Relatia silita de medicii chinezi intre unele zone cutanate si organele interne este complexa si face parte integranta din conceptia lor despre boala pe care o m expune in modulul IV. Interpretarea pe care in prezent o putem da mecanismului de actiune al acupuncturii nu poate fi considerata definitiva. Ea se bazeaza pe cunoasterea a 2 elemente : a) distributia meridianelor si a punctelor de
acupunctura si b) reactiile ce apar dupa stimularea acestor zone punctiforme. Procesele ce reprezinta veriga de legatura intre aceste 2 fenomene sint foarte complexe si incomplet elucidate. Interventia sistemului ners vegetativ este sigura, fara a afirma ca poate explica in intregime conceptia homeostaziei energetice", care in medicina traditionala chineza sta la baza interpretarii fenomenelor fiziologice si fizio-patologice.
Vom incepe prin a spune ca tegumentul, acest ecran biologic imens, cu o suprafata care depaseste 1,6 m2, este unul din cele mai interesante organe ale corpului uman. Dintre multiplele sale functii, poate cea mai importanta, aceea de a reflecta starea functionala a organelor subiacente, a fost cel mai putin studiata. in acest sens, primele cunostinte au fost indirecte, legate de utilizarea terapeutica a meridianelor si punctelor de acupunctura, descrise cu mai bine de 3 000 de ani in urma.
Pornind de la efectul farabil al intepaturilor in numeroase afectiuni, s-a sugerat ca pe linga celelalte functii cunoscute de multa vreme, alte doua prezinta o importanta deosebita : a) functia de inregistrare a tulburarilor care survin in activitatea organelor interne si b) proprietatea ca un stimul pornit de pe suprafata cutananta, din unele zone cu o localizare spatiala precisa, sa poata influenta in mod selectiv si specific activitatea organelor cu care se gasesc in relatie. Se poate afirma, ca in ultimele doua decenii, pornind de la studiul zonelor utilizate in acupunctura, se poate rbi de o uoua fiziologie a pielii, a carei explorare poate aduce beneficii diagnostice si terapeutice extrem de pretioase.
Analiza atenta a cunostintelor teoretice care stau la baza tratamentului prin acupunctura a dus la concluzia ca tegumentul nu constituie o structura omogena. Pe suprafata sa se proiecteaza o serie de zone punctiforme, in numar de aproximativ 730, avind fiecare mai putin de 3 mm2 si care reprezinta impreuna aproximativ 1% din intreaga suprafata cutananta. Fiecare din aceste zone prezinta o valoare terapeutica particulara, determinata de relatia existenta intre ele si organele interne. Aceasta relatie a fost sugerata initial pe baza rezultatelor clinice obtinute in anumite afectiuni, dupa stimularea lor. Un pas important in precizarea mecanismului prin care se obtin aceste rezultate clinice l-au constituit datele experimentale prin care s-a putut demonstra obiectiv, posibilitatea de a modifica in mod specific activitatea organelor inlerne, numai dupa stimularea unor auumile puncte si anume, a acelora cu care ele se gasesc in relatie. Au fost astfel demonstrate modificari ale debitului secrelor biliar, a motili-tatii si secretiei gastrice, in dinamica uterului in travaliu, in activitatea glandelor endocrine, a lumelor respiratorii a reactivitatii vasculare, a unor constante biologice implicate in functia de aparare a organismului, a indicelui oscilometric etc.
