fiola-test. Am atras atentia asistentei de salon asupra acestei situatii, dar ea mi-a precizat ca este nevoie sa relatez toate aceste lucruri medicului radiolog care imi face colecistografia. Medicul radiolog a ascultat cele pe care i le-am povestit in legatura cu fiola-test, precizand ca simptomele semnalate nu au nici o legatura cu Pobilanul, ordonand sa mi se faca injectarea. Cred insa ca tot eu am avut dreptate, deoarece chiar in timpul injectarii, cand medicul din pacate nu era de fata, mi s-a facut rau, raul constand din crampe la stomac si intestine, din greturi si mancarimi ale pielii, ce au aparut in special pe pielea abdomenului si a pieptului. La insistentele mele, medicul a venit de indata, mi-a recomandat sa ma linistesc si sa fiu rabdatoare, fiindca este vorba de fenomene trecatoare. Cum insa fenomenele nu imi treceau, desi eu am incercat sa fiu intelegatoare, medicul a ordonat, in cele din urma, sa mi se faca niste injectii care nu stiu cum se numesc si care, intr-ader, m-au facut sa ma simt mai bine, nu insa perfect".
Si, in sfarsit, iata un alt aspect, care transpare din relatarea altei bolnave: "Pentru ca cunosc pe cine care a avut o stare de lesin in cursul unei colecistografii care i s-a efectuat in provincie, am cerut sorei, insistent, sa mi se faca injectia de incercare. Medicul venit insa la contravizita, a spus sa nu mi se faca aceasta injectie, deoarece insusi radiologii pretind acest lucru, in virtutea faptului ca aceste injectii mici, de incercare fac mai rau. Mi s-a parut curioasa aceasta atitudine, mai ales cand am aflat de la o bolna cu care am vorbit personal si care este internata numai cu un etaj mai sus, unde este chirurgia, si careia i s-a facut injectia de incercare, desi urma sa faca tot o colecistografie, ca si mine. A doua zi m-am dus de indata pentru a spune ca nu mi s-a facut injectia de incercare din cauza dispozitiilor medicului de contravizita. D-voastra ati precizat ca, intr-ader, ati dat dispozitii in sectii ca sa nu se mai faca testari, spunand ca aceasta nu-l ajuta nici pe bolnav si nici pe Dvs. Permiteti-mi atunci sa intreb: de ce se mai fac aceste fiole mici? Si de ce la unii bolnavi ele se injecteaza si la altii nu? Pentru ca, in timpul cand asteptam randul la examen, am zut o bolna pe o canapea, care suferea de foarte accentuate tremuraturi, care au aparut imediat dupa injectarea substantei care se foloseste la radiografia rinichilor si pentru ca am zut ca acea bolna avea tremuraturi chiar dupa ce i s-au efectuat niste injectii, am vrut sa renunt la colecistografia mea. D-voastra insa ati venit si m-ati incurajat, asigurandu-ma ca nu mi se intampla nimic. Faptul ca v-am zut stand langa mine, cu mana pe pulsul meu, n-am simtit nimic in afara de un l usor de caldura si de ameteala, care au trecut repede. Va multumesc, pe aceasta cale, pentru toata grija pe care ati avut-o fata de mine."In continuare transcriu numai acele pasaje mai semnificative extrase din diverse relatari, pasaje mai mici sau mai mari si care cuprind ideea ce merita a fi retinuta: "Am fost avertizat ca urografia care mi s-a recomandat a o face este un examen pe care multi bolnavi il suporta foarte rau. Injectia cu Feniramin, care mi s-a facut spre a suporta mai bine acest examen, mi-a facut mai mult rau decat examenul cu pricina". "Nici medicii nici asistentele sau surorile nu mi-au spus nimic in legatura cu examenul pe care aveam sa-l fac. Mi s-au dat tot felul de pastile si mi s-au facut tot felul de injectii, altele decat cele pe care le fac in mod obisnuit, dar nimeni nu mi-a suflat o vorba ca acestea sunt facute in scopul de a ma pregati pentru colecistografie, de a ma pregati sa suport mai usor acest examen. Cred ca era bine daca ml se explica tot ceea ce urma sa mi se faca si in ce scop. Poate ca asa starile de neliniste si de rau pe care le-am