Notiunea de sistem reprezinta in gandirea stiintifica contemporana nu o "moda", ci un instrument necesar intelegerii fenomenelor biologice in mod special. Nasterea ei, necesara in etapa gandirii interdisciplinare, a creat conditia generalizarii sale ca instrument de "lucru" pentru multe discipline actuale, precum automatica, cibernetica, informatica etc.
Desigur ca fiecare disciplina care a operat cu aceasta notiune a conturat definitii proprii si specifice domeniului de operabilitate, astfel ca gasim in literatura multiple continuturi ale termenului cu grade de generalizare diferite in raport de domeniul in care acesta opereaza.
Multiplele definitii din literatura date notiunii de "sistem" cuprind structura, continutul si operabilitatea acesteia, astfel el fiind considerat fie ca un ansamblu de elemente aflate in interactiune (Bertalamffy), sau ca parti legate intr-un anume fel si care se comporta unitar (Beier), fie ca o grupare de obiecte a caror interactiune duce la aparitia unor proprietati pe care nu le manifesta partile separat, fie ca un complex de elemente in interactiune reciproca (Tarostin).
Abordarea sistemica a organismului (omului) inseamna folosirea teoriei generale a sistemelor (Bertalamffy) pentru studiul unei realitati curente. In acest context prin "sistem" se mai poate intelege (Sahleanu) o multime de "elemente" intre care presupunem, constatam, chiar silim sau instauram relatii apte de a fi definite. Un sistem ontic realizat intre elementele caruia exista efectiv interactiune pe obiectiv, material, ontologic este reprezentat de fiinta umana. Se afirma ca sistemele gnosice ar include pe cele in care se pot sili relatii de asemanare, similitudine, ordonare sau simbolizare intre elementele constitutive (exemplul constituindu-l sistemul "taxonomic" al "periodicitatii" elementelor-Al. Partheniu).
Descrierea sistemelor prin morfologia lor cuprinde laturile de structura arhitecturala, functionala, pe langa componenta lor elementara. In teoria sistemelor se diferentiaza mai multe forme sau atribute pentru definire sau caracterizare, ce. pot exista simultan in realitate. Se descriu sisteme inchise sau deschise (in raport de schimburile cu mediul inconjurator), integrale, anizotrope, heterogene, cu autoreglare, cu retroreactie, reactive, cibernetice, ierarhizate, automate (neliniare sau nu), dinamice (oscilator), elutive, antientropice etc.
Sistemele reale, de natura biologica, au in general o topologie complexa, fiind necesare reguli si modalitati anume, pe langa realizarea de modele si algoritmuri specifice in vederea luarii deciziilor privitor la proiectarea sau eventuala lor exploatare (fiind rba de fiabilitate).
Referitor la conceptul de integralitate putem deosebi doua asemenea sisteme: cele integrate (integrabile) si integrale. Sistemele integrate(bile) sunt constituite-dupa conceptia noastra - din subansamble functionale realizand interrelatii reciproc reglabile ce le asigura posibilitatea "functionarii" intre limitele silite si sile relatiilor integrale, avand o "structura" complexa (. 1).
O "structura" existenta intr-un sistem reprezinta un set de componente reale materiale ce sunt intercorelate printr-un set de reguli, facandu-se presupunerea ca aceasta este capabila sa performeze una sau mai multe functii intr-un set definit. Se pot mentiona dintre structurile tehnice: calculatoarele, pompele hidraulice, osciloscopul electronic etc.

Se considera (Birbaum-l961) ca structura este capabila sa functioneze sau sa fie alterata (avariata), admitandu-se probabilitatea ca pentru indeplinirea in orice moment a functionarii sa fie neie (cel putin pentru structurile coerente) sa aiba numai valori booleene.
Sistemele integrate pot functiona ca entitati (mai ales biologice) pe baza silirii unor raporturi informationale care, la randul lor, le confera posibilitatea de a constitui sisteme integrale in care se realizeaza o ierarhizare de acelasi tip (informational) silindu-se un aspect piramidal cu dimensiune verticala si cu o desfasurare orizontala (pe acelasi palier entropie) (. 2).
In consens, definirea "structurii" integrale, cu care operam in expunerea de fata (a se vedea si "Informatia biologica"-l982, "Cronobiologia si Medicina", i. 1-l986, "Ritmurile biologice"-l990) pentru cunoasterea organismului uman si a dinamicii sale biologice, putem accepta ideea ca aceasta ar fi constituita printr-o "anumita" organizare a partilor, ce caracterizeaza o anumita structura specifica (N. Abramova).