Modificarile functionale demonstrate experimental sint specifice punctelor de acupunctura, intrucit ele nu apar dupa stimularea zonelor indiferente si nici dupa stimularea altor puncte de acupunctura care nu au un raport cu organul sau functia investigata.Intrucit tratamentul prin acupunctura implica un stimai (inteparea punctelor specifice) si o reactie aparuta dupa aplicarea lui (modificarea activitatii unui organ), s-a nascut ideea ca aceasta din urma se produce printr-un mecanism reflex, multi autori inca-drind-o printre metodele reflexoterapice. Acestea au ca baza teoretica constatarea facuta de Head si anume ca : a) in anumite afectiuni, zonele cutanate ale dermatomului de care tine organul afectat prezinta o sensibilitate spontana sau procata crescuta; b) stimularea acestor zone de hiperestezie cutanata este urmata adeseori de disparitia afectiunii care a generat-o. In primul caz este rba de un reflex viscero-cutanat patologic spontan, cu valoare diagnostica ; in al doilea caz, este rba de o actiune reflexa procata, in sens invers, cutano-visceral, efectuata de catre medic in scop terapeutic. Metodele care au la baza o astfel de actiune reflexa (infiltratiile loco-dolenti, stimularea punctelor Watterwald, infiltratia zonelor Head etc.) au fost numite metode reflexoterapice. Actiunea lor se bazeaza pe constatarea ca o stimulare cutanata puternica duce la inhibitia segmentului medular care primeste incitatia viscerala. in acest fel creierul va inregistra numai o singura senzatie dureroasa, adica in cazul de fata, pe aceea mai puternica, senzatia cuta-nanta.
Initial s-a considerat ca acupunctura poate fi inclusa printre metodele reflexoterapice mentionate. Rezerva noastra fata de o astfel de interpretare este data de imposibilitatea de a explica prin aceasta ipoteza unele fapte si anume :
1. in cazul tratamentului prin acupunctura a unei dureri viscerale, de exemplu, nu se poale rbi de inhibitia unei senzatii dureroase (cea viscerala), printr-o alta senzatie (cea produsa prin stimularea cu ajutorul acelor), intrucit aceasta din urma este mult mai putin intensa decit
durerea viscerala pe care dorim sa o tratam. Mai mult. trebuie mentionat ca rezultatele tratamentului prin acupunctura nu sint proportionale cu intensitatea excitatiei.
2. Punctele de acupunctura active asupra unui organ intern se gasesc de cele mai multe ori la distanta si in afara dermatomului sau metamerului de care apartine organul respectiv. Mai mult, practica arata (confir-mind cele afirmate in textele vechi chinezesti) ca acupunctura cea mai eficace este aceea care intrebuinteaza in tratamentul bolilor manifestate intr-o regiune a corpului puncte situate de partea opusa. Cu alte cuvinte, punctele cele mai eficiente se gasesc in afara metamerului sau dermatomu-lui respectiv.
3. Nu se poate explica de ce doua puncte apropiate situate intr-o zona inervata de acelasi nerv somatic pot avea acliuni opuse asupra unui organ sau a unei functiuni. De exemplu, pe degetul auricular (V) se gaseste un punct care tonifica functia inimii (C 9), iar la nivelul osului pisiform (situat la baza aceluiasi deget) se gaseste un altul (C 7), a carui excitatie duce la sedarea aceleiasi functii.
4. Nu se poate explica de ce o intepatura efectuata in centrul unui punct de acupunctura da un raspuns maxim, in timp ce o intepatura efectuata cu 3 4 mm lateral de el poate ramine fara nici un raspuns, desi cele doua
intepaturi sint efectuate pe un teritoriu cutanat inervat de acelasi nerv.
Daca analizam cu atentie argumentele mentionate, m observa ca diferenta cea mai importanta intre metodele reflexote-rapice si acupunctura consta in faptul ca primele isi explica actiunea lor printr-o excitatie cutanata in teritoriul metamerului de care tine organul ce dorim a-l influenta, respectind dispozitia inervatiei somatice. Este evident, ca segmentul aferent al arcului reflex normalizator implicat este reprezentat de calea somatica, in timp ce calea eferenta a acestui arc reflex este de natura vegetativa, in acest caz rbim de un reflex mixt somato-vegetativ. intrucit acupunctura exercita efectele sale prin stimularea unor puncte in afara metamerului inervat somatic, pare evident ca aceste efecte sint mediate nu pe calea unor reflexe somato-vegetative (mixte), ci pe calea unor reflexe pure, in care atit aferenta cit si eferenta sint vegetative (. 2). Deoarece repartitia periferica a sistemului ners vegetativ nu mai respecta metameria evidenta pentru inervatia somatica, se poate explica de ce o intepatura cutanata poate influenta activitatea unui organ intern, care se gaseste in afara metamerului de care tine inervatia somatica a teritoriului cutanat pe care se gaseste situat punctul stimulat.