avut totusi in momentul injectarii, n-ar mai fi avut loc". "Un oarecare haos domneste in ceea ce priveste felul cum sunt pregatiti bolnavii pentru colecistografii si urografii. Nu exista din acest punct de vedere o atitudine ferma din partea medicilor si a cadrelor auxiliare, dupa cum nu exista nici o unitate de pareri. Un medic sustine sa mi se efectueze testarea cu cea mai mare atentie, in timp ce altul precizeaza ca aceasta testare nu are absolut nici o loare. Infirmiera m-a clismat, absolut de forma. in ceea ce ma priveste am efectuat testarea pe cont propriu si faptul ca nu am obsert nici o reactie, mi-a sporit increderea in examen. Din nefericire, acolo, tot am avut de-a face cu o serie de simptome dezagrabile, de unde se vede ca substantele care se folosesc pentru aceste examene sau nu sunt suficient de pure sau nu sunt bine conserte". "Am avut o stare ingrozitoare de rau cand mi s-a facut examenul colecistografie. Cand am terminat examenul si m-am zut sus in salon, am intrat in posesia unui prospect al Pobilanului, pe care mi l-a dat un bolnav. Acolo scria negru pe alb ca Pobilanul este contraindicat la bolnavii prezentand afectiuni acute sau cronice de natura hepatica si ca trebuie injectat lent, in 6-l0 minute. Pot sa jur ca la mine injectarea nu a durat mai mult de doua minute, iar in ceea ce priveste ficatul fac precizarea ca in urma cu numai trei ani am fost internat la contagioase pentru hepatita, iar ficatul continua sa ma supere intr-un anumit grad si astazi. Sunt convins ca din acest motiv mi-a fost atat de rau". "M-am urcat pe masa de radiografie, atat de rece, nu prea curata si atat de tare, cu multa frica. Auzisem de la bolnavi atatea si atatea in legatura cu aceste examene. Totusi, cand v-am zut pe D-voastra, stand la capul meu, mangaindu-ma si asigurandu-ma ca nu voi simti absolut nimic, decat eventualul gust metalic in gura sau o usoara caldura in corp, m-am linistit atat de mult incat n-am simtit nici macar ceea ce de obicei simt toti bolnavii. Nici nu stiti ce inseamna pentru un bolnav faptul de a sti ca un medic se afla la capul sau, in momentele critice. Va multumesc si asigur ca n-am sa uit niciodata. Daca e totusi ca, cu orice chip, sa semnalez si aspectele negative ale contactului meu cu radiologia si serviciul Dvs., nu voi semnala decat un singur lucru. M-a impresionat negativ ca, pe aceeasi masa pe care nimeni nu o sterge, se asaza bolnav dupa bolnav (Am auzit ca exista boli de piele care se transmit pe aceasta cale). in consecinta, sugerez faptul ca masa pe care sunt asezati bolnavii sa fie acoperita cu un cearsaf curat sau, daca lucrul acesta nu este posibil, sa fie stearsa cel putin cu un tampon de ta inmuiat in putin spirt. Va multumesc inca o data".
Din relatarile de mai sus, se desprinde cat se poate de clar influenta mare pe care o joaca psihicul bolnavului, gradul sau de cultura, in ceea ce priveste suportarea impactului reprezentat de pregatirile pentru o exploatare radiologica mai laborioasa, cum sunt in general colecistografia si urografia. Indiscuil ca acest impact este mai puternic in cazul unei bronhografii sau a unei angiocardiografii. Acest impact, ca si tulburarile eventuale pe care le genereaza, este indiscuil influentat de subiectivismul si de afectivitatea bolnavului, de cenestezia lui, de tonusul lui psihoemotional, de imaginatia si de gradul lui de pregatire culturala, de capacitatea personala de perceptie a tulburarilor care au avut loc in organismul lui. Ele dau coloratura de grav, suporil, catastrofal unui lou clinic care, in realiate, este de o insignifianta banalitate; ele fac de multe ori ca perturbari destul de severe sa ramana sub pragul constientului sau la limita lui; sa imbrace un caracter obscur, sa lase fiinta bolnavului in deplina, dar nejustificata liniste si chiar euforie. Contributia psihismului bolnavului