Conceptul "a exista" care inseamna "a functiona", implica ipostaza unei dinamici permanente a integrarii relatiilor endo si exocorporale, daca ne referim la organismul uman. Eterogenitatea este - dupa V. Soran - conditia necesara stratificarii elementelor (structurilor functionale) in timp si spatiu, ea fiind, in consecinta, o ineviila geneza a ierarhiei (informational biologice, spunem noi). Asadar, apare o prima concluzie a dinamicii functionale a biologicului si anume ca selectia naturala, principalul factor al elutiei lumii vii nu poate opera in sistemele omogene, lipsite de o structura ierarhica, aceasta fiind o conditie a elutiei lor. Dupa A. Simon (1962) dintre doua sisteme materiale - inclusiv cele biologice - cu dimensiuni egale, acela care poseda structura interna ierarhica va elua mult mai repede decat acela care nu poseda aceasta structura.
Legile specifice proceselor vitale ale organismului apar ca o suprastructura echivalenta "infasuratoarei" din matematica grefata pe procesele fizico-chimice care stau la randul lor la baza vietii (a se vedea "Informatiabiologica"- 1982). Utilizand sensul notiunii de sistem integrat sau integrabil, ca aceea de organizare de entitati materiale (posedand aceleasi caractere de integralitate si putand functiona ca subsistem) care prezinta anumite categorii de relatii intre ele de tip informational biologic, cat si cu alte sisteme intr-un complex elaborat (rezultanta a elutiei perfectibile in cazul celor biologice) putem defini mai concret "sistemul integral".
Sistemul integral reprezinta - dupa opinia noastra - acel stadiu de organizare elutiva biologic care-l face sa creeze "plusinformatie". Ca atare, se defineste ca un sistem integral biologic acel organism in care subsistemele constituente sunt de tip integrabil (integrate) si intercorelate "morfofunctional" realizand si asigurand integralitatea relatiilor endo (mediu intern) si exocorporale (mediul inconjurator).

Conform acestor "calitati", unicul sistem integral biologic cunoscut pana acum si care indeplineste aceste "conditii" este reprezentat de catre fiinta umana, de OM. Acesta realizeaza conditia prin creativitate si spiritualitate, care-i sunt caracteristice in exclusivitate.
Desfasurarea relatiilor intr-un sistem integral, asa cum este omul sau fiinta umana, se realizeaza pe doua uri fundamentale ale organizarii sale (sau "arhitecturii" sale biologice, spunem noi), si anume pe unul vertical, reprezentat de relatiile ierarhice (de sus in jos si invers) si pe unul orizontal reprezentat de existenta relatiilor de tip cooperational. Aceasta caracteristica functionala ne-a determinat a considera ca desfasurarea proceselor biologice ale omului se realizeaza intr-o modalitate corelativ-complexa si integrativa. Aceasta definire a desfasurarii vietii biologice a omului cu manifestarile sale de fiinta bio-psiho-socio-culturala il defineste intr-o modalitate completa, constituind totodata si o paradigma de cercetare si de monitorizare a sa. Dupa Malita, sistemul integral uman cuprinde drept caracteristic si antientropia care se organizeaza psihofizic determinand ambianta, cheltuind energie, pe langa caracterul antialeator, care pune in joc strategic cantitati mici de energie, dar cantitati mari de informatie, si, in sfarsit, autocinetismul. Omul antien-tropic tine de dotarea sa cu inta, cel autocientic fiind cel cu initiativa si autoper-fectionare.
Omul ca sistem integral deschis - deci cu o permanenta a schimburilor cu mediul sau extern imediat sau indepartat, realizeaza aceste schimburi cu o anumita "densitate" - mai ales informationala - pentru asigurarea conditiei sale biologice fundamentale specifice: homeostazia.
Din punct de vedere al structurii organismului uman "componentele" constitutive, sub aspect morfo-functional, sau altfel spus anatomo-fiziologic (ce cuprinde factorul integritate - Partheniu) si care pot fi definite drept subsisteme integrate (sau integrabile) sunt reprezentate de: sistemul respirator, circulator, excretor, digestiv, osteo-articular, renal etc. Aceste sisteme integrate care reprezinta in structura globala a organismului "arhitectura" sa biologica sunt prevazute cu "legaturi" morfo-functionale care asigura functionalitatea corelativ-complexa a intregului organism
(- 3).
Relatiile exocorporale realizate de organismul uman si privite prin prisma integralitatii includ laturi calitativ diferentiate in raport cu o suma de parametri (morfologici, functionali, de relatie etc). Una dintre categoriile majore pentru acest tip de relatie o constituie cea intersistemica definita biocenoza (sisteme ecologice).
Dintre relatiile cele mai vechi si implicit mai eficace pentru viata omului au fost cele silite cu familia insectelor respectiv albina, a carei comportare si mod de viata constituie un model apropiat de cel al omului, implicit prin nuanta "sociala" (sau de grup organizat permanent). Calitatile produselor apicole realizate de albine pentru asigurarea vietii lor biologice omul le-a apreciat pentru hrana lui si apoi, descoperind efecte biologice importante, pentru tratarea diferitelor afectiuni, ingrij ind si stimuland productia acestora. Produsele stupului, ca produse ale naturii, au constituit - prin efectele lor biologice calitative sau cantitative - produse asimilate de om; valoarea lor nutritiva, unele efecte de confort biologic, dar mai ales eficienta lor terapeutica au constituit parametrii care au sustinut interesele deosebite ale omului pentru ete.