O serie de date de fiziologie privind proprietatile zonelor cutanate utilizate in acupunctura ne-au permis emiterea ipotezei conform careia punctele de acupunctura reprezinta zone de concentrare vegetativa", avind .. o relatie precisa cu organele interne, astfel incit stimularea lor va duce la aparitia unor modificari functionale la nivelul organelor cu care ele se gasesc in relatie. in sprijinul acestei ipoteze, vin urmatoarele date experimentale si de fiziologie :
o) Fata interna a ecranului biologic reprezentat de derm este o structura bogat iner^ vata, in raport in primul rind cu existenta unei duble retele vasculare prevazute cu numerosi receptori vegetativi. in plus, la nivelul dermului se gasesc numeroase formatiuni anatomice (glande,
fibre musculare etc), care impreuna pot fi privite ca un adevarat organ intern", asa cum dealtfel o sugereaza si originea sa mczodermica.
b) Kellner (1967) descrie punctele de acupunctura ca zone in care terminatiile nerase sint mai numeroase fata de zonele cutanate din jur. Asa se explica poate sensibilitatea mai mare la presiune a punctelor active.
c) Rezistenta electrica cutanata, mult scazuta fata de zonele din jur poate fi explicata, de asemenea, prin rezistenta in aceste zone a unei activitati vegetative crescute. Din acest considerent, punctele active trebuie privite in corelatie cu starea functionala a organelor cu care ele se gasesc in raport. in cazul existentei unor afectiuni, anumite puncte active prezinta o rezistenta electrica scazuta, valorile revenind la normal dupa vindecarea afectiunilor respective. De asemenea, Matsumoto si Hayes (1972) demonstreaza experimental pe sobolani, ca dupa vagotonie anumite puncte de acupunctura prezinta o scadere semnificativa a rezistentei electrice cutanate.
d) Reactia eozinopenianla, care apare dupa stimularea punctelor de acupunctura, indica o activare a axului hipotalamo-hipofi/.o-cor-ticosuprarenal. Ori intre acest sistem si centrii vegetativi hipotalamici exista o relatie strinsa, atit anatomica cit si functionala.
e) in fine, lucrarile autorilor japonezi arata ca modificarile hematologice si biologice care apar dupa acupunctura nu se mai produc, daca punctele cutanate se gasesc pe un teritoriu denervat vegetativ prin rezectia ganglionului paravertebral.
Datele de mai sus demonstreaza convingator, pe de o parte, existenta reala a punctelor de acupunctura, iar pe de alta parte relatia lor cu sistemul ners vegetativ. in imaginea noastra, cele aproximativ 730 de puncte de acupunctura pot fi privite ca tot atitea be-culete, care la individul
sanatos sint stinse (caracter potential). Ele se aprind, intr-un numar variabil (devin active), atunci cind organul cu care se gasesc in relatie functionala este afectat. Aceasta interpretare da o explicatie stiintifica observatiei clinice a medicilor acupunctori din antichitate, care afirma ca stimularea punctelor de acupunctura la individul sanatos modifica putin sau deloc activitatea organelor interne de corelatie. Aceasta explica, de asemenea, si dificultatea obtinerii unor modele experimentale reproductibile la un grup heterogen de indivizi, la care starea functionala a punctelor investigate poate sa difere in mod apreciabil, in fine, exista inca un aspect care trebuie explicat si anume, acela al disproportiei existente intre neinsemnatatea stimulilor aplicati cutanat si intensitatea reactiilor orga-no-functionale care apar in cursul tratamentului prin acupunctura. Aceeasi disproportie exista intre suprafata imensa a ecranului biologic cutanat si suprafata totala a punctelor active, care reprezinta numai aproximativ 1% din intreaga intindere cutanata. Totusi, aceasta mica suprafata fragmentata in aproximativ 730 de zone punctiforme este suficienta pentru a sili un mare numar de circuite care r fi activate in momentul in care acele sint introduse in punctele de acupunctura. Acest mecanism se aseamana cu circuitele cibernetice de reglare, prin care in organism sint asigurate, prin intermediul sistemului ners (sistem neurocibernetic), homeostazia multiplelor constante care caracterizeaza mediul intern.