in declansarea, evolutia si amploarea diverselor simptome generate de pregatirile diverse pentru explorarile radiologice este uneori de-a dreptul considerabila. Psihismul bolnavului poate fi oricand fie creator, fie numai declansator al unor louri simptomatice dintre cele mai riate. Si acest fapt este labil nu numai in cadrul radiologiei, ci si al oricarei alte specialitati medicale. Este importanta, dupa cum foarte bine aprecieaza A. Paunescu-Podeanu, nu numai identificarea somatica si biochimica a bolii, nu numai definirea constitutionala, somatica, neuro-vegetati, endocrina, meolica a bolnavului si a bolii lui, dar si precizarea psihologica a omului care sufera, fisa lui caracteriala, temperamentala, inventarul lui de momente si elementele afective, emotive, din trecut si din actualitate, care ar putea interveni in geneza sau in modulatiile bolii lui.
Daca ar fi sa prezentam pe scurt, aspectele psihologice tinand de pregatirea bolnavilor pentru diverse explorari radiologice, susceptibile de a produce accidente si sa facem deci, pe cale psihologica, profilaxia acestor accidente, acestea ar fi urmatoarele:
Atat medici, cat si personalul auxiliar sa actioneze la unison in muncile de pregatire, proand faptul ca explorarile radiologice pe baza de substante de contrast sunt intru totul suporile, accidentele severe fiind de domeniul exceptiei.
in ipoteza ca aceste accidente totusi isi vor face aparitia, bolnavii trebuie sa stie ca exista remedii pentru jugularea lor in fasa.
Importanta examenului radiologie in ceea ce priveste punerea diagnosticului este atat de mare, incat merita de a infrunta riscul chiar al unui accident, cu atat mai mult cu cat, in enorma lor majoritate, acestea tin de registrul usoarei suporilitati, a tolerabilitatii comode.
in ipoteza ca bolnavilor nu ii se efectueaza testarea prealabila, sa li se explice mobilul acestei atitudini.
Bolnavilor li se preciza faptul, in cazul ca au citit instructiunile prospectului insotitor, ca acestea au caracter absolut general si ca numai medicul este acela care particularizeaza indicatiile si contraindi-catiile, in functie de cazul in speta.
Asistentele medicale, ca si asistentele de radiologie, joaca un rol extrem de important in ceea ce priveste pregatirea psihica a bolnavului, in ceea ce priveste punerea in loare a dimanismului sau psihic si al crearii unui anumit tonus psihic, conditie esentiala pentru reusita examenului.
La majoritatea bolnavilor, injectarea lenta a preparatului, ca si incalzirea lui prealabila, exercita influente benefice de ordin psihic.
Rolul cel mai hotarator pe linie de profilaxie il joaca insusi medicul radiolog, a carui prezenta in momentul injectarii constituie in unele cazuri cel mai pretios drog. Cuvintele sale, incurajarile sale, simpla sa prezenta fizica decid soarta examenului din punct de vedere al tolerabilitatii.
Dupa felul cum medicul radiolog sau clinicianul sti sa se impuna bolnavului si sa se insinueze in structurile lui pshice, putea sa si-l apropie pe acesta si sa si-l transforme intr-un colaborator activ. Bolnavul cooperant reprezinta in multe cazuri o autentica finalitate. Bolnavul cooperant si activ nu reprezinta o gazda buna pentru accidentele produse de substantele de contrast. in fiecare simptom zace un dram de psihogenie

reflex al reactivitatii individului

s\ aceasta realitate trebuie sa o avem intotdeauna in fata ochilor. In fiecare bolnav se afla un amic sau un dusman, in ceea ce priveste buna desfasurare a examenului pe care il conducem. De noi depinde rezultatul.In radiologie ca si in medicina, in general, cuntul ca agent terapeutic joaca un rol absolut hotarator. Anticii cunosteau doar trei arme terapeutice: cuntul

respectiv psihoterapia , cutitul

respectiv chirurgia

si tele

respectiv medicina medicamentoasa, in aceasta ierarhie cuntul ocupa primul loc.