Utilizarea produselor stupului nu numai ca principii alimentare, dar mai ales ca principii active terapeutic (asociate sau nu cu alte principii naturale sau sintetice) a determinat ca preocuparea omului asupra albinei sa capete un caracter ferm si precis organizat, nascandu-se chiar o disciplina bine definita si sustinuta stiintific, respectiv apicultura. Rezultatul imediat derivat din faptul ca produsele apicole nu mai prezentau conditia de aleatorism in ceea ce priveste utilizarea lor pentru om, obtinerea de date privind efectele farabile asupra omului a farizat conturarea calitatilor farmacologice ale acestora. Rezultatele benefice obtinute prin administrarea lor in conditiile unor stari patologice a determinat conturarea unei alte discipline - cu caracter bio-medical - care detine titulatura de apiterapie; disciplina care isi are originea in empiricul observatiei permanente, dar care in prezent isi defineste structura de disciplina stiintifica pusa in slujba binelui omului.
Plecand de la ideea expusa mai inainte, ca in organism exista silita o ierarhie structural-functionala adecvata, adica sisteme care realizeaza aceste raporturi in mod optim, ne putem explica necesitatea de a actiona la acele niveluri care au in coordonare cat mai multe functiuni sau la acele functiuni pe care vrem sa le interferam in sensul corectarii sau modelarii lor. Aceste situatii se impun mai ales in cazul in care organismul detine in stare de nefunctionare (optima mai ales) sau degradare unul sau mai multe subsisteme.In prezent sunt cunoscute modulele de patologie ce definesc bolile psihosomatice si somatopsihice cu mecanismele lor specifice care le definesc. Pentru reglarea acestor stari modificate complex neuro-endocrino-meolic este necesara administrarea acelor medicamente (factori farmacologici) care sa se adreseze nu numai leziunii propriu-zise, ci si etajului coordonator, in ultima instanta sistemelor integratoare majore: neuro-endocrin, imunitar, meolic. Aceasta categorie de terapie include compozitii sau formule de asociere care sa ofere aceste actiuni farmacodinamic complexe intr-un mod simultan. Prin compozitia lor complexa naturala unele produse apicole sau unele produse asociate, pot acoperi, intr-o masura eficienta, aceste actiuni ce pot fi definite "integrative", adjectiv ce poate fi imprumutat si unor componente extrase din ele.
Mecanismele de tip integrator pe care Ie poate influenta terapia apicola reprezinta un atribut de "specificitate" fata de alte terapii naturiste, deoarece caracteristica lor naturala include aceasta "capacitate"; cu alte cuvinte aceste produse ale naturii biologice ale albinei sunt realizate tocmai de a asigura unele procese integrative ale biologiei proprii acestei minunate insecte.
Este suficient sa ne oprim numai la "scopul" biologic al mierii pentru propria intrebuintare: hrana diferentiata a puietului din fagure sau la "potentialul" biologic pe care-l detine laptisorul de matca sau polenul, care prin definitie detin "capacitati" integrative prin mecanismele pe care le declanseaza.
De aceea activitatea de cercetare referitoare la apiterapie reprezinta un caracter interdisciplinar si complex, obiectul sau de activitate incluzand domeniile farmacologiei, farmacodihamiei, biochimiei, biologiei, biofizicii, fiziologiei, pe langa cele specifice medicinii clinice si experimentale (v. Neacsu, C. Apiterapia in Romania. Bucuresti, Apimondia, 1996).
Abordarea aspectelor de cercetare, implicit de cunoastere, necesita - dupa convingerea noastra

o optiune cu adevarat interdisciplinara si nu numai multi sau pluridisciplinara, asa cum se opteaza in momentul actual inca pe mondial. Datele care trebuie sa fie obtinute de catre cei care lucreaza in aceasta zona a cunoasterii stiintifice umane trebuie la randul lor sa ofere o intelegere adecvata pentru cei care aplica in practica medicala - si nu numai - acest model de terapie naturista reprezentat de apiterapie.
O buna cunoastere a posibilitatilor si limitelor acestei metode de tratament naturist cere celui care opteaza pentru ea - atat terapeutului, cat si beneficiarului direct, pacientul - o anume intelegere a acestui gen de arsenal terapeutic, asa cum un militar trebuie sa cunoasca in mod adecvat, un minim de cunostinte - implicit de intelegere - a "armamentului" pe care-l manevreaza sau l-ar putea utiliza in batalia pe care o reprezinta starea de boala, pentru fiecare dintre noi in tot cursul vietii.
In acest consens ideatic, periplul nostru stiintific ne aduce in focarul interesului de cunoastere, problema mecanismelor biologice de realizare a proceselor care au loc in organismul nostru in lumina unor date actuale ale cunoasterii stiintifice: este rba de mecanismele informationale ca baza a realizarii proceselor biologice, atat in stadiul de normalitate (starea de sanatate), cat si in conditiile ce definesc patologicul.